Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
17 DECEMBRIE 2010
GRĂDINIŢA GENESIS, Baia Mare
Este o chestiune de opinie
- spiritul de cooperare
- loialitate faţă de grup
- tendinţe de conducere (de a fi lider)
- preferinţele
- popularitate
- atitudine de sprijin
- empatie fata de cei aflaţi în suferinţă
- rivalitatea, ca debut al competitivităţii
- competitivitatea
- agresivitatea
- conflictele
Deficienţa = scădere, lipsă, greşeală, rămânere în urmă;
absenţă a unor facultăţi fizice sau psihice.
Este sinonimă cu subnormalitatea, cu handicapul.
a) personalitatea copilului
b) mediul inconjurator
c) metodele de educatie practicate de parinti
d) personalitatea educatoarei si metodele ei
pedagogice.
Alte cauze ale comportamentelor necorespunzătoare:
- aşteptările nerealiste din partea adulţilor, în
raport cu etapa de dezvoltare a copilului
- probleme de sănătate
- alimentaţie insuficientă sau necorespunzatoare
- tulburări senzoriale
- hipersensibilitate la stimuli
- stresul în familie
- nivelul de trai
- cerinţele prea variate şi lipsite de consens din partea
adulţilor asupra copilului
- lipsa unor reguli clare de comportament
- probleme de atenţie.
Educatoarele trebuie să fie conştiente de gravitatea etichetării
unui copil ca fiind problematic, atât pentru mediul (pre)şcolar
cât şi pentru cel familial.
Declararea unui copil ca prezentand un comportament
problematic poate declansa o stigmatizare socială, care adeseori
influenţează negativ dezvoltarea copilului, capacitatea sa de a
traversa cu succes perioada preşcolară, relaţia sa cu mediul
(pre)şcolar şi chiar comportamentul celorlalte cadre didactice
faţă de acesta. În general, educatoarea aşteaptă de la un
asemenea copil şi alte probleme, aşteptările sale de la un astfel de
copil sunt în general negative, ceea ce are un efect nedorit asupra
relaţiei educatoare-copil şi asupra comportamentului acestuia
din urmă.
A-l considera pe un copil ca fiind problematic poate avea însă şi
efecte pozitive atunci când aceasta ii motiveaza pe parinti si
educator:
- să identifice cauzele reale ale deficienţelor comportamentale ale copilului
- sa apeleze la sfatul unui specialist.
Timiditatea
Situaţiile sociale noi sau întâlnirea unor persoane necunoscute
este principala cauză a manifestării timidităţii la varsta
prescolara.
În anumite condiţii timiditatea este un răspuns normal,
adaptativ, la o situaţie socială copleşitoare; copilul se retrage
temporar şi are nevoie de puţin timp pentru a se familiariza cu
contextul şi a dobândi sentimentul de control.
În contrast, copiii care se comportă cu reticenta în majoritatea
situaţiilor sociale nu au dezvoltate suficient abilităţile sociale;
aceştia sufera de sentimente de singuratate şi au mai puţină
încredere în forţele proprii. De asemenea, sunt mai puţin plăcuţi
de către ceilalţi, sunt neglijaţi sau chiar respinşi de către colegii
lor şi prin urmare au mai puţine şanse de a-şi dezvolta abilităţile
de relaţionare. Faptul că un copil stă retras este considerat
problematic în funcţie de vârsta acestuia.
De exemplu, la varsta de 3-4 ani, acesti copii nu sunt
respinşi sau consideraţi mai puţin plăcuţi de colegii de
grupă. La varsta de 7 ani, copiii retraşi au deja sentimente
negative, de singurătate, iar la vârsta de 11 ani sunt mult
mai anxiosi.
Unele aspecte ale timidităţii sunt influenţate de cultura şi
pot fi învăţate din mediu.
Unii părinţi care îşi descriu copiii ca fiind timizi,
încurajează comportamentul respectiv, astfel încât acesti
copii ajung să se conformeze etichetei care li s-a pus.
Unii copii au o predispozitie biologică spre a se comporta
timid, având chiar bătăi mai accelerate şi instabile ale
inimii comparativ cu copiii mai puţin inhibaţi. Această
dispoziţie ereditară poate fi însă modificată de mediu,
lucru care s-a putut observa la copiii care au fost adoptaţi
de familii cu un nivel ridicat de socializare.
Ce pot face cadrele didactice pentru a ajuta copiii timizi?