CURS nr.

5
 Din perioada celui de al II lea război mondial
datează conceptul „nivel de calitate
acceptabil” (AQL= accepted quality) care
implică definirea unei calităţii minime la care se
poate aştepta un beneficiar din partea
furnizorului (un consumator  producător).
 În acest timp în universităţile americane au fost
întocmite programe de studii universitare şi
postuniversitare, pentru disciplina „Controlul
calităţii”.
 Din definiţia calităţii rezulta ca un produs sau
serviciu pentru a fi util, trebuie sa aibă o
anumita calitate, care este data de un
complex de conditii, de caracteristici
tehnice, funcţionale, etc.

 Multitudinea caracteristicilor de calitate, de

naturi foarte diferite, determina clasificarea
lor astfel:
 Cerinţele calităţii – expresii generale ale nevoilor
consumatorilor reies din cerinţele de marketing
care apoi sunt traduse într-un ansamblu de
proprietăţi exprimate cantitativ si calitativ, şi
specificate în documentaţia tehnică (norme tehnice,
standarde). Consumatorii sunt chestionaţi, ei îşi
exprimă opţiunile pentru una sau mai multe aspecte
ale calităţii, apoi se face sinteza acestor cerinţe
(opţiuni).
 Termenul de „cerinţe” se foloseşte şi pentru a
exprima alte aspecte de calitate cum ar fi:
cerinţele pieţii, cerinţele contractului, cerinţele
interne ale întreprinderilor sau ale societăţii.
 Proprietăţile sunt toate însuşirile specificate ale
unui produs necesare obţinerii lui pentru
acoperirea unei nevoi şi care conferă produsului o
utilitate (valoare de întrebuinţare).
 Ele apar în documentaţia tehnică, ca urmare a
traducerii (în termeni tehnici şi economici) a cerinţelor
de calitate formulate de consumatori sau după
omologarea produselor de către specialiştii în
domeniu.
 Numărul proprietarilor este relativ mare, în funcţie
de natura produsului, fiind necesare pentru
fabricaţia produselor. Ele sunt prevăzute în proiecte
şi prescrise în standarde şi norme sub formă de
proprietăţi fizice, chimice, organoleptice etc.
 Caracteristicile de calitate
 Întrucât există o mare varietate a sortimentelor de
produse cu aceeaşi destinaţie, în practica
economică se foloseşte doar un număr mai
restrâns de proprietăţi care-i conferă produsului o
anumită trăsătura definită gradului de utilizare
pentru satisfacerea unei nevoi, care sunt numite
caracteristicile calităţii.
 Deci, caracteristicile calităţii (de calitate) sunt cele
mai importante, alese după aportul lor la stabilirea
gradului de utilitate al produsului la un moment
dat. În ele se regăsesc proprietăţi care exprimă gradul
de satisfacere (de satisfacţie) al unui segment al
nevoii.
 O delimitare teoretică între proprietăţi şi
caracteristici în afară de cele prezentate mai sus
este apartenenţa lor. Astfel proprietăţile participă la
definirea valorii de întrebuinţare în timp ce
caracteristicile la aprecierea calităţii produselor.
 Calitatea produsului este dată de sinteza optimă a
principalelor proprietăţi (caracteristici) care
exprimă gradul de utilitate în satisfacerea nevoilor
exprimate sau implicite. ISO 9000-2000 defineşte
calitatea ca fiind aptitudinea unui ansamblu de
caracteristici intrinseci de a satisfacere.
 Conceptul de „calitate totala” QT a apărut recent în
mai multe versiuni dintre care cele ale lui Ishikawa
şi Kelada.
 Ishikawa identifica următoarele componente ale
calităţii totale şi anume: asigurarea calităţii,
controlul, tinerea sub control a costurilor,
cantităţilor, termenelor de livrare.
 Kelada identifica componente ale calităţii totale
pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor:
 Calitatea produselor sau serviciilor
 Livrarea cantităţii cerute
 Livrarea la momentul dorit
 Livrarea la locul cerut
 La un cost cat mai mic pentru consumator
 În condiţiile unor relaţii agreabile şi eficiente
 În condiţiile unui sistem administrativ fără erori.
 În 1949, a fost fondată „Societatea Americană pentru
Controlul Calităţii” care în prezent este o asociaţie
profesională importantă.
 Ca urmare al acestui început unele ţări din Europa de Vest
au introdus ca disciplină de studiu „controlul Calităţii”,
care a generat numeroase şi importante progrese.
 În prezent, conform standardelor ISO 9000/2001
controlul calităţii reprezintă „ansamblul proceselor şi
activităţilor cu caracter operaţional folosite în scopul
satisfacerii cerinţelor referitoare la calitate.”
 Conform acestui standard: controlul calităţii include
procesele şi activităţile cu caracter operaţional având
ca scop, simultan, de a conduce prin proces şi de a
elimina cauzele funcţionarilor nesatisfăcătoare în
toate fazele spiralei calităţii, în scopul obţinerii
efectelor economice optime.
 După volumul controlului sunt două moduri:
- total care presupune controlul tuturor
exemplarelor de produse;
- prin sondaj care presupune control pe
eşantioane;
 După obiectivul controlat – controlul se poate
referi la :calitatea materii prime şi a
materialelor folosite, operaţiile şi lucrărilor
executate pe fluxul tehnologic, produselor
finite şi documente si satisfaceri, rebuturile,
produsele remaniate, comportarea
produselor in exploatare.
 Formele de control se deosebesc după
gradul de implicare în activităţile de control
şi anume:
 control neinstituţionalizat: autocontrolul şi
controlul reciproc (între formaţii de lucru)
 control instituţionalizat: controlul şefului,
controlul efectuat de un compartiment
specializat (ex: compartimentul CTC din
întreprindere, formaţiuni de control din afara
întreprinderii).
◦ Etapa autocontrolului – o variantă de control
caracteristică producţiei meşteşugăreşti, care
s-a prelungit până în anii 1800, meşteşugarul
fiind proiectant si executant, controlor si
eventual comerciant.
◦ Verificarea calităţii prin triere este o etapă
ce corespunde anilor 1900-1940 când s-au
angajat muncitori , întrucât a crescut mult
cererea de produse, ceea ce a impus
necesitatea verificării calităţii produselor,
prin trierea acestora abia la finalul
procesului, prin verificarea finală a
produselor de către un grup specializat în
cadrul întreprinderii, cu timpul producându-
se o separare între acest grup şi celelalte
compartimente
 . În această perioadă a apărut imaginea a 2
ipostaze ale calităţii şi anume:
cea dobândita efectiv în procesul de
producere şi cea de la punctul de control al
calităţii, aceasta ducând şi la concluzia că
responsabilitatea pentru calitatea
produselor revine exclusiv compartimentul
de verificare şi control respectiv de
calificarea personalului acestor
compartimente.
 Astfel, controlul calităţii viza doar produsul
finit, neglijând calitatea proiectării şi
fabricaţiei.
◦ Controlul prin cooperare reprezintă
activitatea coordonată a tuturor factorilor
care contribuie la realizarea nivelului
calitativ al produselor.
◦ Începutul acestui mod de control se poate
situa în jurul anilor 1940, iar elementul de
bază al său este fundamentarea controlului
calităţii pe principiile şi metodele
statisticii, singura ştiinţă capabilă să
furnizeze metodologia obţinerii, prelucrării
şi analizei informaţiilor referitoare la
procesele de realizare a produselor.
 . Această
formă de control s-a impus în
contextul dezvoltării producţiei industriale
când, datorită productivităţii mari a
proceselor de producţie, activitatea de
verificare devenea tot mai dificilă.
 Dar momentul hotărâtor în declanşarea
acestor forme de control îl constituie anul 1924,
când inginerul american Walter A. Schewhart,
realizează prima fisa de control statistic, pe
baza informaţiilor statistice.
 Statistica are drept scop analiza şi interpretarea
datelor referitoare la desfăşurarea proceselor de
producţie.
 Statistica are doua direcţii de evoluţie:
 Statistica descriptivă care se ocupă cu prezentarea
şi sistematizarea datelor şi informaţiile sunt
prezentate sub forma indicatorilor statistici, adică
cifre care exprimă trăsături.
 Statistica analitică care foloseşte procedee
specifice bazate pe modelele matematice pentru
analiza datelor (informaţiilor) furnizare de
statistica descriptiva în tabele, grafice, diagrame
şi pentru formularea unor concluzii.

 Începând cu anii 1950 s-a constatat efectul
conjugat al creşterii diversităţii produselor,
extinderii generale a pieţelor, dezvoltarea
nivelului general al educaţiei şi instruirii
consumatorilor.
 În consecinţa, s-a constituit progresiv (plecând
de la principiile de baza ale controlului calităţii)
o nouă abordare care implică toate etapele
procesului de fabricaţie. Controlul de
eşantionare s-a dovedit costisitor şi ineficient.
Conform noii abordării controlul trebuie sa se
integreze fabricaţiei, iar această nouă
abordare se numea „asigurarea calităţii”
care implica, între altele, luarea în
considerare şi a calităţii proceselor de
fabricaţie obţinându-se astfel, simultan, atât
ameliorarea calităţii produselor cât şi a
randamentului procesului, şi se introduc
concepte şi metode legate de prevenirea
defecţiunilor.
 În plus, defecţiunile erau descoperite acolo
unde se produceau şi astfel erau mai uşor
de eliminat
 Apariţia acestei noţiuni de asigurare a calităţii în
anii 1950-1960 a determinat introducerea a
numeroase măsuri preventive sub formă de
„proceduri de controlul a calităţii” in toate
etapele procesului tehnologic de fabricaţie.

 În esenţă, conceptul „asigurarea calităţii”

corespunde unei descentralizări a
responsabilităţilor şi unei îmbogăţiri a
sarcinilor de serviciu.
 Aplicarea acestui concept conduce la:

dezvoltarea relaţiilor între

compartimentele întreprinderii, relaţii
mai strânse client-furnizor, participarea
mai susţinută a personalului la
realizarea produselor, estomparea
antagonismului organizator -
executant.
 Conform standardelor SR EN ISO 9000/2001, în
prezent „asigurarea calităţii” = ansamblul
activităţilor preventive şi sistematice desfacerii în
domeniul marketingului, proiectării, producţiei,
desfacerii service-ului etc., care s-au dovedit
necesare pentru stabilirea unui nivel adecvat de
încredere în capacitatea unui produs, serviciu,
proces sau a unor organizaţii, personale şi
activităţi de a satisface exigenţele calitative şi in
acest timp, necesităţile beneficiarilor la un preţ de
cost optim.
 Incepand cu anul 1993 aplicare standardelor seria
ISO 9000 este obligatorie in tarile Comunităţii
Europene.
 Conform reglementarilor ISO 9000, asigurarea
calităţii, la nivelul oricărei entităţii economice,
presupune câteva activităţii etapizate
indispensabile între care:
 analiza pieţei şi formularea condiţiilor de
calitate;
 stabilirea obiectivelor de producţie şi
responsabilităţile;
 stabilirea structurii organizatorice:
aprovizionare, producţie, control, desfacere
etc.;
 planificarea activităţilor de control la toate
nivelurile;
 alegerea resurselor: furnizorii de materii prime,
utilaje, calitate personal,etc.;
 stabilirea cadrului evaluărilor periodice privind
calitatea;
 elaborarea procedurilor de asigurare a calităţii
(GMP – principii generale de bună practică în
producţie, stabilirea punctelor critice de
control, documente, echipamente etc.)
 revederea documentaţiei şi actualizarea
acesteia;
 optimizarea permanentă prin acţiuni corective
a calităţii produselor şi a întregii activităţi
productive.
 Conceputa astfel, asigurarea calităţii
devine o adevărată adaptare la mediu a
producătorilor în lupta pentru
supravieţuire.