Norma lingvistică și limbajul

standard
 Sub aspect stilistic, se disting:
 Norme ale limbii literare,
 Norme ale limbii populare,
 Norme ale subdiviziunilor acestora
(norme ale stilurilor);
 Norme ale variantelor stilistice.
 Fiecare nivel al limbii este, la rândul
său, definit de un ansamblu de norme;
există norme fonetice,
morfologice, lexicale, sintactice
 Pe lângă normele lingvistice:
 norme sociolingvistice, de natură
stilistică şi pragmatică.
 Actul vorbirii – selectarea unor
variante din sistemul limbii,
corespunzătoare situaţiei de
comunicare
 Pentruo comunicare eficientă:
 competenţa lingvistică propriu-
zisă
 competenţa sociolingvistică şi
pragmatică.
 În liniile cele mai generale “limba” reprezintă
(după Saussure) un tezaur, rezultat din practica
vorbirii unei comunităţi, un sistem gramatical
care există virtual în creierul fiecăruia.
 În ultimă instanţă, anume limba, iar nu
vorbirea este studiată în cadrul specialităţilor
filologice – morfologia, sintaxa, lexicologia etc.
 Sistemul lumbii, cunoscut parţial, mai mult
intuitiv de vorbitorul nespecialist.
 Norma are un caracter schimbător. Se pot
atesta mai multe aspecte ale normei, la diferite
nivele (fonetic, morfologic, sintactic, lexical).
 Este considerat normă acel model de
exprimare, care este recunoscut şi acceptat de
toţi vorbitorii grupului dat într-o anumită
perioadă istorică.
Norma
 Norma – un ansamblu de
condiţionări, de esenţă
socioculturală, impuse, implicit
sau explicit, subiectului
vorbitor în întrebuinţarea
limbii naţionale.
Vorbirea
 Vorbirea: realizarea concretă a
limbii în actul lingvistic, cu
cunoaşterea de către protagoniştii,
conştientă sau numai intuitivă, a
sistemului, cu respectarea sau
ignorarea normei.
 În vorbirea persoanelor instruite –
considerate normă cuvintele medic,
tratament, a glumi, speranţă
 În limbajul altui grup social, de exemplu,
al ţăranilor, drept normă pot fi considerate
sinonimele respective – doctor, lecuire, a
şugui, nădejde.
 În diverse graiuri teritoriale norma la fel
este diferită – exemple ca “anină” (pentru
nisip), “curechi” (pentru varză),
“chitoroage” (pentru piftie, răcituri) sînt
bine cunoscute.
 Norma deviază şi de la perioadă istorică
la alta – ceea ce la cronicari avea caracter
de normă, de ex. „cându”, „iaste”, „să
hie”, „barbe” ş.a. acum vor fi considerate
ca abatere de la normă.
 Româna actuală – sistem de
sisteme: două variante fundamentale:
o variantă literară şi alta populară
şi familiară.
 La nivelul limbii literare (scrise), se
disting variantele stilistice (stilurile
funcţionale).
 La nivelul limbii populare:
 factorul geografic (variantele
regionale / diatopice (subdialectele,
graiurile)
 factorul socio-cultural (variantele
diastratice: limbajul popular rural şi
cel orăşenesc, limbajul popular
periferic, limbajul grupurilor
profesionale, argotic etc.)
 Limba literară –un model de exprimare
considerat normat şi corect.
 Limba literară –varianta cea mai
îngrijită şi corectă sub toate aspectele –
fonetic, morfologic, lexical, sintactic şi
stilistic.
 Limba literară: limba operelor artistice,
limba presei, radioului, televiziunii.
 Limba literară: caracter supradialectal
si suprasocial
 În lucrările artistice, în operele scriitorilor,
în funcţie de scopul urmărit, pot să apară
anumite abateri de la normele limbii
literare, care sunt justificate de situaţia de
comunicare şi de intenţiile sintactice ale
autorului.
 În cadrul limbii literare : limba (sau
limbajul) standard.
 Limbajul standard: un model de
exprimare care cuprinde formele uzuale
cu cea mai mare frecvenţă la nivelul
limbii naţionale.
 Limbajul standard nu adoptă trăsăturile
nici unui stil funcţional, el este
neafectiv, suprastilistic şi supradialectal
 Definiție (dicționar): „Limba standard
– Formă particulară a limbii literare, care
se opune variantelor teritoriale ale
limbii şi stilurilor funcţionale ale limbii
literare; o formă de manifestare
lingvistică îngrijită, modele de
exprimare bazate pe un anumit grad de
cultură şi de supraveghere a propriei
exprimări” [Ch.Constantinescu-Dobridor
 Aşadar, limbajul standard este varianta
corectă, îngrijită, literară, uzuală a
limbii naţionale.
 Trăsătura caracteristică a limbajului
standard este folosirea masivă a
neologismelor şi o cât mai mare
uniformitate stilistică a lexicului.
 În limbajul standard – cele mai mari
deficienţe în:
 Mass-media din Republica Moldova;
 Exprimarea vorbitorilor în cele mai
diverse situaţii de comunicare : la
serviciu, la şcoală, în şedinţe, în
locurile publice.
 Exprimarea corectă – respectarea
tuturor normelor :
 Norma fonologică
 Norma morfologică
 Norma sintagmatică sau sintactică
 Norma semnatică
 Norma stilistico-funcţională
 Fiecare dintre primele patru se exercită
asupra unei laturi a fenomenului
lingvistic. A cincea le cuprinde într-un fel
sau altul pe toate celelalte. Spre exemplu,
o propoziţie ca „Laptele negru se
răsuceşte pe picioarele de melc”
respectă forma fonologică, morfologică şi
sintagmatică, dar nu şi pe cea semantică”
[I.Coteanu]
 Limba română vorbită în Basarabia:
influenţa rusească (în pronunţie, în lexic,
în gramatică.
 În condiţiile de bilingvism social
român-rus: clişee şi „automatisme
verbale”, formule curente în uzajul
vorbitorilor basarabeni ca urmare a
situaţiei politice.
 Acestea sunt:
 o serie de „sovietisme” – colhoz, subotnic,
comsomol, culac, mujic, care astăzi dispar de la
sine;
 Cuvinte care se menţin relativ constant în
uzul vorbitorilor basarabeni, şi denumesc
obiecte, realităţi, tradiţii – aspecte ale limbajului
uzual rusesc: caşa, pirojoc, sutcă, fortocică,
blinele, novoselie, guleai, şleapcă, sumcă, setcă,
comnată, cvartiră, zarplată, paţan, zapravcă,
bacal;
 cuvinte din alte limbi actualizate şi răspîndite
prin intemediul limbii ruse: şaşlîc, bazar,
halat, pelmeni, buterbrod;
 nume ruseşti de persoane, cu variantele lor
uzuale, foarte răspândite în onomastica
basarabeană: Igor, Tanea, Ira, Fedea, Grişa,
Vasea, Vanea, Oleg, Costea, Sveta, Nataşa,
Petea, Marusea, Galea, Nastea, Liuda, Vera,
Liuba, Tolea, Colea, Valea, Serioja, Borea,
Mişa, Lena, Dusea, Aliona, Slavic, Mila, Clava,
Sanea, Vova, Iura etc.
 expresii frazeologice traduse ad-litteram: s-a
dus după bani lungi (за длинными рублем =
după câştig uşor); n-a dat cu faţa în glod (не
ударил лицом в грязь = nu s-a făcut de rîs); a
nimeri de pe corabie la bal (очутился как с
корабля на бал = s-a pomenit într-o situaţie
neaşteptată); sânge din nas (кровь с носа = cu
orice preţ, mort-copt); merge la risc (идет на
риск = este gata să rişte, să facă orice); supusa
dumneavoastră slugă (ваш покорный слуга
=subsemnatul; cel care vorbeşte);
 arhaisme uzuale, susţinute de „rudenia” lor
cu limba rusă şi de frecventa utilizare în
aceasta din urmă, unde ele sunt cuvinte neutre: a
obijdui (обидеть) „cine te-a obijduit?” = a
supăra, a ofensa, a jigni; a jăli (жалко) „mi-i
jale să dau atâţia bani” = a-i părea rău; a
nădăjdui (надеяться) „nădăjduim să avem
succes” = a spera; a se izbăvi (избавиться)
„dacă vreţi să vă izbăviţi de viciul alcoolului” =
a se debarasa, a ascăpa pământean (земляк) „el
este pământean cu mine” = compatriot, născut
pe aceleaşi meleaguri; târguială (торговля) „el
 sensuri lexicale improprii şi chiar
constructii gramaticale neadmise în
norma cultă: de exemplu, calcuri ca
întrebare „problemă” şi a întreba „a
căuta”, „a cere”, a hotărî „a rezolva”, a
întâlni „a întâmpina”, falşi prieteni ca
moment cu sens netemporal („element”,
„componentă”; aspect), a realiza „a
vinde”, „a transforma în bani”;
 totalizarecu sensul de „bilanţ”,
„concluzii” din îmbinarea „şedinţă de
totalizare”, care figurează în
programul scris al mesei rotunde (în
exptimarea orală a colegilor de azi
am înregistrat şi sinonimul total), în
locul formulei consacrate „şedinţă de
încheiere”;
 conversiuni ca materna „limba
maternă”, (un titlu nepotrivit şi de-a
dreptul şocant pentru orice
cunoscător al normei române literare
al unui periodic de la Chişinău
consacrat problemelor limbii), zilnic
„jurnal, carnet”; construcţia a se
stărui „ a se strădui”, cf. a stărui
„nereflexiv”.
dialog
 Z.: Cu ce întrebări (1) vin oamenii la primărie
 Pr.: Cetăţenii să adresează cu cele mai diverse
probleme (1).
 Z.: Şi cum hotărîţi (2) Dvs. Întrebările (1) mai grele
(3)? Chemaţi (4) ajutorii (5)?
 Pr.: Pentru soluţionarea (2) problemelor (1) mai
dificile (3) convocăm (4) consilierii (5).
 Z.: Cîte zile de primărie (6) aveţi?
 Pr.: Avem audienţe (6) zilnic... ş.a.m.d.