DIGESTIA SI ABSORBTIA

PRINCIPIILOR ALIMENTARE IN
INTESTIN
SCOPUL cursului– facilitarea intelegerii fiziologiei intestinului si a
dezechilibrului mecanismelor fiziologice care stau la baza starii de
boala
Schema - conţinut
1. Anatomia functionala a intestinului subtire
2. Functiile intestinului subtire:
- secretorie – sucul intestinal
- de absorbtie
- endocrina
- motorie
3. Fiziologia Intestinului gros
 ANATOMIE FUNCTIONALA
Anatomic, intestinul este segmentul tubului digestiv care se intinde de la stomac
la anus.
La om si alte mamifere are 2 segmente:
1. Intestinul subtire – format din: duoden, jejun si
ileon
2. intestinul gros – format din: cec si colon
 ANATOMIA FUNCTIONALA A
INTESTINULUI SUBTIRE (IS)
• este cuprins între sfincterul piloric şi valvula ileo-cecala;
• are o lungine de 6-8 m în stare relaxată.
• diametrul în porţiunea iniţială este de aproximativ 4 cm, iar în porţiunile
distale de 1,5 cm.
• din punct de vedere structural, IS are acelesi 4 tunici: mucoasa,
submucoasa, musculara şi seroasa.

Tunica mucoasă este inalt

specializata pentru procesele de
digestie si absorbtie
Pe suprafata ei de gasesc aprox.
800-900 de pliuri circulare numite
valvulele conivente Kerkring,
care măresc suprafaţa de
absorbţie a intestinului subţire
de cca. 3 ori.
 ANATOMIA FUNCTIONALA A INTESTINULUI
SUBTIRE - MUCOASA
• Pe valvulele conivente şi între
ele, sunt prezente prelungiri
digitiforme numite vilozităţi
intestinale.

• Vilozităţile intestinale sunt

structurile specializate pentru
absorbţia intestinală.
• au forma de deget de manusa;
• sunt de ordinul milioanelor;
• cresc suprafaţa de absorbţie de
încă 7-14 ori.
• Prin prezenta valvulelor
conivente si a vilozitatilor
intestinale, suprafata de
absorbtie ajunge la 250 – 500 m2
STRUCTURA MUCOASEI INTESTINALE -
VILOZITĂŢILE
• Sunt centrate de un vas chilifer inconjurat de o arteriola,
o venula (dispuse in ac de par) si de fibre nervoase.
• Catre extremitatea vilozitatii, cele doua vase de sange se
anastomozeaza, permitand schimbul direct de sange =
circulatie in contracurent.
• Vilozităţile sunt acoperite de epiteliu de acoperire format
din enterocite si putine celule caliciforme secretoare
de mucus
Enterocitele prezinta la polul apical prelungiri numite
microvilozităţi, care alcătuiesc “marginea în perie”.
Microvilii contin filamente de actina care le asigura
mişcarea permanentă în fluidul intestinal.
• Marginea in perie mareste suplimentar suprafata de
absorbtie.
• La acest nivel sunt adsorbite o serie de enzime
responsabile de digestia principiilor alimentare, precum
si proteine transportoare, care participă la procesul de
absorbţie.
Circulatia in contracurent • Prin arteriole, sangele vine catre vilozitate
= circulatie in opozitie. • Prin venule, sangele pleaca de le vilozitate
• Consecinte: sangele oxigenat se varsa in
proportie de 80% direct in circulatia venoasa,
deci scurt-circuiteaza vilozitatea.
• In conditii fiziologice, metabolismul la
nivelul vilozitatii nu este afectat de
aceasta cantitate mai mica de O2.
• In conditii patologice, cand fluxul de
sange care ajunge la intestin se
micsoreaza, de ex. in socul circulator,
deficitul de O2 va duce la suferinta
ischemica si la moartea vilozitatilor.
• In acest caz va fi grav afectata
capacitatea de absorbtie a intestinului.
Ischemie: oprirea sau insuficienta aportului sanguin intr-un
tesut sau organ, ca urmare a vasoconstrictiei, a obturarii
arterei de catre un trombus sau prin compresiune exterioara.
Consecinta acestei perfuzii deficitare este deprivarea de O2 a
tesutului si o acumulare anormala de metaboliti, in special,
acizi. (Dictionarul medical roman)
Hipoxie – scaderea cantitatii de O2 si deci, si a pO2 din
sangele care iriga un tesut sau un organ.
Anoxie – absenta O2
ANATOMIA FUNCTIONALA A
INTESTINULUI SUBTIRE - MUCOASA
• Între vilozităţi se găsesc criptele Liberkuhn, in care se gasesc
mai multe tipuri de celule:
- Celule secretoare de mucus= glandele Brunner - secreta
mucus, apa si electroliti
- Celule endocrine, din sistemul APUD (Amines Precursors Uptake
Decarboxylation) care secretă hormoni intestinali - secretină,
CCK, gastrină, histamină, motilină, GIP etc.
- Celule Paneth care sunt neutrofilele mucoasei intestinale (celule
cu rol imun). Ele secreta un peptid numit alfa-defensina sau
criptona, eficient impotriva bacteriilor. Mai secreta lizozim si
fosfolipaza A, de asemenea cu rol bactericid
- Celule stem nediferenţiate, mitotice, care vor înlocui celulele
epiteliului de acoperire ale vilozităţilor şi celulele
glandulare, astfel că întregul epiteliu al intestinului subţire
este înlocuit în circa 2 - 5 zile.
De la nivelul bazal, pe măsura diferenţierii, celulele
migrează spre suprafaţa mucoasei. În cursul procesului de
migrare, celulele îşi modifica funcţia, astfel încât, în criptă,
au rol secretor, iar la suprafaţa mucoasei au rol în absorbţie
(devin enterocite).
 SUCUL INTESTINAL
• Sucul intestinal pur este compus din:
• lichidul secretat de epiteliu
• enzimele eliberate de celulele epiteliale degradate, exfoliate.
• Deoarece la nivelul intestinului (duodenului) se varsa si secretia pancreatica
si cea biliara, sucul intestinal este de fapt un amestec format din sucul
intestinal, pancreatic si bila.
• În digestia intestinală, sucul intestinal are o importanţă mică, acţiunea
majoră avand-o sucul pancreatic si bila.

Caracteristici fizico-chimice ale sucului intestinal

•se secretă în cantitate de 1-3 l/24h;
•aspect - uşor opalescent, datorită mucusului şi celulelor exfoliate;
•pH 7-8,3 si densitatea de 1010-1030;
•contine apa si rezidiu uscat;
•rezidiul uscat are o componentă:
- anorganică, asemănătoare celei plasmatice, concentraţii mai mari sunt
înregistrate pentru Na, Cl şi anionul bicarbonic;
- organică - reprezentată în principal de enzime si de mucus.
• MUCUSUL este secretat de glandele Brunner la nivelul
duodenului, iar in restul intestinului de celulele caliciforme sau cele
din cripte.
• Rol – alaturi de bicarbonat (provenit în majoritate prin secreţia
pancreatică) tamponeaza aciditatea sucului gastric patruns in
duoden si protejeaza mucoasa intestinala, mai ales de la nivelul
duodenului de actiunea peptica a sucului gastric.
• În plus, are si rolul de a lubrifia chimul.
• Cu toate acestea, aprox. 50% dintre ulcerele peptice
sunt situate la nivelul duodenului proximal!!
 ENZIMELE DIN SUCUL INTESTINAL
•Sunt eliberate de celulele epiteliale degradate, exfoliate
•Se găsesc la nivelul marginii în perie, unde sunt adsorbite
• Enterokinaza – activeaza tripsinogenul
• E. proteolitice – peptidaze: carboxipeptidaze, aminopeptidaze care
digera peptidele mici in aminoacizi

•Enzime care asigură catabolismul acizilor nucleici, rezultaţi în

urma acţiunii tripsinei asupra nucleoproteinelor:
- nucleazele - actioneaza asupra acizilor nucleici rezultand nucleotide
- nucleotidazele actioneaza asupra nucleotidelor şi rezultă nucleozide
- nucleozidazele actioneaza asupra nucleozidelor si rezulta pentozele
respective + bazele purinice şi pirimidinice.

•E. glicolitice: sucraza, maltaza, isomaltaza si lactaza care transforma

dizaharidele in monozaharide;

•Lipaza intestinala, in cantitate mica, care transforma trigliceridele in acizi

grasi si glicerol
 Reglarea secreţiei intestinale

Se realizeaza prin:
- Reflexe nervoase enterice locale, în care sunt antrenate plexurile
submucoase Meissner şi cele mienterice Auerbach. Este cel
mai important mecanism reglator si este declansat de
stimulii tactili sau iritativi proveniti din chim.
- Pe calea nervilor vegetativi, cu o influenţă mică: parasimpaticul
stimuleaza uşor secreţia, iar simpaticul are acţiune
inhibitoare.
- Pe cale umorala: este realizata de secretină, care se eliberează la
nivelul mucoasei duodenale, la contactul cu chimul gastric,
cu un pH foarte acid. Secretina va stimula secreţia glandelor
Brünner şi Lieberkühn.
Există şi mecanisme umorale inhibitorii realizate prin
somatostatin şi enteroglucagon.
 ABSORBTIA PRINCIPIILOR ALIMENTARE
• In urma digestiei principiilor alimentare sub actiunea enzimelor specifice din
sucurile digestive rezulta produsi terminali, cu molecula mica care vor fi
absorbiti in circulatia limfatica sau portala.
• Absorbţia = trecerea principiilor alimentare în mediul intern, prin mucoasa
digestivă.
• Cea mai mare parte a alimentelor digerate, ca şi a fluidelor secretate (de
glandele salivare, stomac, intestin etc.) este absorbită în intestinul subţire
datorită înaltei specializări a acestuia pentru procesul de absorbţie - prezinta
vilozitati intestinale.
• Structura unicelulară a epiteliului mucoasei intestinale si bogata reţea
vasculară şi limfatică subiacentă sunt factorii care favorizează procesul de
absorbţie la nivel intestinal.

Unde mai are loc absorbtia ?

• în cavitatea orala şi la nivelul esofagului, se absoarb: morfina, cianura de
potasiu, hormonii steroizi, alcoolul, nitroglicerina;
• prin mucoasa gastrică se absorb cantităţi mici de apă, alcool, sodiu, potasiu,
glucoză, aminoacizi, anumite medicamente – aspirină;
• in intestinul gros are loc absorbţia finală a apei şi electroliţilor
 Absorption is a Function of the Epithelial Cells Making
up the Intestinal Wall

Lumenul intestinului

Enterocite

Capilar sanguin
 Lucru cu grupuri mici
In grupuri de 5 studenti, constituite ad-hoc, va rog sa va consultati si
sa gasiti o explicatie la intrebarea - care este consecinta absorbtiei
rapide in cavitatea orala a: cianurii de potasiu; a nitroglicerinei; a
morfinei, a alcoolului
•Cianura de potasiu:
– Instalarea rapidă a morţii după spargerea în gură a fiolei de cianură
•Nitroglicerina
– Ameliorarea sau cedarea durerii precordiale după ce comprimatul de
nitroglicerină este administrat sublingual. Acelasi efect se obţine si prin
plasarea de plasturi pe piele.
•Morfina
– Ameliorarea rapidă (câteva minute) a durerilor la administrarea
sublinguală a derivaţilor de morfină.
• Alcoolul
– Apariţia starii de euforie, după o perioadă de căteva minute de la
ingurgitarea alcoolului
 ABSORBTIA IN INTESTINUL SUBTIRE

• In fiecare zi prin mucoasa intestinala se absorb: cateva sute de grame de

glucide, peste 100g de lipide, intre 50 – 100 g de aminoacizi, 100 g ioni, si 7
– 8 l de apa.
• In realitate, capacitatea de absorbtie a intestinului subtire este mult mai
mare: cateva kilograme de glucide, 500 g lipide, 500-700 g proteine si peste
20 l de apa
• Cum sunt transportate aceste substante? Si care este drumul parcurs?
Din lumenul intestinului ► prin membrana enterocitului ►in circulatie
• Transportul substanţelor prin membrana enterocitului se face prin
mecanisme pasive şi active.

I. Transportul pasiv – caracteristici:

• se realizează în sensul unor gradiente electrochimice, osmotice, sau
presionale;
• se face fără consum de energie;
• este (în general) nelimitat în timp, efectuându-se până la dispariţia
gradientului respectiv.
 TIPURI DE TRANSPORT PASIV
1. Difuziunea simplă:
- Se produce in sensul gradientului de concentratie;
- Este conditionata de permeabilitatea membranei
pentru substanta respectiva.
- Prin difuziune trec moleculele nepolare, solubile in lipidele
din membrana celulelor, ca de ex. gazele sanguine
- Unii ioni care folosesc canalele ionice

2. Difuziunea facilitată:
• se face tot pasiv, fără consum de energie;
• este mediată (facilitată) de un transportor. Substanţa
se leagă de acest transportor şi este trecuta de
cealaltă parte a membranei, unde o eliberează.
• are loc numai în sensul gradientului de concentraţie
• acest tip de transport, numit şi uniport, este saturabil
şi specific pentru clase de substanţe înrudite ca
structură.
• din cauza asemanării structurale aceste substanţe pot
intra în competiţie pentru transportor (inhibiţie
competitivă).
• Exemplu: difuziunea facilitată de proteine transportoare a
glucozei
 TRANSPORTUL ACTIV
• se face împotriva unor gradiente electrochimice, osmotice, presionale;
• consuma energie;
• necesita prezenta unui transportor;
• este limitat în unitatea de timp, datorita epuizarii transportorului.
1.Transportul primar activ este dependent de energia furnizată prin scindarea
ATP-ului de către transportor, care are activitate ATP-azică.
• Un asemenea transportor este numit generic pompă, un exemplu fiind pompa
de Na+-K+ (Na+-K+ ATP-aza).
• Pompa de Na+-K+ leagă 3 ioni de Na+ în interiorul celulei şi 2 ioni de K+ la
exterior. Prin hidroliza unei molecule de ATP, îşi modifică conformaţia şi
transferă cei 3 ioni de Na+ la exterior şi 2 ioni de K+ la interior.
 TRANSPORTUL ACTIV - continuare
2. Transportul secundar activ este un sistem în care transportul activ al
unei substanţe este cuplat de transportor, cu transportul pasiv al unui ion
(ex. Na+), in sensul gradientului de concentraţie al acestuia.
•În acest caz, gradientul de concentraţie al Na+ este forţa care realizează
transportul activ al substanţei respective. Pentru ca sistemul să fie
operaţional, este necesar ca Na+ să aibă o concentraţie extracelulară mai
mare decât cea intracelulară, menţinerea acestui gradient fiind realizată de
pompa de Na+-K+, cu consum de energie.
•Un asemenea transport se numeşte simport sau cotransport dacă substanţa
este transportată în acelaşi sens cu ionul (ex. transportul Na+ împreună cu
glucoza) sau antiport (contratransport) dacă ionul de Na+ şi substanţa de
transportat sunt transferate în direcţii opuse (ex. Na+ şi H+).
Sistemele de transport se mai pot clasifica, deci în:
• uniport, când este transportată o singură substanţă, într-o singură direcţie;
• simport (sau cotransport), când sunt transportate 2 substanţe în aceeaşi
direcţie;
•antiport (sau contratransport), când sunt transportate 2 substanţe în direcţii
opuse.
 Absorbţia glucidelor
• Glucidele se absorb sub formă de monozaharide (hexoze, pentoze) în jejunul
proximal.

• In urma actiunii enzimelor glicolitice din saliva, sucul pancreatic si sucul

intestinal. glucidele alimentare sunt degradate pana la stadiul de
monozaharide:
- amidonul in maltoză şi apoi în glucoză;
- zaharoza (din zahărul alimentar) în glucoză şi fructoză;
- lactoza din lapte, în glucoză şi galactoză;
- glicogenul din carne si ficat, in glucoza

Glucoza din lumenul intestinal este absorbită prin cotransport secundar activ
cu Na+ pentru a patrunde in enterocit. De aici este transportata prin difuziune
facilitata
• Transportul se face ca şi la tubul renal - glucoza se cuplează cu Na+, se leagă de
un transportor comun prezent în membrana enterocitului, numit SGLT 2 şi
pătrunde în enterocit datorită gradientului favorabil al Na+.
• Aici se desparte de Na+ care este pompat activ în spaţiile laterale, iar glucoza
este transportată prin alt cărăuş - GLUT 2 în lichidul interstiţial si apoi in sange
• Na+ acumulat în enterocit este pompat în exterior prin membrana bazo-laterală,
de către pompa de Na+-K+ pentru refacerea gradientului de concentraţie al Na+.
• Galactoza foloseşte acelaşi sistem de transport, astfel că glucoza şi galactoza
sunt în competiţie pentru acelaşi transportor.
• Fructoza nu afectează absorbţia glucozei sau galactozei. Ea este absorbită
pasiv, printr-un mecanism de difuziune facilitată care nu necesită consum de
energie.

Despopoulos, Color Atlas of Physiology © 2003 Thieme

 Absorbţia glucidelor
• Pe măsură ce concentraţia glucozei din lumenul intestinal scade sub cea din
sânge, transportul activ al glucozei este
esenţial pentru transferul
în sânge a întregii cantităţi de glucoză din lumen.
• Cantitatea maximă de glucoză absorbită la nivelul intestinului subţire este
de 120 g/oră, absorbţia fiind de 3 ori mai mare în jejun decât în ileon.
• Absorbţia glucozei este influenţată şi de starea mucoasei intestinului
subţire, de durata contactului dintre glucid şi mucoasă (deci de tranzitul
intestinal) si de aportul de vitamine (B1, B6, ac. pantotenic).
• Alte monozaharide (manoza, xiloza, arabinoza, sorboza) sunt absorbite prin
difuziune simplă.
• În absenţa lactazei (dizaharidază care scindează lactoza), lactoza nu poate fi
degradată şi deci nu va fi absorbită. Această deficienţă enzimatică determină
apariţia diareei, datorită faptului că lactoza neabsorbită atrage (osmotic) apa în
lumenul intestinal şi este convertită în produşi de degradare toxici, de către
bacteriile intestinale.
• O astfel de situatie apare in intoleranta la lactoza.
• In acest caz, copilul nu poate fi hranit cu lapte integral, care conţine
lactoză, ci numai cu preparate speciale.
 Absorbţia proteinelor
• Proteinele sunt absorbite sub formă de aminoacizi şi chiar ca di- sau
tripeptide.
• Sunt descrise două mecanisme majore de transport:
1) Absorbţia peptidelor (di- şi tripeptide) se face prin transport secundar activ,
simport (probabil) cu H+, şi este stereospecific, transportorul fiind de tip
PEPT1.
• Peptidele ajunse în enterocit sunt apoi degradate de către peptidazele
citosolice până la aminoacizi, care trec apoi în sângele portal via
membrana bazo-laterală şi spaţiul interstiţial, prin difuziune facilitată.
2) Aminoacizii sunt absorbiţi tot prin procese secundar active ce implică un
cotransport cu Na+ similar celui pentru glucoză.
• Se descriu 4 asemenea sisteme de transport specifice pentru anumite grupe de
aminoacizi:
a) pentru aa. neutri (triptofan, fenilalanina, metionina, alanina, izoleucina),
b) pentru aa. acizi (aspartat, glutamat),
c) pentru aa. bazici (arginina, lizina, ornitina, cistina),
d) pentru iminoacizi (hidroxiprolina, prolina) şi glicină.
• Absorbţia proteinelor se poate face şi prin pinocitoză. In enterocit, peptidazele
citosolice le degradeaza apoi până la aminoacizi.
 Absorbţia lipidelor
• 95% dintre lipidele ingerate sunt reprezentate de trigliceride, restul fiind
fosfolipide, colesterol, esteri de colesterol etc.
• O fracţiune mică a TG ingerate este digerată în cavitatea orala şi stomac sub
acţiunea lipazei salivare.
• Cea mai mare parte a trigliceridelor este hidrolizată în intestin, până la acizi graşi şi
glicerol.
• Glicerolul, fiind hidrosolubil, se absoarbe pasiv.
• Acizii graşi cu lanţ lung (peste 16 atomi de C), împreună cu monogliceridele,
formează micelii cu ajutorul sărurilor biliare. Miceliile ajung la marginea în
perie a enterocitelor, unde acizii graşi si monogliceridele se desprind de
sarurile biliare.
• AG si monogliceridele trec prin difuziune în interiorul enterocitului. Acizii
graşi pătrunşi în enterocit sunt reesterificaţi şi în final se produce resinteza
trigliceridelor, fosfolipidelor, colesterolului etc.
• Lipidele resintetizate în enterocit participă la formarea chilomicronilor, care
sunt particule de transport a lipidelor (lipoproteine). Chilomicronii se formează
în jurul unui ester de colesterol şi conţin trigliceride (80-90%), fosfolipide (8-
9%), colesterol (3%), vitamine liposolubile, apoproteine.
• Aceste complexe sunt înglobate în vezicule la nivelul aparatului Golgi, apoi
trec prin exocitoză în interstiţiul bazo-lateral, de unde difuzează în chiliferul
central şi apoi, în final, ajung în circulaţia sistemică.
Acizii graşi cu lanţ scurt (12 sau mai puţini atomi de C) difuzează direct din
lumenul intestinal în enterocit şi de aici în sângele portal, fiind transportaţi
neesterificaţi la ficat.
Colesterolul exogen se absoarbe liber (din micelii) în proporţie de 40-60% în
porţiunea proximală a jejunului, o parte fiind reesterificat în enterocite, şi intră apoi în
componenţa chilomicronilor. Colesterolul neabsorbit ajunge la nivelul colonului unde,
sub influenţa florei intestinale, este transformat în coprosterol.
Vitaminele liposolubile A, D, E, K, urmează calea de absorbţie a trigliceridelor, prin
intermediul miceliilor.
 Absorbţia apei şi a electroliţilor
• Cantitatea de apă şi electroliţi absorbită în 24 de ore este
considerabilă: 8,5 L de apă, 860 mEq de Na+, 110 mEq de K+ şi 730
mEq de Cl¯.
• Apa, Na+ şi Cl¯ se absorb în proporţie de 99%, iar K+ în proporţie de
90%.
• Transportul apei este pasiv, prin canalele de apă numite aquaporine şi
se face după legile osmozei, depinzând de starea de hidratare a
organismului.

• Absorbţia de Na+ se face pe mai multe căi:

• pasiv, în sensul gradientului de concentraţie, prin canalele de
Na+,
• prin transport secundar activ, antiport, la schimb cu H+ care
trece astfel în lumenul intestinal şi neutralizează alcalinitatea
sucului întestinal, cu formare de CO2 şi apă,
• prin sistemele de cotransport (cu Cl¯, glucoză, galactoză, săruri
biliare, aminoacizi, vitamine hidrosolubile).
 Absorbţia Sodiului
PUMP: Na/K ATPase

Sodium
Lumen

Cells
Potassium

Plasma
Chloride

Water
• K+ trece în enterocit prin intermediul pompei de Na+-K+.
• Clorul se absoarbe pasiv, la nivelul joncţiunilor interenterocitare şi trece
direct în spaţiul interstiţial şi de aici în sânge sau prin cotransport cu Na+ în
enterocit, de unde difuzează în spaţiul interstiţial.
• Absorbţia Ca2+ este sub dependenţa vitaminei D3 şi a parathormonului. Din
cantitatea ingerată de Ca2+ se absoarbe circa 30-80%. Absorbţia este reglată
de necesităţile organismului (creşte în deficit de calciu, scade în exces).
• Mg2+ se absoarbe pasiv, iar fosfaţii se absorb atat prin difuziune simplă cât
şi prin transport activ.
• Bicarbonatul este absorbit în jejun şi este secretat în ileon şi colon ca
protecţie împotriva scăderii pH-ului.
• Absorbţia apei si electroliţilor în colon.
• Absorbţia apei în colon este determinată de absorbţia de Na+
şi Cl¯.
• Absorbţia Na+ la nivelul colonului se face prin canalele de Na+ şi prin
cotransport cu Cl¯, similar mecanismelor din intestinul subţire.
• Absorbţia Cl¯ se face aici şi printr-un sistem antiport, la schimb cu
bicarbonatul.
• K+ este secretat în ileon şi colon şi este prezent în cantitate mare în
fecale (se pierde K în diaree!).
Absorbţia fierului
•Fe este absorbit mai ales în duoden şi jejunul proximal.
•Aportul mediu zilnic de Fe este de cca. 20 g, dar nivelul de Fe absorbit
este egal cu pierderile, 3-6% din cantitatea ingerată. Fe se absoarbe în
stare feroasă (Fe2+), reducerea sa făcându-se sub acţiunea ac.
ascorbic.
•O parte din Fe absorbit este transferată mitocondriilor, iar restul este
legat de o proteină transportoare apoferitina, cu care formează feritina
(ce reprezintă principala rezervă de Fe), şi de apotransferină, cu care
formează transferina, forma de transport a Fe prin plasmă.
•Moleculele de feritină pot agrega formând hemosiderina, o formă de
depozit mai greu mobilizabilă.
•Absorbţia Fe creşte când depozitele sunt scăzute sau în condiţiile
intensificării eritropoiezei.
• Fiziologic se menţine o rată normală de absorbţie, chiar dacă
aportul depăşeşte de 5-10 ori necesarul, pentru a se preveni
hemosideroza, adică acumularea hemosiderinei în ţesuturi, cu
lezarea acestora.
Absorbtia vitaminelor

Vitaminele liposolubile A,D,E,K, se

absorb odată cu lipidele, după cum s-a
descris anterior.
Vitaminele hidrosolubile din grupul B,
vitamina C, se absorb prin mecanism
activ.
Absorbţia vitaminei B12 necesită legarea
de o glicoproteină specifică = factorul
intrinsec Castle secretată de celulele
principale ale glandelor gastrice.
Complexul este absorbit prin endocitoză
la nivelul enterocitului.
Intracelular, complexul se desface,
vitamina B12 legându-se de
transcobalamina II, necesară pentru
transportul în sânge şi pentru legarea de
celulele ţintă.
Absorbţia deficitară de vitamina B12
produce anemia Biermer.
 FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS
ANATOMIE FUNCTIONALA
■ Intestinul gros sau colonul este cuprins între valvula ileocecală şi
canalul anal si are urmatoarele regiuni: cecul cu apendicele vermiform,
colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul
sigmoid si rectul cu canalul anal.
■ Are o lungime de 1,5-1,8 m.
■ În structura peretelui sunt prezente tunicile clasice: mucoasa,
submucoasa, musculara şi seroasa.
Patricularitati:
- la nivelul muscularei: stratul longitudinal formeaza
trei benzi care se numesc tenii, cu lungime mai mică
decât colonul, ceea ce favorizează plierea lui şi apariţia
haustrelor.
- mucoasa: este mai groasă, nu are valvule conivente şi
nici vilozităţi; la nivelul glandelor dispar celulele
Paneth, se înmulţesc celulele mucoase, iar celulele cu
activitate endocrină sunt rare si se găsesc în special la
nivelul cecului şi apendicelui vermiform. Sunt prezenţi
foliculi limfatici solitari.
 FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS

• Secreţia colonului este redusă, sucul este vâscos, cu pH alcalin 8-

8,4, foarte bogat in mucus, produs la contactul direct al alimentelor
cu peretele intestinal.
• Mucusul este necesar pentru:
• a favoriza trecerea resturilor alimentare şi agregarea lor in
scopul formarii bolului fecal.
• a asigura o protecţie mecanică şi chimică a mucoasei colice
impotriva acizilor rezultati din procesele de fermentatie si a
microbilor eliminati prin materiile fecale.
• Secretia de mucus mai poate creste prin stimularea parasimpaticului
sacrat, dar acest mecanism este de mica importanta in conditii
fiziologice.
• In cazul unor emotii puternice, la nivel intestinal se va produce o
stimulare predominant parasimpatica, care va declansa reflexe
repetate de defecatie. Scaunul contine, in asemenea situatii, mai ales
mucus.
 FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS
Din punct de vedere funcţional colonul poate fi separat în:
•colonul proximal - cecul, colonul ascendent şi jumătate din colonul transvers,
unde au loc procese de fermentatie.
•colonul distal - jumătatea stângă a colonului transvers, colonul descendent şi
colonul sigmoid, unde au loc procese de putrefactie.

1. În colonul proximal există floră aerobă,

de fermentaţie, reprezentata de
escherichia coli, bacilul lactic, butiric,
aerobacter.
ROLUL florei de fermentaţie:
 Produce fermentarea resturilor glucidice,
nedigerate până la acest nivel, din care
rezulta acid lactic, acid butiric, gaze: CO2,
H2, CH4.
 Sintetizeaza acid folic şi vitamina K.
 Poate degrada cantităţi mici de celuloză.
Cea mai mare cantitate de celuloza ramane
 Colonul proximal: continuare
•Administrarea timp îndelungat a unor antibiotice cu spectru larg poate
distruge flora bacteriană. Pentru reinsamantare este bine să se
adiminstreze în paralel iaurt si sa se suplineasca defcitul de vitamine prin
administrare de vit. B şi K.

2.În colonul distal exista flora de putrefacţie, floră anaerobă - bacili de tip
clostridium, bacilul putrificus şi sporogenes.
ROLUL florei de putrfactie.
•Acţionează asupra resturilor proteice nedigerate până la acest nivel.
•Aminoacizii sunt decarboxilaţi şi dezaminaţi. Rezulta substante cu
potential toxic, care, in majoritate sunt eliminate prin fecale.
•O mica parte dintre ele ajung la ficat, prin absorbţie, unde are loc
detoxifierea, prin conjugare cu derivaţi de sulf sau cu acidul glucuronic.
•În mod normal, există un echilibru între cele două tipuri de flora bacteriena.
•În condiţii patologice are loc dezvoltarea exagerată a uneia, în detrimentul
celeilalte. Se produc astfel colitele.
• În colita de fermentaţie se elimină scaune aerate, spumoase, cu miros acid.
Ca tratament se administrează antibiotice cu spectru larg, regim sărac în
glucide şi bogat în proteine.
• În colita de putrefacţie, când colonul este invadat de flora de putrefacţie,
afectiunea este mai severa, deoarece rezultă produşi toxici.
Ca tratament se impune:
•un regim alimentar sărac în proteine;
•creşterea cantităţii de glucide neabsorbabile ingerate (prune, mere,
pere), care sub acţiunea unor lactobacili se transformă în acizi organici,
ce vor acidifia mediul, făcându-l nefavorabil florei de putrefacţie.
•administrarea de iaurturi.

Prin decarboxilarea argininei iau naştere ornitina şi putresceina, lizina dă naştere cadaverinei,
fenilalanina dă naştere fenilindolaminei, tirozina dă naştere tiraminei si fenolului, histidina dă
naştere histaminei. Prin dezaminarea fenilalaninei se produce acid benzoic, din triptofan se
produce scatolul şi fenolul. Din aceste produse rezultate, majoritatea sunt eliminate prin fecale,
dar o parte din ele ajung la ficat, prin absorbţie, unde are loc detoxifierea lor. Detoxifierea se
realizează prin conjugarea cu derivaţi de sulf sau cu acidul glucuronic. Din amoniac, la nivelul
ficatului rezultă ureea.
 SUBIECTE 2011

1. Mucoasa intestinală: structură si roluri. (nu dezvoltaţi aici vilozitazile intestinale)

2. Vilozitaţile intestinale: structură si funcţie
3. Mucoasa intestinală – tipuri celulare prezente în criptele Liberkuhn
4. Sucul intestinal: caracteristici fizico-chimice si compoziţie
5. Enzimele din sucul intestinal
6. Reglarea secreţiei intestinale
7. Transportul substanţelor absorbite prin membrana enterocitului: transportul pasiv
8. Transportul substanţelor absorbite prin membrana enterocitului: transportul activ
9. Absorbţia glucidelor
10. Absorbţia proteinelor
11. Absorbţia lipidelor
12. Absorbţia apei şi a electroliţilor
13. Absorbţia fierului si vitaminelor
14. Fiziologia intestinului gros: funcţia de secreţie si de absorbţie
15. Flora de fermentaţie din colonul proximal: rol si consecinţe ale dezvoltarii exagerate
sau a distrugerii ei.
16. Flora de putrefacţie din colonul distal: rol si consecinţe ale dezvoltarii exagerate sau a
distrugerii ei.
• Diarrhea Caused by Excess Secretion of Water and Electrolytes
• in Response to Irritation. Whenever a segment of the
• large intestine becomes intensely irritated, as occurs
• when bacterial infection becomes rampant during
• enteritis, the mucosa secretes extra large quantities of
• water and electrolytes in addition to the normal viscid
• alkaline mucus.This acts to dilute the irritating factors
• and to cause rapid movement of the feces toward the
• anus. The result is diarrhea, with loss of large quantities
• of water and electrolytes. But the diarrhea also
• washes away irritant factors, which promotes earlier
• recovery from the disease than might otherwise occur.