Sunteți pe pagina 1din 24

COCI PATOGENI

COCI GRAM-POZITIVI
Stafilococul
Habitat
 Stafilococul saprofit este larg răspândit în mediul înconjurător - apă,
aer, pământ, însă este întâlnit și pe tegumente și în cavitățile naturale
ale omului și animalelor, făcând parte din flora normală a organismului.
 Stafilococii potențial patogeni sunt prezenți în rinofaringe și în intestinul
omului sănătos.
Rezistența la factori fizici
 Stafilococii rezistă expunerii la temperaturi de 60℃ și la acțiunea
alcoolului de 70º timp de o oră.
Patogenitate
 Patogenitatea stafilococilor se datorează virulenței, dar și
capacității de a elabora anumite toxine.
 Un exemplu în acest sens este coagulaza, care determină
coagularea plasmei, acțiune care îi permite germenului să își
creeze un înveliș de fibrină, cu ajutorul căreia se sustrage
fagocitozei.
 După capacitatea de sinteză a coagulazei, stafilococii se împart
în
 coagulazo-negativi
 coagulazo-pozitivi.
Stafilococii coagulazo-negativi
 fac parte din flora normală a organismului, fiind prezenți în
faringe, intestin, uretra anterioară.
 Produc adesea infecții nosocomiale, fiind rezistenți la acțiunea unor
dezinfectante și antiseptice.
 Cel mai important reprezentant este Staphylococcus epidermidis, el
având potențialul patogen cel mai ridicat.
Dintre stafilococii coagulazo-pozitivi
 numai stafilococul auriu (S. aureus) este
patogen pentru om.
 S. Aureus și S. epidermidis fac parte din flora comensală a cavităților
nazale și a tegumentelor.
 Dintre indivizii sănătoși, aproximativ 20 - 30%°sunt purtători de S.
aureus la nivelul mucoasei nazale și intestinale.
 Pe tegument, stafilococul auriu este prezent tranzitoriu.
 S. epidermidis se găsește în fosele nazale la 40 - 100% dintre
indivizii sănătoși, iar pe tegumente între 85 - 100%.
 Sub aspect clinic, infecțiile stafilococice pot îmbrăca mai multe
forme: foliculită, furuncul, hidrosadenită, sinuzită, otită, pneumonii,
infecții uterine post-partum sau post-abortum, meningită,
endocardită, septicemie, toxiinfecții alimentare.
Sursa de infecție
 Este reprezentată atât de omul bolnav, cât și de omul sănătos purtător
de stafilococ.
 Transmiterea se realizează în mod direct, interuman sau indirect prin
lenjerie și obiecte contaminate, picături Pflugge, praf.

Diagnostic de laborator
 recoltarea probelor se face cu atenție pentru a se evita contaminarea
 ținând cont de prezența stafilococilor în mediu, dar și în flora normală a
organismului, izolarea stafilococului din produsul patologic trebuie
însoțită mereu de testarea și dovedirea patogenității acestuia
Tratament
 Toxiinfecțiile alimentare stafilococice se vindecă spontan odată
cu eliminarea toxinei din organism.
 Tratamentul antimicrobian se impune în infecțiile grave.
 Colecțiile purulente necesită drenaj chirurgical și tratament
antibiotic.
 În cazurile cronice se prepară un autovaccin prin inactivarea
termică a tulpinei infectante.
Streptococul
 streptococii sunt coci gram-pozitivi,
sferici sau ovali, izolați și grupați în
lanțuri de diferite lungimi sau perechi,
imobili, nesporulați, aerobi, facultativ
anaerob.
 Sunt prezenți pe tegumente și în
cavitățile naturale ale omului și
animalelor.
 Majoritatea speciilor prezente la om
sunt saprofite și condiționat patogene;
 ele fac parte din flora normală a
tegumentului, tractului respirator,
digestiv, genital.
 Criteriile de clasificare ale streptococilor sunt în același timp și
criterii de identificare a lor: capacitatea de hemoliză și prezența
antigenului Lancenfield.
 În funcție de capacitatea de hemoliză, se deosebesc:
 Streptococi β-hemolitici, care produc hemoliza completă
sub forma unui halou clar, bine delimitat, cu disparția completă a
hematiilor
 Streptococi α-hemolitici, care produc hemoliza parțială,
verzuie (viridans), mai slab delimitată
 Streptococi nehemolitici, care nu alterează hematiile din
mediul de cultură.
 Clasificarea Lancefield se bazează pe prezența antigenului de
grup - polizaharidul C, de la nivelul peretelui celular.
 În funcție de acest antigen, streptococii aparțin unor grupe a
căror notație începe cu litera A
 există și streptococi care nu pot fi încadrați în aceste grupe,
deoarece nu posedă antigenul de grup, așa cum sunt streptococii
viridans.
 Dintre aceștia, cea mai mare importanță pentru om o au
streptococii β-hemolitici de grup A.
 Indiferent de specie, streptococii sunt distruși la expunerea la
temperaturi de 60ºC în 60 de minute.
 De asemenea pot fi distruși de apa oxigenată și de tinctura de
iod.
Patogenitate
 se datorează virulenței, dar și capacității de elaborare a unor
toxine.
 Dintre acestea, streptolizina O este cea care exercită acțiune
litică asupra hematiilor.
 Streptolizina O este antigenică.
 Organismul reacționează cantitativ la streptolizina O, producând
anticorpi antistreptolizina O-ASLO.
 Creșterea marcată a titrului ASLO semnifică o infecție
streptococică acută.
 Dintre infecțiile streptococice: faringite, sinuzite, scarlatina,
peritonite, erizipel, pericardite, endocardite, artrite, abcese,
septicemii, pneumonii.
Complicații
 Infecțiile cu Streptococcus pyogenes pot duce la sechele
serioase: reumatismul articular acut și glomerulonefrita acută.
 Acestea apar la una până la trei săptămâni de la boala acută
streptococică.
Diagnostic de laborator
 este bacteriologic, prin izolarea și identificarea germenului în
produsul patologic și serologic, care evidențiază anticorpii
antistreptococici
Tratament
 Tratamentul infecțiilor streptococice indică administrarea de
antibiotice.
 Streptococul de grupă A are o sensibilitate naturală față de
peniciline.
 Pentru infecțiile date de celelalte grupe serologice, se va alege
un antibiotic în funcție de nivelul de sensibilitate evidențiat de
antibiogramă.
 O rezistență deosebită la antibiotice o manifestă streptococii
aparținând grupului D.
PNEUMOCOCUL

 bacterie condiționat patogenă, o specie a


genului Streptococcus - S. pneumonie
 are tropism pentru căile respiratorii superioare
 procentul purtătorilor de pneumococ variază
între 30 - 70%
Patogenitate
 pneumococii sunt implicați în etiologia meningitei, pneumoniei
pneumococice, otitei, sinuzitei, mastoiditei, etc
 predispoziția la infecțiile pneumococice este cauzată de anumite
condiții:
 subnutriție
 scăderea capacității de apărare a organismului din cauza
afectării sistemului imunitar
 afecțiuni renale
 intoxicații alcoolice
 viroze respiratorii
Diagnostic
 principalele produse patologice în care poate fi identificat
pneumococul sunt: sputa, exsudatul faringian, secreția otică,
hemocultura, LCR
 germenul va fi izolat și identificat, apoi se va face antibiograma

Tratament
 antibioticul de elecție este penicilina
COCI GRAM-NEGATIVI
 dintre speciile strict patogene pentru om, cele de interes medical
deosebit aparțin genului Neisseria:
 Neisseria meningitidis (meningococ)
 Neiserria gonorrhoeae (gonococ)
Gonococul
Neisseria gonorrhoeae
 sunt coci gram-negativi, așezați în diplo,
reniformi, înconjurați de o structură capsulară
comună.

Patogenitate
 Gonococul este stric patogen pentru om, având tropism pentru
mucoasa genitourinară, rectală, faringiană, conjunctivală.
 Netratate, infecțiile gonococice duc la cronicizare cu apariția
fibrozelor.
 Gonococul este agentul etiologic al gonoreei sau al blenoragiei,
fiind după sifilis, a doua boală venerică bacteriană.
 Oftalmia gonococică a nou-născutului apare prin contaminare în
timpul nașterii.
 Mai rar se pot produce infecții generalizate din cauza diseminării
sangvine a germenului: artrite, endocardite, meningite.
 Complicațiile locale ale aparatului urogenital sunt relativ
frecvente: cistită, prostatită, orhiepididimită la bărbat și
endometrită și salpingită la femeie.
Diagnostic
 constă în recoltarea produselor patologice (secreții
mucopurulente uretrale, vaginale, conjunctivale), însămânțarea
lor pe medii adecvate, izolarea și identificarea germenului, apoi
efectuarea antibiogramei
Tratamentul
 este individualizat, in funcție de rezultatele antibiogramei.
Meningococul
 Meningococii sunt coci gram-negativi, aerobi, sferici sau ovalari,
nesporulați, aranjați în diplo, cu aspect de boabe de cafea, întâlniți la
nivelul nazofaringelui, la 10 - 25% din populație.
 Meningococii sunt sensibili la variațiile de temperatură și pH, iar
lumina solară, frigul și uscăciunea îi distrug rapid.
Patogenitate
 Local determină apariția rinofaringitelor, însă la persoanele
imunodeprimate se poate produce bacteriemie cu localizare
secundară meningeală.
 Meningita meningococică este o cauză importantă de morbiditate
și mortalitate.
 Calea de infecție este respitatorie.
 Manifestările bolii cuprind: stare generală alterată, febră,
frisoane, cefalee severă, greață, vărsături, fotofobie, apatie,
redoare de ceafă (semn de iritație meningeală).
 în absența tratamentului boala evoluează spre deces.
 Infecțiile meningococice apar mai ales în colectivități: școli,
internate, case de copii, etc.
 Rezervorul de infecție este reprezentat de purtătorii
nazofaringieni de meningococi.
 Aglomerarea favorizează transmiterea germenului.
 Printre factorii favorizanți ai îmbolnăvirilor se numără:
 extremele de vârstă (copii mici și bătrâni),
 sezonul rece,
 oboseala fizică,
 deprimarea sistemului imunitar.
Diagnostic de laborator
 constă în recoltarea de produse patologice și examinarea lor
macro- și microscopică, izolarea și identificarea germenului,
însoțite de testarea sensibilității la antibiotice
Tratament
 Tratamentul instituit este dependent de rezultatele antibiogramei.
 Meningococii sunt sensibili la penicilină, cefalosporine,
cloramfenicol, macrolide, sulfamide și alte antibiotice.