 UN COMENTARIU MATEMATIC, SCRIS DE

JUDY GREEN si PAUL S. GREEN

Niculae Adina Ileana

An II – Istoria artei
 Acest articol, scris de Judy Green si Paul S Green reprezinta prima lor actiune
legata de istoria artei, prima publicare a lor dupa douazecisidoi de ani de casnicie.
Judy Green este doctor in logica matematica si a scris despre istoria matematicii, iar
Paul S Green si-a dat doctoratul in topologia algebrica si a scris lucrari despre fizica
matematica si geometrie.
Articolul pleaca de la fragmentul descris mai jos, si cuprinde detalii si concluzii
legate de perspectiva albertiana, cercetata in timp de specialisti in arta Renasterii si in
studiul perspectivei in general.
“Construirea unui model caroiat in perspectiva descrisa de Alberti, in lucrarea
sa “De pictura”, consta in mod explicit in alegerea unei linii de baza, divizarile ei, un
punct centric si o linie de vedere. Aceste elemente alese nu determina, ele insele,
rezultatul constructiei. Plasarea liniilor orizontale determina cu precizie una din
interpretarile lui Alberti. In special, interpretarile Ceciliei Grayson si ale lui
Parronchi sunt distincte una fata de cealalta prin urmarile descrise se ei.”
 In paragrafele 19 si 20 ale cartii I “De pictura”, Alberti descrie metoda
de reprezentare a perspectivei caroiajului, un desen cu patrate, vazut de
privitor de la distanta.
Descoperirea Ceciliei Grayson , publicata in 1964, referitoare la cinci
cuvinte dintr-o fraza neobservata pana atunci, scrisa in limba latina, o
versiune a paragrafului 20, a trezit un numar de comentarii asupra metodei
lui Alberti in determinarea plasarii liniilor orizontale ale desenului caroiat.
Subiectul prezentei note se refera la cateva observatii matematice,
aratand, in special, modul cum, rationamentul geometric, stabileste o
legatura intre interpretarea pasajului din descoperirea relatata de Grayson si
aceea a pasajului din paragraful 19.
Vom vedea, de asemenea, diferite interpretari privind constructia lui
Alberti, care, pot fi diferite de rezultatele actuale, pe care cei doi le explica
in continuare. Mai jos avem traducerea Ceciliei Grayson a paragrafului 20,
astfel:”Dar in ceea ce priveste ipoteza cantitatilor transversale succesive, eu
observ urmatoarea metoda: Am o suprafata de desen, pe care trasez o
singura linie dreapta si pe care o divid in mai multe parti, ca si cele ale unei
linii de baza divizata a unui trunghi.
 Apoi plasez un punct deasupra acestei linii, direct deasupra unui capat
al ei, la inaltimea similara punctului centric al liniei de baza a
dreptunghiului si, de la aceste puncte trasez linii catre fiecare divizare a
liniei.
Dupa aceea, determin distanta pe care o vreau intre ochiul privitorului si
desen si, avand stabilita pozitia intersectiei la distanta, efectuez intersectia
cu o perpendiculara. Aceasta perpendiculara imi va da, in locurile unde taie
alte linii, masura distantei ce ar trebui sa fie in fiecare caz, intre liniile
echidistante transversale ale desenului.
Consideratiile urmatoare arata ca alegerea unei linii de baza, divizarile
ei, punctul centric si distanta dintre privitor si imagine, nu determina
complet, descrierea desenului caroiat , pe panza.
Urmarindu-l pe Samuel Edgerton, utilizam termenul de “punct de
distanta”, pentru punctul de la care Alberti traseaza linii catre fiecare din
divizarile liniei de baza a diagramei auxiliare. Constructia lui Alberti
pretinde ca distanta dintre privitor si pictura, distanta de vedere, sa fie egala
cu distanta intre perpendiculara si punctul de distanta. Daca punctul de
distanta si perpendiculara sunt ambele mutate orizontal, in asa fel incat, sa
nu se schimbe distanta intre ele, nemodificandu-se distanta de vedere, apoi,
desi liniile orizontale se deplaseaza, intotdeauna, se produce perspectiva
valabila a modelului caroiat.
 Plasarile, posibil diferite, ale punctului de distanta si a perpendicularei produc o infinitate
de perspective modelelor valide, chiar dupa fixarea liniei de baza, divizarile ei, punctul centric si
distanta de vedere.
Exemplelele plasarii diferite a punctului de distanta si a perpendicularei sunt date in Fig.1
pentru cazul in care distanta de vedere este un numar integral braccia, fiind egal cu distanta
dintre doua (nu neaparat consecutive) puncte ale subdivizarii liniei de baza, si in Fig. 2, cand
aceasta distanta nu este un numar integral braccia.
 In particular, este evident ca linia de baza devine ,cu siguranta, una din liniile orizontale ale
desenului, cand perpendiculara este pozitionata deasupra punctului de subdivizare in diagrama
auxiliara (Fig. 1a si Fig 2b)
 In relatarea lui Grayson despre metoda lui Alberti, punctul de distanta este constrans sa se
intinda peste un punct final, care este, implicit, acceptat sa fie un punct de subdiviziune, deci
doar Fig. 1a si Fig. 2a sunt admisibile. In consecinta, linia de baza a imaginii reprezinta una din
liniile orizontale ale picturii, daca, si numai daca, distanta dintre privitor si imagine este un
numar integral braccia.
 Acest punct nu este, in mod explicit, discutat in nici un comentariu, desi Grayson, in
notitele sale despre traducerea operei “De pictura”, dezvaluie propriile idei despre
paragraful 20, printr-o diagrama asemenea Fig. 2a.
In diagrama sa, distanta de vedere nu e un numar integral braccia, si linia de baza, in
consecinta, nu reprezinta o inie orizontala a desenului.
In fiecare diagrama, tinand cont de relatarea lui Edgerton, intersectia proiectata apare
pentru a se opri la un punct de subdivizare, si, de aceea, fiecare linie de baza reprezinta o
orizontala a desenului.
 Cu siguranta, metoda singurului pas bifocal, pe care o speculeaza
Edgerton, metoda lui Alberti poate fi insusita, intotdeauna face ca linia de
baza sa reprezinte una din liniile subdivizarii caroiajului.
Edgerton nu pare sa observe ca, daca metoda albertiana apare intr-
adevar ca reconstructia lui Grayson, separarea in doi pasi introduce
posibilitatea, ca sa nu fie nevoie, ca linia de baza sa reprezinte una din
orizontalele desenului.
Daca Joan Gadol urmareste in construirea pasajului aceeasi specificatie,
ca linia de baza reprezinta una din orizontalele desenului, atunci trebuie sa
retinem ca perpendiculara trebuie asezata pe una din subdiviziunile liniei de
baza in diagrama auxiliara.
Comentariul lui Grayson pe marginea pasajului incearca sa lase deschisa
intrebarea daca Alberti a intentionat sa reprezinte intotdeauna linia de baza a
unui dreptunghi ca fiind una din liniile orizontale ale desenului.
In orice caz, ce am retinut deja, este ca, cel putin una din diagramele
sale ilustreaza o exceptie a teoriei de mai sus.
In consecinta in interpretarea lui Alessandro Parronchi, diagrama
auxiliara este construita (posibil extinsa) direct pe suprafata desenata, iar
perpendiculara scade de la punctul centric spre linia de baza.
 In acest caz, linia de baza reprezinta una din liniile orizontale ale
desenului, daca punctul centric se aseaza direct peste unul din punctele
de subdivizare.
Deci, Parronchi considera in mod categoric posibilitatea ca segmentul
de linie perpendiculara de la punctul centric, spre linia de baza se aseaza
la jumatatea distantei dintre doua puncte de subdivizine, el
nementionand ca, in acest caz, linia de baza nu reprezinta linia orizontala
a desenului.
Intr-un studiu recent asupra lui Leonardo da Vinci , Kim H. Veltman
preia constructia caroiajului lui Alberti dintr-un pasaj ulterior din “De
pictura”, descriind tehnica in care artistul vede scena ca si cum ar fi
reprezentata printr-un “val tesut pierdut”.
In consecinta, Veltman plaseaza constructia intr-un context
tridimensional, cu planul diagramei auxiliare perpendicular pe planul
valului.
In comentarea modului cum liniile orizontale pot fi mutate de la
diagrama auxiliara spre imagine, Veltman descrie plasarile diagramei
auxiliare in planul desenului.
In contrast cu relatarea de mai sus, Veltman muta diagrama auxiliara,
incluzand linia de baza si punctele de subdiviziune ale ei, si arata ca
intotdeauna perpendiculara se deplaseaza prin punctul de subdiviziune.
 Astfel, fiecare versiune a constructiei, luata in considerare de
Veltman, duce la modelul caroiat in care linia de baza este una din liniile
orizontale.
Se pot face analize similare cu alte metode de perspectiva din
Renastere, cu modele caroiate si interpretari moderne ale acestora.
Strans legate de “construzione legittima” este una din constructiile
lui Leonardo da Vinci.
El incepe cu un trapez, presupus a fi o reprezentare in perspectiva a
unui patrat, si arata cum sa descoperi distanta de vedere si cum sa extinzi
orice sistem al subdivizarii egale a liniei de baza, la un sistem de
perspectiva a carourilor, subdivizand un patrat in perspectiva.
Desi punctul de plecare este putin diferit, etapele finale ale acestei
constructii pot fi exprimate in termenii lui Alberti, acolo unde
perpendiculara este ridicata la un capat al liniei de baza, iar punctul de
distanta este pe partea opusa a perpendicularei din trapezul original.
Atat formularea problemei, cat si diagrama concomitenta , sugereaza
ca ambele capete ale liniei de baza, sunt puncte de subdiviziune si, prin
urmare, linia de baza este una din liniile orizontale ale modelului final.
Constructia descrisa de Filarete, care este mult mai apropiata de ideea lui
Alberti, plaseaza din nou perpendiculara si punctul de distanta la o margine
dincolo de suprafata picturii respective.
Desi propria diagrama a lui Filarete arata un caz in care marginea suprafetei
picturii formeaza perpendiculara, care trece printr-un punct de subdiviziune,
iar linia de baza este o linie orizontala a desenului. acest lucru nu este evident
din text, ca asa trebuie sa fie, si, ca urmare, Van Oettingen aduce o diagrama
reprezentativa, in care ipoteza de mai sus este infirmata.
In concordanta cu descrierea lui Robert Klein a constructiei lui Gauricus,
perpendiculara trece mereu prin puncte de subdiviziune, si prin urmare, linia
de baza este intotdeauna o linie orizontala a modelului caroiat.
Metoda lui Viator, care nu implica o perpendiculara, are, de asemenea,
proprietatea ca linia de baza este intotdeauna linia orizontala a caroiajului.
Astfel, remarca lui William Irvins ca, constructia lui Viator intotdeauna aduce
aceleasi rezultate ca si cea a lui Alberti, este echivalenta cu afirmatia ca,
constructia lui Alberti intotdeauna face din linia de baza o linie orizontala a
desenului.
 Desi nu suntem in masura sa avem o opinie daca Alberti a intentionat sa
reprezinte linia de baza ca pe o orizontala a desenului, putem afirma ca nu
se poate, in afara de cazul cand piciorul perpendicularei este un punct de
subdiviziune al liniei de baza.
In interpretarea Ceciliei Grayson, aceasta pretinde ca distanta dintre
privitor si imagine trebuie sa fie un numar integral braccia.
In interpretarea lui Parronchi, acesta sustine ca punctul centric este
pozitionat direct deasupra unuia din punctele de subdiviziune.
Indeosebi, daca punctul centric si distanta de vedere erau alese a nu fi
numere braccia, atunci reconstructia lui Parronchi a metodei albertiene ar fi
dus la o imagine in care linia de baza ar fi reprezentata ca o linie orizontala
a desenului, in timp ce a lui Grayson nu ar fi reprezentat.
Pe de alta parte, daca punctul centric nu este asezat deasupra punctului
de subdiviziune si distanta de vedere a fost aleasa ca un numar integral
braccia, atunci reconstructia lui Grayson, mai degraba decat cea a lui
Parronchi, ar fi avut linia de baza o orizontala a desenului.
Notele anterioare sunt reprezentative pentru o observatie mai generala:
daca se stie linia de baza, divizarile ei, punctul centric si distanta dintre
privitor si pictura, se pot pronunta rezultatele aplicarii reconstructiei
metodei albertiene, suficient de explicit.
 In special reconstructia Ceciliei Grayson si a lui Alessandro Parronchi
vor conduce , in general, la rezultate diferite, in afara de cazul cand punctul
centric se aseaza deasupra punctului de subdiviziune, iar distanta de vedere
este un numar integral braccia.

Punctul centric si distanta de vedere intotdeauna pot fi recuperate de la

un desen complet, care contine un model caroiat.

Desi, daca se poate reconstrui pozitia liniei de baza atat de bine, putem
utiliza notele anterioare pentru a determina, in mod precis, metoda
perspectivei, pe care ar fi putut-o aplica artistul.