nemetalelor
hidrogen (H), carbon (C), azot (N), oxigen (O), fosfor (P), sulf (S), seleniu (Se).
Substantele simple – nemetalele se gãsesc în trei stãri de agregare.
-hidrogenul, azotul, oxigenul, fluorul, clorul si gazele inerte sînt substante gazoase,
-iar borul, carbonul, siliciul, fosforul, arsenul, sulful, seleniul, telurul, iodul si astatiniul sînt
substante solide.
ROLUL OXIGENULUI IN ORGANISMAL UMAN
• Reprezintă 65% din masa corpului.
• Atomii de oxigen sunt prezenţi în apă (65-
90% din masa fiecărei celule a corpului
uman).
• Oxigenul se mai regăseşte în plămâni şi în
sânge fiind esenţial respiraţiei.
• Când o celulă sănătoasă primeşte oxigen,
membrana ei permite să intre doar cantitatea
de care are nevoie.
• Celula tumorală (celulele nesănătoase) nu
poate să filtreze cantitatea de oxigen de care
are nevoie
• La un surplus de oxigen, celulele sănătoase
îşi iau doar necesarul;
• Celulele bolnave nu pot să respingă
oxigenul. Acesta pătrunde în celule şi începe
să le distrugă. Cu cât aportul de oxigen
(dozat, evident) este mai mare în celule, cu
atât ele se distrug mai repede, pentru că nu
se pot apăra împotriva lui
• Hidrogenul este cel mai ușor, cel mai simplu
și cel mai răspândit element chimic din
univers. Aceasta constituie aproximativ 75%
din greutatea totală a elementelor din spaţiu.
• Hidrogenul este utilizat ca și combustibil
alternativ pentru transport. Energia chimică
eliberată de către hidrogenul prin ardere este
similară cu cea utilizată în motoarele cu
combustie internă. Pe această bază, de
asemenea, sunt create elemente de
combustie, care implică formarea de apă și
energie electrică printr-o reacție chimică a
hidrogenului și oxigenului.
• Hidrogenul este utilizat pe scară largă în
industria petrolieră şi chimică și este adesea
folosit pentru o varietate de probleme fizice
și inginerești. De exemplu, în industria de
sudare și ca agent de răcire.
• Hidrogenul este periculos pentru om,
deoarece gazul se poate aprinde în contact
cu aerul. Mai mult, acest gaz nu este potrivit
pentru respirație.
Sulf (S)
Reprezintă 0.25% din masa corpului. Se
gaseşte în mulţi aminoacizi, în vitamina
B1 şi vitamina B7. Este necesar
proceselor de dezvoltare şi
neurologice, pentru sinteza
colagenului, creşterii circulaţiei
sângelui, diminuarii crampelor şi a
durerilor de spate, reducerii
inflamatiilor, ajutării vindecării
muşchiilor, ajutării ficatului în
producerea colinei, reglării funcţiei
inimii si creierului.
Azotul este o parte esențială
în componența aminoacizilor
și a acizilor nucleici, ceea ce îl
face vital.