Uilizări ale

razelor X
 INTRODUCERE
Radiațiile X sunt radiații electromagnetice
ionizante, cu lungimi de undă mici, cuprinse între
0,01 și 100 Å. Razele X formează radiația X, o
formă de radiație electromagnetică. Cele mai multe
raze X au o lungime de undă cuprinsă între 0,01 și
10 nanometri. Lungimile de undă cu raze X sunt
mai scurte decât cele ale razelor UV și de obicei
sunt mai lungi decât cele ale radiațiilor gamma. În
multe limbi, radiația X este menționată cu termeni
care denotă radiația Röntgen, după ce omul de
știință german Wilhelm Röntgen, care de obicei este
creditat ca descoperitor, și care a numit radiația X
pentru a indica un tip de radiație necunoscut.
 CERCETARE TIMPURIE
Utilizarea razelor X în scopuri medicale fost experimentată de către maiorul John Hall-Edwards din
Birmingham, Anglia. Apoi, în 1908, el a trebuit să aibă brațul stâng amputat din cauza răspândirii dermatitei
cu raze X pe brațul lui.

Din anii 1920 până în anii 1950, mașinile cu raze X au fost dezvoltate pentru a ajuta la montarea
încălțămintei și au fost vândute la magazinele de încălțăminte comerciale. Preocupările privind impactul
utilizării frecvente sau prost controlate au fost exprimate în anii 1950, care au dus la sfârșitul final al practicii
în deceniul respectiv Microscopul cu raze X a fost dezvoltat în anii 1950.

Un dispozitiv cu laser cu raze X a fost propus ca parte a Inițiativei de Apărare Strategică a Administrației
Reagan în 1980, dar singurul test al dispozitivului (un fel de laser „blaster“ sau rază a morții, alimentat de o
explozie termonucleară) a dat rezultate neconcludente. Din motive tehnice și politice, proiectul general
(inclusiv cel cu laser cu raze X) a fost definanțat (deși a fost ulterior reînviat de către administrația Bush ca o
apărare națională antirachetă folosind diferite tehnologii).
 UTILIZĂRI MEDICALE
Deoarece descoperirea lui Röntgen că razele X pot identifica structurile osoase, radiografiile au fost folosite
pentru imagistica medicala. Prima utilizare medicală a fost mai mică de o lună după ce a fost publicată
această lucrare. Până în 2010, au fost efectuate 5 miliarde de examinări medicale la nivel mondial. Expunerea
la radiații din imagistica medicală în 2006 a reprezentat aproximativ 50% din expunerea totală la radiațiile
ionizante din Statele Unite.
 RADIOGRAFIA PROIECȚIONALĂ

Radiografia proiecțională este practica de a produce

imagini bidimensionale utilizând radiatia cu raze X.
Oasele conțin mult calciu, care datorită numărului său
atomic relativ ridicat absoarbe razele x eficient. Aceasta
reduce cantitatea de raze X care ajung la detector în
umbra oaselor, făcându-le să fie vizibile clar pe
radiograf. Plămânii și gazul prins, de asemenea, apar în
mod clar din cauza absorbției mai scăzute în comparație
cu țesutul, în timp ce diferențele dintre tipurile de țesut
sunt mai greu de văzut.
 În aplicațiile de diagnosticare medicală, razele X de energie scăzută (moale) sunt nedorite, deoarece sunt
complet absorbite de organism, crescând doza de radiație fără a contribui la imagine. Prin urmare, o foaie
subțire de metal, adesea din aluminiu, numită filtru cu raze X, este plasată, de obicei, pe fereastra tubului cu
raze X, absorbând partea energetică redusă din spectru. Aceasta se numește întărirea fasciculului, deoarece
deplasează centrul spectrului spre raze X de energie mai mare (sau mai greu).

Pentru a genera o imagine a sistemului cardiovascular, inclusiv a arterelor și a venelor (angiografie), se ia o

imagine inițială a regiunii anatomice de interes. O a doua imagine este apoi luată din aceeași regiune după ce
un agent de contrast iodat a fost injectat în vasele de sânge din această zonă. Aceste două imagini sunt apoi
scăzute digital, lăsând o imagine cu doar contrastul iodat ce conturează vasele de sânge. Radiologul sau
chirurgul compară apoi imaginea obținută cu imaginile anatomice normale pentru a determina dacă există
vreun defect sau blocaje ale vasului.
 TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ
Tomografia computerizată este o modalitate imagistică medicală în care imaginile tomografice sau felii
de zone specifice ale corpului sunt obținute dintr-o serie mare de imagini cu raze X bidimensionale luate
în diferite direcții. Aceste imagini transversale pot fi combinate într-o imagine tridimensională a
interiorului corpului și utilizate în scopuri diagnostice și terapeutice în diverse discipline medicale.
 FLUOROSCOPIA
Fluoroscopia este o tehnică de imagistică utilizată în
mod obișnuit de medici sau terapeuți radiologi
pentru a obține imagini în mișcare în timp real ale
structurilor interne ale unui pacient prin utilizarea
unui fluoroscop. În forma sa cea mai simplă, un
fluoroscop constă dintr-o sursă de raze X și un ecran
fluorescent, între care este plasat un pacient. Cu toate
acestea, fluoroscopii moderne cuplează ecranul la un
intensificator de imagine cu raze X și o cameră video
CCD care permite înregistrarea și redarea imaginilor
pe un monitor. Această metodă poate utiliza un
material de contrast. Exemplele includ cateterismul
cardiac (pentru examinarea blocajelor arterei
coronare) și înghițirile de bariu (pentru a examina
tulburările esofagiene și tulburările de înghițire).
 RADIOTERAPIA
Utilizarea razelor X ca tratament este cunoscută sub denumirea de radioterapie și este folosită în mare
măsură pentru managementul (inclusiv paliație) a cancerului; necesită doze mai mari de radiații decât cele
primite doar pentru imagistică. Radiografiile cu raze X sunt utilizate pentru tratarea cancerelor de piele
utilizând raze X de raze reduse, în timp ce grinzile energetice mai mari sunt utilizate pentru tratarea
cancerului în organism, cum ar fi creierul, plămânul, prostata și sânul.