Sunteți pe pagina 1din 17

Fertilizarea în plantaţiile pomicole

Aport normal de azot


Deficit de azot
Îngrăşământ complex NPK 15 15 15
Îngrăşământ complex
Îngrăşământ complex lichid şi solid
Îngrăşămint cu microelemente lichid
Îngrăşământ complex
Maşină de administrat ingrăşăminte lichide
Fertilizarea plantaţiilor pomicole reprezintă o măsură tehnologică de
maximă importanţă datorită unor considerente teoretice şi practice
dintre care fac parte şi:
- Producţii mari de 40-50 t/ha şi biomasă bogată nou formată anual
presupun un consum mare
- Pomii ocupă terenul o perioadă îndelungată de timp 20-60 ani şi
extrag unilateral elementele minerale conducând astfel la secătuirea
solului în anumite elemente
- La o perioadă lungă de vegetaţie o absorbţie semnificativă chiar şi în
timpul iernii este insuficientă, în timp ce biomasa restituită solului este
mică ca atare secătuirea acestuia în elemente minerale este iminentă
- Plantaţilor pomicole li se rezervă terenuri mai puţin fertile, în pantă cu
procese de spălare şi de levigare destul de intense.
Printr-o fertilizare corespunzătoare şi echilibrată se grăbeşte intrarea
pomilor pe rod, producţiile cresc de 2-10 ori, se prelungeşte ciclul
biologic, se valorifică din plin fotosinteza, creşte rezistenţa la ger.
Speciile pomicole consumă cantităţi mari de microelemente: Fe, Cu,
Zn, B, Mn, Mo etc. Microelementele previn o serie de boli, asigură
calitatea şi durata de păstrare a fructelor, stimulează metabolismul
general al pomilor. Lipsa acestora se exteriorizează sub formă de
carenţe cu semne fiziologice distincte pentru fiecare microelement.
Azotul (N) reprezintă constituentul principal al citoplasmei şi al
nucleului, fiind prezent în proteine, enzime, nucleotide, fosfatide,
clorofilă. Influenţează pozitiv fotosinteza, dezvoltarea frunzişului,
creşterea lăstarilor, diferenţierea mugurilor de rod, înfloritul şi legatul
fructelor şi în general toate procesele metabolice.
Căderea fiziologică a fructelor este mai intensă la pomii slab
aprovizionaţi cu azot. Supradozarea azotului dezvoltă, mai ales la pomii
tineri, creşteri viguroase dar întârzie intrarea pe rod. Fertilizarea
excesivă cu azot dezvoltă creşteri prea viguroase, pomii devin sensibili
la ger, iar fructele au o calitate slabă. Dozele mari de azot poluează
apa, solul, mai ales în perioadele de iarnă când din cauza absenţei
vegetaţiei fixarea este minimă.
Fosforul (P) intră în alcătuirea nucleoproteidelor, fosfoaminolipidelor,
lecitinei, fitinei, în legăturile macroergice de tip ADP şi ATP. Activează
metabolismul glucidelor, al respiraţiei, al altor biosinteze, rămânând în
forme solubile şi fiind foarte mobil.
Pomii fructiferi absorb fosfor în cantităţi mari primăvara şi toamna la
maturarea fructelor şi a lemnului, când se depune în ţesuturi sporind
rezistenţa la ger. Insuficienţa fosforului duce la o creştere slaba a
rădădcinilor iar calitatea fructelor scade. La o nutriţie carenţată cu
fosfor frunzele devin de un verde pal, ruginie sau purpurie.
Potasiul (K)
Cantităţi mari de potasiu se absorb la creşterea lăstarilor, la
maturarea fructelor şi a lemnului. Potasiul influenţează favorabil
calitatea fructelor , culoarea, aroma, şi raportul zahăr/aciditate al
acestora.
Calciul (Ca)
Calciul se acumulează în frunze, în lăstari, în lemn alături de
lignină, în fructe, unde joaca un rol deosebit în calitatea acestora şi
durata de păstrare.
Magneziul (Mg)
Activează formarea lipidelor, a unor vitamine, micşorează
transpiraţia, menţine turgescenţa celulară şi ajută la economia de apă.
Fierul(Fe)
Este celmai important microelement, fiind prezent în clorofilă,
enzime, vitamine.
Borul (B)
Are un rol primordial cu toate ca este necesar în cantităţi infime
100-200g/40t mere. Borul stimulează creşterea rădăcinilor, a tulpinilor
alături de zinc şi magneziu , ajută la germinarea polenului. Carenta
de bor produce moartea vârfurilor de creştere, slaba germinare a
polenului . Dertilizarea cu bor se realizează prin aplicarea de borax 20-
40g/ha sau stropiri cu acid boric pe frunze , efcet resimţit 2 ani.
Microelemente importante in nutritia pomilor fructiferi mai sunt: sulful,
manganul, zincul, cuprul, molibdenul, clorul, sodiul.

Îngrăşăminte utilizate in pomicultură


Îngrăşăminte organice
Cel mai recomandat este gunoiul de grajd, de bovine, de ovine, de
păsări, dar şi cel de porcine şi de cabaline, însă efectul acestuia este
mai slab. Îngăşămintele de bovine, ovine, cabaline eventual porcine se
utilizează ca atare, 25-40t/ha, odata la 3-4 ani, în funcţie de gradul de
aprovizionare al solului. La înfinţare se dau 40-60t/ha. Îngrăsământul de
păsări se pune la macerat în bazine cu apă în proporţie de ¼ apoi se
diluează 1/5 sau 1/10 şi se aplică sub formă de soluţie. Efect foarte
favorabil are mustul de gunoi de grajd pentru toate speciile dar mai ales
pentru păr, nuc, măr, prun.
Îngrăşăminte chimice cu azot
Amoniacul anhidru (NH3) conţine 82% azot , se administrează prin
injectare in sol. Capacitatea de reţinere este în funcţie de textura
solului.
Sulfatul de amoniu(NH4)2SO4, conţine 21,2% azot este puţin utilizat
la noi în ţară. Are reacţie acidă.
Azotatul de sodiu (NaNO3, salperu de Chile), se prezintă sub forma
de cristale incolore cu conţinut de 16,4%N, uşor solubil în apă,
higroscopic.
Azotatul de calciu Ca(NO3)2(salpetru de Norvegia)conţine intre 11-
14%N, în funcţie de gradul de hidratare.
Azotatul de amoniu (NH4NO3), conţine35%N, este o substanţă
cristalină, alb-galbuie, granulat sau cristalizat. Se utilizează mult în
pomicultură. Poate deveni exploziv, se aglomerează dacă nu este
granulat.
Nitrocalcamoniu (NH4NO3*CaCO3), denumit si nitrocalcar, este bun
pentru solurile acide. De regulă contine 28% azot.
Ureea CO(NH2)2 este îngrăşământul cel mai uşor de produs, unive-
sal aplicabil,cu 46%N, uşor de transportat şi de aplicat.
Îngraşăminte chimice cu fosfor.
Apatitul – se găseşte în stare naturală, având o compoziţie chimică
complexă.
Faina de oase calcinată – conţine 35,9%P2O5.
Superfosfatul simplu – conţine19,25 P2O5.
Supersfosfatul concentrat – 38-50% P2O5
Îngraşăminte cu potasiu.
Clorura de potasiu - (KCl) – sare cristalina, alba, solubilă în apă,
conţine intre 49-51%K. În timpul păstrării se aglomerează.
Sarea potasica – are culoare roşietică, granulată, higroscopică, conţine
59% K2O.
Sulfatul de potasiu – (K2SO4) – este un produs mai valoros decât sarea
potasică.
Îngrăşăminte cu sulf.
Sulfatul de amoniu(conţine 24%S), sulfat-fosfatul de amoniu(15,4%S),
Kainita (12,9%S).
Îngrăşăminte cu magneziu.
Magneziul se gaseşte in cainit(9,7%), polihalit(4%), carbanit(6%Mg),
dolomit şi mai ales în sulfatul de magneziu conţine 12,6%Mg.
Îngrăşăminte cu calciu.
Calciul de regula se gaseşte in sol în canităţi foarte mari, uneori
devenind nociv. Nevoile pomilor in Ca pe an şi la ha nu depaşesc 50-
60kg. Îngrăşămintele chimice care au conţinut ridicat de calciu sunt:
cianamida de calciu(60%CaO), nitrocalcarul(15-25%CaO),
superfosfatul simplu si altele.

Sisteme de fertilizare utilizate in pomicultură