Sunteți pe pagina 1din 38

 Diagnosticarea tulburărilor de origine ocluzală ale

aparatului dento-maxilar reprezintă o etapă delicată,


dar majoră în stabilirea mijloacelor terapeutice de
reabilitare funcţională a arcadelor dentare.

 Dificultatea în precizarea diagnosticului, rezidă în


faptul că orice traumă apărută la nivelul oricărui
component al sistemului stomatognat poate conduce la
disfuncţie ocluzală.

 În acelaşi timp, disfuncţia ocluzală poate genera


manifestări la nivelul tuturor structurilor aparatului
dento-maxilar.
 Cercetările recente privind etiologia fenomenului
de traumă ocluzală au evidenţiat dificultăţile
majore în stabilirea cu exactitate a cauzelor precum
şi evoluţiei fenomenului în sine.

 În încercarea de sistematizare a aspectelor şi


gravităţii situaţiilor clinice, un rolul deosebit il
ocupă examenul radiologic care oferă acele
informaţii ce determină în final conduita
terapeutică ce se impune în cazul traumei ocluzale
• Studiul fenomenului de traumă ocluzală impune
efectuarea unui examen clinic minuţios, dar care de
multe ori nu permite evaluarea corectă a gradului de
afectare dento-parodontală a structurilor afectate.

• În această situaţie completarea informaţiilor clinice


prin date furnizate de examenele complementare
devine o necesitate

• . Examenul radiologic poate în multe situaţii să ofere


certitudinea unui diagnostic corect.
 
 Deoarece în multe situaţii numai examenul
clinic nu oferă informaţii suficiente care să
permită evaluarea corecta a gradului de
afectare a unităţilor dento -parodontale se
apeleaza la tehnica de evidenţiere a plăcii
bacteriene, petru a demonstra gradul de
afectare a parodonţiului de susţinere, care în
mod obligatoriu este secondat de examenul
radiologic.
• Această cuplare a celor două metode de studiu ne
permite să evaluăm corect gradul de afectare a
unită ilor dento-parodontale supuse traumei
ocluzale.

• Trauma ocluzală se manifestă la nivelul


parodonţiului de susţinere în două situaţii
• 1 - la pacienţii cu parodonţiu marginal cu aspect
clinic normal, neafectat prin mecanism microbian,
şi la
• 2 - la pacienţii cu parodonţiu cu intensă patologie
inflamatorie.
 Tehnica utilizată este cea de evidentiere a plăcii
bacteriene ştiindu-se faptul că trauma ocluzală
primară, în absenţa factorilor etiologici
supraadăugaţi, inflamatori, degenerativ-
distrofici provoacă numai leziuni parodontale
izolate, în timp ce atunci când parodonţiul este
slăbit, chiar dacă forţele ocluzale se exercită în
axul lung al dinţilor, conduc tot la o
traumatizare a parodonţiului..
 În acest caz este vorba de traumă ocluzală
secundară, în care solicitările ocluzale
acţionează asupra unui dinte cu parodonţiu
slăbit în prealabi
 Se remarca faptul că supraadăugarea factorului
inflamator determină reacţii majore ale
complexului dento-parodontal la trauma
ocluzală
Evaluarea gradului de afectare inflamatorie
parodontală prin efectuarea de coloraţii ale
plăcii bacteriene se face în scopul determinării
nivelului de infiltrare bacteriană la nivel
gingival.
• Soluţiile colorante, de evidenţiere a plăcii
bacteriene, utilizate sunt eritrozina sub formă
de drajeuri ( Placolor ) şi albastru de metil 2%.
• Metoda constă în dizolvarea unui drajeu
colorant în cavitatea bucală a pacientului
urmată de clătire abundentă cu apă.
 Examenul radiografic intraoral pune în valuare
modificările dentare şi osoase legate de
evoluţia unor leziuni odontale, parodontale sau
de altă natură, a căror manifestare clinică se
poate suprapune simptomatologiei
disfuncţionale.
• Disfuncţia ocluzală determină apariţia unor
forţe ocluzale supraliminare, traumatogene,
dar direcţia lor de transmitere coincide cu
traseul de preluare a forţelor ocluzale
fiziologice : dinte-ligamente parodontale-os
alveolar.
• Astfel trauma ocluzală poate conduce la
distrucţii ale ligamentelor parodontale traduse
prin mobilitate dentară şi leziuni osoase
manifestate prin rezorbţii sau apoziţii osoase
accentuate.
• Acţiunea factorilor microbieni depinde de
raportul dintre vârful septului osos
interalveolar şi nivelul apical al plăcii
bacteriene subgingivale aderentă la epiteliul
şanţului gingival
• . Bacteriile situate la acest nivel au o rază de
acţiune de 1,5-2,5 mm.
• Creşterea virulenţei lor induce creşterea razei
lor de acţiune şi determină apariţ ia leziunilor
inflamatorii ale structurilor spaţiului
interdentar
 La pacienţii cu parodonţiu marginal cu aspect
clinic normal, gradul de infiltrare bacteriană
gingivală este redus, placa bacteriană
evidenţiată prin coloraţie nu penetrează
profund şi complet epiteliul şanţului gingival
 Cand traumatismul ocluzal actioneaza asupra
unui parodontiu deja afectat de o
parodontopatie marginala cronica, atunci el are
un efect agravant asupra evolutiei bolii,
accentuand resorbtia osoasa, liza ligamentelor
parodontale si alunecarea insertiei epiteliale.
 Pacienta în vârstă de 24 de
ani solicită un consult
stomatologic complet
acuzând o uşoară retracţie
gingivală şi sângerări la
periaj la nivelul zonei
frontale mandibulare.
 În condiţiile în care arcadele
dentare sunt integre, la
examenul clinic se observă o
amputare a papilelor
interdentare la nivelul zonei
frontale maxilare (halistereza
 La mandibulă se
observă prezenţa
tremei precum şi
deschiderea spaţiului
interdentar la nivelul
lui 3.1.-3.2., şi la
nivelul lui 4.1.-4.2.
 Radiologic, la maxilar, se
observa existenţa unor
leziuni osoase minore, de
diverse tipuri: resorbţia
redusă a septului osos
interalveolar, acesta având
aspect amputat sau resorbţie
de tip halistereză în zona
centrală a septului osos
interalveolar cu
hipercondensare a lamei
alveolare interne.
 Examenul radiologic
la nivelul mandibulei
ne evidenţiază la
nivelul incisivilor
frontali inferiori
amputarea accentuată
a septurilor
interdentare însoţite
de o micşorare în
volum a camerei
pulpare.
 În situaţiile în care s-a efectuat protezarea prin
proteze conjuncte dar nu s-a apelat ca finalizare
a tratamentului la reechilibrarea ocluzală ,
datorită persistenţei contactelor premature
precum şi a interferenţelor ocluzale în mişcările
funcţionale ale mandibulei pot apare la nivelul
anumitor unităţ i dento-parodontale semne
clinice care ne atestă că dintele/dinţii respectivi
sunt în traumă ocluzală.
 Pacienta in varstade 28 de ani acuza o retracţie gingivală la nivelul lui 3.1. însoţ ită
de sângerări la periaj.
 Se remarcă prezenţa unor lucrări protetice conjuncte metalo-ceramice la nivel
maxilar bilateral agregate la nivelul lui 1.3.,.16. şi 2.3., 2.6.
 La examenul clinic se observă refacerea în totalitate a funcţiei fizionomice, dar la
examenul ocluziei atât în statică cât şi în dinamică se depistează contacte
premature şi interferenţe ocluzale.
 Neefectuarea tratamentului de reechilibrare ocluzală după realizarea lucrărilor
protetice determină apariţia fenomenului de traumă ocluzală evidenţiat în acest
caz, pentru început la nivelul lui 3.1.
 Examenul radiologic ne evidenţiază prezenţa unei resorbţii alveolare în
,,chiuvetă", atât orizontală cât şi verticală

 
TRAUMA OCLUZALA PRIN
TRATAMENT PROTETIC
RESORBTIE ALVEOLARA
NEFINALIZAT IN “CHIUVETA”
 Pacienţii cu parodontopatii marginale inflamatorii, prezinta la
examenul clinic existenţa unor gingii tumefiate, eritematoase,
sensibile şi sângerânde la palpare .
  Tesuturile dentare supuse traumatismului ocluzal suferă un
proces de hipercalcifiere.
 Volumul coronar poate fi diminuat, amputat prin procese de
abraziune mai mult sau mai puţin accentuate.
 Camera pulpară poate să apară mult micşorată datorită
depunerilor de dentină secundară, iar uneori se semnalează
apariţia de pulpoliţi.
IMAGINEA RX A LEZIUNILOR DE
HIPERCEMENTOZA MILIOLIZA &
REZORBTIE SEPT INTERALVEOLAR
 Se pot decela inversări ale raportului coroan ă-rădăcină
în sens orizontal şi vertical precum şi leziuni de
miloliză, semn cert că dintele respectiv se află în
traumă ocluzală
 Inversarea raportului coroană-rădăcin ă în sens
orizontal se produce în cazul unor abraziuni accentuate
care aduc suprafaţa de ocluzie în zona ecuatorului
maxim coronar, mărind instabilitatea dintelui.
 Schimbarea raportului coroană-rădăcină în sens
vertical se evidenţ iază atunci când coroana clinică este
mărită prin rezorbţii şi atrofii alveolare, obturaţii prea
înalte, tratamente protetice incorecte.
• Trauma ocluzala determină leziuni osoase
alveolare şi ligamentare minore, fără să aibă
caracter inflamator.

• Trauma ocluzală produce la nivelul ţesuturilor


dentare un proces de hipercalcifiere.
 
• Rezorbţiile şi atrofiile alveolare determină
schimbarea raportului coroană-rădăcină atât în
sens vertical cât şi orizontal.
 Trauma ocluzala determină aparitia unor modificari la nivelul
structurilor dentare de tipul uzurii dentare: eroziunii, atritiei si
abraziei.

 In cadrul examenului clinic intraoral sunt evidentiate si modificarile


de integritate dentara prin uzura.

 Uzura dintilor mai intensa pe anumite zone ale coroanei dentare poate
constitui un simptom al traumatismului ocluzal.

 Uzura dentara mai poate determina, la nivelul unitatilor odonto-


parodontale, aparitia durerii dentare cu intensitati variabile si
localizari mai mult sau mai putin localizate. In urma abraziunii
produse prin interferenta ocluzala, parafunctii, descoperirea dentinei
se produc hiperestezia dentinara sau afectiuni pulpare, incepand cu
hiperemia si mergand pana la necroza pulpara.
 Atritia reprezinta uzura fiziologica a dintilor
prin pierderea structurii dure dentare, la nivel
incizal si ocluzal, produsa in timpul
functionalitatii sistemului stomatognat.
 Absenta atritiei se considera ca fiind semn de
blocaj ocluzal si poate fi intalnita frecvent in
cadrul anomaliilor dento-maxilare, ce modifica
parametrii morfologici ai ocluziei.
 Eroziunea este un proces de dezintregrare chimica superficiala a
substantelor dure dentare, cauzata de contactul cu substantele
acide.
 Acest proces poate fi provocat de expunerea la mediu
acid(industria chimica) si se localizeaza la nivelul fetei vestibulare
a dintilor superiori si inferiori, descreste ca intensitate spre zonele
laterale(apare mai rar la nivelul molarilor).
 Eroziunea se poate instala si la bolnavii ce prezinta regurgitatii
repetate sau stari cronice de voma si se intaleaza pe fetele orale ale
dintilor frontali mandibulari. De asemenea, apare si in cazul
bolnavilor care iau medicamente ce contin acid clorhidric in doze
terapeutice.
 Eroziunea se poate instala si la cei care prezinta in cadrul obiceiurilor
alimentare si consumul excesiv de citrice, sucuri acidulate:
-cei care mesteca lamaia – eroziunea apare pe zonele linguale ale
dintilor;
-cei care sug lamaia – eroziunea se instaleaza pe fetele vestibulare
ale dintilor;
 Eroziunea se prezinta ca o ”patare” a dintilor prin decalcificarea
smaltului, fara pierderea conturului morfologic, ci numai a “luciului
“smaltului(este un semn de decalcifiere) si dintele are un aspect
asemanator cu dintele gravat pentru obturatie cu materiale
compozite. Apare ca simptom durerea la contact.
 Eroziunea chimica este greu de diferentiat de cea mecanica, produsa
prin periajul intempestiv(este unilaterala).
 Eroziunea idiopatica reprezinta distrugerea smaltului fara o cauza
cunoscuta.
 Abrazia este diferita de atritie si reprezinta uzura patologica sau
pierderea lenta de substante dure dentare, provocata de:
-frictiunea cu corpuri straine, altele decat alimentele;
-parafunctii;
-obiceiuri vicioase;
-ticuri profesionale:
-interpozitia cuielor sau a acelor de cusut la tapiteri, cizmari si
croitori;
-instrumente de suflat;
-fumatul pipei;
-deschidera sticlelor cu dintii;
-consum exagerat de seminte;
-roaderea unghiilor(onicofagie);
 Abrazia poate fi localizata in anumite zone: vestibulara, linguala, proximala sau
generalizata. Acest tip de abrazie apare la:
-abuzul de scobitori;
-excesul de flossing, conuri interdentare.

 Alta cauza de abrazie este reprezentata de lucrarile protetice incorecte din aliaje
dure, cu duritate mai mare decat cea a smaltului.
 Abrazia de origine etnica este in functie de obiceiurile locale specifice si se prezinta
ca:
-uzura dintilor la cei care utilizeaza alimentele dure sau decalcifiante(mestecatul
betelului) – uzura apare la nivelul grupelor frontale maxilare si mandibulare;
-abrazia dintilor in scopuri estetice(la grupurile etnice din jurul golfului Tonkin);
-abrazia datorata nisipului la populatiile din desert;
-abrazia la cei care mesteca tutun;
-abrazia la geofagi(mananca turte cu pamant).
 Ackermann descrie abraziunea elicoidala localizata la nivelul
grupului molar si intereseaza cuspizii vestibulari ai primului
molar mandibular, cuspizii orali ai molarului al doilea
mandibular si cuspizii vestibulari ai molarului de minte
mandibular, avand aspect de elice(helicoidul lui Ackermann).
 Se mai intalneste o forma clinica de abraziune ad palatum,
localizata pe fata palatinala a dintilor frontali maxilari. Inaltimea
dintilor nu este modificata dar se reduce grosimea vestibulo-orala
la nivelul fetei palatinale care prezinta fatete sau concavitati de
uzura cu extensie pana spre colet. Astfel se produce modificarea
pantei retro-incisive a ghidajului anterior cu limitarea sau
pierderea acestuia in timp.
 Gradul de abraziune este un indice important din
punct de vedere clinico-biologic. Diferitele stadii ale
abraziei au fost clasificate astfel:
 gradul – I – afecteaza doar stratul de smalt;
 gradul – II – aparitia unor insule de dentina;
 gradul – III – intre insulele de dentina apar punti de
unire tot in dentina;
 gradul – IV– dentina apare uniforma pe o suprafata
intinsa, fiind delimitata la exterior de un inel de smalt;
 gradul – V – deschidera camerei pulpare;
 Abraziunea dentara este un semn al capacitatii de
adaptare si rezistenta a tesuturilor parodontale la
stress-ul ocluzal.
 Absenta fatetelor de uzura la subiectii ce au depasit
varsta de 25-30 ani trebuie considerata ca un factor
traumatogen ce actionaeza asupra parodontiului.
 S–a demonstrat ca trauma ocluzala este favorizanta
instalarii parodontopatiei marginale. Clinic
parodontiul afectat de trauma ocluzala isi manifesta
suferinta prin durere, cresterea mobilitatii , recesiune
parodontala, sangerare, modificari cantitative si
calitative ale fluidului gingival.
 Prin abraziunea dentara are loc transmiterea paraaxiala a fortelor ocluzale ce
produce resorbtii si apozitii inegale la nivelul osului olveolar care au ca urmare
migrarea dintelui spre spatiul edentat(fenomenul Godon). Uneori fatetele de
abraziune la nivelul acestor dinti indica zona coronara in care s-au aplicat cu
precadere fortele traumatice ocluzale producand deplasarea dintilor.

 Abraziunea determina aparitia intr-o prima faza a fatetelor de uzura, care sunt
suprafete netede, lucioase, localizate la nivelul smaltului, cu o anumita orientare
determinata de aparitia contactului prematur sau a interferentei ocluzale.Fiecare
fateta isi are corespondentul sau pe dintele antagonist, iar analiza orientarii permite
aprecierea directiei in care mandibula deviaza pentru a ocoli contactul prematur
respectiv

 Abrazia dentara determina pierderea succesiva a straturilor de smalt care numai


suporta procese reparatorii.La nivelul dentinei care se abrazeaza au loc mecanisme
protective care permit depunerea de dentina secundara si reparatorie (neregulata)
pentru a preveni expunerea pulpei dentare.Traumatizarea constanta a dentinei
duce la formarea dentinei sclerotice caracterizata prin calcificarea tubulilor
dentinari si obliterarea lor.
 Durerea parodontala apare fie ca urmare a depasirii pragului
dureros al receptorilor parodontale in urma unui traumatism
ocluzal intens(bruxism), fie ca urmare a solicitarilor repetate ale
tesuturilor de sustinere. Aceasta durere parodontala poate fi
localizata la un singur dinte, la un grup dentar sau la o arcada
intreaga. Intensitatea sa este variabila in functie de intensitatea,
durata si frecventa traumei, dar poate si iradia de la distanta sau
din zonele invecinate. De cele mai multe ori apare prin inclestarea
arcadelor.
 In prezent este acceptat faptul ca un parodontiu afectat de trauma
ocluzala prezinta modificari structurale si metabolice ce creeaza
conditii favorabile instalarii unei infectii microbiene, cu
transformarea inevitabila intr-o parodontita marginala cronica.
 Cand traumatismul ocluzal actioneaza asupra unui parodontiu
deja afectat de o parodontopatie marginala cronica, atunci el are
un efect agravant asupra evolutiei bolii, accentuand resorbtia
osoasa, liza ligamentelor parodontale si alunecarea insertiei
epiteliale.
 O alta modificare determinata de trauma ocluzala este
reprezentata de recesiunea parodontala. Recesiunea se poate
insoti uneori de ingrosari ale festonului gingival sub forma de
burelet(bureletul lui McCall) sau poate fi o recesiune avansata la
nivelul festonului gingival in forma de V cu laturile foarte inchise,
asociata cu inflamatia gingivala(fisurile Stillmann).
 Contactul ocluzal prematur apare in ocluzia statica (la sfarsitul
traiectoriei terminale de ocluzie), sau in ocluzie dinamica atunci cand
interfereaza traiectoria de miscare mandibulara cu contact dentar.
 Contactul prematur este totdeauna traumatogen pentru elementele
sistemului stomatognat. Capacitatea traumatogena a unui punct de
contact depinde de mai multi factori, cum ar fi – localizarea si
marimea punctului de contact, starea suprafetelor in contact. Cu cat
un punct de contact este mai intins in suprafata, cu atat forta de
crestere, si, o data cu ea, si potentialul sau patogen. Un punct de
contact redus ca suprafata, dar realizat intre doua suprafete rugoase,
poate fi tot atat sau chiar mai traumatogen decat un punct de contact
intins pe o suprafata bine lustruita, datorita coeficientului de frecare
crescut. Prezenta unor contacte de ocluzie restranse creeaza ceea ce se
numeste o instabilitate ocluzala care se soldeaza cu contractia
diverselor grupuri musculare, in scopul de a gasi mandibulei o pozitie
cu contacte multiple, stabilizand astfel rapoartele celor doua arcade.
 Chiar in absenta interferentelor in relatie centrica, versantele
cuspidiene pot interfera cu miscarile functionale, dintii vor
suporta presiuni parafunctionale ce vor fi la originea abraziei, a
mobilitatii sau migrarii dentare pana la eliminarea interferentei.
 Schimbarea tiparului de dinamica mandibulara determina
contractii musculare asimetrice, dezechilibrate si solicitare de
asemeni asimetrica a celor doua articulatii temporo-mandibulare.