Andreescu Darie

Cantaragiu Carina
Cuculea Andra
Trandafir Ana
Vasile Mara
 Eclipsa de Soare care l-a
transformat pe Einstein într-o stea
 La începutul secolului XX, o eclipsă totală de Soare urmărită de milioane
de oameni din întreaga lume a confirmat pentru prima dată previziunile
unui tânăr savant pe nume Albert Einstein.

 În 1919, astronomul Arthur Eddington s-a deplasat într-un loc din care
eclipsa putea fi observată în cele mai bune condiții, pentru a testa
predicțiile Teoriei Generale a Relativității a lui Einstein.
 Cu doar patru ani înainte, marele fizician publicase teoria conform căreia
gravitația corpurilor cerești cauzează curbarea spațiului, iar lumina stelelor
se curbează, la rândul ei, urmând această traiectorie.

 Potrivit teoriei, lumina stelelor îndepărtate ajunge pe Pământ pe o

traioectorie curbată de gravitația Soarelui. Singurul prilej de a testa teoria
lui Einstein era în timpul unei eclipse, când Soarele apare întunecat (în
spatele Lunii), iar stelele din apropierea sa (invizibile în restul anului, din
cauza strălucirii Soarelui) pot fi observate.
Percepția noastră asupra pozițiilor reale ale stelelor este distorsionată
de câmpul gravitațional al Soarelui, care curbează lumina aștrilor care
ajunge pe Pământ
 Conform Discover
Magazine, Eddington
cunoștea poziția exactă
a unei stele care ar fi
trebuit să fie blocată de
Soare. Însă, dacă
gravitația Soarelui curba
lumina stelei, așa cum
susținea Einstein, atunci
steaua trebuia să pară
că se află într-o cu totul
altă poziție decât cea în
care se afla în realitate.

 Eddington a măsurat și
a confirmat pentru
prima oară o previziune
a Teoriei Relativității
Generale a lui Einstein.
Însă cel mai mare
beneficiu științific al unei
eclipse totale de Soare
este perspectiva pe care
ne-o oferă asupra
coroanei solare.
 În condiții normale, aceasta este invizibilă. De fapt, dacă nu
ar exista eclipse totale de Soare, poate că nici nu am ști că
acesta are o coroană și o atmosferă rarefiată și foarte
fierbinte.
 Discul solar este de milioane de ori mai strălucitor decât
coroana din jurul său. Dacă putem întuneca discul cumva,
putem vedea coroana.
 Este foarte important faptul că putem observa coroana,
fiindcă altfel nu am ști că acest strat al atmosferei solare se
extinde în spațiu. De fapt, aici pe Pământ, suntem cuprinși
în atmosfera solară și în coroana extinsă a Soarelui.
 În 1915, tânărul savant Albert Einstein a publicat patru
lucrări. El și-a formulat teoria relativității ceva mai târziu,
numind-o Teoria Generală a Relativității.
 Einstein a prezentat atunci lumii mai multe ecuații
revoluționare. Dintre acestea, una modifica legea gravitației
propusă de Isaac Newton.
 La acea vreme, Einstein era deja un savant celebru în
Germania, însă abia după aceea a dobândit faima
internațională. Dovedind corectitudinea teoriei lui Albert
Einstein, Eddington l-a transformat pe acesta peste noapte
într-o vedetă internațională.
 În 1920, Einstein era cel mai aclamat savant al epocii, iar în
1921, a primit premiul Nobel pentru fizică pentru munca sa
excepțională legată de efectul fotoelectric.
 Deși acum este celebru pentru teoria relativității, la acea
vreme teoria sa încă ridica multe întrebări. Acestea au fost
clarificate mai târziu, în urma a numeroase experimente.
 Peripețiile creierului lui
Einstein
 Dupa moartea sa in 1955, creierul lui Einstein a fost luat fara permisiunea familiei de
catre Thomas Stoltz Harvey, medicul de la Sptalul Princeton care a facut
autopsia. Refuzand sa inapoieze organul, Harvey a fost dat afara din spital.
Dupa multi ani Harvey, care intre timp a obtinut permisiunea de la Hans Albert sa
studieze creierul, a trimis fragmente din creier diferitilor oameni de stiinta din
intreaga lume. Unul dintre acestia a fost Marian Diamond care a descoperit ca in
comparatie cu o persoana normala, creierul lui Einstein avea mult mai multe celule in
regiunea creierului responsabila cu stocarea informatiilor.
Intr-un alt studiu, facut de Sandra Witelson de la McMaster University, s-a descoperit
ca Einstein avea un creier caruia ii lipsea o anumita striatie, numita fisura Sylvian.
Witelson a dedus ca aceasta anomalie le permitea neuronilor sa comunice mai bine
intre ei.
Alt studiu sugereaza ca creierul sau era mult mai dens decat in mod normal si ca
lobul inferior, care se crede ca este raspunzator de abilitatile matematice, era mai
mare decat in cazurile obisnuite.