Dimitrie Cantemir- prinț

al umanismului
,, Omul dorește să știe tot ce se poate ști; deci să
cercetăm, să căutăm ,să aflăm, să știm.
 Date personale
Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1676, Dimitrie Cantemir, Vaslui, România – d. 21 august/1 septembrie 1723,
Harkov, Imperiul Rus) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 și 1710 - 1711) și un mare
cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist,
etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din
Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician
berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în 1693, a fost proclamat
domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a petrecut
următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a însoțit
armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului
Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta, unde s-a convins de decadența
Imperiului Otoman.
În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de
neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel
Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la
Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în
mijlocul preocupărilor intelectuale.
 Dimitrie Cantemir eruditul,moralistul,
educatorul.
Dimitrie Cantemir poate fi considerat „cea mai strălucitoare şi mai uimitoare personalitate a culturii române
medievale” (Ion Verdeş), având o fascinant de bogată activitate în foarte multe domenii culturale (istorie, geografie,
filosofie, etnografie, muzică etc.), la care a adus numeroase contribuţii deosebit de importante: este autorul primei
lucrări filosofice româneşti – „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”(1698); a
elaborat cea mai bună hartă geografică a Moldovei – până în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea – în
„Descriptio Moldaviae“ (1716); este „primul mare intelectual român de tip european specialist în probleme
orientale” (Nicolae Iorga), a elaborat primul sistem de notație muzicală al muzicii otomane etc. „Un erudit de faimă
europeană [….], un fel de Lorenzo de Medici al nostru” (George Călinescu), Dimitrie Cantemir a fost domnitor al
Moldovei (1710-1711), primul român membru al Academiei de Științe din Berlin (1714) şi consilier intim al ţarului,
apoi – din 1721 – împăratului Rusiei, Piotr Alexievici Romanov (1682-1725), fiind investit de acesta drept Principe
Serenissim al Rusiei (1711).

Din nenumăratele sale merite, unul important (mai puţin evident) este unul lingvistic, Cantemir având un rol
important în structurarea limbii române. Deşi stilul său este greoi datorită topicii inversate, cercetătorul Dragoş
Moldovanu arată că dislocările din text sunt „actualizări sintactice ale funcţiei unui procedeu retoric greco-latin
(numit hiperbat în greceşte şi verbi transgressio în limba latină), realizate în condiţii analoge cu adaptările din
celelalte literaturi care au suferit influenţa retoricii clasice”. Astfel, limba literară folosită de Cantemir, departe de a
fi „neromânească” ori „schimonisită”, prezintă „toate graţiile unei fraze de cărturar” (George Călinescu) şi poate fi
considerată un moment de tranziţie între „cuvântul domol, evocator” al cronicarului Ion Neculce din „Letopiseţul
Ţării Moldovei”, şi „învolburatele experienţe lingvistice” suferite de limba română în epocile literare viitoare – în
special cea romantică.
 Primul academician român
Înca din 1714 Dimitrie Cantemir fusese ales membru al Academiei din Berlin și la îndemnul membrilor acestei adunări de
învățați s-a apucat să scrie cartea cu titlul "Descriptio Moldaviae" ( Descrierea Moldovei ). Această lucrare cuprinde trei
părți: partea geografică, partea politică și cea intitulată "Despre cele bisericești și ale învățăturii în Moldova", în care intră
capitole despre religie și biserică, limba și literatura română.

Nici una din geografiile vremii, în Europa, nici cea folosită de Dimitrie Cantemir, " Geografia Universală " a lui Philippe
Cluvier, nici cea grecească a lui Meletie de Arta, fostul profesor al lui Cantemir la Academia din Constantinopol, nu sunt
alcătuite pe un plan așa de larg; ele privesc numai țara și organizarea statului, dar nu și obiceiurile stăpânirii, vorbesc de
nobilime, clasa conducătoare, dar nu și despre popor. Singur, istoricul și geograficul polon din veacul al XVI-lea, Martin
Cromer, se apropie de concepția descrierii unei țări, așa cum este înțeleasă în Descrierea Moldovei .

În special atenția dată poporului, descrierea obiceiurilor de la nunți și înmormântări, enumerarea tuturor figurilor fabuloase
din tradiția populară ( paparudele, drăgaica, zânele și zburătorii ), jocurile și ceremoniile (turca și călușarii, descântecele),
legendele locale, de pildă a Ceahlaului și altele formează originalitatea acestei scrieri. Atenția deosebită dată vieții populare
în cadrul descrierii țării, este dovada nu numai a unei concepții largi, din punct de vedere științific, dar și a unei atitudini
progresiste a scriitorului, față de problemele sociale și politice. A introduce viața populară într-o carte de știință despre
statul feudal, înseamnă un pas înainte în întelegerea rosturilor statului general. Fiind scrisă în latină, " Descrierea Moldovei"
nu face parte nemijlocit din literatura română, dar prin subiectele tratate, prin locul pe care îl ocupă în creația culturală a lui
Dimitrie Cantemir, prin ideile sociale se leagă de istoria literaturii noastre.
 O alegorie adevărată
Principalele idei politice ale lui Dimitrie Cantemir erau lupta împotriva jugului otoman, precum și lupta pentru formarea în
Moldova a unui stat autoritar domnesc, care să înlocuiască formula statului nobilar. Aceste idei, sunt cuprinse în tratatul
încheiat la Lutk între Moldova și Rusia, în 1711 care prevedea independența statului moldovenesc și stabilirea unui regim
centralizat domnesc în aceasta tara, sub garanția Rusiei . Descrierea Moldovei formează o completare si un comentariu
științific al tratatului încheiat de Cantemir cu țarul Petru I . Era necesar să se arate ca, înainte de cotropirea turcească, Moldova
era o țară independentă, a cărei libertate a fost înăbușită treptat prin călcarea tratatelor. Pe de altă parte, autorul "Descrierii
Moldovei" căuta să dovedească existența unui regim centralizat domnesc datând de la întemeierea țării și care a fost răsturnat
în chip abuziv de boierime. Se stabileau astfel temelii istorice, argumente trase din cunoașterea trecutului, pentru ideile politice
urmărite de Cantemir în activitatea lui ca domn.

Opera literară a marelui cărturar este constituită cu deosebire de "Istoria ieroglifică". Ea a fost catalogată drept "cel dintâi
roman românesc de realitate istorică" de către Nicolae Iorga. S-a afirmat chiar că ar fi roman social - filosofic cu caracter
patriotic, apropiindu-se de pamfletul politic. Fără îndoială că "Istoria ieroglifică" este lucrare alegorică ce înfățișează o întreagă
epocă - începutul secolului al XVIII-lea, sub semnul "luptei dintre inorog și corb", pătrunzând de fapt epoca respectivă în toate
sensurile sale." Semnele " (hieroglifele ) esențiale ale lui Cantemir sunt animale care simbolizează rivalitatea dintre familia
Cantemirștilor și cea a lui Brâncoveanu, cu prelungire către expunerea relațiilor dintre două țări - Moldova ("Țara
Patrupedelor") și Muntenia ("Țara Păsărilor" ). Acțiunea propriu-zisă a operei este relativ simplă: "Corbul" (Brâncoveanu) vrea
să-și extindă influența și asupra Moldovei și pune la cale urmărirea "Inorogului" (Dimitrie Cantemir). După câteva situații
aventuroase, inorogul este trădat de ai săi, este prins și închis. Finalul va anunța eliberarea lui . Dar o asemenea acțiune îi
permite lui Cantemir să pătrundă realitatea politică a epocii și nu doar din Moldova și Muntenia ( cu încrâncenata luptă pentru
putere, cu aplecarea spre umila condiție a poporului de "muște" sau "albine", cu prezentarea revoltei "muștelor" etc.), ci și din
Imperiul Otoman. Spre exemplu, prezintă o importanță alegorie care vizează posibila descreștere a acestuia: un uriaș cazan
care fierbe la flăcările revoltelor populare și care foarte curând ar putea da pe dinafară.
 Cetățeanul european
Destul de greoaie la lectură, " Istoria ieroglifică " are în partea finală și un glosar (
primul în literatura noastră ), căci autorul a bănuit greutatea înțelegerii "hieroglifelor"
sale și le-a dat explicațiile cuvenite. În literatura medievală se folosea frecvent ca
procedeu literar prezentarea vieții omenești sub forma de povestire din lumea
animalelor. La Cantemir, fantasticul, alegoria au o aură de originalitate (în forma și în
conținut). "Istoria ieroglifică" apare ca un roman și un pamflet, în care narațiunea,
fabula, basmul cu personaje se împletesc cu o profunzime de proverbe, versuri și
cugetări orientale și clasice, chiar și populare românești. Din mijlocul sud-estului de
tradiție ortodoxă și bizantină, Cantemir începea edificarea unui pod spre Europa de
Sud și de apus, completând și mai ales finalizând ideea de romanitate emisă de
predecesorii săi .

Concepţia despre lume a lui D. Cantemir a cunoscut de-a lungul vieţii cărturarului
o evoluţie în direcţia accentuării tendinţelor laice şi raţionaliste. Lucrările sale de
tinereţe, deşi plătesc tribut teologiei şi scolasticii, mărturisesc despre contactul
autorului lor cu ştiinţa şi filosofia Renaşterii şi cu raţionalismul aristotelic.

"Lumea şi Înteleptul", desene dintr-o copie

manuscrisă
a "Divanului" de la începutul secolului al XIX-
lea
 Opere
❖ Prima sa operă “Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea” (1689) afirmă o
concepţie optimistă despre om, desigur că în limitele moralei creştine.
“Divanul” constituie o expresie a tendinţelor laice şi raţionaliste, umaniste,
care se afirmă în cultura română în sec. al XVII-lea. (1)
❖ Scrierea “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre” (1700) încearcă să integreze
fizica, întemeiată pe recunoaşterea determinismului natural, într-un sistem
teist. (2)
❖ Totodată această scriere atestă un interes pentru astrologie, pentru ştiinţele
"Divanul", Iaşi, 1698. oculte, “sacre”, interes specific multor reprezentanţi ai Renaşterii europene.
"Herbul ţării" (foaia de titlu, verso) .(1) “Micul compendiu de logică” (1700) este o apoteoză a raţiunii. (3)
❖ Ştiinţa omenească nu mai e un “viciu”, şi mai ales, logica nu mai este o
“născocire a diavolului”, ca în “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre”, ci o
“comoară a disciplinelor minţii”, “cheia porţilor celor mai bine ferecate ale
filozofiei”, “lumina naturală”, prin care omul ajunge la adevărata înţelepciune.
❖ Opera de maturitate a lui D. Cantemir se caracterizează prin tendinţa de
separare a ştiinţei, domeniului raţiunii, al argumentării logice, de teologie,
domeniu al credinţei. Aceste lucrări sunt “Istoria ieroglifică” (1705),
“Interpretarea naturală a monarhiilor” (1714), “Descrierea Moldovei” (1715),
“Creştea şi descreştea Porţii Otomane” (1714-1716), “Hronicul vechimii
româno-moldo-vlahilor” (1717-1723), “Sistema religiei mahomedane” (1722)
“Imaginea de nedescris a ştiinţei ş.a.(4)
sacre” (1700) ,foaie de manuscris. (2)
 “Micul compendiu de logică” (1700) "Sistema religiei mahomedane",
foaie de titlu, manuscris. (3) Sankt-Petersburg, 1722.(4)

"Interpretarea naturală a
monarhiilor", foaie de titlu
a manuscrisului în limba rusă,
Sankt-Petersburg, 1714
Contribuția
Fenomenele naturale şi istorice se supun, potrivit concepţiei lui Cantemir,
determinismului cauzal. Există o “ordine a naturii” şi tocmai aceasta este obiectul
ştiinţei, al cunoaşterii raţionale. Gânditorul separă în spirit raţionalist, cunoştinţele
dobândite pe calea cercetării faptelor de convingerile izvorâte din credinţă,
delimitează planul teologic de cel filosofic. El defineşte, în “Istoria ieroglifică”,
“filosofia fizică” care se ocupă de studiul “corpurilor naturale” de credinţă a cărei
lucrări “nici dovadă au, nici a să dovedi să pot”. D. Cantemir subliniază importanţa
simţurilor şi a experienţei în cunoaştere: “Toată ştiinţa în povaţă simţurilor să află”,
“toată cunoştinţa şi toată ştiinţa din înainte mergătoarea simţire purcede”. De
asemenea, pentru stabilirea adevărului, important este experimentul: “experienţa şi
ispita lucrului mai adevărată poate fi decât toată socoteala minţii”.
O contribuţie deosebită are Cantemir în domeniul filosofiei istoriei. Concepţia sa
asupra istoriei afirmă existenţa unei ordini naturale, a unei legi istorice a evoluţiei
ciclice, căreia i se supune orice existenţă particulară, orice formă statală, orice
“monarhie”. Scurta scriere “Interpretarea naturală a monarhiilor” este consacrată
demonstrării pe plan teoretic a ideii succesiunii naturale a monarhiilor într-o ordine
anumită şi poate fi considerată ca una dintre primele încercări de filosofie a istoriei
din Europa modernă.
 Curiozități
1. Cantemir era supranumele lui Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie, cognomen (poreclă) de sorginte turcică de tip câpceac
și ibero-caucazian și semnifică „sânge, fier”.
2. Ilustrul principe Dimitrie Cantemir a fost poliglot. Cunoștea turca, persana, araba, greaca, latina, italiana și slavona. A
aprofundat idiomurile slave, prin aplicarea slavonei vechi la traducerea liturghiilor bizantine pentru aplicare în Biserica
Ortodoxă Rusă.
3. Dimitrie Cantemir a lăsat o amprentă profundă în domeniul muzical. Pe baza alfabetului arab a elaborat sistemul teoretic și
repertoriul de semne grafice convenționale (notele muzicale) al muzicii clasice otomane, care a servit societatea otomană
pe parcursul a două secole. A salvat pentru posteritate 450 de melodii vechi turcești! A fondat o școală muzicală unde
preda după propria metodă. A colecționat instrumente muzicale și sub numele de Kantemiroğlu a elaborat tratatul în limba
turcă „Cartea științei muzicale după felul literelor” (1703). În 1976, compozitorul, muzicologul din Istanbul Yalçin Tura a
publicat pentru prima dată integral tratatul cantemirean de muzică în limba turcă. În 2001, același autor a publicat două
volume ale manuscrisului principelui erudit.
4. Dimitrie Cantemir a lăsat urme adânci în medicină. În operele științifice semnate de cărturar se vorbește despre tratamentul
cu ierburi, terapia medicamentoasă, terminologie medicală, problemele de etică a practicii medicale. A făcut prima descriere
a abordului transabdominal al herniilor abdominale, pe cînd era la Constantinopol, în cercurile apropiate de „Sublima
Poartă” (ante 1710).
5. Vestitul istoric al cartografiei Leo Bagrow (1881–1957) îl înscrie pe D. Cantemir printre cei mai cunoscuți 1435 de cartografi
din întreaga lume. Principele moldovean este autorul Planului topografic al Constantinopolului (ante 1711), în care a inclus
cu mare precizie un număr semnificativ de locuri memorabile și monumente din capitala Imperiului Otoman. Este autorul
hărții-plan a „Zidului Caucazian”, elaborat în timpul campaniei persane a lui Petru I (1721–1722), campanie la care a luat
parte și D. Cantemir în calitate de consilier al țarului și primului împărat al Rusiei. De o deosebită valoare este Harta
Moldovei, anexă la Descriptio Moldaviae, lucrare cartografică publicată în 1737 la Amsterdam și care i-a adus o faimă
mondială.
6. Scriitorul - academician Ion Druță afirma că tătarii „știu despre Cantemir mai mult decât noi”. Afirmația se justifică în mare parte deoarece
Dimitrie Cantemir este considerat fondatorul tiparului la tătari.

7. Dinastia Cantemireștilor a fost întemeiată de Constantin Cantemir (Silișteanu), fiu de țăran, domn al Moldovei (1685–1693). În
corespondența cu Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir, iluministul francez Voltaire (1694–1778) scria: „…mulţimea talentelor domnului
principe, tatăl vostru, şi ale dvs. personale, m-au făcut să cred că descindenţi din vechii greci şi să presupun că aparţineţi neamului lui
Pericles, mai degrabă decît aceluia al lui Tamerlan”.

8. Fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh, a fost una dintre cele mai luminate minți ale timpului său, fiind considerat unul dintre fondatorii literaturii
moderne ruse, a promovat opera tatălui său, a scris versuri satirice traduse și editate în franceză și germană, lucrări de istorie și filosofie, a
fost ambasadorul Rusiei la Londra (1732–1738) și Paris (1738–1744). Maria (1700–1757), sora lui Antioh și fiica lui Dimitrie Cantemir, a fost
una dintre cele mai culte femei ale Imperiului Rus. Cunoștea mai multe limbi și se ocupa de pictură. Avea un aspect fizic de factură
grecească. Mama ei, Casandra, era de origine greacă. Legenda pe care au promovat-o scriitorii (inclusiv scriitorul Ion Druță) și cineaștii în
operele lor despre Maria Cantemir (ca fiind amanta lui Petru cel Mare) nu s-a confirmat prin cercetări științifice.

9. Mireasa lui Dimitrie Cantemir, Casandra Cantacuzino (?–1713), a fost furată din Transilvania și adusă la Iași în mare taină, deși erau
logodiți. Dimitrie Cantemir, soția sa Casandra, fiicele lor Smaragda (1701–1720) și Maria, feciorii Constantin (1705–1747) și Antioh au fost
înmormântați la Moscova, la Biserica „Sfinții Constantin și Elena”. Cripta familială a rămas intactă pînă în anul 1935, cînd în zonă a fost
proiectată edificarea unei clădiri administrative, fiind demolate construcțiile din acest spațiu. În 1935, grație intervenției revoluționarului
român Ion Dicescu (1893–1938) pe lîngă autoritățile sovietice, rămășițele pământești ale lui D. Cantemir și ale soției sale Casandra au fost
transportate din Uniunea Sovietică și reînhumate la Biserica „Trei Ierarh” din Iași. O problemă controversată este cea referitoare la
autenticitatea acestor rămășițe pământești.

10. Actualmente, școala de cantemirologie din Republica Moldova este recunoscută ca cea mai puternică din lume. Reprezentanții consacrați
ai acesteia lasă urme profunde în istoriografia națională și internațională în domeniul de referință. Conferențiarul universitar (1974) Vladimir
Potlog a susținut o teză de doctorat cu titlul „Dimitrie Cantemir – istoric” (1973). Academicianul (2007) Andrei Eșanu și doctorul în istorie
(2015) Valentina Eșanu au îngrijit cu dăruire o serie de lucrări științifice consacrate dinastiei Cantemireștilor (secolele XVII–XVIII). Doctorul în
istorie (1988) și doctorul habilitat în pedagogie (2013) Victor Țvircun a reevaluat opera și viața științifică a lui Dimitrie Cantemir prin punerea în
circuitul științific a sute de documente inedite din mai multe arhive din lume. Universul muzical cantemirean în contextul culturii universale a
fost cercetat în profunzime de doctorul habilitat în studiul artelor (2013) Victor Ghilaș.
 Dimitrie Cantemir - filosoful
Marele merit al lui Dimitrie Cantemir în istoria culturii româneşti este de a fi cel
dintâi autor de scrieri filosofice şi creator al terminologiei filosofice. „Divanul, sau gâlceava
Înţeleptului cu Lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul”, tipărit, în 1698, la Iaşi, în limbile
română şi greacă, reprezintă primul tratat de filosofie morală în cultura română şi tot odată
prima afirmare a crezului umanist al lui Dimitrie Cantemir. Talentul de mare scriitor al
principelui moldovean s-a manifestat în capodopera sa literară - „Istoria ieroglifică”(1705), în
care sunt exprimate ideile sale politice fundamentale: necesitatea eliberării Moldovei de sub
dominaţia otomană şi instaurării unui stat domnesc autoritar de tipul monarhiei absolute,
domnia ereditară a familiei Cantemir etc. În Rusia Dimitrie Cantemir devine sfetnicul intim al
ţarului în problemele de politică orientală, membru al Senatului, cea ce echivalează cu postul
de ministru. Aici îşi scrie el principalele opere ştiinţifice, care i-au adus consacrarea ca savant
cu renume european şi alegerea ca membru al Academiei din Berlin, fiind totodată şi unul
dintre primii candidaţi la postul de preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Petersburg. Dacă
operele filosofice ale lui Dimitrie Cantemir, majoritatea scrise la Constantinopol, privite din
perspectiva culturii europene occidentale, poartă pecetea unei anumite izolări provinciale,
sud-estul european menţinându-se încă departe de marile curente ale filosofiei moderne,
opera ştiinţifică a cărturarului moldovean se situează întru totul la nivelul ştiinţei europene a
vremii. Metoda şi spiritul scrierilor cale de istorie, geografie, orientalistică marchează o
deschidere spre modernitate.
Dimitrie Cantemir,primul promotor al României în
Europa.
G. Calinescu afirmat că Dimitrie Cantemir “erudit de faimă european, voievod moldovean, academicean
berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de
Medici al nostru ". Pot spune că reprezintă figura celui mai mare umanist din perioada feudală a literaturii
române. El este voievodul cărturar prin care poporul român a înscris, pentru prima oară, numele unuia din fii
sai în panteonul gloriilor universale. Căci dacă și mai înainte din mijlocul neamului nostru au răsărit cărturari
ce au atras atenția asupra lor, cucerind admirația și stima contemporanilor și a urmașilor, Cantemir este
,,întâiul om de știință român” a cărui operă face autoritatea în epoca și a cărei personalitate impresionează ca
un simbol reprezentativ pentru umanitatea întreagă.Dimitrie nu rămâne omul unei singure cărți, el scrie istorie,
geografie, face versuri și compune proză, leagă între ele diferitele preocupări printr-o încercare de sinteză,
trage concluzii politice și sociale din faptele trecutului și ale prezentului, se îndreaptă plin de curiozitate
creatoare spre muzică, matematică și fizică.

Secolul nostru și-l revendica pe Cantemir dupa o serie de distanțări. N. Iorga îi judeca la început
inconsecvențele și îi critica detașarea, pentru a ajunge apoi la o înaltă prețuire entuziastă. Pentru Blaga,
principele este "inorogul alb" al gândirii românești, făptura stranie și pură, de o genială claritate în previziuni.
Considerat unul dintre cei mai erudiți umaniști, el s-a situat cu mult deasupra cărturarilor vremii sale. Și-a
format cultura dinspre antici către moderni, preluând limba latină drept instrument esențial al expresiei, alături
de alte limbi de amplu suflu cultural. O mare pasiune pentru cercetare a fost ajutată de contactul cu cărturari
de excepție, prin sederea la Curtea Otomană în timpul căreia a avut privilegiul descoperirii unor înalte valori
universale. Cărturar umanist, deschis către lume și progres, Dimitrie Cantemir a prefigurat iluminismul și nu în
zadar Școala Ardeleană și-l va lua ca model și inspirație.
 A elaborat,
Strîmbanu Adelina,
elevă în clasa a XI-a,,B”

Profesor: Morari Ina