Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
sistemului endocrin la
varstnici
E L A B O R AT: Z G H E R E A M A R I A N A , G R M 1 4 2 6
C O N D U C AT O R U L G R U P E I : A N A P O P O V I C I
Generalitati
Sistemul endocrin este format dintr-un grup de glande și
organe care reglează și controlează diferite funcții ale
corpului prin producerea și secretarea
hormonilor. Hormonii sunt substanțe chimice care
afectează activitatea unei alte părți a corpului. În esență,
hormonii servesc ca mesageri, controlând și coordonând
activitățile pe tot corpul.
Nivelurile majorității hormonilor scad odată cu înaintarea
în vârstă, dar unii hormoni rămân la niveluri tipice celor la
adulții mai tineri, iar unii chiar cresc. Chiar și atunci când
nivelul hormonilor nu scade, funcția endocrină în general
scade odată cu vârsta, deoarece receptorii hormonali
devin mai puțin sensibili.
Pe măsură ce îmbătrânim, schimbările apar în mod natural în
controlul sistemelor corpului. Unele țesuturi țintă devin mai
puțin sensibile la hormonul lor de control. Cantitatea de
hormoni produși se poate schimba și ea.
Nivelurile de sânge ale unor hormoni cresc, alții scad și altele
sunt neschimbate. Hormonii sunt, de asemenea, defalcați
metabolizați mai lent.
Multe dintre organele care produc hormoni sunt controlate de
alți hormoni. Îmbătrânirea modifică și acest proces. De
exemplu, un țesut endocrin poate produce mai puțin din
hormonul său decât la o vârstă mai tânără sau poate produce
aceeași cantitate într-un ritm mai lent.
Hipotalamusul si hipofiza
Hipotalamusul produce hormoni care controlează celelalte structuri din sistemul endocrin. Cantitatea acestor
hormoni de reglare rămâne aproximativ aceeași, dar răspunsul organelor endocrine se poate schimba odată
cu înaintarea în vârstă.
Glanda hipofizară atinge dimensiunea maximă la vârsta mijlocie și apoi devine treptat mai mică. Are două
părți:
Partea posterioară (posterioară) păstrează hormonii produși în hipotalamus.
Partea anterioară (anterioară) produce hormoni care afectează creșterea, glanda tiroidă (TSH), cortexul
suprarenal, ovarele, testiculele și sânii.
Pe măsură ce organismul îmbătrânește, apar modificări care modifica uneori producția, secreția și
catabolismul hormonilor. ex. structura glandei hipofizare anterioare se modifică pe măsură ce vascularizarea
scade și conținutul de țesut conjunctiv crește odată cu creșterea vârstei. Această restructurare afectează
producția de hormoni ai glandei. De exemplu, cantitatea de hormon de creștere umană care se produce scade
odată cu vârsta, ceea ce duce la reducerea masei musculare redusă frecvent la vârstnici.
Glanda tiroida
Glanda tiroidă produce hormoni care ajută la controlul metabolismului . Odată cu înaintarea în vârstă, tiroida
poate deveni lombosă (nodulară). Metabolismul încetinește în timp, începând cu vârsta de aproximativ 20 de ani.
Deoarece hormonii tiroidieni sunt produși și metabolizați în același ritm, testele funcției tiroidiene sunt cel mai
adesea normale. La unii oameni, nivelul hormonilor tiroidieni poate crește, ceea ce duce la un risc crescut de
deces din cauza bolilor cardiovasculare.
Pe măsură ce organismul îmbătrânește, glanda tiroidă produce mai puțin din hormonii tiroidieni, determinând o
scădere treptată a ratei metabolice bazale. Rata metabolică mai mică reduce producția de căldură corporală și
crește nivelul de grăsime corporală. Hormonii paratiroizi, pe de altă parte, cresc odată cu vârsta. Aceasta se poate
datora nivelului redus de calciu dietetic, determinând o creștere compensatorie a hormonului paratiroid. Cu
toate acestea, nivelurile crescute de hormoni paratiroidieni combinate cu scăderea nivelului de calcitonină (și
estrogeni la femei) pot duce la osteoporoză, deoarece PTH stimulează demineralizarea oaselor pentru a crește
nivelul de calciu din sânge. Observați că osteoporoza este frecventă atât la bărbații vârstnici, cât și la femei.
Glandele suprarenale
Glandele suprarenale suferă, de asemenea, modificări pe măsură ce corpul îmbătrânește; pe
măsură ce țesutul fibros crește, producția de cortizol și aldosteron scade. Interesant este că
producția și secreția de epinefrină și norepinefrină rămân normale pe tot parcursul procesului
de îmbătrânire.
Eliberarea Aldosteronei scade odată cu vârsta. Această scădere poate contribui la ușurința și
scăderea tensiunii arteriale cu modificări bruște de poziție (hipotensiune ortostatică). De
asemenea, eliberarea cortizolului scade odată cu înaintarea în vârstă, dar nivelul de sânge al
acestui hormon rămâne aproximativ același. De asemenea, scad nivelul de
dehidroepiandrosteronă. Efectele acestei picături asupra organismului nu sunt clare.
Glandele sexuale
Un exemplu bine cunoscut al procesului de îmbătrânire care afectează o glandă endocrină este
menopauza și declinul funcției ovariene. Odată cu creșterea vârstei, ovarele scad atât
în dimensiune cât și în greutate și devin din ce în ce mai puțin sensibile la gonadotropine. Acest
lucru provoacă treptat o scădere a nivelului de estrogen și progesteron, ceea ce duce la
menopauză și incapacitatea de reproducere. Nivelurile scăzute de estrogeni și progesteron sunt,
de asemenea, asociate cu unele stări de boală, cum ar fi osteoporoza, ateroscleroza și
hiperlipidemia sau nivelurile anormale ale lipidelor din sânge.
Nivelurile de testosteron scad, de asemenea, odată cu vârsta, o afecțiune numită andropauză
(sau viropauză); cu toate acestea, acest declin este mult mai puțin dramatic decât declinul
estrogenilor la femei și mult mai gradual, afectând rar producția de spermă până la vârste foarte
fragede. Deși acest lucru înseamnă că bărbații își păstrează capacitatea de a-și tată copiii timp de
zeci de ani mai mult decât femelele, cantitatea, calitatea și motilitatea spermei lor sunt deseori
reduse.
Pancreasul
Creșterea vârstei afectează, de asemenea, metabolismul
glicemiei, deoarece nivelul glicemiei crește mai rapid și
durează mai mult pentru a reveni la normal la vârstnici. În
plus, o intoleranță crescută la glucoză poate apărea din
cauza scăderii treptate a sensibilității la insulină
celulară. Aproape 27 la sută dintre americanii în vârstă de
65 de ani și mai mari au diabet.
Nivelul mediu de glucoză pe post crește de 6 până la 14
miligrame pe decilitru (mg / dL) la fiecare 10 ani după
vârsta de 50 de ani, deoarece celulele devin mai puțin
sensibile la efectele insulinei.
În general, unii hormoni scad, alții nu se schimbă,
iar alții cresc odată cu vârsta
• Aldosteronul
• Calcitonina
Hormoni care scad • Hormonul de crestere
• Renina
• Estrogenul si prolactina
Complicatii Complicatii
microvasculare macrovasculare
Retinopatie Cardiopatie ischemica
Nefropatie Arteriopatie periferica
Neuropatie Boala cerebrovasculara
Metabolismul glucidic
Mai multe studii au evaluat metabolismul glucidic la pacienții de vârsta a treia cu diabet zaharat tip 2.
Aceste studii au arătat că acești pacienți au mai multe anormalități metabolice, inclusiv creșterea
producției glucozei hepatice, alterarea secreției de insulină și rezistența la insulină. Recent,
cercetătorii au evaluat schimbările metabolice în rândul persoanelor obeze cu diabet zaharat tip 2.
Comparativ cu pacienții mai tineri, producerea glucozei hepatice a fost în limite normale la pacienții
vârstnici. Recent, a fost sugerat faptul că pacienții vârstnici cu diabet au un sindrom intermediar între
diabetul de tip 1 și cel de tip 2. Nivelul factorului de necroză tumorală (TNF-α) este o citokină produsă
de adipocite ce contribuie la apariția rezistenței la insulină observată la pacienții tineri cu diabet. Însă
există o legătură strânsă între nivelul TNF-α și rezistența la insulină la pacienții vârstnici obezi cu
diabet, deși relevanța terapeutică a acesteia este neclară. Diabetul în rândul vârstnicilor este distinct
din punct de vedere metabolic și poate necesita o abordare terapeutică diferită ce se aplică acestui
grup de pacienți.
Este știut faptul că bolile caracterizate prin rezistența la insulină (hipertensiune, diabet tip 2,
obezitate) sunt asociate cu disfuncția endotelială și cu creșterea incidenței a aterosclerozei. Insulina
stimulează fluxul sangvin printr-un mecanism dependent de endoteliu. Vasodilatația mediată de
insulină poate fi tulburată la pacienții tineri cu boli caracterizate de rezistența la insulină. Recent, a
fost demonstrat faptul că fluxul sangvin mediat de insulină este tulburat odată cu îmbătrânirea
fiziologică, iar această tulburare este chiar mai mare în rândul pacienților vârstnici cu diabet .
Patogenetic, modificarile de varsta:
Incepand cu varsta de 50-60 ani apare procesul ireversibil de scadere a tolerantei la glucoza, care
reprezinta mecanismul patogenetic primordial.
Metformin
În cazul metforminului, vârsta înaintată nu pare să reprezinte un factor de risc pentru acidoza lactică, însă
trebuie avută grijă la contraindicațiile acestuia (insuficiență renală sau hepatică și boli cardiovasculare). Studiile
clinice au arătat că acest medicament este sigur și eficient ca monoterapie în cazul pacienților obezi.
Metforminul poate fi medicamentul ideal ales ca primă linie în cazul pacienților vârstnici obezi, deoarece crește
sensibilitatea la insulină, influențează scăderea în greutate, reduce nivelul lipidelor și cauzează rar hipoglicemie
Insulina
Pacienții vârstnici au tendința de a greși atunci când își administrează singuri insulina. Din
cauza problemelor apărute la aceștia, unii medici recomandă o singură injecție de insulină pe
zi, deși hipoglicemia tinde să apară mai frecvent la pacienții cu o singură injecție, comparativ
cu cei care își administrează două injecții zilnic. Nu au fost studii care să evalueze eficacitatea
insulinei înainte de culcare, comparativ cu administrarea de metformin pe timpul zilei
Concluzii: