Sunteți pe pagina 1din 26

Comunismul

De la Lenin la Mao Tze Dung


Rusia PreRevoluționară
Rusia – deși o mare putere militară și teritorială – era rămasă mult în urmă din
punct de vedere economic, social și politic.
În secolul al XIX-lea este încă o societate feudală, țărănimea (mujicii)
reprezentând 85% din populația Rusiei în 1900. Sistemul agrar rămâne cel al
obștei (SOVIET - SFAT) până în 1906.
Regimul politic este o autocrație (monarhie absolutistă) bazată pe relația
dintre Tron și Biserică.
Rusia Țaristă este un complex de raporturi de putere între țar și diverse
teritorii și populații.
Rusia Țaristă este un conglomerat de religii (Creștin Ortodox, Romano Catolic,
Protestant, Musulmani (atât sunniți cât și șiiți), budiști, zoroastrizi și animiști),
de etnii (Ruși, Ucranieni, Polonezi, Lituanieni, Letoni, Estonieni, Finlandezi,
Români, Kazahi, Uzbeci, Tătari, Turci, Coreeni, ș.a precum și o multitudine de
triburi nomade siberiene).
Regimul Țarist se bazează pe raporturi ierarhice atât în plan civil cât și militar
(cele două sisteme fiind echivalate). Astfel ordinul (ukaz) superiorului este
echivalent cu cel al țarului (acesta fiind unsul lui Dumnezeu).
Fiind un Imperiu multi etnic și multireligios nu s-a construit niciodată pe o
dimensiune naționalistă, deși naționalismul rusesc se manifesta împotriva
tuturor celor care doreau să părăsească imperiul, ori să își dezvolte propriul
naționalism (îndeosebi polonezii).
Imperiul Țarist în 1914
Partide și Mișcări Politice în Rusia Prerevoluționară
 Până în 1906 partidele politice din Rusia Țaristă erau cvasi ilegale,
dar atâta vreme cât nu erau teroriste nu erau persecutate.
 Primele partide liberale se nasc în anii 20 ai secolului al XIX-lea, dar
se lovesc atât de conservatorismul regimului țarist cât și de
neîncrederea țăranilor ruși.
 Liberalismul rus se va transforma în curând în Populism
(Cernșevski, Herzen etc.), un amestec de developmentalism liberal
și tradiționalism ortodox. Ei consideră că Rusia trebuie să asume o
cale diferită față de liberalismul occidental datorită sistemului și
organizării sociale a Rusiei (obștină și soviet). Astel Populismul se
va dovedi un liberalism de stânga cu potențial socialist.
 Din Populismul rus se va dezvolta Volya i Zemlya (Pământ și
Libertate) (1876), primul partid rusesc. Dezamăgiți de dezinteresul
țăranilor față de politică, o parte din membrii Volya i Zemlya se vor
radicaliza formând Narodnaya Volya (Voința Poporului) (1879).
 Narodnaya Volya își va propune ca scop distrugerea statului țarist
rus printr-o mișcare de masă de mari proporții. Astfel ea se va
apropia de varianta nihilistă a anarhismului. În 1881 un grup de
membri ai Narodnaya Volya (narodnici) îl vor asasina pe țarul
Alexandru al II-lea devenind ținta unei represiuni extrem de
puternice din partea autorităților.

Asasinarea lui Alexandru al II-lea
Partidele de Stânga (socialiste) din Rusia prerevoluționară
În 1883 se formează grupul Eliberarea Muncii, condus de Gheorghi
Plehanov, ca un grup ce se opunea radicalismului narodnic. De la bun
început acest grup s-a întemeiat pe tezele marxiste și pe marxismul
ortodox (de altfel, Plehanov era un apropia al lui Engels).
În 1898 se va înființa Partidul Social Democrat al Muncitorilor (al
Muncii) din Rusia. El se va înființa pentru a se opune Partidului
Socialist Revoluționar (urmaș al Narodnaya Volya – autodeclarat partid
social al țăranilor muncitori).
În 1903 PSDMR se va facționa între Bolșevici (majoritari) conduși V.I.
Lenin și Menșevici (minoritari) conduși de Martov. Deși au existat
încercări de reunificare cele două facțiuni au rămas până la sfârșit
antagonice.
PSDMR(m) era adeptul unei linii moderate, care considera că
socialismul în Rusia nu era posibil fără o perioadă de dezvoltare liberal
burgheză a industriei (și implicit formarea proletariatului în acest fel).
De aceea, el își propunea dezvoltarea prin dezvoltarea sindicalismului
și ajungerea la putere pe cale democratică, atunci când se va putea
PSDMR (b) era adeptul revoluției și distrugerii din temelii a
fundamentelor sociale și politice ale autocratismului țarist.
Fondatorii PSDMR în 1898
V.I.Lenin este fondatorul, ideologul și conducătorul Comunismului Sovietic
Principalele Idei politice ale Leninismului
Rolul Revoluționar al Țărănimii

Lenin se descria ca un ”marxist ortodox” respingând atât linia de dreapta a lui


Bersnstein si Kautski cât și pe cea radicală a Rosei Luxemburg.
Totuși el a ”remodelat” marxismul astfel încât să îl poată folosi revoluționar în
”spiritul Rusiei”. Astfel în prima sa lucrare teoretică – Despre Dezvoltarea
Capitalsimului în Rusia 1899 – el consideră că ”Țărănimea rusă este o clasă
proletară, capabilă să pornească o revoluție marxistă în folosul clasei
muncitoare”. Prin aceasta, împotriva teoriei marxiste, Lenin consideră
țărănimea echivalentă cu proletariatul pentru că nu avea pământ și
trebuia să își vândă forța de muncă (la fel ca proletariatul) pe un venit
(asemănător salariului) și să depindă de bunăvoința exploatatorului.
Astfel, țărănimii i se atribuie un rol revoluționar asemănător
proletariatului.
Pentru Marx țărănimea era clasa cea mai retrogradă și reacționară,
incapabilă să facă revoluția (și care, probabil nici nu ar fi participat la ea,
de aici și nevoia de fronturi în agricultură (cf Manifestului Partidului
Comunist).
Pentru Marx singura clasă revoluționară este proletariatul de fabrică, a
cărui conștiință de sine se transformă în conștiință pentru sine. (Doar că
această clasă, ca reprezenta doar 3% din populația Rusiei era mai degrabă
aproape de menșevicii lui Martov, decât de bolșevici).
Partidul Revoluționar în viziunea lui Lenin
În lucrarea sa, poate cea mai importantă în acest sens, Ce-i de făcut? Lenin
face distincţia între grupul profesional – sindicatul şi grupul revoluţionar –
partidul, şi pune accentul pe ideea de partid politic şi revoluţionar în dauna celei
de grup social revoluţionar ca în accepţiunea lui Marx.
Din acest moment întreg eşafodajul construit de Marx este modificat de Lenin,
care printr-o inversare a termenilor va schimba sensul şi partidul va fi egal cu
proletariatul, sau chiar mai mult căci partidul reprezintă dezideratele
întregii omeniri la prosperitate şi egalitate. De aceea partidul transcede
interesele clasei muncitoare şi devine un pentru sine în sens hegelian. Lenin
ajunge la această teză plecând de la o presupoziţie diferită de cea a lui
Marx, şi anume că proletariatul nu va ajunge niciodată la conştiinţa
pentru sine deoarece greutatea produsă de forţele reacţionare ale
capitalismului este prea puternică, iar capacitatea productivă şi
ideologică a clasei muncitoare prea slabă să se opună dictaturii
capitaliste, şi prin aceasta Lenin fetişizează rolul partidului ridicat la
grad de demiurg al istoriei.
 Partidul se diferenţiază de sindicate pentru că acestea au un rol limitat, pur
profesional, au un număr de membri mult prea mare (şi deci greu de organizat),
iar cerinţele lor în raport cu patronatul sunt doar de ordin material, fiind
incapabile să genereze o mişcare politică de eliberare.
Partidul, pe de altă parte ar trebui să fie constituit dintr-un număr mic de
membri, motivaţi în mod absolut. În interiorul partidului structura de clasă a
membrilor nu este importantă, ei fiind “revoluţionari de profesie”, scopul lor
fiind acela de a pregăti revoluţia şi de a o asuma atunci când este pregătită de a
începe.
 Forma partidului este şi ea deosebită, căci el nu este construit ca un
partid clasic, parlamentar. Din contră, el se constituie de la început ca
un partid capabil să acţioneze în ilegalitate, cu nuclee răspândite
în toate colţurile ţării, fără legătură unele cu altele, în condiţiile
conspirativităţii.
Ideea de democraţie de partid nu poate fi concepută, căci rolul
revoluţionarilor de profesie este să acţioneze şi nu să critice, iar partidul
poate fi imaginat ca o piramidă cu vârful în jos. Nucleul conducător ar
trebui să fie cvasi-necunoscut, dar cu autoritate ideologică de
necontestat şi cu capacitatea de a controla toate celulele
partidului.
Probabil ideea acestui partid pluricelular este cea mai importantă
idee leninistă, cea care a influenţat fundamental mişcarea
comunistă atât în epocă cât şi mai târziu. Ideea comunistă nu a
mai fost prezentată ca pur şi simplu un deziderat natural al societăţii, ci
o posibilitate palpabilă, cu condiţia ca drumul spre ideal să se facă
mediat de un partid atoate-cunoscător şi atot-potent.
Termenul de celulă nu este metaforic ci chiar îşi imagina Lenin
partidul sub forma unui organism proteic capabil să îşi revină
oricâte membre i-ar fi fost amputate. De altfel simbolic, acest
tip de partid a fost deseori simbolizat ca o hidră, ce îşi
înmulţeşte capetele de câte ori i se taie unul.
Unitatea de Voință (Edinstvo Volya)
Imediat după revoluţia din 1905 Lenin a cerut partidului să se
aplece spre mase, dar să nu se confunde cu ele. Ceea ce
demonstrează că aşa cum a fost el creat, şi cum a funcţionat decenii
la rând partidul comunist nu a fost un partid de mase, ci un mecanism
politic copiat după structurile armatei sau ale organizaţiilor industriale.
El nu trebuia privit ca un “club de discuţii sau ca o structură care
recurge la metode artizanale”, ci ca un corp birocratizat, cu
organizare foarte strictă, cu o centralizare a informaţiilor şi
deciziilor, disciplinat şi care acceptă o conducere personală.
Scopul este maximizarea randamentului prin subordonarea şi
integrarea tuturor elementelor: “revoluţionarul de profesie
este un şurub într-o maşinărie”. Individului trebuie să îi
dispară individualitatea şi trebuie să dea dovadă de spirit
partinic, scopurile saletrebuie să coincidă cu scopurile
partidului până la ultima consecinţă: revoluţionarul de
profesie trebuie să se consacre partidului, să îşi dedice toate
energiile şi gândurile partidului şi să dispară ca om, devenind
comunist. Doar astfel, crede Lenin poate triumfa principiul forţă al
partidului: unitatea de voinţă („edinstvo volya”).
Centralismul Democratic
Un al doilea principiu al constructului partinic este ceea ce numeşte
Lenin centralismul democratic.
 El avea ca scop centralizarea întregii puteri în mâinile unei
birocraţii ideologice, a cărei menire era de a verifica puritatea
ideologică a oricărei acţiuni şi în primul rând să impună unitatea
partidului mai presus de orice scop.
 Centralismul democratic făcea imposibilă orice iniţiativă
particulară în cadrul partidului, făcând de neconceput
facţionarea structurii partinice şi subordona în definitiv întreg
partidul liderului său politic sau ideologic
Alain Becancon asimilează acest model de partid cu o sectă religioasă,
în care doctrina liderului este fundamentală și nu poate exista nici o
interpretare la adresa acesteia.
În realitate, rolul ideologic al lui Lenin până la declanșarea Primului
Război Mondial a fost minor, lucrările sale fiind în mare măsură ignorate.
În 1914 a criticat asocierea partidelor socialiste la declanșarea războiului
și a fondat o organizație în Elveția care se opunea războiului. Peste un
an i se asocia și Leo Troțki la acest demers.
Revoluția de la 1905 (repetiția cu costume)
Aici în filmul lui Eisenstein Crucișătorul Potemkin
Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului (1916)

Ţările exportatoare de capital şi-au împărţit, în sensul figurat al


cuvîntului, lumea între ele. Dar capitalul financiar a dus şi la o împărţire
directă a lumii. Capitalismul a creat de mult o piaţă mondială. Şi, pe
măsură ce creştea exportul de capital, iar „sferele de influenţă“ şi
legăturile externe şi coloniale ale celor mai mari uniuni monopoliste se
lărgeau, lucrurile evoluau „în mod firesc“ spre o înţelegere pe scară
mondială între aceste uniuni, spre formarea de carteluri internaţionale.
Trebuie să dăm imperialismului o definiţie care să cuprindă următoarele cinci
trăsături esenţiale:
1) concentrarea producţiei şi a capitalului, concentrare care a atins o treaptă de
dezvoltare atît de înaltă, încît a creat monopolurile, care au un rol hotărîtor în
viaţa economică;
2) contopirea capitalului bancar cu cel industrial şi formarea, pe baza acestui
„capital financiar“, a unei oligarhii financiare;
3) exportul de capital, spre deosebire de exportul de mărfuri, capătă o
însemnătate deosebit de mare;
4) se formează uniuni monopoliste internaţionale ale capitaliştilor, care împart
între ele lumea, şi
5) împărţirea teritorială a globului pămîntesc între cele mai mari puteri capitaliste
a luat sfîrşit.
Din punctul de vedere leninist, teza lui Bernstein, preluată de Kautsky,
cum că proletariatul poate să acţioneze într-o democraţie este falsă
deoarece aparenta îmbogăţire a proletariatului din ţările dezvoltate se
datorează exploatării şi mai puternice a proletariatului din colonii. Din
capitalul obţinut din exploatarea capitalistă burghezia “mituieşte”
proletariatul de fabrică pentru ca acesta să îşi piardă capacitatea
revoluţionară – căci bunăstarea unor muncitori se realizează prin
exploatarea şi mai cruntă a altor muncitori.
 Din acest motiv revoluţia mondială va porni nu din ţările dezvoltate
industrial ci din cele slab dezvoltate sau din colonii generând o reacţie
în lanţ, căci proletarii din ţările dezvoltate nu vor mai putea fi mituiţi şi
îşi vor recăpăta conştiinţa pentru sine proletară. („Se poate face chiar
afirmaţia - scrie Schilder -, care unora le va părea, poate, paradoxală,
că într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat creşterea populaţiei
orăşeneşti şi industriale ar putea să fie frînată mai curînd de lipsa de
materii prime pentru industrie decît de o lipsă de produse alimentare“
– Lenin)
Astfel, Lenin admite faptul că Revoluția socialistă este posibilă și
sigură dacă pornește din periferie către centru și nu invers, căci
proletarii din metropolă sunt ”anesteziați” de morala burghez-
democratică.
Țarul, Popa și Bogatul
Revoluția din Octombrie 1917 a fost mai degrabă o lovitură de stat
Pace Bordeielor, Război Palatelor
Statul și Revoluția

Deși scrisă înainte de revoluția din Octombrie (dar după încercarea


de lovitură de stat din iulie 1917) Statul și Revoluția (publicată în
1918) este considerată ca opera capitală a marxism-leninismului.
El recunoaşte că nu este posibilă trecerea la comunism fără un
interludiu socialist, adică fără planificare economică şi violenţă
ideologică. El consideră că acest nou stat socialist este urmaşul
legitim al statului burghez care a sucombat datorită exploatării.
Dar societatea creată de statul burghez nu se poate schimba
imediat şi de aceea este nevoie de socialism ca etapă intermediară
în făurirea comunismului. Socialismul este etapa dictaturii
proletariatului prin partidul claselor ce muncesc, pentru că se
considera absolut necesar ca societatea să fie purificată de
elementele burgheze şi în subsidiar pentru formarea proletariatului
fidel comunismului.
”Această societate comunistă, care abia a ieşit la lumina zilei din
sînul capitalismului şi care în toate privinţele mai poartă pecetea
societăţii vechi, Marx o denumeşte „prima“ fază sau faza inferioară
a societăţii comuniste.”
Astfel, având rădăcinile în societatea capitalistă, noul stat (socialist) care se
naște din revoluție va păstra caracterstici importante din fosta societate
capitalistă – iar cea mai importantă dintre ele este violența.
În Statul şi Revoluţia Lenin recunoaşte că socialismul va promova în continuare
violenţa ca formă de dominare statală. Dar violenţa nu mai este, considerael, o
formă de oprimare a câtorva capitalişti asupra întregului popor ci violenţă
programatică a poporului asupra lui însuşi în scopul instituirii spiritului
comunismului şi egalităţii. Cel care are legitimitatea de a folosi violenţa în
numele poporului este, bineînţeles, partidul, având în vedere faptul că el ştie
cel mai bine care este scopul socialismului şi ce este necesar pentru instituirea
deplină a acestuia.
Astfel, Primul stat al Muncitorilor și Țăranilor s-a născut direct ca o dictatură
(denumită Dictatura Proletariatului) a partidului asupra societății. Apelând la
tezele marxiste ale dictaturii proletariatului, Lenin a folosit cu succes translaţia
ideatică partid egal proletariat, impunând o dictatură a partidului asupra
întregii societăţi ruseşti abia ieşită din primul război mondial. În bună măsură
Lenin a impus construirea de forme similare partidului în toate sectoarele
societăţii, mici piramide conduse dictatorial prin ierarhii stricte vegheate toate
de partid. În ciuda denumirii lor de soviet ,democraţia în aceste construcţii
lipsea cu desăvârşire, ele fiind permanent şi total supravegheate de partid. În
esenţă, Lenin înţelegea prin dictatura proletariatului construirea unui singur
birou central, a unei singure fabrici sau a unei singure bănci, fiecare dintre
acestea înghiţind toate celelalte organisme adiacente
Dimensiunea Economică
Modelul economic al puterii sovietice este cel al planificării totale a tuturor formelor de activitate
economică şi socială. În primă instanţă Lenin dorea eliminarea totală a monedei şi înlocuirea
schimbului prin bonuri eliberate de sovietele locale sau centrale. Totuşi, pus în faţa realităţii unui
stat distrus de războiul civil şi de anarhie economică, Lenin va accepta rolul monedei ca formă de
salarizare şi de schimb, dar valoarea nominală a acesteia trebuia să fie determinată total de stat
şi nu de o piaţă. Astfel, piaţa liberă dispare consumul şi schimbul fiind controlate total de stat şi
de consiliul planificării.
Planificarea era gândită în etape temporale pe secvenţe sociale şi economice (cincinalul - planul
pe cinci ani), astfel încât creşterea să fie graduală şi să satisfacă treptat cât mai multe grupuri
sociale. Statul devenea unicul proprietar al tuturor resurselor materiale, atât naturale cât şi ale
cetăţenilor săi pe care le putea rechiziţiona în funcţie de nevoi. Aceste resurse serveau ca bază
de pornire în proiectele pe care şi le propunea statul sovietic, mâna de lucru fiind salarizată
conform voinţei statului şi nu conform nevoilor reale ale indivizilor. Aceste nevoi, în principiu, ar fi
trebuit să fie împlinite de stat prin planificare, care nu planifica doar producţia de bunuri ci şi
consumul lor. Planificarea economică a devenit în scurt timp scopul fundamental al statului care
încerca să se legitimeze prin creşterea economică şi bunăstarea cetăţenilor săi, care din
nefericire nu a crescut spectaculos.
Situaţia proprietăţii era ambiguă, căci deşi ţăranii erau, formal, proprietarii pământului, regimul
rechiziţiilor îi deposeda în realitate de produsul muncii şi al proprietăţii. În afara proprietăţii
funciare orice alt fel de proprietate era desfiinţată de facto, unicul proprietar fiind clasa
muncitoare, adică partidul şi deci statul. Statul sovietic dispunea de proprietate şi în schimbul de
produse cu exteriorul, fiind singurul capabil de a iniţia contracte de schimb în plan internaţional
şi deci de a vinde sau cumpăra produse pe piaţa externă. Astfel, aşa cum remarca Alexandr
Soljeniţîn, statusovietic devenea singurul capitalist al societăţii, impunând monopol total în
interior şi comportându-se ca un veritabil afacerist în exterior
Noua Politică Economică
În 1924, Lenin moare, după ce rămăsese cu sechele dintr-un atentat din
1918

S-ar putea să vă placă și