Acţiunea insulinei

 Insulina este un hormon polipeptidic produs

de celulele β ale insulelor Langerhans
pancreatice. Insulina este cel mai important
hormon în metabolismul glucidelor. Aceasta
contribuie în primul rând la micșorarea
concentrației glucozei în sânge şi mărește
permeabilitatea membranei celulare pentru
glucoză. Insulina are o acțiunea antagonistă
glucagonului.

 Insulina este un hormon, ce este compus din 2 lanțuri peptidice,

formate din 20 - 30 aminoacizi, unite între ele prin 2 legături bisulfidice.
Moleculele de insulină sunt asemănătoare la mamifere, astfel încât
mulți bolnavi de diabet sunt tratați cu insulină extrasă de la porci.
Aceste molecule tind să formeze dimeri în soluție.

 Insulina este o proteină mică cu masa de 5734 daltoni și cuprinde 51

resturi aminioacidice. Este alcătuită din două lanțuri, un lanț A (cu 21
resturi aminoacidice) și unul B (cu 30 resturi aminoacidice) legate prin
două punți disulfurice (A7-B7 și A20-B19); o a treia legătură disulfurică
leagă restul Cys-A6 cu Cys-A11.
 Biosinteza

 Gena responsabilă pentru sinteza insulinei este situată, la om, pe braţul

scurt al cromozomului 11.
 Se secretă ca pre-pro-hormon. Din proinsulină derivă insulina şi peptidul
C.
 Rolul insulinei in organism

Insulina are doua moduri de actiune in corpul nostru - un rol stimulant

(excitator) si un rol inhibitor.

• Pe de o parte, insulina stimuleaza absorbtia glucozei si sinteza lipidelor;

• Pe de alta parte, insulina inhiba descompunerea lipidelor, proteinelor si

glicogenului si inhiba gluconeogeneza si productia de cetone (cetogeneza).
Nivelurile glucozei sunt controlate strict de insulina, astfel incat viteza de
producere a glucozei de catre ficat este egalata de rata sau viteza cu care
celulele o folosesc.
 In cazul persoanelor sanatoase, rolul insulinei este de a mentine un nivel constant
al glicemiei (cantitatea de glucoza in sage), prin asigurarea unei cantitati
suficiente de la ficat. Nivelurile scazute de insulina determina eliberarea de
glucoza, in timp ce mai multa insulina inhiba productia de glucoza prin faptul ca
ii "spune" ficatului sa pastreze/depoziteze glucoza sub forma de glicogen.

 Acţiunea insulinei este mediată de receptori specifici şi constă în principal din

facilitarea asimilării glucozei la nivelul celulelor hepatice, adipoase şi musculare;
aceasta constituie baza acţiunii hipoglicemiante.

 Prin activarea atât a proceselor de stocare a glucozei sub formă de glicogen, cât şi
a sintezei lipidelor şi proteinelor pe seama glucidelor alimentare, precum şi prin
inhibarea proceselor de gluconeogeneză hepatică, insulina deţine alături de alţi
hormoni anabolizanţi un important rol fiziologic în creşterea rezervelor energetice
ale organismului3.
 Reglarea secreţiei de insulină se realizează şi printr-un mecanism neuro-reflex, cu
participarea centrilor glicoreglatori hipotalamici şi a nervilor insulinosecretori vago-
simpatici.

 Mecanismul de acţiune al insulinei asupra celor 3 metabolisme este complex şi diferit de

la un ţesut la altul. Captarea şi stocarea glucozei în ficat presupune inhibarea
glicogenfosforilazei şi activarea fosfofructokinazei şi glicogensintetazei de către insulină.
La nivel muscular şi adipos, insulina facilitează transportul glucozei cu ajutorul unei
proteine transportoare prin mecanismul difuziunii active. Insulina se combină cu o
proteină-receptor care activează sistemul de transport membranar şi echipamentul
enzimatic necesar degradării glucozei la nivel celular. Acest receptor insulinic este o
proteină formată din două subunităţi glicoproteice α şi alte două subunităţi β unite prin
punţi disulfidice. Subunităţile α sunt extracelulare, iar cele β sunt transmembranare, cu
activitate tirozinkinazică. Creierul este singurul ţesut permeabil la glucoză fără
participarea insulinei, de aceea scăderea glucozei în sânge la valori sub 50 mg/dL
provoacă ameţeli, convulsii, eventual comă hipoglicemică.
 Un dezechilibru în metabolismul insulinic duce la influenţarea masivă a unui număr semnificativ
de procese metabolice. O concentraţie prea scăzuta de insulină liberă, biologic activă, poate duce
la dezvoltarea diabetului zaharat. Posibile cauze ale acestuia includ:

• distrugerea celulelor beta (diabetul de tip I)

• reducerea efectului insulinei sau a sintezei pancreatice (diabetul de tip II)
• existenţa anticorpilor circulanţi antiinsulinici
• eliberarea întârziată a insulinei sau
• absenţa receptorilor celulari insulinici (sau receptori inadecvaţi)

 Pe de altă parte, secreţia insulinică autonomă neregulată este în general cauza hipoglicemiei.
Această condiţie este dată de inhibarea gluconeogenezei, de exemplu ca rezultat al unei
insuficienţe renale sau hepatice, adenoamelor sau carcinoamelor de celule insulare. Există şi
situaţii în care hipoglicemia poate fi provocată, deliberat (scop diagnostic sau terapeutic) sau
accidental (supradozare insulină, hipoalimentaţie).

Determinarea insulinei poate fi efectuată în asociere cu testul de toleranţă la glucoză sau cu glicemia
bazală (à jeun).
 Insulina injectabila
 Ca pacient cu diabet, trebuie sa stii ca nu poti lua insulina pe cale orala (pe gura). Trebuie sa iti
injectezi insulina cu o seringa, cu un "stilou" (sau pen) sau cu o pompa de insulina. Tipul de injectie
cu insulina pe care il folosesti se va baza pe preferintele tale personale, pe nevoile medicale si pe
asigurarea de sanatate.

 Actiunea insulinei injectabile masoara cat de repede dupa injectarea acestui hormon incepe acesta sa
functioneze. Durata actiunii insulinei se refera la cat de mult timp (dupa injectare) doza de insulina va
continua sa functioneze in cazul acelui pacient. Actiunile insulinei sunt un concept extrem de
important, in special pentru pacientii cu diabet insulino-dependenti. O data injectata, insulina are
nevoie de o anumita perioada de timp pana cand incepe sa actioneze, apoi dupa un alt interval,
insulina atinge momentul de varf al actiunii sale.

Insulina are 3 caracteristici:

1. Momentul de start - este durata de timp inainte ca insulina sa intre in fluxul sanvin si sa inceapa sa
scada nivelul glucozei din sange.
2. Momentul de varf - este durata de timp in care insulina se afla la capacitate maxima, in termeni de
scadere a nivelului glucozei din sange.
3. Durata totala a actiunii - inseamna cat de mult timp insulina continua sa scada cantitatea de glucoza din
sange.