• Poet, romancier, nuvelist, dramaturg si eseist, Camil Petrescu
reprezintă alături de Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, George Calinescu, o voce artistică originală în procesul de innoire a romanului românesc interbelic. • Aparut în 1930, Ultima noapte este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: perspectiva narativă relativizată, inovație în peisajul literar al vremii, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memorie afectivă, narațiune la persoana I, luciditatea autoanalizei, construcția personajelor ale căror trăsături se dezvăluie treptat. • Tema romanului o constituie drama de constiinta a intelectualului, obligat sa se integreze într-o existenta cotidiană, dictată de forțe și rațiuni exterioare, necircumscrise idealului pe care si l-a asumat. Elemente de structură • Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin folosirea termenului „noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de experienţă ce-l marchează adânc şi copleşitor pe acesta. • Perspectiva narativă. Naraţiunea este la persoana I. Ştefan este naratorul personaj care prezintă acţiunea, având o cunoaştere limitată, incertă, aceasta conferind relativitate romanului. Prezentarea faptelor se realizează prin declanşarea memoriei involuntare după o discuţie de la popota ofiţerească. Astfel, autorul începe să prezinte coordonatele vieţii sale familiale din urmă cu doi ani de când aceasta începe. Despre roman
• Scris la persoana I, romanul este un lung
monolog interior, deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte. Planul interior (al trairilor, sentimentelor) alterneaza cu planul exterior, al lumii, vazute insa dintr-o unica perspectiva, subiectiva. Eroul, Stefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, insetat de absolut, dornic de cunoastere, de autenticitate, dominat de incertitudini si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei, in cautarea permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare. • Romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, în care timpul obiectiv evoluează paralel cu timpul subiectiv, acestea fiind cele doua planuri compoziționale ce-l motivează pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului romanesc. In plan subiectiv, memoria involuntara aduce in timpul obiectiv experienta ulterioara a eroului, aflat in permanenta in cautare de certitudini privind sentimentul profund de iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a iubirii. • Jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul Stefan Gheorghidiu il incepe odata cu experienta frontului, consemneaza drama iubirii adusa in memoria eroului de o discutie pe aceasta tema, purtata de ofiteri la popota regimentului. Astfel, Gheorghidiu isi aminteste inceputul iubirii sale cu Ela, sentiment ce parea absolut, deoarece eroul considera ca „cei ce se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt”. In jurnalul ce consemneaza evenimentele traite de erou in timp obiectiv sunt rememorate, aduse in timp subiectiv, deoarece ele se petrecusera cu doi ani inainte de a fi relatate. • Critica a reprosat autorului ca nu a separat cele 2 romane, al dragostei si al razboiului. Chiar daca aceste romane se pot citi separat, ele sunt complementare. In prima parte este relatată iubirea dintre Stefan Gheorghidiu și sotia sa, Ela, iar în partea a doua se prezintă jurnalul eroului aflat pe frontul primului război mondial. Partea a doua o rezolvă pe cea dintâi, căci tot ce era acolo minciuna si falsitate, durere individuala, nu inseamna aproape nimic in contextul unei tragedii colective, aceea a războiului.