Ultima noapte de

,,

dragoste, intaia
noapte de razboi’’

De Camil
Petrescu
Elev:Olaru
Bianca
 1.INTRODUCERE

Camil Petrescu (1894-1957), poet, romancier, eseist, dramaturg şi filosof,

cunoaşte consacrarea literară odată cu apariţia romanului ,,Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război” (1930), consolidându-şi prestigiul
literar prin publicarea celei de-a doua capodopere, romanul ,,Patul lui
Procust”(1933). Camil Petrescu constientizeaza si exprima necesitatea
sincronizarii literaturii cu filosofia si stiinta, fiind convins ca scriitorul
descrie realitatea propriei constiinte, actul de creatie fiind unul de
cunoastere, de descoperire a sinelui si nu unul de inventie. Viziunea despre
lume a scriitorului, articulata personajului-narator, este una a unui reflexiv
cu preocupari filosofice si literare. Asemenea eroilor sai, Camil Petrescu
este intelectualul rafinat, care pretuieste nobletea spiritului si pledeaza
pentru o noua ierarhie a valorilor, in functie de cantitatea de
intelectualitate incorporata in substanta unei opere. Noul roman, teoretizat
si creat de Camil Petrescu, accentueaza importanta factorului psihologic, in
detrimentul epicului. Aceasta formula se caracterizeaza prin deplasarea
actiunii din afara, in constiinta personajului. Ecoul, modul de reflectare a
evenimentului exterior in constiinta personajului devine mai important
decat semnificatia in sine a evenimentului.
 2. .ÎNCADRARE
Creația lui Camil Petrescu se încadrează
în romanul de tip modern prin faptul că trece
de la tema rurală abordată până atunci de
ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă,
etc.) la o literatură citadină. Acțiunea romanului
se desfășoară cu precădere în atmosfera
Bucureștiului din preajma Primului Război
Mondial dar și în Câmpulung. Tot aici spre
deosebire de eroii tradiționali de până
atunci(oieri, țărani etc.),Camil Petrescu creează
eroi intelectuali cărora le realizează o sondare
interioară utilizând procedeul de analiză
psihologică. Pe lângă aceasta, autorul utilizează
și tehnici existente în literatura europeană de
atunci (urmărind sincronizarea cu literatura
europeană), adoptând în mod special de la
Marcel Proust fluxul conştiinţei (literatura
înseamnă consemnarea propriilor gânduri).
Naratorii omniscienţi creau universe ireale,
lipsite de originalitate aşa că singurul mod real
de a cunoaşte este propria conştiinţă.
Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război este şi un roman
subiectiv prin naraţiunea este la
persoana I, naratorul fiind şi
personaj al acţiunii, literatura
propusă de Camil Petrescu fiind
una autentică, bazată pe sondarea
propriei conştiinţe, a propriului eu:
„ nu scriu decât ceea ce văd, ceea
ce aud, ceea ce înregistrează
simţurile mele…. (…) Eu nu pot
vorbi onest decât la persoana I.”
Sondarea propriei conștiințe se
realizează prin tehnici moderne
precum monologul interior,
introspecția sau fluxul
conștiinței și conferă romanului
o importantă dimensiune
MUTAREA ACTIUNII ROMANESTI PE O DURATA INTERIOARA DA NASTERE
UNEI PROZE ANALITICE DE FACTURA SUBIECTIVA, CE SE
CARACTERIZEAZA PRIN:

Substantialitate
 conceptie conform careia literatura trebuie sa
reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, gelozia,
cunoasterea, dreptatea, adevarul, orgoliul
ranit, demnitatea ;
 Noul roman devine „monografia unor idei”, iar
personajele „exemplificari ale unor principii”,
romancierul vazandu-si textul ca pe un „dosar
de existenta”.
 Autenticitate
 concept care vizeaza noutatea adusa de creatia
lui Camil Petrescu;
 presupune ilustrarea realitatii prin propria
constiinta – „Singura realitate pe care o pot
povesti este realitatea constiintei mele,
continutul meu psihologic.”
 este conferita de: tehnica deosebita: nararea la
persoana I →naratiune homodiegetica; narator
intradiegetic, focalizare interna.
Naratorul omniscient, obiectiv si naratiunea la persoana a III-a, specifice romanului
traditional, sunt inlocuite in romanul modern, de naratiunea subiectiva, la persoana
I. Exista o identitate intre planul naratorului si cel al personajului. Cititorul cunoaste
despre evenimente atat cat stie si protagonistul.
 Situarea eului narativ in centul povestirii confera textului
autenticitate. Camil Petrescu isi justifica optiunea pentru
persoana I astfel: „Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea
ce aud. Ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce
gandesc eu... din mine insumi nu pot iesi... eu nu pot
vorbi onest decat la persoana I.”
 Romanul devine astfel experienta interioara, in care
conteaza evenimentele de constiinta. Camil Petrescu
porneste de la ideea ca timpul subiectiv poate fi
recuperat prin anamneza, naratorul aducand in prezent
ganduri, indoieli, totul fiind subordonat memoriei
involuntare. La realizarea autenticitatii participa metoda
introspectiei, a observatiei si tehnica jurnalului.
 INTROSPECTIA / AUTOOBSERVAREA =
METODA PSIHOLOGICA BAZATA PE OBSERVAREA
PROPRIILOR TRAIRI PSIHICE

 consta in observarea vietii interioare a personajului-

narator, in analiza psihologica a constiintei sale;
 este prezenta de-a lungul intregului roman, naratorul-
personaj sondandu-si trairile pana in zonele cele mai
adanci ale subconstientului;
 modalitatea de realizare a introspectiei este monologul
interior (vorbire adresata siesi, traire vorbita, discurs
pentru sine).
 TEHNICA JURNALULUI – PRELUATA DE CAMIL
PETRESCU DE LA ANDRÉ GIDE SI MARCEL PROUST

 Stefan Gheorghidiu, personajul-narator, apeleaza la

anamneza (reactualizarea cunostintelor), cu scopul de a
uita. Personajul vrea sa se elibereze astfel de tot ce a
trait, astfel incat rememorarea trairilor devine un act
cathartic (de purificare).
 Naratorul-personaj nu respecta cronologia evenimentelor,
presupusa de tehnica jurnalului, ci expune ecoul
evenimentelor in constiinta sa, asa cum i le
reactualizeaza memoria involuntara, asadar fara un plan
prestabilit.
 Formula de roman promovata de Camil Petrescu
presupune un narator subiectiv, homodiegetic si
intradiegetic, iar focalizarea este interna fixa.
 STRUCTURA SI COMPOZITIE

 Romanul este compus din doua parti cu titluri semnificative:

 Cartea I – Ultima noapte de dragoste, cuprinzand 6 capitole;
 Cartea a II-a – Intaia noapte de razboi, alcatuita din 7 capitole.
 Daca partea I este in intregime fictionala, reprezentand rememorarea iubirii matrimoniale
esuate, dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a II-a, urmarind drama individului pe fundalul
celui de-al doilea Razboi Mondial, implica un aspect autobiografic, fiind construita dupa
jurnalul de campanie al autorului concret, atribuit, in roman, protagonistului. Urmatoarea
afirmatie vine sa sustina ipoteza precedenta: ,,...daca partea intaia a acestui roman e o
fabulatie, e adica nascocita [...], si deci eroul StefanGheorghidiu cu sotia lui sunt pura fictiune,
in schimb se poate afirma ca partea a doua a cartii, aceea care incepe cu intaia noapte de
razboi, este construita dupa memorialul de campanie al autorului, imprumutat cu amanunte
cu tot eroului”. (Camil Petrescu, Cuvant după un sfert de veac, prefata la editia din 1955 a
romanului ,, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’) .
 Aceasta modalitate de organizare a textului a determinat e serie de opinii critice care au
acuzat lipsa de omogenitate (unitate) a romanului. Astfel, Pompiliu Constantinescu identifica
„doua romane separate cu teme izolate”, Serban Cioculescu sesizeaza independenta celei de-
a doua parti, in raport cu prima, iar Eugen Lovinescu numeste aceasta organizare textuala
„defectuoasa”, „intrucat consta in juxtapunerea a doua romane diferite, unul al geloziei,
celalalt al razboilui, nelegate decat prin unitatea biologica a eroului.” Cele doua parti ale
romanului alcatuiesc insa un tot organic, prin raportarea la o singura constiinta – aceea a lui
Stefan Gheorghidiu – care analizeaza efectele celor doua experiente – dragostea si razboiul –
in planul interior.
 TITLUL
 doua etape in evolutia protagonistului – Daca initial, eroul
considera iubirea o experienta completa, traind naufragiul iubirii,
protagonistul isi canalizeaza atentia asupra razboiului, vazut
drept o experienta ce-l pune pe om fata in fata cu adevaruri care
exista dincolo de el, pe care omul nu le constientizeaza.
 doua ipostaze existentiale: viata si moartea.
 temele fundamentale ale romanului: iubirea si razboiul; titlul
devine astfel un „motiv anticipativ”
 Lexemul „noapte”, dubla ocurenta in titlu, simbolizeaza misterul,
necunoscutul, incertitudinea cu care se lupta permanent eroul.
 Termenul „razboi” poate fi interpretat dincolo de semnificatia sa
denotativa, drept un razboi interior, purtat in sufletul
protagonistului.
 CONSTRUCTIA
SUBIECTULUI
 Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, La
Piatra Craiului in munte, este posterioara intamplarilor relatate in tot resul Cartii
 I. Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale: timpul nararii / al
amintirii (prezentul frontului, in care sunt consemnate amintirile) si timpul narat /
evenimential (trecutul povestii de iubire).
 Acest artificiu de compozitie i-a indreptatit pe unii critici sa vorbeasca despre acea
trasatura de roman a tiroir („roman cu sertare”) sau despre frame-story („povestire
cu rama”). „Rama” o constituie razboiul, in spatiul caruia este prezentat initial eroul,
pentru ca apoi sa fie inserata experienta sa cu Ela, prin procedeul narativ al
macroanalepsei – capitolele 2-5; (analepsa = rememorare fulgeratoare a unui
eveniment anterior).
 Exista doua planuri:
 interior / subiectiv, cu accent pe trairi, sentimente;
 exterior / obiectiv, vizand oameni, mediu si fapte.
→ Stefan Gheorghidiu traieste doua realitati:
 (1) realitatea timpului psihologic (trairile interioare trecute si reamintite);
 (2) realitatea timpului cronologic (imaginea frontului).
 PREZENTAREA CELOR DOUA TEME
FUNDAMENTALE ALE ROMANULUI:

Iubirea
 Prezentata majoritar pe parcursul capitolelor 2,3,4,5 din Cartea I, povestea lui Stefan
Gheorghidiu si a sotiei sale, Ela, constituie reactualizarea unor intamplari, sub forma unei
macroanalepse. (analepsa – rememorare fulgeratoare a unui eveniment anterior) Procesul
de anamneza la care se supune personajul-narator are drept scop purificarea, uitarea.
 Iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si Ela se nascuse din orgoliul barbatului. Ela era cea mai frumoasa
studenta de la Litere, iar orgoliul de a se sti admirat datorita dragostei ce i-o purta Ela constituie
temelia iubirii dintre cei doi. Protagonistul crede ca iubirea s-ar inrudi cu perceptele morale: „iubesti
mai intai din mila, din datorie, din duiosie”, incercand sa se convinga pe sine ca acest sentiment s-ar
porunci rational – „iubirea e mai curand un proces de autosugestie.” Scapata insa la un moment dat de
sub control, „orice iubire e un monodeism, voluntar la inceput, patologic pe urma.”
 Conceptia despre iubire a protagonistului este una absoluta: „Cei ce se iubesc au drept de viata
si de moarte unul asupra celuilalt.” Stefan Gheorghidiu viseaza iubirea ce se consuma in alte
spatii decat cele reale, concrete: „Sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor, in ezitari,
falfairi.” Intelectual desavarsit, Gheorghidiu utilizeaza emotia estetica si cea intelectuala ca
instrument de cunoastere reciproca in cuplu. Cei doi citesc aceleasi carti, pe marginea carora
poarta discutii. Ela audiaza cursuri de matematici superioare si de filosofie pentru a-l urma pe
sotul ei. Intre cei doi exista comuniunea spirituala dorita de intelectualul Gheorghidiu, iar iubirea
lor se implineste atata timp cat sunt studenti saraci. Odata cu interventia mostenirii, se produce
si falimentul iubirii, caci Ela isi da la iveala firea pragmatica, pasiunea pentru lux, viata
montena, ceea ce il uimeste pe Stefan, care ar fi vrut-o „mereu feminina, deasupra discutiilor
acestea vulgare.” Intervine apoi gelozia, aceasta fiind radiografiata in cele mai mici detalii. Desi
sufera din iubire, Gheoghidiu dispretuieste acest sentiment, facand eforturi pentru a-si oculta
trairile. Esecul personajului este determinat de faptul ca a incercat o adaptare a lumii reale la
lumea simturilor, uitand ca adevarul ne ramane inaccesibil datorita slabiciunii simturilor.
Razboiul
Atitudinea scriitorului vizeaza desacralizarea marii teme a literaturii universale.
Intentia sa este de a demasca absurdul continut de razboi, falsele eroisme.
Aceasta perspectiva a scriitorului, l-a determinat pe George Calinescu sa afirme
ca acest roman constituie „tot ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor despre
razboi”.
Initial, in cap. I, razboiul este caricaturizat, fiind prezentata, de fapt, fata sa
reala. Pe parcursul capitolelor afectate razboiului se evidentiaza:
-caracterul real, autentic, cert al razboiului: „Se aude rapaiala de focuri plesnite
de arma. E singura in tot cuprinsul lumii. E originara ca intaiul om pe pamant.”
-antiteza cu viata civila, mediocra si ieftina, in raport cu maretia acestui
eveniment;
-sentimentul exacerbat de frica;
-situatiile contradictorii si absurde, datorate unei strategii incompetente;
-ororile acestui fenomen. Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde,
dezordine, invalmaseala. Apogeul absurdului reprezentat de razboi il constituie
capitolul „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”, in care este surprins in mod
realist tragismul confruntarii cu moartea. Viata compatriotilor tine de hazard, iar
eroismul este substituit cu spaima de moarte, ce anuleaza umanitatea, lasand
individului numai instinctul de supravietuire si automatismul.
 PORTRETUL LUI STEFAN
GHEORGHIDIU

Stefan Gheorghidiu ilustreaza fidel conceptia lui Camil Petrescu: „eroul de roman presupune
zbucium interior, loialitate, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de contingente
obisnuite, caractere monumentale, in conflict real cu societatea.” Personajul traieste doua
experiente „definitive” pentru formarea sa spirituala: dragostea si razboiul. Cea dintai experienta
de cunoastere este traita sub semnul inceritudinii si al indoielii. Eroul este in parmanenta preocupat
sa-i observe si sa-i judece pe ceilalti in functie de perceptia lui interioara. Iubirea este astfel
perceputa ca o experienta de imbogatire a revelatiilor intime, nu ca raportare a indragostitului la
fiinta celei dragi
→iubirea ca experiment, rezultata din orgoliul masculin si dintr-un proces de
autosugestie.
Tot din orgoliu, Gheorghidiu incearca sa o modeleze pe Ela dupa propriul ideal de feminitate. Pentru
erou, iubirea este o problema de cunoastere, nu de implicare sentimentala. Importanta nu este
istoria devenirii cuplului, si drumul launtric al personajului, de la mirajul iubirii absolute, la
indiferenta finala. A doua experienta definitiva este aceea a confruntarii cu moartea, ce o anuleaza
pe cea dintai. Desi ar fi putut sa evite participarea la razboi, profitand de averea sa, Stefan se
inroleaza voluntar, din dorinta de a experimenta si in acest domeniu al cunoasterii: „Ogoliului meu i
se pune acum, dealtfel, si o alta problema. Nu pot sa dezertez, caci, mai ales, n-as vrea sa existe
pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact, sa
lipseasca ea din intregul meu sufletesc. Ar avea fata de mine, cei care au fost acolo, o
superioritate, care mi s-ar parea inacceptabila. Ar constitui pentru mine o limitare.” Confruntandu-
se cu situatia-limita, protagonistul se autoanalizeaza lucid .
 CONCLUZIE

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâianoapte de

război” de Camil Petrescu este un roman modern de analiză
psihologică, fiind,totodată, şi un roman al autenticităţii
şi al experienţei prin temele abordate iubirea şi războiul,
prin complexitatea personajelor, prin concentrarea naraţiunii
asupra evenimentelor vieţii interioare, prin deplasarea
interesului spre estetica autenticităţii şi prin valorificarea
trăirii cât mai intense, în plan interior, de către personaje, a
unor experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa,
în seria capodoperelor literaturii române.