Sunteți pe pagina 1din 23

Sistemul osos

Clasificarea oaselor
 Dupa forma si dimensiunea lor:
 Oasele lungi sau cilindrice, sunt alungite, usor curbate, au rolul de a
amortiza socurile, din aceasta categorie fac parte oasele gambei,
bratului, degetelor.
Corpul unui os lung se numeste diafiza si este aproape cilindric. Cele
doua extremitati, care sunt mai voluminoase, se numesc epifize
 Oasele scurte, (cubice) sunt colturoase, groase: oasele carpiene si
tarsiene
 Oasele neregulate, au forme si dimensiuni variate, formaza unele
parti ale fetei si spatelui
 Oasele late, coastele, craniul, spata - reprezinta scuturi ale organelor
vitale.
 Oase pneumatice

Nota. Oasele prezinta suprafete de articulare cu oasele vecine, acoperite de cartilaj


hialin şi suprafete cu neregularitati, creste si apofize, pe care se face insertia
muschilor.
Reprezentarea schematica a
structurii diafizei unui os lung
Structura oaselor

 Indiferent de forma, oasele prezinta:


 Tesut osos compact – are o suprafata neteda
 Tesut osos spongios – are aspectul unui
burete
 Maduva osoasa – in interior, care produce
globulele rosii si albe din organism
 Artere si vene – care le asigura nutritia
 Nervi – responsabili de transmiterea durerii
 Colagen si calciu – 90%
 Periost (cu artere si vene), - cu rol in
protejarea si refacerea osului in caz de ruptura
Dezvoltarea oaselor
-Are loc prin procesul de osificare (osteogeneza).
 Dupa originea lor, oasele se pot împarti în
 oase de membrana - trec în dezvoltarea lor prin două faze:

 faza de membrană conjunctivă


 faza de os
 oase de cartilaj

Procesele de osificare încetinesc progresiv dar nu se opresc niciodată. Sub


acţiunea unor factori mecanici şi inflamatori se pot intensifica, aşa cum se întampla în
cazul repararii oaselor de la nivelul unei fracturi.
Dezvoltarea şi creşterea oaselor este strans legata de secreţia hormonului
hipofizar de creştere, de hormonii tiroidieni, de unele enzime cu rol în calcifierea
oaselor, de vitaminele A, C, D etc.
Osificarea de membrana
Intr-o membrana conjunctiva
tanara fibrele colagene dintr-un
anumit centru de osificare se
inmultesc şi se aduna formand
fascicule. Celulele osoase tinere
(osteoblastele) îmbraca aceste
fascicule şi secretă oseina care le
înglobează, iar prin mineralizarea ei
se formează o lamelă osoasă.
Osificarea înaintează (iradiaza) de la
centru către periferie. Procesul se
repetă şi în alte centre de osificare,
ce, prin fuzionarea lor, vor forma
osul definitiv.
Prin osificarea de membrană iau
naştere oasele bolţii cutiei craniene,
mandibula, clavicula etc.
Oase de carilaj
 După încetarea procesului de creştere epifizele raman acoperite cu un strat
subţire de cartilaj hialin numit cartilaj articular.
 Atat în diafiza cat şi în epifize osificarea începe în anumite centre de
osificare de la care se întinde pana cuprinde tot osul. Raman cartilaginoase
nişte discuri aşezate între epifiză şi diafiză prin care osul creşte în lungime.
Acestea se numesc cartilaje de conjugare sau de creştere în lungime şi
celulele lor proliferează numai în partea dinspre diafiză. Cand creşterea în
lungime s-a terminat, în jurul varstei de 20—25 de ani cartilajele de creştere
sunt înlocuite de os şi epifizele se sudează cu diafiză.

Dezvoltarea unui os lung:


1-7 — diferite etape ale dezvoltarii: a — os compact periferic;
b — centru de osificare diafizar; c — schita canalului medular;
d —centru de osificare epifizar; e —cartilaj articular;
f —cartilaj de creştere.
Scheletul uman
Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite intre ele prin
diferite articulatii. Marimea, respectiv forma diferitelor oase este
deteminata de functia anatomica. Cel mai mare os este femurul (50 cm), iar
cel mai mic este scarita (2,6 mm), unul din oscioarele auditive.
Rolul principal este de a apara organele vitale, cum ar fi: creierul,
inima, plamanii, rinichii sau ficatul.

 scheletul capului
 scheletul trunchiului
 scheletul membrelor – superioare
- inferioare
Scheletul capului Este alcătuit din 22 oase

8 craniul cerebral
(neurocraniul) ce conţine
encefalul,
14  craniul visceral sau
fetei.

Craniul cerebral, cu capacitate-


medie de 1400-1500 cm3, are
forma unui ovoid cu partea
posterioară mai voluminoasă şi
prezintă o bază şi o boltă.

Dintre oasele care-l alcătuiesc,


4 sunt mediane si neperechi:
frontal, etmoid, sfenoid, şi
occipital,
4 sunt perechi si asezate lateral:
oasele temporale şi parietale
Scheletul trunchiului
 format din
 coloana vertebrala (şira spinării),

 sternul,

 coastele,

 pelvisul (bazinul)

 articulaţiile dintre ele.

Din cauza legăturilor funcţionale pe care le are cu membrele


inferioare,
pelvisul va fi studiat împreună cu acestea.
Coloana vertebrala
Este scheletul axial situat în planul median posterior al
corpului. în alcătuirea ei intră 33—34 vertebre.
Coloana vertebrală prezintă, în plan sagital, 4 curburi:
— curburile fizio­logice: cervicala, toracala, lombara,
sacrala, iar în plan frontal o uşoară curbură laterală la
nivelul membrului superior care, pentru dreptaci este
orientată cu convexitatea spre dreapta, iar pentru
stîngaci cu convexitatea spre stînga.

Aceste curburi corespund unor necesitati mecanice, de


sustinere a capului, toracelui şi abdomenului, precum şi
necesitatii de a amortiza loviturile primite în talpa în
timpul mersului, care astfel se reduc şi nu se pot
propaga pîna la masa nervoasa din craniu. De
asemenea, curburile uşureaza mentinerea pozitiei de
echilibru şi determina rezistenta la presiune mai mult
decît daca coloana vertebrala s-ar prezenta ca o tija
dreapta.
Vertebre cervicale (3)

 Prima vertebră numită atlas nu


are corp; este de formă inelară.
Pe ea se fixează, în două
cavităţi articulare, cei doi
condili occipitali.
 A doua vertebră numită axis
prezintă pe faţa superioară a
corpului său o proeminenţă
numită dinte, care pătrunde în
partea anterioară a inelului
atlasului. In mişcarea de rotire a
capului, craniul împreună cu
atlasul se roteşte în jurul
dintelui axisului
(12) prezintă pe părţile laterale ale corpului
faţete de articulare pentru coaste, două
Vertebre toracale superioare şi două inferioare.
sunt cele mai voluminoase, iar
apofizele transverse lipsesc. Se
găsesc în schimb nişte apofize
Vertebre lombare (5) care reprezintă resturi de coaste.
Regiunea sacrală

 are cele 5 vertebre sudate, formînd osul sacrum. Faţa posterioară, convexă, a osului
sacrum este prevăzută cu creste rezultate din fuzi­onarea apofizelor vertebrelor
sacrale. Pe faţa anterioară şi posterioară se văd 4 perechi de orificii prin care ies
ramurile nervilor sacrali. Pe laturi, osul sacrum se articulează cu oasele coxale.
Regiunea coccigiana

 Coccisul este un os mic rezultat din fuzionarea a 4—5


vertebre coccigiene; el reprezintă un vestigiu al cozii.
Osul sacrum si osul coxal
Sternul, coastele -> Cutia toracica
 Sternul este un os lat, median şi impar, situat în partea anterioară a
toracelui. De partea superioară mai lăţită se articulează claviculele, iar pe
marginile laterale prezintă 7 feţe articulare în care se prind primele 7
perechi de coaste; segmentul său inferior, numit apendice xifoidian,
rămâne multă vreme cartilaginos.
 Primele 7 perechi sînt coaste adevărate, următoarele 3 perechi sunt coaste
false. Ultimele 2 perechi nu ajung la stern, neavand cartilaje costale; ele se
numesc flotante (libere). Fiecare coastă se articulează dorsal cu 2 corpuri
vertebrale alăturate şi cu apofiza transversă a vertebrei corespunzătoare ca
număr.
 Porţiunea toracală a coloanei vertebrale împreună cu sternul şi coastele
alcătuiesc cutia toracică ce este separată de abdomen prin diafragmă. Ea
prezintă 3 diametre; longitudinal, transversal şi antero-posterior, care se
modifică în timpul mişcării respiratorii.
Scheletul membrelor
Scheletul membrelor superioare

I. Centura scapulară
- clavicula
- scapula (omoplatul),

II. Partea liberă sau membrul


superior propriu-zis are 3
segmente:
- bratul - humerusul
- antebraţul - radius,
- ulna (cubitus)
- mâna - oasele carpiene (8),
- metacarpiene
- falange
Scheletul membrelor
Scheletul membrelor inferioare
I. Centura pelviană
- osul coxal (ilion, ischion şi pubis)+ sacrum 
pelvisul
II. Scheletul membrului inferior liber
-scheletul coapsei – femur
- rotula
- al gambei - fibula
- tibia
- al piciorului - oasele tarsiene (7)
- oasele metatarsiene
- falangele
Bibliografie:
 1. Burlacu R., Anatomia Omului, Enciclopedia Syntagma
Prezentare realizata de:
Popescu Lorena Elena,
Studenta Anul I,
la Ecologie si Protectia Mediului
din cadrul Faculatii de Stiinte,
Universitatea Lucian Blaga,
Sibiu.
Coordonator: D. Gheoca