UNIVERSITATEA DIN BACĂU

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA

PERSONALULUI DIDACTIC

• DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII ELEVILOR PRIN

ACTIVITATEA DE COMPUNERE ŞI REZOLVARE A
PROBLEMELOR LA MATEMATICĂ
• Lucrare metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului didactic I

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: CANDIDAT:

PROF. UNIV. DR. ÎNV. CĂUTIŞANU ECATERINA-
POSTOLICĂ VASILE DANIELA
S.A.M.ION CREANGĂ,NEAMŢ
 ,,Creativitatea este o
floare atât de delicată
încât elogiu o face să
înflorească - în timp ce
descurajarea o înăbuşă
adesea, chiar înainte ca să
se poată transforma în
floare”
 CUPRINSUL LUCRĂRII

INTRODUCERE
1.Motivarea alegerii temei
2.Obiectivele lucrării
CAPITOLUL I – CREATIVITATEA-obiectiv major al
învăţământului primar
I 1.Delimitări conceptuale
I 2. Nivelurile creativităţii
I 3. Etapele creativităţii
I 4. Se poate învăţământ primar fără creativitate?
I 5.Factori care perturbă manifestările creative ale
elevilor
I 6.Modalităţi de dezvoltare ale creativităţii
CAPITOLUL II – Elemente privind metodologia rezolvării şi
compunerii problemelor de aritmetică
II 1.Noţiunea generală de “problemă” în cunoaşterea umană
II 2.O clasificare a problemelor din aritmetică
II 3.Etapele rezolvării problemelor
II 4.Rezolvarea principalelor categorii de probleme
II 5.Rezolvarea problemelor prin mai multe căi,verificarea soluţiei
aflate şi scrierea formulei numerice
II 6.Activitatea de compunere a problemelor de către elevi

CAPITOLUL III – Unele metode semnificative de rezolvare şi

compunere ale problemelor de aritmetică
III 1.Metode generale
III 2.Metode active
III 3.Metode particulare
CAPITOLUL IV – Aspecte metodice şi proiecţii în învăţământul primar simultan

IV 1.Cum sunt însuşite de către elevi aceste metode?

IV 2.Cum fac aceste metode, o sincronizare a
cunoştinţelor în învăţământul simultan?
IV 3. Este invăţământul simultan eficient?
IV 4. Jocul didactic şi stimularea creativităţii
IV 5. Teste
IV 6. Proiecte didactice
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
IMPORTANŢA, ACTUALITATEA ŞI MOTIVAREA ALEGERII
TEMEI

• Rezolvarea sistematică a problemelor

de orice tip sau gen are drept efect
dezvoltarea creativităţii, punând la
încercare în cel mai înalt grad,
capacităţile intelectuale ale elevilor,
solicitându-le acestora toate
disponibilităţile psihice.
• Obiectul matematică contribuie la
formarea unor deprinderi şi capacităţi
necesare în activitatea practică şi
anume: capacitatea de a munci
organizat şi ritmic, perspicacitatea,
spiritul de investigaţie în găsirea
celor mai bune soluţii.
• Elevii din ciclu primar întâmpină
dificultăţi în rezolvarea de probleme
datorită lipsei unei vederi de ansamblu
asupra acesteia.

• Posibilitatea micului şcolar de a-şi folosi

cunoştinţele şi de a raporta relaţiile
vechi la cele noi sunt încă insuficient
dezvoltate.
• Tema aleasă are menirea de a
aborda pe baza documentării
teoretice şi a experienţei căpătate,
diferite modalităţi de atingere a
obiectivelor pe care le urmăreşte
predarea matematicii cât şi
dezvoltarea gândirii elevilor pe baza
folosirii metodelor adecvate în
rezolvarea problemelor.
I.Creativitatea prin rezolvarea de probleme- obiectiv
major al învăţământului primar
A crea înseamnă a produce (a genera) ceva nou,în raport cu ceea ce
este vechi,cunoscut,uzual,banal.
Întrucât există unele concepte care au fost confundate cu cel de
creativitate, se impun unele delimitări conceptuale:
- invenţia presupune găsirea noului care se adaugă cunoştinţelor şi
obiectelor deja existente;
- inovaţia are o conotaţie pragmatică şi implică aplicarea noutăţii
într-o formă de activitate din domeniul economic;
- descoperirea este dezvăluirea unor legităţi existente deja în
realitate şi înainte de relevarea, explicarea lor teoretică;
- talentul este o forma superioară de manifestare a aptitudinilor
,care poate duce la valori noi şi originale;
- geniul este cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor care
se manifestă într-o activitate de importanţă istorică pentru
societate , pentru progresul cunoaşterii
umane,ştiinţei,tehnicii,culturii cu un ridicat nivel de originalitate.
• Din punctul de vedere al structurilor psihologice
implicate, creativitatea este o dimensiune
integrală a personalitătii subiectului creativ:
presupune imaginaţie, dar nu se reduce la
procesele imaginative; implică inteligenţă, dar
nu orice persoană inteligentă este şi creatoare;
presupune motivaţie şi voinţă, dar nu poate fi
explicată doar prin aceste aspecte etc.
• Ca proces, creativitatea este legată de
rezolvarea de probleme, însă persoana
creatoare este cea care descoperă noi
probleme, pentru care nu există o strategie
rezolutivă anterioară, căci problema nu poate fi
încadrată într-o clasă cunoscută de probleme.
Conceptul de creativitate în învăţământ,
este sesizat ca formarea şi cultivarea unor
capacităţi de cunoaştere (intelectuale şi
practice), stabilite pe o cale independentă,
prin efort propriu de gândire şi acţiune, care
devin fundamente ale procesului creator real
nu imediat, ci atunci când tinerii vor intra în
fluxul activităţii productive. Deci,
creativitatea este calitatea pe care le-o dorim
copiilor noştri.
Prin urmare, în procesul de învăţământ mă
interesează măsura în care soluţiile găsite în
rezolvarea acestor probleme produc elevilor
satisfacţii, care reanimă dorinţa şi
curiozitatea de a descoperi şi alte căi, soluţii
mai „elegante”, mai interesante, toate
acestea fiind atribute ale spiritului creator.
Creativitatea se impune a fi o activitate
transdisciplinară indiferent de disciplina
la care dorim s-o abordăm. Nu vom
putea delimita niciodată o activitate
creativă la matematică de o astfel de
activitate la o altă disciplină, aceste
activităţi interrelaţionează.

Şcoala contemporană, centrată pe elev,

are un rol bine precizat în dezvoltarea
uriaşului potenţial intelectual,
reprezentat de inteligenţă şi creativitate
care, pus în valoare, va asigura
neîntrerupt progresul socio-uman.
II. Elemente privind metodologia rezolvării şi
compunerii problemelor de aritmetică

• A gândi înseamnă a răspunde la diferite

întrebări , a opera cu noţiunile,
principiile şi legile, dar mai ales a
rezolva probleme.

• Problema este domeniul predilect al al

probării şi afirmării gândirii .
II.1 NOŢIUNEA DE „PROBLEMĂ” ÎN CUNOAŞTEREA
UMANĂ

• În sens psihologic, ,,o problemă” este

orice situaţie, dificultate, obstacol
întâmpinat de gândire în activitatea
practică sau teoretică pentru care nu
există un răspuns gata formulat .
• În general, orice chestiune de natură
practică sau teoretică care reclamă o
soluţionare, o rezolvare, poartă numele
de problemă .
• Problema de matematică reprezintă
transpunerea unei situaţii practice sau a
unui complex de situaţii practice în relaţii
cantitative şi în care, pe baza valorilor
numerice date şi aflate într-o anumită
dependenţă unele faţă de altele şi faţă de
una sau mai multe valori numerice
necunoscute, se cere determinarea
acestor valori necunoscute .
II.2. O CLASIFICARE A PROBLEMELOR

a) după numărul de operaţii

- simple
- compuse
b) după gradul de generalitate
- generale
- tipice
- recreative
c) după sfera de aplicabilitate
- teoretice
- practice
d) după conţinut
- de mişcare
- amestec şi aliaj
- geometrie
- algebră
II.3 ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMELOR

– Cunoaşterea enunţului problemei

– Înţelegerea enunţului problemei
– Analiza problemei şi întocmirea planului
logic
– Alegerea şi efectuarea operaţiilor
corespunzătoare succesiunii judecăţilor
din plan logic
 Activităţi suplimentare :
-verificarea rezultatului
-scrierea sub formă de
exerciţiu
-găsirea altei căi sau metode
de rezolvare
generalizare
-compunere de probleme după
o schemă asemănătoare
II.4. Rezolvarea principalelor tipuri de probleme

• Probleme simple
• probleme simple sunt acelea cu care
copilul se confruntă zilnic în şcoală, la
cumpărături, în familie, în timpul
jocului ;
• primele probleme de matematică sunt
prezentate sub formă de joc şi sunt
probleme – acţiune pentru a căror
rezolvare se utilizează un variat
material didactic ilustrativ.
Probleme simple care se bazează pe
înţelegerea sensului operaţiei de
adunare şi dezvoltă capacităţile
rezolutive ale elevilor;
Probleme simple care se bazează pe
înţelegerea sensului operaţiei de
scădere;
 La operaţia de înmulţire, alături de
tipul clasic a x b = ?, se pot formula
încă trei tipuri de probleme simple,
după schemele:
•Probleme simple care se bazează pe
înţelegerea sensului operaţiei de
împărţire
4.2. REZOLVAREA PROBLEMELOR
COMPUSE

„Evenimentele” implicate în rezolvarea problemelor:

Evenimentul iniţial este constituit de prezentarea
problemei. Problema se poate prezenta printr-un text,
o situaţie practică, imagine sau tabel.
În înţelegerea problemei, elevul distinge
caracteristicile esenţiale ale situaţiilor din problemă.
Formularea ipotezelor este făcută de elev, care
distinge posibile soluţii ce pot fi aplicate ca modalitate
de rezolvare.
Verificarea ipotezelor, prin tatonare şi încercare, până
II.5.REZOLVAREA PROBLEMELOR PRIN MAI MULTE CĂI,
VERIFICAREA SOLUŢIEI AFLATE ŞI SCRIEREA FORMULEI
NUMERICE
În munca cu elevii, rezolvarea problemelor prin mai multe căi,
constituie o modalitate de dezvoltare a gândirii logice,creatoare.
Verificarea(proba) soluţiei aflate pentru o problemă dată este
foarte importantă pentru realizarea scopului formativ,pentru
dezvoltarea creativităţii gândirii elevilor.
În general, proba se face pe două căi principale:
1)înlocuind rezultatele aflate, în conţinutul problemei
2)rezolvând problema în două moduri sau mai multe moduri
Formula numerică (sau literală)pentru rezolvarea unei probleme,
constituie un alt mijloc de stimulare a gândirii logice a elevilor,
adesea folosit în activitatea de rezolvare a problemelor, este
transpunerea rezolvării unei probleme sub forma unui singur
exerciţiu, folosind datele problemei, sau înlocuindu-le cu litere,
indiferent dacă este sau nu încadrată într-o problemă tipică.
Rezolvarea exerciţiului trebuie să conducă la rezultatul problemei.
Câmpul de aplicabilitate al acestei activităţi creatoare, este
deschis aproape la orice lecţie unde se rezolvă probleme.
ACTIVITATEA DE COMPUNERE A PROBLEMELOR DE CĂTRE ELEVI

Se pot compune şi crea probleme în

numeroase forme, într-o succesiune gradată:
1.Compunerea de probleme după obiecte
concrete, tablouri şi imagini
2.Compunerea unei probleme după modelul unei
probleme rezolvate anterior
3.Completarea întrebării unei probleme
4.Compunerea problemelor după scheme sau
după desene
5.Probleme de completare a datelor când se
cunoaşte întrebarea
6.Compunerea problemelor cu indicarea
operaţiilor matematice ce trebuie efectuate
7.Compunerea de probleme după un plan stabilit
8.Compunerea problemelor cu început dat
9.Compunerea de probleme cu mărimi date,cu
valori numerice date
10.Probleme cu date incoplete
11.Probleme cu date suplimentare
12.Compunerea de probleme cu corectarea
conţinutu-
lui şi modificarea datelor
13.Probleme cu mai multe soluţii şi probleme
fără solu-
ţie
III.UNELE METODE SEMNIFICATIVE DE REZOLVARE ŞI
COMPUNERE A PROBLEMELOR DE ARITMETICĂ
1. Metode generale
Metoda analizei unde strategia didactică folosită la
rezolvarea unei probleme este deductivă ;
Metoda sintezei prin care,planul de rezolvare porneşte de
la datele problemei , progresiv, până la aflarea
necunoscutei
2. Metode active
2.1. Metoda exerciţiului constă în a excuta o acţiune în mod
repetat şi conştient, în vedere formării unor deprinderi;
2.2. Învăţarea prin descoperire constă în punerea elevului
în faţa unei situaţii care să-i permită ca,folosind o anumită
strategie, să ajungă singur la răspuns;
2.3. Conversaţia euristică constă în a ajuta elevii de către
învăţători să prelucreze propriile cunoştinţe, să propună
soluţii variate şi originale de rezolvare a problemei teoretice
şi practice;
2.4. Problematizarea constă în crearea unor situaţii-
problemă, care solicită elevilor utilizarea, restructurarea şi
completarea unor cunoştinţe anterioare, în vederea
2.5.Metoda demonstraţiei, contribuie la uşurarea
înţelegerii unor cunoştinţe noi,prin observarea şi
analiza uni material intuitiv, precum şi la executarea
corectă a unor activităţi.
2.6.Brainstorming-ul, “ furtuna în creier”, este este
prezent chiar în activitatea de compunere de
probleme.

Exemplu:
Compuneţi o problemă folosind numerele:45 şi
5.
Am observat că fiecare elev din clasă a reuşit să
compună o problemă în care a sugerat operaţii
aditive, substractive, multiplicative sau de împărţire.
2.7. Metoda ciorchinelui am folosit-o cu succes când a trebuit să
formăm numere prin operaţii diverse

65 - 5 69 - 44

45 - 20

50 : 2
25

55

20 +
5 30 - 5
2.8. Diagrama Wenn are rolul de a
reprezenta sistematic, într-un mod cât
mai creativ, asemănările şi deosebirile
evidente dintre două categorii de
operaţii matematice. Dă rezultate
deosebite la activitatea în echipă.
Exemplu:
Reprezentaţi în diagrama Wenn ceea
ce ştiţi voi despre operaţia de
adunare şi de scădere.
2.9.Metoda cadranelor am folosit-o frontal şi
individual, în rezolvarea problemelor prin
metoda figurativă, la clasa a IV-a. Fişa de lucru
este împărţită în patru cadrane destinate
textului problemei, reprezentării grafice,
rezolvării şi, respectiv, răspunsului
problemei.Am considerat această metodă
eficientă, deoarece a delimitat clar în mintea
copilului etapele pe care trebuie să le parcurgă
pentru a obţine rezultatul problemei.Apoi
acoperind celelalte cadrane şi descoperind doar
pe cele cu nr. II,III sau IV,am cerut să creeze
probleme asemănătoare(asemănătoare
reprezentării grafice, sau planului de rezolvare
sau al cărui răspuns să fie identic cu cel obţinut
în problemă).
 2.10.Cubul este o metodă activă aplicată unei
clase de elevi împărţită în şase grupe. Fiecare
grupă are o
sarcină de lucru diferită ca grad de dificultate
faţă de celelalte cinci grupe. Elevii dau cu zarul.
Fiecărei feţe a cubului, învăţătorul îi asociază o
cerinţă, care trebuie neapărat să înceapă cu
cuvintele: „descrie”, „compară”, „explică”,
„argumentează”, „analizează”, respectiv
„aplică”.

Compară cel mai mare număr natural de 3 cifre

egale cu produsul numerelor 175 şi 9.
Asociază operaţia matematică cu expresia
corespunzătoare

cât ADUNARE mărit de ,,n’’ori

3. Argumentează de ce laturile unui
pătrat nu pot fi numere consecutive.
4. Analizează problema următoare şi
găseşte-i soluţiile: ,,Suma a 5 numere
naturale impare consecutive este 605.
Găseşte numerele.
5. Aplică formula şi găseşte perimetrul
unei grădini cu lăţimea de 127m şi
lungimea de 2 ori mai mare ca lăţimea.
6. Exemplifică printr-o problemă:
a+(axb)=
2.11.Jocul didactic matematic reprezintă un
ansamblu de acţiuni şi operaţii care urmăresc
obiective de pregătire intelectuală a elevilor,
generând o motivaţie stimulatorie şi constituind
o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al
muncii şcolare. Folosit în procesul de
învăţământ, jocul didactic asigură participarea
activă a elevului la lecţii, sporind interesul de
cunoaştere faţă de conţinutul lecţiilor.
Introdus inteligent în structura lecţiei, jocul
didactic matematic poate să satisfacă nevoia de
joc a copilului, dar poate în acelaşi timp să
uşureze înţelegerea, asimilarea cunoştinţelor
matematice şi formarea unor deprinderi de
calcul matematic, realizând o îmbinare între
învăţare şi joc.
III.2.METODE PARTICULARE UTILIZATE

• Metoda figurativă este o metodă ce

constă în reprezentarea grafică a
mărimilor necunoscute şi marcarea
prin desen a relaţiilor dintre mărimile
date în problemă. Figura reprezintă o
schematizare a enunţului şi a relaţiilor
matematice date.

Suma a două numere este 48. Ştiind că primul

număr este cu 36 mai mare decât al doilea, aflaţi
cele două numere.
Metoda aducerii la acelaşi termen de comparaţie
Problemele care se rezolvă folosind această metodă
se caracterizează prin faptul că cele două mărimi care
se dau sunt comparate, valorificându-se în rezolvare
relaţia de proporţionalitate care poate exista între ele.
Se urmăreşte eliminarea unei necunoscute, fie prin
înlocuirea ei, fie prin reducere şi aducere la acelaşi
termen de comparaţie.

Ştiind că 9 cărţi şi 6 caiete costă 324 de lei, iar 4

cărţi şi 3 caiete costă 146 de lei, aflaţi care este preţul
unei cărţi şi al unui caiet.
Metoda falsei ipoteze (presupunerilor)
Orice problemă ale cărei date sunt mărimi
proporţionale poate fi rezolvată prin metoda
falsei ipoteze.

Pe un vapor s-au vândut 124 bilete pentru

clasele I şi a II-a. Biletul de clasa I costă 56
lei, iar biletul de clasa a II-a 36 lei,
încasându-se în total suma de 4 944 lei.
Câte bilete de fiecare clasă s-au vândut?
 Metoda mersului invers
Această metodă constă în faptul că
rezolvarea urmăreşte enunţul unei probleme
de la sfârşit spre început. Analizând
operaţiile făcute în problemă şi cele care le
facem în rezolvarea problemei, se constată
că, de fiecare dată, facem operaţia inversă
celei făcute în problemă.

M-am gândit la un număr. Îl împart la 7,

câtului obţinut îi adun 4, suma găsită o
înmulţesc cu 8, iar din produsul obţinut scad
12, rămânând 60. La ce număr m-am gândit?
IV. ASPECTE METODICE ŞI PROIECŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR
SIMULTAN

IV.1.Cum sunt însuşite de către elevi aceste aspecte

metodice?
Învăţământul primar este treapta învăţământului
care îşi propune să apropie pe copil de nstrumentele
fundamentale ale cunoaşterii:cititul,scrisul,socotitul.
Copiii sunt diferiţi în ritmurile lor de dezvoltare şi
stiluri de învăţare.
Într-o clasă cu predare simultană, problemele se
complică, vârstele cronologice sunt diferite.Acest lucru îl
antrenează pe învăţător într-o activitate didactică mai
complicată, îmbinând armonios munca directă cu
activitatea independentă a elevilor, în mod gradat şi
după principii psihopedagogice bine organizate.Elevii
pot fi antrenaţi în cele trei forme de
activitate:frontală,individuală şi pe grupe.
 Un instrument de lucru adecvat
muncii diferenţiate îl constituie
folosirea fişelor de lucru pe care le-am
considerat foarte preţioase.Folosirea
acestora dă posibilitatea elevului să
rezolve sarcinile în ritm propriu conform
capacităţilor şi nivelului său de
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.
IV.2.Cum fac aceste metode, o sincronizare a cunoştinţelor
în învăţământul simultan?
• Diferenţierea activităţii didactice pe grupe
eterogene impune adaptarea conţinutului şi
tehnologiei didactice, capacităţilor şi posibilităţilor
fiecărui elev, asigurând dezvoltarea tuturor;
• Un loc important în cadrul tehnologiei didactice îl
ocupă strategiile didactice- proiectate, încât,să
permită o îmbinare continuă între activitatea învăţă-
torului şi cea a elevului;
• Evaluarea şcolară permite evidenţierea progresului
înregistrat de elevi în raport cu obiectivele
prevăzute de programă,făcând posibilă măsurarea
capacităţilor şi abilităţilor individuale, precum şi
selecţia celor mai buni.
IV.3.Este învăţământul simultan eficient(oportun) ?

Predarea la două sau mai multe clase simultane,

are ca specific faptul că,în timpul unei ore de curs,
se lu-crează cu toate clasele, alternând munca
directă la o clasă cu activităţi independente iniţiate
cu elevii ce- lorlalte clase.Învăţătorul trebuie să
depună eforturi intense, de programare şi
organizare a muncii, de pregătire pentru fiecare oră
de curs şi pentru fiecare secvenţă a lecţiei.
Specialiştii admit că,în predarea la clasele
simultane, din motive voluntare sau involuntare, se
poate întâm pla, ca unul sau mai mulţi elevi, care ar
trebui să desfăşoare activitate individuală, printr-o
muncă independentă,să privească sau să asculte
informaţiile pe care învăţătorul le transmite direct
elevilor dintr-o altă clasă.
 Astfel,atenţia lui este atrasă de o
activitate ce nu-i este adresată. Şi
totuşi, activitatea respectivă poate
deveni utilă pentru el, dacă este ajutat
să valorifice această
experienţă.Psihologul Adrian
Roşca,spunea: “Influenţa pozitivă a
vechilor deprinderi asupra unor
deprinderi noi, în curs de formare, se
numeşte transfer şi,
dinpotrivă,influenţa negativă a căpătat
denumirea de interferenţă.”
Cercetare tip investigativ-
ameliorativ
IPOTEZA DE LUCRU :
Dacă cadrul didactic din învăţământul
simultan organizează după criterii clare
activităţile de predare,învăţare,evaluare
pe grupe de vârstă, atunci va obţine
rezultate optime pe linia formării
deprinderilor de rezolvare a problemelor şi
a dezvoltării creativităţii.
OBIECTIVELE:
Principalul obiectiv pe care l-am avut în vedere, a fost
să demonstrez că,transferul de cunoştinţe
manifestat la clasele simultane are o influenţă
beenfică asupra pregătirii elevilor.
Studiul experimental se vrea o investigaţie tip
investigativ-ameliorativ prin care să fie studiată
proiectarea strategiei didactice în condiţiile specifice
ale învăţământului simultan la clasele a II-a şi a IV-a
la obiectul de învăţământ, “Matematica”.Activitatea
s-a desfăşurat în sala de clasă şi s-au folosit
materiale didactice diverse.
STRATEGIA DE EVALUARE PEDAGOGICĂ

• Testele de evaluare iniţială la clasa a II-

a şi clasa a IV-a pentru a putea măsura
şi aprecia nivelul iniţial de pregătire al
elevilor REREZULTATE TEST DE EVALUARE
PREDICTIVA MATEMATICA
CLASA aIV-a
NUMAR

10
ELEVI

5 elevi
0
FB B S I
CALIFICATIVE

REZULTATELE TESTULUI DE EVALUARE

PREDICTIVA MATEMATICA CLASA a II-a
NUMAR ELEVI

11
5
elevi
2
0
FE B S I
CALIFICATIVE
 Testele de evaluare
sumativă la clasele a II-a şi
a IV-a, pentru a putea
vedea nivelul de cunoştinţe
al elevilor la sfârşitul
semestrului I.
clasa a IV-a

clasa a II-a

NUMAR ELEVI
ELEVI 4
3
2 ELEVI
1
FB B S I 0
CALIFICATIVE FB B S I
CALIFICATIVE
 Pornind de la aceste date, mi-am organizat
activitatea pe parcursul întregului an şcolar în
scopul eficientizării demersului didactic şi al
optimizării rezultatelor şcolare. În acest scop, am
optat pentru folosirea metodelor activ –
participative, alternarea formelor de organizare a
colectivului de elevi (frontal, în perechi, pe
grupe), utilizarea calculatorului în orele de
matematică, organizarea de concursuri între
elevii clasei.
• Organizarea activităţii didactice în condiţii
simultane, alternează munca independentă cu
cea directă, ea axându-se pe trei modalităţi de
organizare: activităţi frontale, activităţi de
grup, activităţi individuale.
-Am ales să cuplez obiectele de studiu la ambele clase, la
aceeaşi arie curriculară, având în vedere şi cuplarea
disciplinelor la care se poate aborda o temă comună
-Activitatea independentă, specifică învăţământului
simultan, în lecţiile proiectate a cuprins variantele activităţii
de grup şi individuale
-Avantajul grupelor de elevi de vârstă apropiată este
evidenţiat de preocupările comune şi de nivelul de
cunoştinţe apropiate, acest lucru înlesnind comunicarea şi
interacţiunea în cadrul grupului
-Activitatea frontală este caracterizată printr-un control
riguros al dascălului care stabileşte
conţinutul,interacţiunea,ritmul,durata activităţii.
 • AVANTAJE
• Toţi elevii se concentrează asupra unei probleme.
• Dascălul se asigură că fiecare elev poate recepţiona mesajul.
• Activitatea poate fi dinamică, ritmul fiind impus de
conducătorul activităţii.
• Elevii sunt expuşi unei exprimări corecte.
• Elevii mai emotivi se simt mai în siguranţă atunci când repetă,
citesc sau răspund în cor.
• DEZAVANTAJE
• Numărul elevilor care au ocazia să vorbească, este redus.
• Ritmul impus de către organizator nu se potriveşte cu ritmul
de lucru al fiecărui elev.
• Elevii au prea puţină(sau deloc) autonomie.
• Activitatea frontală implică de regulă prea multă “predare” şi
prea puţină “învăţare”.
• Unii elevi nu se simt în largul lor atunci când sunt “expuşi” să
răspundă în faţa întregii clase.
 Prin comparaţie, se
poate observa o
îmbunătăţire semnificativă a
rezultatelor de la evaluarea
finală, comparativ cu cea
iniţială, prin scăderea
numărului de calificative 8

„Insuficient” şi creşterea 6
testare iniţială
numărului de calificative 4
testare
„Foarte bine”. 2 sumativă

0
I S B FB
Dificultăţi întâmpinate în activitatea de
rezolvare a problemelor:
 elevii nu citesc cu atenţie textul
problemei
 nu respectă etapele de rezolvare
 nu încadrează problema în tipul
de rezolvare corespunzător
 Modalităţi de prevenire

folosirea unor metode activ- participative;

 utilizarea ilustraţiilor sau a suportului grafic în
rezolvarea problemelor;
 prezentarea unor probleme cu date incomplete,
urmând completarea acestora de către elevi;
 alternarea tipurilor de probleme, în scopul
combaterii stereotipiei şi învăţării mecanice.
 UNELE CONCLUZII

Prin experimentul efectuat s-

a dovedit că rezolvarea de
probleme se face mai uşor, dacă
se folosesc metode active,
variate, ţinând cont întotdeauna
de particularităţile
psihopedagogice ale şcolarului
mic.
 Datele obţinute au pus în evidenţă
faptul că situaţiile diferite create în
experiment reprezintă o valenţă
specifică diferitelor categorii de elevi
(foarte buni, buni, mediocri, slabi). Ei
au obţinut rezultate bune ca urmare
a utilizării metodelor active şi a
lucrului diferenţiat. Punerea copiilor în
situaţii diferite constituie un mijloc
de a descoperi ce anume îi mobilizează
mai mult.
 Utilizarea metodelor active a
determinat o mai bună colaborare
între copii, au devenit mai toleranţi,
doresc să se ajute între ei, iar ceea
ce este mai important este faptul
că s-au împrietenit, nemaiţinând
cont de rezultatele obţinute la
învăţătură, formându-şi totodată un
spirit de echipă.
 Pentru atingerea obiectivelor propuse
într-o activitate în care predomină
creativitatea, şi nu numai, trebuie să
avem grijă prin ce metode stimulăm
creativitatea. Ele devin instrumente
care ne permit să conturăm bazele
teoretice şi operaţionale ale creativităţii
elevilor.
Stimularea creativităţii elevilor depinde
de dascăl, de relaţia dintre el şi copil,
precum şi de găsirea unor căi accesibile
dezvoltării acesteia.
Cadrul didactic însuşi, prin activitatea sa,
trebuie să constituie un model de om
creativ, căci este cunoscut faptul că ceea
ce vor învăţa de la el, în primul rând,
elevii se vor referi la propriul său mod de
a fi, şi nu neapărat la întreaga cantitate
de informaţie pe care le-o va oferi.