Sunteți pe pagina 1din 21

DETERMINAREA

RELAȚIEI CENTRICE

Realizat de : Mîrza Iuliana


S1704B
Relația centrică
Raport mandibulo-maxilar în care condilii articulează cu
porţiunea cea mai subţire, avasculară a discurilor articulare
corespunzătoare, iar complexul disc-condil este situat
antero-superior în contact cu panta tuberculilor articulari.
Pregătirea pacientului
Pentru determinarea RC este absolut indispensabil
să se obțină o relaxare musculară integrală.
Relaxarea musculară se poate obține prin mai
multe căi :
• Relaxarea psihologică : pregătirea psihologică a
pacientului pentru a-și reduce hipertonia musculară
locală și/sau generală.
• Relaxarea farmacologică : utilizarea unor miorelaxante
la pacienții care prezintă spasme musculare
(clorzoxazon, mydocal, myo-relaxin)
• Relaxarea mecanică : utilizarea unor aparate de
decondiționare, care permit pierderea reflexelor
habituale de închidere prin suprimarea angrenării
dentare(placa palatinală cu platou retroincizal, gutieră
ocluzală etc.)
• Relaxarea musculară prin exerciții : deschidere forțată,
propulsie mandibulară maximă, retropulsie mandibulară
maximă, cu aparate de antrenament (retruzorul Hickok,
dispozitivul Cohen)
• Relaxarea prin stimulare electrică : stimulatorul electric
(mio-monitorul lui Jankelson) prin excitarea nervului
mandibular provoacă concracții puternice ale mușchilor
mobilizatori la 2,5 sec pe o durată de 45 min urmate de
relaxare.
Metodele de poziționare mandibulară în RC
 Metoda unimanuală
1.Tehnica cu un deget: Operatorul aplică policele de la mâna dreaptă
pe vârful mentonului ghidând mandibula pacientului în direcția
condiliană.
2.Tehnica cu trei degete:
Operatorul aplică policele pe
menton, iar indexul și degetul
mijlociu pe marginea bazilară.
Policele nu permite ca mandibu-
la să fie împinsă în anterior, iar
celelante două degete ghidează
mandibula anterior.
 Metoda bimanuală
Folotiul dentar se înclină pe spate, la aproximativ 45° față de
podea. Pacientul stă în decubit dorsal cu mentonul orientat
superior, astfel încât planul feței să fie paralel cu podeaua.
Operatorul se află în spatele pacientului.Toate cele 4 degete,
cu excepți policelui, se aplică pe marginea marginea bazilară
a mandibulei, având grijă ca acestea să aibă un suport osos.
Policele se splică pe menton.
Pacientul este instruit să deschidă gura pe o amplitudine
de maximum 25 mm și i se cere să-și relaxeze musculatura,
în timp ce mandibula va fi ghidată în RC.
Astfel, cele 4 degete de fiecare parte vor exercita o presiune
egală în sus pe mandibulă, iar degetele mari vor ghida
mandibula inferior și posterior.
După ce mandibula ”cade posterior “, condilii vor fi
plasați în RC aplicând o presiune ușoară în sens
antero-superior. Prin coborârea și ridicarea repetată a
mandibulei sub conducere manuală, la o amplitudine
de 2-5 mm și nepermițând mandibulei să se abată de
la acest traseu de închidere se stabilesc condilii aflați
în poziție optimă, în RC.
Metoda mini planului retroincisiv

Metoda Jig-ului anterior :


Pe incisivii centrali superiori
se aplică o folie de aluminiu iar
Iar peste aceasta o sferă din ră-
șină acrilică autopolimerizabilă.
După polimerizare se îndepărtează dispozitivul din
cavitatea bucală. Se retușează din fața palatinală a dis-
pozitivului care trebuie să fi e netedă, înclinată superior
și să permită o inocluzie molară de câțiva mm, evitând
interferențele de la nivelul dinților frontali.
Se plasează hârtie de articulație între jig și incisivii
mandibulari.
Medicul ghidează mandibula pacientului în propulsie
și în lateralitate.
Pe dispozitiv apar marcări asemănătoare cu arcul
gotic. Se îndepărtează cu o freză acrilică de pe dispozitiv
Toate traseele excentrice până în momentul când
punctul centric este stabil.
 Metoda poziționării autoghidate
Metoda poziționării autoghidate corespunde concepției
actuale a Academiei Internaționale de Gnathologie care
consideră că în RC condilii ocupă o poziție anterioară-
superioară-mediană-maximă prin autocontrol neuromuscular.
Tehnica cu separatorul ocluzal : Separatorul ocluzal este un
dispozitiv asemănător unui set de lere care are foliile de
aceiași grosime (de obicei 0,1mm) și numerotate de la 1 la 50.
Foliile au 0,5 inch(1,27cm)
lățime, 2 inch(5,08 cm) lungime,
și se poate confecționa din mylar,
poliester, policarbonat, acetat sau
alte tipuri de materiale plastice.
Medicul grupează un număr X de folii până când
pacientul nu mai simte contact între dinții posteriori,și
apoi i se propune să strângă dinții cu intensitate medie 15-
20 sec. Dacă după acest contact simte contact între dinții

posteriori se mai adaugă o folie.


Când după 3-5 min numai apare
nici un contact între dinții posteriori

se consideră că mandibula s-a


poziționat tripodic( contacte la
nivelul celor 2 condili și în zona
incisivă).
Înregistrarea relației centrice se realizează cu arcul facial.
 Utilizarea șabloanelor cu bordură de ocluzie
Şabloanele de ocluzie sunt piese intermediare ajutătoare,
indispensabile în tehnologia protezelor totale, confecţionate
în laborator pe modelul de lucru, care reproduc aproximativ
baza viitoarei proteze şi schiţează arcadele artificiale ca
formă şi dimensiune.
Adaptarea șabloanelor în RC:
 Homotropia linguo-mandibulară
Potrivit acestei metode la o anumită retragere a
limbii corespunde o anumită retragere a
mandibulei, fenomen ce a putut fi observant și in
degluție. În acest sens pe baza sablonului maxilar
se aplică o bilă de ceară sau o freză care ar trebuie
atinsă de pacient cu vârful limbii. Ene a indicat în
acest sens aplicarea unei bile de ceară cu diametru
3-5 mm pe linia mediană a bazei șablonului la
unirea a 2/3 anterioare cu 1/3 posterioară.
 Metoda memoriei tisulare a lui Huberman
Este asemănătoare cu homotropia linguo mandibulară,
dar reperul se fixează la marginea distală a sablonului și
pacientului i se cere să atingă acest reper. Autorul a
observant în timpul acestor manevre de plasare a
mandibulei prin căutarea reperului, cum ochii urmăresc
de parcă ar cauta acest reper în memorie.
Alți autori indică atingerea luetei și i se cere pacientului
ulterior să atinga locul indicat. Aceste metode sunt
criticate de către Hickey prin posibilitatea de deplasare
a șablonului și de către Ramfjord care consideră ca are
loc de fapt o îndepartare a condililor de RC.
 Reflexul de ocluzie molar
Prin prezența degetelor (indexul de la
ambele maini) aplicate pe fața externă sau
ocluzală a șabloanelor în zona molarilor se
redeșteaptă reflexul molar de plasare a
mandibulei în RC.
În momentul în care pacientului i se cere
închiderea gurii degetele sunt retrase. Nici
aceasta metoda nu are atata siguranta în
determinare.
 Deglutiția
Hromatka folosește deglutiția atât în
amprentare cât și în plasarea mandibulei în RC.
Plasarea mandibulei în RC se
bazează pe efectul combinat al
mușchilor limbii, constrictori
superiori ai faringelui,
musculaturei și chinga orbiculo-
buccinatoare în cursul deglutiției.
Cercetarile lui George si
Ismail au demonstrate că
deglutiția pe gol, la comanda
medicului nu este urmata
totdeauna de plasarea
mandibului in RC.
 Hiperrextensia fortată
Descrisa de Lejoyeux, potrivit căreia pacientul este
așezat cu capul în hiperextensie forțată cu privirea fixate
în plafon, suprimând în acest fel acțiunea pterigoidienilor
externi, iar forta gravitatională acționează în sensul
plasării mandibulei într-o poziție retrudată.
 Metoda Boyanov combină hiperextensia capului cu
deglutiția, pacientul fiind rugat sa le realizeze
concomitent.
 O alta posibilitate de fixare in RC este cea în care se
realizează taieturi în V la nivelul suprafețelor ocluzale ale
șabloanelor în zona laterală (câte 2-3 taieturi pe fiecare
dintre cele două șabloane). Se utilizează ceară plastifiată
aplicată pe șablonul mandibular și se dirijează închiderea
în RC. Poziția poate fi verificată, după care la nivel ocluzal
poate fi aplicat un strat subtire de pasta ZOE pe unul
dintre șabloane.
Mulțumesc pentru atenție!