Studiu de caz:

Rolul comunicării
între medic şi
pacient
O comunicare buna intre medic si pacient nu creste doar nivelul
de satisfactie al pacientului in ceea ce priveste actul medical,
dar influenteaza si o serie de indicatori ai starii de sanatate
printre care durerile cronice de cap si nivelul de zahar din sange
in cazul persoanelor cu diabet. Exista insa momente cand
pacientul se simte intimidat in discutiile cu medicul si se
jeneaza sa ofere informatii despre simptomele si problemele de
sanatate pe care le are sau cand medicul este presat de timp si
nu ofera pacientului informatii complete.
In continuare va propunem un ghid de comunicare pentru
pacienti si medici, realizat pe baza unor studii referitoare la
importanta comunicarii dintre medic si pacient si efectele
acesteia asupra actului medical.
In SUA doar 5% dintre cei care se informeaza prin intermediul
Internetului au recomandaridate in acest sens de catre medici.
O solutie ar putea fi ca medicii sa-si faca propriile site-uri.
Journal of Medical Internet Research al College of Medicine,
University of Illinois, Chicago, USA, a prezentat un sondaj
realizat in randul a 700 de medici pediatri. Procentul celor care
aveau site-uri proprii crescuse de la 24% in 1999 la 46% in
2000. Ca alternative de informare folosite de alti medici erau
revistele de specialitate si organizatiile profesionale.
Si totusi, dintr-un studiu realizat de American Medical
Association pe 1.084 de medici a reiesit ca doar 11%
considerau ca Internetul poate fi folositor in educarea
pacientilor.Chiar daca exista teama ca Internetul altereaza
relatia medic-pacient, multi bolnavi ajungand sa se trateze
singuri, in cazul in care medicii ii ajuta sa-si obtina informatiile,
relatia poate sa fie chiar mai buna decat una clasica.

Diagnostic
Dezvaluirea diagnosticului catre pacient, mai ales cand este vorba de o maladie
incurabila, este unul dintre cele mai grele aspecte ale comunicarii intre medic si
bolnav. Multi cred inca faptul ca aflarea unui diagnostic sumbru il deprima
ireversibil pe pacient, il face sa renunte la a mai lupta cu boala, il determina
chiar sa recurga la gesturi finale. Desigur, toate aceste riscuri sunt posibile. Ele
pot fi insa sensibil atenuate si chiar evitate prin abilitatea medicului.
Se considera ca pacientul are dreptul de a sti diagnosticul daca doreste. Iar in
cele mai multe cazuri doreste. Un studiu realizat in Romania in 1990 (Popovici -
Marsu C) arata ca 95% dintre cei intervievati doreau sa stie. De aici incolo este
important cum anume i se comunica diagnosticul. Medicii prefera sa comunice
cu familia si sa stabileasca impreuna cu membrii acesteia conduita viitoare fara
sa-l consulte pe bolnav, ca si cum acesta n-ar fi implicat. Desigur, uneori rudele
sunt cele care afirma ca bolnavul nu trebuie sau nu vrea sa stie. O atitudine
corecta din partea medicului presupune intrebarea directa a pacientului daca
doreste sau nu sa stie.
Inainte de a comunica diagnosticul, e bine ca medicul sa stie cat mai multe
despre pacientul sau, despre viata lui, valorile sale, abilitatile si puterile lui.
Astfel, prezentarea diagnosticului se poate face intr-un mod incurajator,
subliniind ce ar putea face pacientul pentru a-si ameliora starea.
Pentru cei mai multi medici este cu atat mai greu sa vorbeasca deschis despre
diagnostic cu cat prognosticul este rezervat, iar pacientul este foarte tanar.
Comunicarea diagnosticului
Desigur, medicul poate apela la sprijinul unui psiholog impreuna cu care sa faca
o strategie de comunicare.
 Pacienta, o femeie de 36 de ani, casatorita, avand o fata de 19 ani, una de
16 si un baiat de 11 ani. Dupa nasterea fetelor, femeia si sotul ei au decis
ca e mai bine ca ea sa stea acasa pana cand copiii ajung macar in clasele
primare.
Departamentul de medicina de familie trata aceasta femeie de infectie la
plamani. Diagnosticul exact a fost de forma usoara de astm, cu tuse
neproductiva, cu complicatii date probabil de o ciuperca neidentificata din
plamani. Pacienta a suportat proceduri de diagnostic extinse, numeroase
spitalizarii, consultatii din partea pneumologilor, altor specialisti si o diversa
medicatie. Era sub tratament de peste 2 ani. Toate aceste proceduri i-au
fost administrate intr-un spital specializat in boli pulmonare. Insa in ciuda
tratamentului boala de plamani a pacientei persista. La acest moment am
fost chemat ca si consultant deoarece medicul de familie credea ca exista
posibilitatea unei baze psihogene a problemei. Nu este neobisnuit ca un
psiholog sau un psihiatru sa fie implicat abia dupa ce toti ceilalti au esuat.
In timpul interviului, psihoterapeutul a descoperit ca pacienta folosea
inconstient aceasta suferinta pentru a evita reluarea serviciului. O discutie
deschisa pe acest subiect in cadrul careia si sotul a confirmat ca apreciaza
munca ei de acasa si ca ar dori sa continue asa a facut-o pe femeie sa simta
mai bine. Plamanii pacientei s-au curatat substantial in timpul urmatoarei
saptamani, iar ciuperca misterioasa ce o chinuise timp de doi ani, nu a mai
fost prezenta.

Studiu de caz
In concluzie pot spune ca este importanta
comunicarea dintre medic si pacient,
deoarece comunicarea se invata si poate
avea un rol foarte important in intelegerea
suferintei pacientului, in stabilirea corecta a
diagnosticului si a tratamentului si, bine
inteles, in vindecarea lui.

Concluzie