 Ce ştim? Cum ştim?

 Cum ştim ce este adevărat?

1. REALITATEA ESTE ÎNŞELĂTOARE;
ştiinţa este cea care abordează realitatea
convenţională şi experienţială;
- criterii de acceptare a realităţii:
- susţinere logică, dar şi empirică
- sens clar
- să nu contrazică realitatea efectivă.
Abordarea specifică a ştiinţei
Epistemologia – ştiinţa cunoaşterii
Metodologia – ştiinţa de a descoperi
 Predicţia – sarcină umană realizată prin gândire
- cauzală – circumstanţele ulterioare sunt
determinate sau condiţionate de cele prezente;
Ex. nivelul studiilor determină nivelul de trai
- probabilistică – efectele apar mai frecvent când
sunt îndeplinite cauzele şi lipsesc când condiţiile
nu sunt îndeplinite;
Ex. dacă învaţă bine, studenţii iau note bune

Distincţie Între Prezicere Şi Înţelegere

 Cultura – cunoştinţe general acceptate privind
modul cum funcţionează lumea;
 Acceptarea moştenirii culturale scuteşte
omenirea de a lua de la zero înţelegerea unei
probleme;
 Cunoaşterea este cumulativă: un bagaj
moştenit şi înţeles reprezintă punctul de
pornire pentru alte cunoştinţe;
 Tradiţia poate şi împiedica investigaţia umană,
atunci când se caută o înţelegere nouă;
 ALEGEREA TEMEI
Condiţii:
- tema este justificată şi fundamentată logic, raţional;
- este rezultatul unei reflecţii prealabile;
- corespunde unor necesităţi teoretice şi practice reale;
- este condusă de gândire raţională, nu de pasiune sau
curiozitate imatură;
- se bazează pe o pregătire profesională serioasă şi pe o
informare bibliografică temeinică;
- motivaţia alegerii are la bază curiozitatea sau pasiunea;
 FACTORI DE EXPLICAT:
- MOTIVELE ALEGERII TEMEI;
- IMPORTANŢA TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ
A PROBLEMEI;
- CE SE NTENŢIONEAZĂ SĂ SE REALIZEZE
PRIN ACTIVITĂŢILE PROPUSE;
- CARE SUNT REZULTATELE SCONTATE;
- CE VALOARE VOR AVEA REZULTATELE
PENTRU CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ,
TEORETICĂ SAU RACTICĂ.
 Cunoaşterea datelor fundamentale, clasice, bine
stabilite şi cunoscute asupra obiectului cercetării;
 Informarea la zi privind stadiul actual al
cercetărilor ştiinţifice realizate pe tema aleasă, din
literatura de specialitate, naţională şi mondială;
 Ce poate aduce nou cercetarea propusă, faţă de
cunoaşterea existentă;
 Ce caracter are cercetarea: fundamentală(teoretică),
sau aplicativă(practică)
 OBIECTIVELE: sarcinile tematice ale activității
de cercetare, ce se propun în ipoteze și sunt
urmărite pentru a fi realizate în rezultatele
finale ale cercetării(concluzii);


- UNICE – având un singur obiect;

- MULTIPLE – sau SECUNDARE, având acelaşi

obiect, dar urmărind o completare sau o
adâncirea cercetării într-o anumită direcţie.
 DEFINIŢII:
 OBIECTELE - materialul tematic asupra
căruia acţionăm prin intermediul metodologiei
pentru a descoperi natura şi semnificaţia sa;
 OBIECTIVELE: scopul urmărit, plus
rezultatele scontate către care tinde în final
cercetarea;
 Relaţia între obiecte şi obiective – este o
relaţie directă, ce depinde de metodologia
folosită;
 EXPLORARE – urmăreşte familiarizarea cu
subiectul sub aspectul noutăţii;
- urmăreşte:
- cât de răspândit este ca obiect sau fenomen;
- nivele sau grade de complexitate;
- modul de organizare sau structurare al
subiectului;
- cine/ ce contribuie la declanşarea/ funcţionarea
subiectului;
- cauze/ efecte cunoscute, şi/ sau necunoscute, de
demonstrat.
 Ajută la găsirea răspunsurilor, măcar
aproximative, la aceste întrebări;
 Datele se pot obţine de la:
 obiect, în mod direct,
 alte studii publicate, efectuate pe acelaşi subiect,
 studiul percepţiilor persoanelor aflate în relaţie cu
subiectul,
 rezultatele unor metode proprii grupurilor (focus
grup), etc.
 Sunt potrivite pentru fenomene mai largi,
persistente, cu posibilităţi multiple de studiere.
 Motive:
1. satisfac curiozitatea cercetătorului şi dorinţa sa de
a înţelege mai bine subiectul;
2. testează fezabilitatea unui studiu mai extins;
3. dezvoltă metode ce vor fi utilizate în studii
ulterioare.
Dezavantaje:
1. rareori furnizează răspunsuri satisfăcătoare la
întrebările de bază, dar dau indicii privitoare la
răspuns şi sugerează metodele de folosit în
continuare;
2. nu sunt aproape niciodată definitive, datorită
reprezentativităţii (reprezentării la nivel de lot)
 DESCRIERE: CE? UNDE? CÂND? CUM?
- descrierea situaţiilor şi evenimentelor;
- metoda: observaţia:
- obişnuită, empirică;
- ştiinţifică, atentă şi deliberatoare.

EX: RECENSĂMÂNTUL
 EXPLICAREA: DE CE?
- relaţia cauză – efect;
- metode:
- statistice;
- studii aprofundate, pe variabile multiple;
 GREC: hippo – dedesubt, la baza;
thesis – acţiunea de a pune;
 LAT: supoziţie: - sup – dedesubt;
- posiţio – a pune;
 Definiţie(Şt. Experimentale): explicarea plauzibilă a
fenomenelor, pe care o adoptăm în mod provizoriu, cu
scopul de a o supune unui control metodic al experienţei;
 Relaţie cauzală într-o formă ce să permită verificarea;
 Deosebită de:
- bănuială, pt. că se sprijină pe fapte şi fenomene certe;
- presupunere, pt. că se referă la ceva foarte probabil, tinzând
către certitudine;
- reflectă adevărul, dacă se îndeplinesc condiţiile materiale şi
formale.
 CERINŢE:
- să se redea explicit una sau mai multe ipoteze
pentru o cercetare empirică/ştiinţifică;
- ipoteza/ele să se dovedească validă/e;
 Orice ipoteză este validă, dacă îndeplineşte trei
condiţii:
1. să fie verificabilă, ( concepte şt., observarea unor
fapte reale);
2. să fie specifică, cu înalt conţinut informaţional;
3. să fie în conformitate cu conţinutul cunoaşterii
ştiinţifice în domeniul respectiv de cercetare.
 STRUCTURAREA INVESTIGAŢIEI:
 Conceptualizarea, operaţionalizarea şi măsurarea
permit a se porni de la o idee generală despre
obiectul de studiat, pentru a se ajunge la măsuri
eficiente şi bine definite în lumea reală;
 Concepţiile – imagini mentale folosite ca mecanisme
sumare de asociere a observaţiilor şi experienţelor
care par a avea ceva în comun; sunt exprimate prin
termeni sau etichete;
 Conceptele sunt constructe, reprezentând
semnificaţii atribuite termenilor;
 nu există în lumea reală, deci nu pot fi măsurate direct;
 se pot măsura lucrurile, obiectele rezumate în concepte.
 Conceptualizarea – procesul de a specifica
observaţii şi măsurători care conferă
conceptelor înţelesuri precise, conform
scopului cercetării;
 Conceptualizarea include :
 specificarea indicatorilor conceptului
 descrierea dimensiunilor sale;
 Definiţiile operaţionale arată felul în care vor fi
măsurate variabilele relevante pentru concept.
 Opţiunile de operaţionalizare
 OPERAŢIONALIZAREA este o extensie a
conceptualizării care specifică procedurile exacte ce vor fi
folosite pentru a măsura atributele variabilelor;
 Operaţionalizarea implică:
- Specificarea intervalului de variaţie adecvat scopurilor
studiului;
- Determinarea gradului de precizie cu care trebuie
măsurate variabilele;
- Identificarea dimensiunilor relevante ale variabilelor;
- Definirea clară a atributelor variabilelor şi relaţiilor dintre
acestea;
- Stabilirea nivelului adecvat de măsurare;
 Există patru niveluri de măsurare :
 Nominal - genul
 Ordinal – statutul socio-economic: înalt, mediu, scăzut;
gradul de religiozitate;
 De interval – scala de temperatură, IQ, – interval egal
între atribute;
 De raport – vârsta, nr. de prieteni, venitul , etc. –
atributele au toate calităţile măsurilor nominale, ordinale
şi de interval, bazate în plus pe un punct zero;

Nivelul cel mai adecvat depinde de scopul măsurătorii.

 Criterii pentru calitatea măsurătorilor:
 Precizia
 Acurateţea
 Fidelitatea – obţinerea aceloraşi rezultate de fiecare dată
când se foloseşte acelaşi instrument
Testarea fidelităţii – metoda testare – retestare
- metoda înjumătăţirii;

 Validitatea – obţinerea rezultatelor care reflectă cu

acurateţe conceptele măsurate;
Evaluarea validităţii – standarde:
- validitatea aparentă
- validitatea de criteriu
- validitatea de construct
- validitatea de conţinut
 Validitatea aparentă – calitatea unui indicator
de a părea o măsură rezonabilă pentru o
variabilă;
 Ex: variabila vârstă – timp – zile, ani;
variabila religiozitate - comportamente,
fapte, - frecvenţa participărilor la slujbele
religioase;
 Validitatea de criteriu – validitate predictivă -
gradul în care o măsură se relaţionează cu un
anumit criteriu extern;
 Ex. religiozitate – participarea la slujbele
religioase;
test scris de legislaţie auto – relaţia dintre
rezultate şi modul în care conduc ulterior
maşina;
ecologist – participant activ la activităţi
ecologiste, membru în asociaţii de profil, etc.;
 Validitate de construct – gradul în care o măsură
se relaţionează cu alte variabile conform
aşteptărilor create în cadrul unui sistem de relaţii
teoretice;
 Ex: satisfacţia maritală – relaţii extraconjugale –
relaţie neconvingătoare;

Modalitate mai puţin folosită, datorită

ambiguităţii rezultatelor: dacă soţii satisfăcuţi au
mai puţine relaţii extraconjugale, măsura are
validitate de construct; dacă aceştia au mai multe
relaţii extraconjugale, măsura nu se validează.
 Validitate de conţinut – gradul în care o
măsură acoperă variaţia de înţelesuri ale unui
concept;

 Ex. – un test de abilităţi matematice acoperă

toate cele patru operaţii, nu doar una;

- măsurarea prejudecăţii – acoperă toate

tipurile de prejudecăţi: gen, rasă, vârstă, etnie,
religie, etc.
 Unităţile de măsură ordinale ale variabilelor :
- scale - înglobează orice structură logică sau
empirică existentă între indicatorii variabilei
- indexuri – indicatori singulari ai variabilelor,
mai puţin eficienţi;
Construirea indexurilor:
- Selectarea de itemi posibili
- Examinarea relaţiilo r lor empirice
- Scorarea indexului
- Validarea indexului
 Criteriile de selectare a itemilor:
 Validitatea aparentă
 Unidimensionalitatea
 Gradul de specificitate cu care măsoară o dimensiune a
variabilei
 Cantitatea de variaţie furnizată de itemi;

Dacă diferiţi itemi sunt indicatori ai aceleiaşi variabile,

atunci ei ar trebui să fie legaţi empiric unii de ceilalţi.

Scorarea indexului:
- stabilirea intervalului de scoruri dorit;
- determinarea ponderilor, egale sau diferite, ale itemilor.
Construirea scalelor: patru tipuri de tehnici de scalare:
 Scala distanţei sociale - Bogardus – determină:
disponibilitatea oamenilor de a se implica în relaţii sociale;
 Instrument de măsurare a gradului în care persoana este dispusă să se
asocieze cu o anumită clasă de persoane.
 Ex: o persoană este dispusă să accepte ca un infractor sexual să trăiască în
cartierul ei; ea va accepta probabil mai uşor ideea existenţei infractorilor
sexuali în comunitate sau naţiune, dar este posibil sau nu să-i accepte ca
vecini sau ca rude;(structura logică a intensităţii itemilor)
 Itemi uşori – rezidenţa; itemi grei – căsătoria;
 Ex. de scală: - te deranjează că este cetăţean al ţării tale?
- te deranjează că locuieşte în cartierul tău?
- te-ar deranja dacă ar locui lângă tine?
- te-ar deranja să-i devii prieten apropiat?
- te-ar deranja dacă aţi deveni rude prin alianţă?
 Scala Thurstonne – tip de măsură compusă,
construită în acord cu ponderile acordate de
“judecători” diferiţilor indicatori ai unor variabile.
 Un grup de judecători primeşte un număr mare de
indicatori posibili ai variabilei date; fiecare
estimează forţa indicatorilor prin atribuire de
scoruri; itemii selectaţi de la toţi judecătorii se
verifică prin sondaj;
 Nu se mai foloseşte astăzi datorită:
 Risipei de energie care se realizează pentru validare
 Subiectivităţii relative a “judecătorilor”
 Necesităţii de actualizare periodică a itemi-lor, care se pot
modifica în timp.
 Scala Likert – tip de măsură compusă ce determină
relativa intensitate a itemilor.
 Itemii Likert utilizează categorii de răspunsuri .
 sunt total de acord;
 sunt de acord;
 nu sunt de acord;
 nu sunt deloc de acord.

Scala este actualmente utilizată atunci când cercetătorului îi este

imposibil să judece forţa relativă a acordului intenţionat al
repondentului.
Ea practic demonstrează diferenţa de intensitate dintre itemi,
asigurând o mai mare fidelitate cercetării.
 Semantica diferenţială – tehnică de măsurare bazată
pe folosirea categoriilor de răspuns standardizate.
 cere respondenţilor să aleagă între două poziţii opuse
prin folosirea calificativelor.
 poziţii opuse: plăcut – neplăcut; simplu – complex; agreabil –
dezagreabil; tradiţional – modern; armonic - discordant, etc.
 Tipuri de răspunsuri:
 foarte mult,
 într-o mare măsură,
 nici… nici,
 într-o mică măsură,
 deloc.
Avantaje: - rigoare mai mare;
- structurare mai veridică;
- oferă informaţii mai potrivite pentru indexare şi scalare ;
 Scala Guttmann – metodă de descoperire şi
folosire a structurii intensităţii empirice dintre
diferiţii indicatori ai unei variabile.
 Se bazează pe faptul că oricine oferă indicatori
puternici ai unei variabile va oferi şi indicatorii slabi;
 ex: oricine susţine avortul la femeile necăsătorite îl va
susţine probabil şi în cazul unui viol sau dacă sănătatea
femeii este în pericol.
 Ea este folosită pentru a rezuma mai multe observaţii
discrete şi pentru a reprezenta variabile mai
generale.
 Este probabil cea mai populară tehnică de scalare din
cercetarea socială actuală.
 Tipologia – clasificarea, de regulă nominală a
observaţiilor în funcţie de atributele lor
asupra a două sau mai multe variabile.
 Ex: clasificarea ziarelor după orientarea politică şi
mediu: liberal-urbane, liberal-rurale, conservator-
urbane, conservator-rurale.

Tipologiile pot fi folosite eficient ca variabile

independente, dar interpretarea lor este
dificilă când sunt folosite ca variabile
dependente.
 LOGICA EŞANTIONĂRII – logica selectării,
după anumite reguli, a câtorva oameni şi de a
descoperi criterii care sunt valabile pentru
sute de milioane de oameni care nu au fost
investigaţi.
 Cercetătorii sociali trebuie să selecteze
observaţii care să le permită să extindă
concluziile la oameni şi evenimente care nu
au fost observate.
 Acest lucru implică selecţia oamenilor care
vor fi observaţi, deci eşantionarea.
 Nonprobabilistică
 Probabilistică
 Eşantionarea nonprobabilistică – orice tehnică în care
eşantioanele sunt selectate altfel decât pe baza teoriei
probabilităţilor. Include:
 folosirea subiecţilor disponibili – dintr-o locaţie;
 eşantionarea bazată pe un scop predefinit – după opinia
cercetătorului, pe baza cunoaşterii populaţiei;
 eşantionarea în “bulgăre de zăpadă” – fiecare persoană
intervievată indică alte persoane care ar putea participa;
 eşantionarea pe cote – unităţile de analiză sunt selectate pe baza
unor caracteristici prespecificate, astfel încât per total eşantionul
să reprezinte aceeaşi distribuţie a caracteristicilor presupuse ca
existând în populaţie.
 selectarea surselor de informaţii – sursa fiind o persoană care
cunoaşte bine fenomenul social studiat şi oferă necondiţionat
informaţii;

Nici una dintre aceste tehnici nu asigură

reprezentativitatea în populaţie.
 Eşantionarea probabilistică – foloseşte eşantioane
selectate conform teoriei probabilităţilor.
 Pentru a oferi descrieri utile ale populaţiei generale,
eşantionul trebuie să conţină aceleaşi variaţii care
există în populaţie;
 Reprezentativitatea – calitatea unui eşantion de a
avea aceeaşi distribuţie a caracteristicilor relevante
precum populaţia din care a fost selectat;
 Un eşantion va fi reprezentativ doar dacă toţi
membrii populaţiei au şanse egale de a fi selectaţi
(EPSEM – probabilitate egală a metodei de selecţie –
design de eşantion în care fiecare membru are şansa
de a fi selectat)
 Element – unitatea din care este alcătuită
populaţia şi care este selectată în eşantion:
oameni, tipuri de oameni, familii, etc.

 Populaţia – combinarea teoretică specifică a

elementelor din cadrul studiului;

 Populaţia de studiu - acea combinare a

elementelor din care eşantionul este selectat;
 Eşantionare aleatorie simplă – unităţile care
compun populaţia sunt notate cu numere; se
generează apoi un set de numere aleatorii şi se
selectează elementele rezultate, care vor alcătui
eşantionul.
 Eşantionarea sistematică - fiecare a n – a
unitate dintr - o listă este selectată pentru
eşantion;
 Stratificarea - procesul de grupare a membrilor
unei populaţii în straturi relativ omogene,
menit să reducă nivelul erorii de eşantionare;
 Acest proces se realizează practic înainte de
eşantionare;
 Eşantionarea cluster în etape: th. în care
grupuri naturale (clustere) sunt iniţial
eşantionate, iar membrii fiecărui grup selectat
sunt sub-eşantionaţi ulterior.
 Ex: selectăm un eşantion al universităţilor şi
facultăţilor din România, obţinem liste ale
studenţilor din unităţile selectate, apoi
extragem eşantioane de studenţi din fiecare;
 Listarea
 Eşantionarea
 Probabilitatea proporţională cu dimensiunea (PPS)
– metodă complexă de eşantionare cluster, utilizată
în sondaje pe scară largă;
 Se referă la un tip de eşantion cluster în care sunt
selectate cluster-e fără probabilităţi egale, dar cu
probabilităţi proporţionale cu dimensiunea lor;
 Dacă membrii unei populaţii au şanse inegale de a
fi selectaţi în eşantion, se poate realiza ponderarea
eşantioanelor, adică acordarea de ponderi diferite
eşantioanelor cu şanse reduse de eligibilitate;
 Ponderea atribuită unui membru al eşantionului trebuie
să fie inversul probabilităţii acestuia de a fi selectat.
 Selecţia aleatorie – o metodă de eşantionare în
care fiecare element are o şansă egală de
selecţie, independent de orice eveniment legat
de procesul de selecţie;
 Unitatea de eşantionare – elementul sau setul de
elemente luate în considerare pentru selecţie în
anumite etape ale eşantionării;
 Ex: aruncarea cu banul; selectarea aleatorie a
numerelor de telefon.

Motivele pentru utilizarea selecţiei aleatorii:

- elimină pericolul selectării pe bază de intuiţie a
cercetătorului;
- oferă acces la teoria probabilistică, stând la baza
preciziei eşantioanelor.
 Teoria probabilităţilor – ramură a matematicii
care furnizează instrumentele pentru
identificarea tehnicilor de eşantionare care
produc eşantioane reprezentative şi pentru
analiza statistică a rezultatelor eşantionării;
 Dă posibilitatea estimării erorii de eşantionare
– gradul de eroare la care trebuie să ne
aşteptăm
 Furnizează bazele pentru estimarea
parametrilor unei populaţii;
 Parametrul - descrierea concisă a unei variabile
date dintr-o populaţie;
 Ex: venitul mediu al tuturor familiilor dintr-un oraş;
 Distribuirea pe categorii de vârstă a populaţiei unui
oraş.
 Statistica – descrierea concisă a unei variabile
dintr-un eşantion, utilizată pentru a estima un
parametru al populaţiei;
 Eroarea de eşantionare – gradul de eroare
aşteptat în eşantionarea probabilistică.
 Formula pt. determinarea erorii de eşantionare
conţine trei factori:
- parametrul,
- dimensiunea eşantionului şi
- eroarea standard.
 EXPERIMENTUL
 Def: metoda care permite cercetătorilor să testeze
relaţiile cauzale;
 Se pot realiza: - in laborator –( sub control) sau
- in mediul natural( social)
Presupune: - o acţiune
- observarea consecinţelor acţiunii;
Teme potrivite:
- teme axate pe determinarea cauzalităţii;
- scopuri explicative;
- testarea ipotezelor.
 EXPERIMENTUL convenţional presupune:
 Variabile independente şi dependente,
 Pretestare şi posttestare,
 Grup experimental şi grup de control.
 VARIABILE
 Independente – iau forma unui stimul experimental ,
care este prezent sau absent;
 Stimulul are aceste două atribute: prezent sau
absent;
 Tipic, se cercetează ce se întâmplă dacă stimulul este
prezent şi dacă nu este prezent;
 Ce se întâmplă cu variabila dependentă în funcţie de
variabila independentă?
 Variabila independentă este cauza, iar efectul este
variabila dependentă;
 Variabilele trebuie definite operaţional înainte de
debutul cercetării.
 Pretestarea- măsurarea variabilei dependente
printre subiecţi;
 Expunerea la un stimul care este variabila
independentă
 Posttestarea – remăsurarea variabilei
dependente printre subiecţi, după expunere.
 Orice diferenţă dintre prima şi a doua
numărătoare este atribuită efectului variabilei
independente asupra celei dependente.
 Grup experimental- grup de subiecţi asupra
cărora se aplică un stimul experimental;

 Grup de control – grup de subiecţi cărora nu li

se aplică nici un stimul dar care este identic cu
cel experimental sub toate celelalte aspecte;

 Compararea celor două grupuri la sfârşitul

experimentului indică efectul stimulului
experimental.
 Tema: Evaluarea psihologică în stările post
procesuale;
 Tema: Studiu comparativ asupra efectelor
absenţei afectivităţii a copiilor din centre
comparativ cu cei crescuţi în familii normale
dar cu părinţi plecaţi temporar în străinătate.
 Tema: Reinserţia socială a minorilor internaţi în
centrele de reeducare.(disertaţie)
 Obiective:
- Identificarea principalelor caracteristici ale
personalităţii minorilor delincvenţi
condamnaţi;
- Identificarea celor mai potrivite căi de
reinserţie socială a minorilor condamnaţi;
- Identificarea metodelor de prevenire a
recidivei la minorii condamnaţi.
 Ipoteze:
- Se prezumă faptul că minorul delincvent
condamnat prezintă caracteristici specifice de
personalitate;
- Prin consiliere individuală/familială se poate
realiza reinserţia socială a minorilor
condamnaţi;
- Prin consiliere individuală/familială se poate
reduce incidenţa recidivei la minorii
delincvenţi;
 Tema: Schimbări comportamentale la cursanţii
de balet;
 Tema: Atitudinea publicului cu studii
superioare faţă de mass-media
 Obiectiv general: Identificarea atitudinii
publicului cu studii superioare faţă de mass-
media.
 Tema: Comportamentul de consum al
cetăţeanului faţă de artă.
Obiectiv. Identificarea motivaţiilor pe care le au
vizitatorii Muzeului de Artă –Constanţa.
Obiective specifice: Compararea motivelor pe
care le are consumatorul de artă cu alte motive
pe care le au alţi consumatori.
Identificarea diferenţelor motivaţionale între
consumatorii de artă şi alte categorii de
consumatori.
 Tema: Abuzuri comise împotriva copiilor;
 Obiective:

- Cunoaşterea de către copil a drepturilor şi

obligaţiilor;
- Identificarea aspectelor psihosociale ale
copiilor abuzaţi, a nevoilor acestora;
- Aplicarea unor terapii individuale de
compensare;
- Reintegrarea familială a cazurilor sau
identificarea unor soluţii alternative
 Ipoteze:
1. Conştientizarea şi cunoaşterea drepturilor
copiilor pot preveni eventualele abuzuri
asupra acestora;
2. Se prezumă că, prin aplicarea unor terapii
individuale se poate realiza ameliorarea
tulburărilor de comportament secundare
abuzării.
 Tema: Tehnici de lucru pentru integrarea
copiilor C.E.S. în colectivul de elevi;
 Obiective:

 Tema: Atractivitatea staţiunii Mamaia în rândul
turiştilor
 Obiective:
- Determinarea gradului de atractivitate al staţiunii
Mamaia în rândul turiştilor;
- analiza notorietăţii staţiunii;
- studierea elementelor de atractivitate a staţiunii;
- aprecierea fidelităţii clienţilor;
- determinarea percepţiei clienţilor privind raportul
preţ/calitate a serviciilor oferite;
- determinarea influenţei factorilor venit şi vârstă
asupra deciziei de cumpărare a serviciilor turistice
oferite de staţiune.
 Ipoteze:
1. Staţiunea Mamaia este de notorietate în rândul
turiştilor care o frecventează;
2. Există elemente de atractivitate care o determină să fie
o alegere favorită a turiştilor;
3. Majoritatea turiştilor intervievaţi sunt cel puţin la a
doua vizită la Mamaia;
4. Clienţii fideli ai staţiunii Mamaia fac parte din
categorii de vârstă diferite, respectiv tineri(21-35 de
ani) şi adulţi (51-65 de ani) ;
5. Cei mai mulţi turişti din Mamaia apreciază ca
nesatisfăcător raportul dintre preţul seviciilor şi
calitatea acestora.
 Tema: Motivarea resurselor umane în
organizaţie: studiu de caz pe o organizaţie.
 Obiectiv: Identificarea elementelor care îi
determină pe angajaţii XXXXXX să-şi
desfăşoare activitatea în această organizaţie.
 Ipoteze:

1. Există diferenţe semnificative între angajaţi

 PARTICIPARE LA PROIECTE
CU FINAŢARE EUROPEANĂ-
FINANŢATE

 scrierea proiectului 90 p

 activităţi în proiecte 10-100p

 PARTICIPARE CU LUCRĂRI
LA SESIUNI DE COMUNICARI
SŢIINŢIFICE, CONFERINŢE ŞI
CONGRESE
 organizarea sesiunii de comunicări ştiinţifice -
40 p
 participare la Sesiunea de comunicări ştiinţifice
a Universităţii “Andrei Şaguna”- 30 p
 participare la Sesiunea de comunicări ştiinţifice
a altor universităţi - 30 p / participare
 participare premiată 50 p
 participare la congrese naţionale 50 p
 participare la congrese internaţionale 100 p
 PARTICIPĂRI LA
ACTIVITĂŢI
EXTRACURICULARE
 participare ca audient la activităţile organizate
de Universitate 10 p/ participare
 participarea la organizarea unor manifestări ale
Universităţii 30 p /participare
 PARTICIPARE LA SONDAJE
DE OPINIE
 (min. 90 chestionare) - 1 p/chestionar
 ACTIVITĂŢI PRACTICE
ÎNDRUMATE DE SUPERVIZOR
 90h - 90 p; 1 oră de lucru echivalează cu
un punct evaluat;
 PUBLICAREA UNOR

ARTICOLE IN REVISTE DE
SPECIALITATE
 articole publicate în revistele universităţii
40 p /articol
 articole publicate în alte reviste -30 p / articol
 Programe de formare de scurtă durată – 10
puncte
 Programe de formare de lungă durată – 50 de
puncte