PLANTELE TEHNICE

Sfecla de zahăr (Beta vulgaris subsp. vulgaris var. altissima) (Beta

vulgaris saccharifera) este o plantă bienală, cultivată pentru
obținerea zahărului.
Rădăcina este pivotantă, groasă, gălbuie la exterior și albă în interior.
Tulpina este în primul an scurtă și înconjurată de un buchet de frunze
mari, lucioase. În al doilea an este ramificată și mai lungă, pe care
cresc florile. Florile sunt mici, grupate în inflorescență, pe tipul 5
(adică au 5 sepale, 5 stamine și un pistil). Florile nu au petale, se
numesc apetale (toate florile lipsite de petale se numesc apetale,
a=fără). Polenizarea este făcută de vânt (directă) și de insecte
(încrucișată). Fructele sunt mici, sub formă de ghemulețe, care se
numesc glomerule. Fiecare fruct are o sămânță în interior.
Dacă de la semănat până la 1-10 iunie timpul este secetos, se va aplica o udare de
răsărire cu normă de udare de 250-300 metri cubi de apă la hectar. Dacă seceta
continuă, se va aplica o udare cu normă de udare de 500-600 metri cubi de apă la
hectar, dacă umiditatea solului scade sub 50% IUA (intervalul umidităţii active). Dacă
în perioada critică, până la 25 august, în sol se va menţine umiditatea solului sub
50% IUA, se poate aplica prima udare normală între 1 şi 10 iunie, după care
urmează 1-2 udări, cu normă de 600-700 metri cubi de apă la hectar, la interval de
12-15 zile. Dacă perioada între 25 august şi până la recoltare, respectiv luna
septembrie, este secetoasă, se poate aplica ultima udare, cu o normă de udare de
500-600 metri cubi de apă la hectar, dacă solul este foarte uscat. Norma generală
de irigare va fi cuprinsă între 2.400 şi 3.000 de metri cubi de apă la hectar,
administrată în 3-4 udări în anii secetoşi şi 2-3 udări în anii normali din punct de
vedere al precipitaţiilor.
În ultimele două decenii, suprafaţa cultivată s-a micşorat (fig. 3.18). Repartiţia spaţială a
culturii sfeclei de zahăr este neuniformă, fiind influenţată, în primul rînd, de condiţiile naturale.
Regiunea de Nord deţine circa 90% atît din suprafaţa cultivată, cît şi din producţia totală,
evidenţiindu-se îndeosebi gospodăriile din Cîmpia Bălţilor şi Podişul Moldovei de Nord care
au condiții argoclimatice și de sol favorabile
Floarea-soarelui (Helianthus annuus) este o plantă anuală din familia Asteraceae,
nativă din America. Este una din compozitele cele mai cultivate pentru semințele
bogate în ulei, din acestea fiind extras uleiul de floarea-soarelui.
Frunzele sunt mari, întregi, pețiolate și cordate. Tulpina se termină cu un singur
calatidiu sau, uneori, este ramificată și are mai multe inflorescențe. Calatidiile sunt
mari, cu receptaculul plan, având culoare galbenă. Semințele sunt bogate în ulei,
conținând, fără coaja fructului, circa 55% ulei comestibil și cu întrebuințare
industrială, de exemplu, la fabricarea săpunului. Turtele rămase ca reziduuri de la
extragerea uleiului alcătuiesc un nutreț concentrat, bogat în proteine brute și
digestibile.
Perioada de semănare este din aprilie până în mai. Este o plantă anuală.
În graiul moldovenesc, planta se numește răsărită.[1]
Floarea-soarelui are o distribuţie spaţială relativ uniformă,
cu o micşorare treptată a suprafeţei cultivate de la nord
spre sud. Regiunea de Nord deţine aproximativ jumătate din
suprafaţa şi din producţia totală. Planta se cultivă frecvent şi
în partea sudică a ţării, întrucît este rezistentă la secetă
Rapița se cultivă pentru semințe din care se obține ulei folosit în
alimentație și în industrie pentru fabricarea de biocombustibil (biodiesel).
Planta verde este un nutreț valoros, în perioada de înflorire având și
importanță meliferă. Este răspândită în zone cu clima uscată temperat
continentală excesivă. Este a treia cea mai mare sursă de ulei vegetal din
lume.[2]
Rapița - canola este o marcă înregistrată a unui hibrid de rapiță, inițial
produsă și cultivată în Canada, în zone cu clima uscată temperat
continentală excesivă. Uleiul din semințe de rapiță a fost produs în secolul
al 19-lea ca o sursă de lubrifiere pentru motoarele cu abur. Uleiul are un
gust amar din cauza nivelului ridicat de acizi. Canola a fost produsă
tocmai pentru a reduce această cantitate de acid, rezultând un ulei gustos