Teoria Cognitivă în Asistenţa

Socială
 

A. Beck (1976, 1979, preocupat de tratarea

anxietăţii),
A. Ellis (1962, terapia raţional-emotionala),
D. Meichenbaum (1977),
A. J. Rush (1977, 1983),
W. Glasser (1965, terapia realitate),
H. Goldstein (1981, 1984),
Rolul hotarator în determinarea comportamentului
revine concepţiei persoanei despre sine şi lume

Comportamentul este determinat si influenţat

în mod direct de gândurile individului şi nu de
forţe inconştiente, de conflicte sau sentimente
primare, arhaice si nici de stimulii externi

Emoţiile reprezintă în cea mai mare parte

rezultatul a ceea ce oamenii gândesc, presupun
sau cred despre ei înşişi ca şi despre mediul exterior
Cogniţia: reprezintă un mod de gandire, de a vedea
situaţiile, problemele sau de a interpreta faptele

Cognitie = ceea ce gândim într-o anumită

situaţie
 
Triada cognitivă: un ansamblu de cognitii, de
concepţii şi atitudini negative faţă de sine, de
lume şi de viitor.

-cogniţiilenegative faţă de sine (autoevaluarea

negativă de genul: inadecvat, indezirabil, incapabil),

-cogniţiiile negative faţă de lume (mediul este

perceput ca fiind suprasolicitant, ostil, epuizant,
culpabilizator),

- cogniţiile negative faţă de viitor (aşteptări

umilitoare, pesimism, ideaţie suicidară).
 Disfuncţii cognitive:
modalitati distorsionate de interpretare a realităţii,
erori sistematice ce perturbă procesul decizional

- abstracţia selectivă: selectarea şi extragerea unui

detaliu, cu ignorarea aspectelor generale ale
situaţiei, concentrarea pe un detaliu negativ chiar
dacă ansamblul situaţiei este pozitiv

- inferenţa arbitrară: elaborarea unei concluzii pe

baza unor informaţii inadecvate
-gândirea absolutistă: exprimări absolutiste, fără
nuanţe, totul sau nimic, bun-rău, succes-eşec, alb-
negru, etc

-amplificarea eşecurilor şi minimalizarea

succeselor: tendinţa de a elabora judecăţi extreme
referitoare la o anumită situaţie

- generalizarea cu dramatizare: o convingere

globală, generală bazată pe un eveniment particular;
 
-personalizarea: atribuirea de semnificaţii unor
evenimente sau situaţii care, de fapt nu au o legătură
cauzală ci, eventual tangenţială cu persoana în cauză;

-asumarea unei responsabilităţi excesive: tendinţa

de a atribui anumite evenimente negative unor erori sau
deficienţe personale, de multe ori imaginare ceea ce
conduce la diminuarea stimei de sine;

-evaluarea incorectă a unor situaţii: dezvoltarea de

sentimente şi stări de umilire şi disperare ca urmare a
unei atitudini critice sau respingătoare din partea
celorlalţi;

-atitudine disfuncţională: convingerea clientului că

valoarea sa ar depinde de opinia celorlalţi despre el.
 Tehnici utilizate:

-identificarea şi testarea gândurilor automate,

-schimbarea atribuirii responsabilităţii asupra evenimentelor

şi situaţiilor,

-reducerea aşteptărilor catastrofice,

-distanţarea faţă de situaţiile problematice,

-căutarea de soluţii alternative,

-repetiţia cognitivă pozitiva,

- instruirea încrederi în sine.

 Indicaţii în asistenţa socială:
- comportamente depresive,
- reducerea anxietăţii,
- eliminarea prejudecăţilor,
- eliminarea consumului de drog şi alcool,
- tulburări de personalitate
 

Contraindicaţii în asistenţa socială:

- victimele violenţei,
- persoane depresive cu ideaţie suicidară, cu
halucinaţii sau idei delirante,
- cazuri care necesită intervenţii rapide, de urgenţă.
 Un program cognitivist:
Terapia Realitate - W. Glasser

1. Principiul personal
 
2. Focalizarea pe comportamentul prezent al clientului,
pe felul in care gandeste, mai putin pe sentimente si mai
degraba pe prezent decat pe trecut
 
3. Evaluarea si realizarea unei judecati axiologice asupra
propriului comportament
 
4. Asistarea clientului in planificarea unui comportament
responsabil
 
5. Decizia angajarii in actiuni responsabile
 

6. Nu se accepta scuze pentru greseli si nici pentru

lipsa de performanta

7. Eliminarea pedepsei pentru esecurile clientului

8. Nu se renunta niciodata

1
11
1
Observatii:

-nu necesita tehnici speciale. Se aplica de catre

parinti copiilor, de catre sot sotiei, de catre patron
angajatilor,de catre preot enoriasilor, etc.

-forma de comunicare este dialogul deschis, precis,

clar si adecvat situatiei.

- se practica individual sau in grup, in scoli sau alte

institutii dar si in viata de zi cu zi.