Sunteți pe pagina 1din 40

Cursul 5.

Tipuri de design al cercetărilor


experimentale şi nonexperimentale
1. Definirea design-ului experimental

2. Planuri experimentale de bază


 Design 1. Un singur grup cu pretest şi posttest
 Design 2. Design cu două grupuri - de control şi experimental,
ambele randomizate cu fazele de pretest şi de posttest
 Design 3. Design-ul cu patru grupe randomizate al lui Solomon
 Design 4. Design cu grup de control randomizat, doar cu fază de
posttest
 Design-ul 5. cu grup de control nerandomizat, cu fazele de
pretest şi de posttest
 Design-ul 6. Design contrabalansat
 Design 7. Design cu grup experimental seriat în timp
 Design 8. Design cu grup de control seriat în timp

3. Design-urile cvasi-experimentale
 Design-ul cu grup de comparaţie static
 Design-ul cu grup de control neechivalent

4. Design-uri descriptive
Definirea design-ului experimental
• decizia luată în legătură cu grupurile utilizate
• de câte ori (cine şi când) li se administrează variabila
independentă
• ţinând sub control variabilele interne şi externe care ar
putea ameninţa validitatea demersului.

 R = distribuţia randomizată a subiecţilor pe condiţiile şi


grupurile experimentale;

 X = tratamentul experimental (VI);

 O = observaţii sau măsurători ale variabilei dependente


(VD) în faza de pretest, posttest sau interimar).
Design-ul de cercetare

constituie şi o cale de a controla


principalele surse de distorsiuni
pentru validitatea internă a cercetării

structură a cercetării, deoarece el


este elementul de legătură al tuturor
celorlalte elemente implicate în
proiectul de cercetare.
Grupurile implicate în cercetare
• prin randomizare (selecţia aleatorie este
notată cu R)
• grupuri ne-echivalente (N)
• grupuri balansate (B)
• grupuri apariate (A), astfel costruite încât să
realizeze echivalenţa simultan după mai multe
criterii, ca vârstă, sex, pregătire profesională,
vechime etc.
Observaţiile (O)

pot fi unice (de exemplu înalţimea), alcătuite din scale


omogene, alcătuite din mai mulţi itemi reuniţi într-o scală
(de anxietate, de exemplu)

Alcătuite din mai multe subscale, reunite într-o baterie


(sentimente anxioase, gânduri anxioase plus simptome
fizice ale anxietăţii - scala de anxietate a lui Burns).

Când vrem să diferenţiem între măsurători specifice putem


folosi indici: O1, O2, O3.
Tratamentul sau intervenția experimentală

• tratamentele sau intervenţiile pot fi


– simple
– complexe

• Când dorim să diferenţiem între intervenţii, putem de


asemenea să utilizăm indici (X1, X2, X3 etc.)

• !!! Timpul - componentă de bază dintr-un design de


cercetare experimentală
• De regulă, ordinea în care apar celelalte simboluri
sugerează şi secvenţa temporală, care de fapt nu apare
explicit în design.
Exemplu
R O1 X O2
R O1 O2

Design experimental pe grupuri randomizate, cu grup experimental şi


grup de control şi cu măsurători pretest şi posttest.

- R reprezintă selecţia randomizată a grupurilor;


- X reprezintă intervenţia (manipularea experimentală) asupra
variabilei independente;
- O1 şi O2 reprezintă etapele măsurării;
- pretestul şi posttestul sunt simultane pentru ambele grupe
(experimental şi de control);
- există două linii ale design-ului, câte una pentru fiecare grup.
Tip de design Scopul său Grad de Caracteristici
control al v.
străine
Experimentul real Comparaţia Mare cantitate  Manipularea variabilei
(veritabil, adică cu tratamentelor grupurilor a controlului. independente;
grupuri de pretest şi post asupra controlului ori a  Distribuţia randomizată a
test, sau numai posttest). abordărilor tradiţionale. grupurilor.
Cvasi-experimental (serii Comparaţia între Cantitate  Manipularea variabilei
temporale de genul AB grupuri ori a aceluiaşi moderată a independente;
AB). grup în diferite controlului.  Distribuire nerandomizată a
momente temporale. subiecţilor în grupuri;
 Multiple evaluări ale
variabilei dependente.
Pre-experimental (de Comparaţii între Control minim.  Manipularea variabilei
exemplu o singură grupuri sau în cadrul independente sau
secvenţă pretest - aceluiaşi grup, dar în măsurarea unui eveniment
posttest). general nu la o mare care a apărut doar pentru un
distanţă temporală. grup, pentru care
examinatorul nu are nici un
control;
 Distribuire nerandomizată a
subiecţilor în grupuri.
Descriptiv (de exemplu A descrie un eveniment Nici un control  Nici o manipulare a
studiu cauzal - sau un fenomen. variabilei independente;
comparativ -  Distribuire nerandomizată a
observaţional). subiecţilor în grupuri.
Design 1. Un singur grup cu pretest şi posttest
O1 X O2

• Scopul: de a determina dacă o metodă de predare va creşte


calitatea scrierii.

• Procedura
– Se administrează pretestul şi se măsoară (O1) scorul la un test
grafometric pentru un singur grup, înainte de a-l expune la o nouă
metodă de predare.
– Se expune (X) grupul la noua metodă de predare pentru o perioadă de
timp, de exemplu un semestru.
– Se dă posttestul şi se măsoară (O2) scorul la acelaşi test grafometric
după expunerea la tratament.
– Se compară semnificaţia statistică a diferenţei mediilor (testul t
Student) pentru a vedea dacă diferenţa atinge pragul semnificaţiei
statistice şi la ce nivel (p = .05 sau p = .01).
Design 1. Un singur grup cu pretest şi posttest
Avantaje: aceiaşi subiecţi măsuraţi în două situaţii - înainte şi
după tratamentul experimental X - selecţia şi mortalitatea
experimentală sunt uşor de controlat.

Dezavantaje:
•nesiguranţa că diferenţa dintre O2 şi O1 este datorată doar
tratamentului.
•Ipoteze rivale, şi deci erori posibile sunt foarte multe:
– istoria (între timp unii subiecţi şi-au pus ochelari),
– maturaţia (pot fi mai obosiţi la O2 pentru că elevii sunt la
sfârşit de semestru sau poate de an şcolar),
– efectul testării (la a doua testare apare o motivaţie mai
bună sau este indus efectul învăţării),
– regresia statistică (dacă comparaţia se face splitând
clasa în cei buni şi cei slabi), moartea experimentală
(mulţi subiecţi nu au primit şi pe O1 şi pe O2).
Design 2. Design cu două grupuri - de control şi experimental,
ambele randomizate cu fazele de pretest şi de posttest
Procedura
• Se selectează subiecţii aleator (randomizat) dintr-o populaţie.
• Aceştia se distribuie tot randomizat în grupul experimental şi în cel
de control.
• Se măsoară la ambele grupuri variabila dependentă (O1), apoi se
determină media şi abaterea standard, pentru a se constata
echivalenţa grupurilor
• Se păstrează toate condiţiile identice pentru ambele grupuri, cu
excepţia expunerii grupului experimental la tratamentul X, prin
variabila independentă, pentru o perioadă de timp specificată.
• Se testează şi se măsoară variabila dependentă (O2) pentru ambele
grupuri, pentru a li se determina media şi abaterea standard.
• Se determină diferenţa O2 - O1 pentru ambele grupuri, separat.
• Se compară aceste diferenţe pentru a concluziona dacă aplicarea
tratamentului experimental X se asociază cu o schimbare
semnificativă care apare la grupul de experimental, comparativ cu
grupul martor, pentru a se putea astfel respinge ipoteza de nul
(Hoμ1 ≠ μ2).
Validitatea internă
1. Validitatea internă puternică – variabile străine ce pot apărea între O1 şi
O2 pot fi considerate ca balansate şi sub control, în măsura în care ele
afectează în mod egal ambele grupuri.

2. Deoarece tratarea diferenţiată a grupurilor experimental şi de control


(profesor diferit, clase diferite, atmosferă diferită) poate crea un tip de
eroare constând din dezamăgirea grupului de control, subiecţii vor fi
testaţi individual ori în grupuri mici, prin distribuirea randomizată a
timpului, a locului şi a condiţiilor experimentale.

3. Atunci când sunt implicaţi observatori sau evaluatori, este bine ca ei să


nu ştie cărui grup (experimental sau de control) sunt asignaţi subiecţii.

4. Selecţia diferenţiată este controlată prin metoda randomizată de selecţie


iar maturarea, efectele de pretestare şi regresia statistică apar în mod
egal pentru ambele grupuri. Mortalitatea experimentală diferenţiată
poate fi evaluată pentru pattern-uri atipice, nealeatorii, deoarece există
faza de pretest.
Validitatea externă
• Poate fi compromisă doar în situaţia în care pretestul
ar sensibiliza sau ar altera doar răspunsurile subiecţilor
care sunt supuşi tratamentului experimental
(interacţiunea pretestării cu X).

• Interacţiunea selecţiei cu X: pot apărea distorsiuni


semnificative atunci când subiecţii selecţionaţi pentru
tratament diferă într-un fel oarecare de cei pe care
vrem să generalizăm concluziile

• Efectele de reactivitate la procedurile experimentale


apar doar dacă subiecţii ştiu că fac parte din grupul
experimental sau din cel de control.
Design 3. Design-ul cu patru grupe randomizate
al lui Solomon

• Creste posibilitatea generalizării rezultatelor


• Obligatorie randomizarea pt cele 4 grupuri
Procedura
• efectele măsurate O2 reprezintă expresia unor
variate combinaţii de variabile (pretestarea O1,
variabila independentă X, maturarea M sau
istoria I)
• pentru a determina doar efectul tratamentului X,
vom face diferenţa dintre 3D şi 4D;
• doar efectul pretestării O1, scădem 4D din 2D,
• pentru a determina efectul interacţiunii dintre
pretestarea O1 şi X se adună 2D cu 3D, iar
rezultatele se scad din 1D.
Validitate
• permite determinarea simultană a principalelor efecte
ale pretestării, ca şi al interacţiunii efectelor pretestării
cu tratamentul experimental X.
• Comparând grupul 1 cu grupul 4 se poate determina
efectul combinat al maturării şi istoriei.
• presupune o experimentare dublă, cu şi fără pretest, iar
atunci când între ele există o bună congruenţă a
rezultatelor, se poate acorda o mare încredere
acestora, oricare ar fi ele.
Design 4. Design cu grup de control
randomizat, doar cu fază de posttest
Procedura
• repartizarea pe cele două grupuri se face randomizat,
ceea ce permite cercetătorului să ştie ca la momentul
respectiv cele două grupuri erau egale
• urmează expunerea X la tratamentul experimental
• cele două grupuri sunt testate pentru prima dată.
• prin comparaţia lor printr-un test statistic
corespunzător se determină dacă efectul constatat la
grupul experimental a apărut prin şansă (hazard), sau
se datorează tratamentului X, adică variabilei
independente.
Validitatea
• design-ul 4 este superior design-ului 2,
deoarece aici nu poate apărea nici o
interacţiune dintre pretestare şi tratament
• util atunci când pretestarea este
neconvenabilă sau prea costisitoare, ori atunci
când subiecţii trebuie să-şi apere anonimatul
• când mărimea eşantioanelor este mică.
Design-ul 5, cu grup de control nerandomizat,
cu fazele de pretest şi de posttest

• diferă de design-ul 2 doar prin distribuţia nerandomizată a


subiecţilor
• util în cercetarea psihopedagogică - grupuri natural
constituite
Validitate internă
• Satisfăcătoare, dacă cele două grupuri au media şi abaterea
standard similare la faza de pretest.
• Pentru a sesiza în principal efectul tratamentului X, controlul trebuie
să aibă în vedere efectele pretestării, istoriei, al maturaţiei şi al
instrumentării.
• Dintre acestea, istoria şi instrumentarea pot fi surse importante de
distorsiune sau contaminare.
• Mortalitatea experimentală este uşor de dedus prin comparaţia
înregistrărilor din faza pretest-posttest.
• În absenţa randomizării, este probabil să apară posibilitatea unor
diferenţe critice, influenţate de scorurile la pretest, cum ar fi
motivaţia mai mare a voluntarilor, fundalul cultural diferit etc., care
pot afecta datele la faza de posttest.
Validitatea externă

• are în vedere clase intacte şi nu dezorganizează


programul şcolar
• validitatea externă poate creşte semnificativ, mai ales
prin controlul interacţiunii selecţiei cu al
tratamentului X
• este mult mai uşor să conduci un experiment
autorizat, fără ca subiecţii să ştie cărui grup aparţin
(experimental sau de control), prin clase intacte,
natural constituite.
Design-ul 6. Design contrabalansat

Se utilizează când:
•design-ul 5 nu poate fi aplicat din cauza numărului prea mic de
subiecţi dintr-o clasă
•când distribuirea subiecţilor nu se poate face aleator se
utilizează design-ul 6, care nu presupune faza de pretest, ci doar
pe cea de posttest, după expunerea la tratamentul experimental
X.
X poate avea în acest caz mai multe intensităţi, notate cu indicii
a, b, c şi d.
Procedură
• Fiecare subiect din grupele A, B, C, D este expus la
fiecare variaţie a lui X (ca şi la absenţa lui X, dacă se
folosesc grupurile de control), în diferitele etape ale
experimentului.

• La sfârşitul experimentului este calculată media fiecărei


coloane, care este de fapt scorul mediu pentru toate
grupele expuse la una din stările lui X
• Comparaţia dintre coloane ajută la evidenţierea
efectului pe care aceste stări sau intensităţi ale lui X le
au asupra performanţei grupului.
Validitate
• Design-ul contrabalansat expune toate grupurile
la toate variaţiile lui X, controlând în acelaşi timp
şi efectul de ordine. Dacă un grup este mai
inteligent, fiecare stare a lui X profită în mod egal
de acest fapt.

• Efectul de contaminare a interacţiunii (selecţie-


maturaţie de exemplu) poate să se repercuteze
asupra datelor dacă o stare a lui X oboseşte mult
grupul.
Design 7. Design cu grup experimental
seriat în timp

• Unica diferenţă dintre design-ul 1 şi acesta


este aceea că acum sunt efectuate mai multe
măsurători, înainte şi după introducerea
tratamentului X.
Validitate internă
• Prelevarea mai multor măsurători procură mai mult
control asupra unor surse de distorsiune a validităţii
interne

• Singura sursă de afectare a validităţii interne este


doar istoria contemporană, ca schimbările de mediu
(vreme, cataclism, scandal public etc.) sau variaţiile
ciclice (weekend-ul, examinările sumative ).
Validitate externă

• Generalizarea datelor acestui demers depinde de


condiţiile experimentale, în măsura în care pretestarea
modifică subiecţii, astfel încât ei pot să nu mai fie
reprezentativi pentru întreaga populaţie.

• Poate apărea interacţiunea dintre selecţia diferenţiată


şi X (tratament), atunci când aceasta nu este evitată cu
grijă, ca în cazul subiecţilor voluntari, care nu mai
reprezintă întreaga populaţie.
Design 8. Design cu grup de control seriat
în timp

• similar cu cel precedent dar, prin introducerea grupului de


control, se poate controla şi efectul istoriei contemporane

• superior şi lui 5 în privinţa controlului efectului de selecţie-


maturare: dacă un grup are o rată de creştere mai mare decât
a celuilalt, acest câştig accelerat va apărea şi în faza de
pretest, la acelaşi grup

• surprinde diferențele de scurtă durată ce pot dispărea în timp


• grupuri pretestate simultan, dar pretestul se
face la intervale diferenţiate de timp
• Util:
• când factori maturaţionali şi când efectul
testării seriale în interiorul unui grup trebuie
minimizat
Factori care prejudiciază validitatea design-urilor
experimentale
Design-urile cvasi-experimentale
• sunt „aproape experimentale”, exceptând
faptul că participanţii nu sunt distribuiţi
randomizat în grupuri

• cercetătorul studiază efectele tratamentului


pe grupuri intacte, nestând în puterea sa
distribuirea participanţilor în grupul
experimental şi în cel de control.
Exemplu
Stevens şi Salvin au condus un studiu privind efectul învăţării
prin cooperare în şcoli, dezvoltat pe două niveluri:

X = şcoli elementare cu învăţare prin


cooperare
Control = şcoli tradiţionale elementare.

•Cercetătorul nu a avut posibilitatea de a asigura participarea


randomizată.
•Studiul este deci cvasi-experimental pentru că s-a lucrat cu
grupuri intacte, putându-se determina numeroase măsurători
ale achiziţiilor, atitudinilor sau relaţiilor sociale.
Design-ul cu grup de comparaţie static

• administrarea tratamentului la grupul experimental şi


compararea performanţelor sale la posttest cu grupul
de control

• selecţia diferenţiată - trebuie să difere de la început


printr-o caracteristică

• moartea experimentală - participanţii ies din studiu.


Design-ul cu grup de control neechivalent

• Similar cu designul precedent dar cu fază de


pretest

• Utilizarea pretestului se face în scopul de a


controla cumva selecţia diferenţiată şi
moartea experimentală.
Design-uri descriptive

• ancheta (studiul)
• abordarea observaţională
• corelaţională
• cauzal-comparativă