CURS 6

Mandatul european de arestare

Partea a III-a

Asistența judiciară în materie penală

Revocarea deciziei în baza căreia a fost
emis mandatul european de arestare
 Atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea
deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea
arestării sau a fost emis mandatul european de arestare:
 a) procurorul, sesizat prin primirea mandatului european de
arestare sau ca urmare a semnalării introduse în Sistemul de
Informaţii Schengen, dispune clasarea şi, dacă este cazul,
revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată
şi informează despre acestea Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General
al Poliţiei Române şi direcţia de specialitate din cadrul
Ministerului Justiţiei;
 b) judecătorul, sesizat ca urmare a semnalării introduse în
Sistemul de Informaţii Schengen sau potrivit sesizării
formulate de procuror, ia act, prin sentinţă definitivă, de
revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea
în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de
arestare, după caz, şi dispune revocarea măsurii preventive
luate faţă de persoana solicitată.
Revocarea deciziei în baza căreia a fost
emis mandatul european de arestare
 Dacă informarea privind revocarea deciziei în baza
căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării
sau a fost emis mandatul european de arestare
intervine după rămânerea definitivă a hotărârii prin
care s-a dispus predarea persoanei solicitate către
statul emitent, curtea de apel competentă, la
sesizarea procurorului, dispune prin sentinţă definitivă
revocarea executării mandatului european de arestare
şi, dacă este cazul, revocarea măsurii privative de
libertate dispuse anterior.
 Repararea pagubei materiale sau a unei daune morale
în cazul privării ori restrângerii de libertate în baza
unor semnalări în vederea arestării sau a unor
mandate europene de arestare retrase sau revocate
este suportată de statul emitent, potrivit legii acestuia.
 Predarea persoanei solicitate
 Predarea persoanei urmărite se realizează de către
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională
din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei
Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza
căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile
de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti
de predare.
 Dacă din motive independente de voinţa
autorităţilor române sau ale statului emitent,
predarea nu se poate efectua în termenul stabilit
de către Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului
emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile
de la noua dată convenită.
 Predarea persoanei solicitate
 În cazul în care sunt depăşite termenele maxime
pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie
primită de către statul emitent, se va proceda la
punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca
acest fapt să constituie un motiv de refuz al
executării unui viitor mandat european de arestare,
bazat pe aceleaşi fapte.
 În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile
române comunică autorităţilor statului emitent care
asigură preluarea persoanei predate durata arestului
efectuat de către aceasta în executarea mandatului
european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din
pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care
se va aplica.
 Predarea persoanei solicitate
 În situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de
către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână
până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare
cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se
amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării
condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
 Predarea poate fi amânată atunci când:
  a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că
persoana extrădată suferă de o boală gravă care face
imposibilă predarea imediată.
 b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de
un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea
cauzei care a determinat amânarea;
 c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar
avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia
acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni
şi numai o singură dată.
 Predarea amânată a persoanei solicitate
 În cazul amânării predării persoanei extrădate, instanţa emite un
mandat de arestare provizorie în vederea extrădării.
 În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii
cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare
preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de
autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în
vederea extrădării intră în vigoare la data încetării motivelor care
au justificat amânarea.
 În caz de amânare a predării, la cererea expresă a statului
solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o
durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi cele din
statul solicitant.
 Atunci când cererea de predare temporară este transmisă după
rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară
este aprobată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a
soluţionat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în
cameră de consiliu.
 Predarea amânată a persoanei solicitate
 Condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin
acordul încheiat între autorităţile române şi cele
străine competente. Pentru România autoritatea
competentă este Ministerul Justiţiei, prin direcţia de
specialitate.
 Preluarea persoanei extrădate şi returnarea acesteia
se fac de către autorităţile competente ale statului
solicitant, pe teritoriul României. Cheltuielile privind
preluarea şi returnarea persoanei extrădate sunt
suportate de statul solicitant.
 Dacă persoana predată temporar se află în executarea
unei pedepse sau măsuri privative de libertate,
executarea pedepsei sau a măsurii se consideră
suspendată începând cu data la care persoana a fost
preluată de statul emitent până la data returnării
acesteia.
 Predarea de bunuri
 Din oficiu sau la cererea autorităţii judiciare emitente,
autoritatea judiciară de executare română va putea dispune
indisponibilizarea şi predarea, în conformitate cu legea
română, a bunurilor care constituie mijloace materiale de
probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca
urmare a săvârşirii infracţiunii care stă la baza mandatului
european de arestare, fără a aduce atingere drepturilor pe
care statul român sau terţii le pot avea asupra acestora.
 Acestea se predau chiar şi atunci când mandatul european
de arestare nu se poate executa din cauza decesului sau
evadării persoanei solicitate.
 În cazul în care bunurile sunt susceptibile să fie
indisponibilizate sau confiscate în România şi, totodată,
necesare bunei desfăşurări a procesului penal aflat pe rolul
autorităţilor judiciare române, autoritatea română de
executare poate refuza predarea acestora sau poate
dispune predarea lor temporară, sub rezerva restituirii.
 Concursul de cereri
 În cazul în care două sau mai multe state membre
ale Uniunii Europene au emis un mandat european
de arestare în legătură cu aceeaşi persoană,
autoritatea judiciară de executare română va decide
asupra priorităţii de executare, ţinând seama de
toate circumstanţele şi, în special, de locul săvârşirii
şi gravitatea infracţiunii, de data emiterii
mandatelor, precum şi de împrejurarea că mandatul
a fost emis în vederea urmăririi penale, a judecăţii
sau în vederea executării unei pedepse sau unei
măsuri de siguranţă.
 Autoritatea judiciară de executare română va putea
solicita, dacă este cazul, avizul Eurojust cu privire la
această hotărâre.
 Concursul de cereri
 În cazul concurenţei între un mandat european de
arestare şi o cerere de extrădare prezentată de
către un stat terţ, autoritatea judiciară de
executare română va decide, luând în considerare
toate circumstanţele şi, în special, cele arăte mai
sus, ca şi cele prevăzute în convenţia de
extrădare aplicabilă în relaţia cu statul terţ.
 În cazul în care va da prioritate cererii de
extrădare, se vor aplica dispoziţiile referitoare la
procedura extrădării, iar autoritatea judiciară de
executare română va aduce acest lucru la
cunoştinţa autorităţii emitente a mandatului
european de arestare.
 Concursul de cereri
 În cazul în care cu privire la aceeaşi persoană, înainte de
predarea acesteia, autorităţile române primesc din partea
autorităţilor competente ale aceluiaşi stat membru
emitent două sau mai multe mandate, cauzele privind
executarea acestor mandate europene de arestare se
conexează la instanţa cea dintâi sesizată, pronunţându-se
o singură hotărâre cu privire la executarea fiecăruia dintre
mandatele europene de arestare.
 În cazul în care predarea este admisă doar pentru una sau
unele dintre fapte, în hotărârea de predare se
menţionează expres acest lucru, dispoziţiile privitoare la
regula specialităţii aplicându-se în mod corespunzător.
 Se menţionează în alineatul 5 al articolului 114 că
dispoziţiile referitoare la concursul de cereri nu aduc
atingere obligaţiilor derivate din calitatea României de
parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale.
 Regula specialităţii
 Consimţământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea
sau deţinerea unei persoane de către autorităţile române
pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui
mandat european de arestare se prezumă că a fost dat de către
acele state membre care au transmis o notificare în acest sens
Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă
autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin
hotărârea de predare.
 Dacă autoritatea judiciară de executare a formulat o declaraţie
prin care consimţământul sau autorizarea pentru judecarea
sau executarea unei pedepse ori măsuri de siguranţă în
România nu acoperă şi altă infracţiune, comisă înainte de
predarea unei persoane, dar neprevăzută în mandatul
european de arestare care a motivat această predare statului
român, persoana predată autorităţilor române nu va putea fi
judecată sau privată de libertate pentru o altă infracţiune
comisă înainte de predarea sa, cu excepţia cazului în care
statul de executare a mandatului autorizează acest lucru.
 Regula specialităţii
 În acest scop, autoritatea judiciară emitentă română
va prezenta autorităţii judiciare de executare o
cerere de autorizare, însoţită de informaţiile
prevăzute pentru a fi incluse în mandatul european
de arestare.
 În relaţia cu alte state membre decât cele la care
consimţământul este prezumat, consimţământul
autorităţii judiciare române de executare este
necesar.
 În acest sens, judecătorul competent se pronunţă,
prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu,
fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile
de la primirea cererii, fără a aduce atingere
garanţiilor privitoare la executarea mandatului
european de arestare referitoare la drepturile
persoanei vizate de mandat, prevăzute în art. 97.
 Regula specialităţii
 Restricţiile prezentate privind regula specialității nu se
aplică atunci când intervine una dintre următoarele
circumstanţe:
 a) când persoana urmărită a renunţat în mod expres în
faţa autorităţii judiciare de executare la regula
specialităţii, înaintea predării;
 b) când persoana urmărită a renunţat, după predare,
să recurgă la regula specialităţii în legătură cu anumite
infracţiuni anterioare predării sale.
 Declaraţia de renunţare la regula specialităţii se dă în
faţa autorităţii judiciare competente a statului membru
emitent, întocmindu-se un proces-verbal conform
dreptului intern al acestuia.
 Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un
avocat.
 Renunţarea la regula specialităţii trebuie să fie
voluntară şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra
consecinţelor acesteia;
 Regula specialităţii
 c) când, având posibilitatea să
părăsească teritoriul statului membru
căruia i-a fost predată, persoana în cauză
nu a făcut acest lucru în termen de 45 de
zile de la punerea sa definitivă în libertate
sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-
a părăsit;
 d) când infracţiunea nu este sancţionată
cu o pedeapsă privativă de libertate;
 e) când la terminarea procesului penal,
nu se aplică o pedeapsă privativă de
libertate sau o măsură de siguranţă.
Tranzitul
 Tranzitul pe teritoriul României al unei
persoane, în vederea executării unui
mandat european de arestare, se acordă la
cererea statului emitent, care trebuie să
prezinte, potrivit art. 116, următoarele date:
 a) existenţa unui mandat european de
arestare;
 b) identitatea şi cetăţenia persoanei care
face obiectul mandatului european;
 c) încadrarea juridică a faptei;
 d) descrierea împrejurărilor în care
infracţiunea a fost săvârşită, inclusiv data şi
locul.
 Tranzitul
 Cererea nu trebuie formulată şi aceste informaţii nu trebuie
prezentate în situaţia tranzitului aerian fără escală, cu
excepţia cazului în care s-ar produce o aterizare forţată.
 Cererea şi informaţiile privind tranzitul se transmit
Ministerului Justiţiei, acesta le înaintează, de îndată, Curţii
de Apel Bucureşti care, în complet format din doi judecători
ai Secţiei Penale, se pronunţă cu privire la cererea de
tranzit, în ziua primirii acesteia, prin încheiere dată în
camera de consiliu. Încheierea este definitivă şi se
comunică imediat Ministerului Justiţiei, care informează de
îndată statul emitent.
 În cazul în care persoana ce face obiectul mandatului
european are cetăţenia română, tranzitul va fi condiţionat
de transferarea în România a persoanei tranzitate, în cazul
în care împotriva acesteia se pronunţă o pedeapsă
privativă de libertate în statul solicitant, persoana în cauză
urmând a executa în România pedepsa privativă de
libertate la care a fost condamnat.
 Predarea şi extrădarea
ulterioare
 Consimţământul la predarea ulterioară de către
statul român a unei persoane către un alt stat
membru al Uniunii Europene, în baza unui
mandat european de arestare emis pentru o
infracţiune comisă înaintea predării sale, se
presupune că a fost dat de toate acele state de
executare care au informat Secretariatul General
asupra dispoziţiei favorabile în această privinţă,
mai puţin în cazul special în care autoritatea
judiciară de executare declară contrariul în
hotărârea de predare.
 Consimţământul autorităţii judiciare de executare
din alt stat nu este necesar la predarea de către
statul român a unei persoane care i-a fost
predată în executarea unui mandat european
pentru o infracţiune comisă înaintea predării sale,
în următoarele cazuri:
 Predarea şi extrădarea ulterioare
 a) dacă persoana urmărită, având ocazia să părăsească
teritoriul statului căruia i-a fost predată, nu a făcut acest
lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă
în libertate, sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a
părăsit;
 b) dacă persoana urmărită a consimţit să fie predată
unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât statul
de executare, în baza unui mandat de arestare
european.
 Consimţământul se exprimă în faţa autorităţii judiciare
competente a statului membru emitent şi se
consemnează într-un proces-verbal întocmit conform
dreptului intern al acestuia.
 Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un
avocat.
 Consimţământul trebuie exprimat în mod liber şi în
deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor sale;
 c) dacă persoana urmărită renunţă la regula specialităţii.
 Predarea şi extrădarea ulterioare
 În alte situaţii decât cele arătate, este necesară
aprobarea autorităţii judiciare de executare, care se
va solicita în conformitate cu dispoziţiile
corespunzătoare privitoare la mandatul european
de arestare.
 În relaţia cu alte state membre decât cele la care
consimţământul este prezumat, consimţământul
autorităţii judiciare române de executare pentru
predarea persoanei solicitate către un stat terţ este
necesar.
 În acest sens, judecătorul competent se pronunţă,
prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu,
fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile
de la primirea cererii, fără a aduce atingere
garanţiilor privitoare la executarea mandatului
european de arestare referitoare la drepturile
persoanei vizate de mandat, potrivit art. 97.
 Predarea şi extrădarea ulterioare
 În cazul în care persoana urmărită a fost
extrădată în România dintr-un stat terţ care a
protejat-o prin dispoziţii referitoare la regula
specialităţii în acordul pe baza căruia a fost
extrădată, autoritatea judiciară română de
executare va solicita autorizarea statului care
a extrădat-o pentru a putea fi predată statului
emitent al unui mandat european de arestare.
 Termenele de soluţionare şi executare a
mandatului european de arestare vor începe
să curgă de la data la care regula specialităţii
încetează să se aplice.
 În timp ce soluţionează cererea de autorizare,
autoritatea judiciară română de executare va
continua să asigure condiţiile materiale
necesare pentru o predare efectivă.
 Predarea şi extrădarea ulterioare
 Extrădarea unei persoane care a fost predată în
România în baza unui mandat european de arestare,
solicitată ulterior de către un stat care nu este
membru al Uniunii Europene, nu se poate acorda fără
consimţământul autorităţii judiciare de executare care
a aprobat predarea.
 În cazul în care autorităţile judiciare române au
acordat predarea unei persoane unui alt stat membru
al Uniunii Europene, în baza unui mandat european de
arestare, iar autorităţile judiciare emitente solicită
consimţământul de a extrăda persoana urmărită către
un terţ stat care nu este membru al Uniunii Europene,
consimţământul va fi acordat în conformitate cu
instrumentele bilaterale sau multilaterale la care
România este parte, luându-se în considerare cererea
de extrădare.
 Imunităţi şi privilegii
 Când persoana la care se referă mandatul european
de arestare se bucură de imunitate în România,
autoritatea judiciară de executare va solicita fără
întârziere autorităţii competente ridicarea acestui
privilegiu.
 Dacă ridicarea imunităţii este de competenţa unui alt
stat sau a unei organizaţii internaţionale, cererea va
fi formulată de autoritatea judiciară care a emis
mandatul european de arestare, autoritatea judiciară
de executare comunicând această împrejurare
autorităţii judiciare emitente.
 În timpul în care cererea de retragere a imunităţii
este în curs de soluţionare, autoritatea judiciară de
executare ia măsurile pe care le consideră necesare
pentru a garanta predarea efectivă când persoana a
încetat să se mai bucure de privilegiul imunităţii.
 Imunităţi şi privilegii
 Termenele de soluţionare a mandatului european
de arestare încep să curgă de la data când
autoritatea judiciară de executare a fost informată
despre ridicarea sau retragerea imunităţii.
 Când persoana la care se referă mandatul
european de arestare a ajuns în România ca
urmare a extrădării dintr-un stat terţ care nu este
membru al Uniunii Europene, iar predarea este
limitată la infracţiunea pentru care s-a acordat,
termenele de soluţionare a mandatului european
de arestare încep să curgă din momentul în care
autorităţile statului care a extrădat persoana
urmărită îşi dau acordul ca regula specialităţii să
rămână fără efect, iar persoana poate fi predată
statului emitent al mandatului european.
 Imunităţi şi privilegii
 Până la luarea deciziei, autoritatea judiciară de
executare va lua măsurile necesare pentru a se
efectua predarea, dacă este cazul.
 După cum s-a putut observa în urma analizării
condiţiilor de emitere şi executare a mandatului
european de arestare, prevederile acestuia
permit o derulare rapidă a procedurilor de
predare a unei persoane urmărite pentru a fi
trasă la răspundere penală într-un stat membru
al Uniunii Europene sau pentru a supune
această persoană la executarea unei pedepse
ori a unei măsuri de siguranţă privative de
libertate pronunţate în unul dintre aceste state,
respectându-se însă cu stricteţe drepturile
procesuale ale persoanei vizate de predare în
baza mandatului.
Asistenţa judiciară
internaţională în materie
penală
Condiţiile în care poate fi solicitată şi acordată
asistenţa judiciară internaţională în materie
penală, asemănătoare, în general, celor ale
extrădării, sunt expuse în Legea nr. 302/2004.
 Legea română prevede motivele obligatorii de
refuz al cooperării judiciare, motive care, fiind
aceleaşi ca în cazul extrădării, au fost examinate.
 Legea prevede că asistenţa judiciară internaţională
nu este admisibilă, în baza principiului non bis in
idem, cu excepţia cazului în care este cerută în
scopul revizuirii hotărârii definitive pentru unul
dintre motivele care justifică promovarea uneia din
căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de
procedură penală al României.
Principii generale ale asistenţei
judiciare penale internaţionale
 Un alt principiu general ce caracterizează asistenţa judiciară
internaţională în materie penală este confidenţialitatea,
motiv pentru care partea solicitantă poate cere părţii
solicitate să vegheze ca cererea de asistenţă şi conţinutul
acesteia să rămână confidenţiale, afară de cazul în care
aceasta nu este compatibilă cu executarea cererii de
asistenţă.
 Dacă partea solicitată nu se poate conforma imperativelor
confidenţialităţii, ea va informa de îndată despre aceasta
partea solicitantă.
 Legea română prevede în articolul 9 că statul român are
obligaţia de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului
solicitant, confidenţialitatea cererii de asistenţă judiciară
internaţională şi a actelor anexate acesteia.
 Atunci când condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi
asigurată, statul român va înştiinţa statul solicitant, care
urmează să decidă dacă înţelege să-şi menţină sau nu
cererea de asistenţă.
Principii generale ale asistenţei
judiciare penale internaţionale
 Potrivit dispoziţiilor art. 172 al legii, cererile de asistenţă
vor trebui să conţină următoarele indicaţii:
 a) denumirea autorităţii judiciare solicitante şi
denumirea autorităţii judiciare solicitate;
 b) obiectul şi motivele cererii;
 c) calificarea juridică a faptelor;
 d) datele de identificare a suspectului, inculpatului sau
condamnatului ori a martorului sau expertului, după caz;
 e) încadrarea juridică şi prezentarea sumară a faptelor.
 Legea română mai precizează că, la cererea de asistenţă
judiciară se anexează acte în sprijinul acesteia, în funcţie
de natura şi obiectul cererii.
 Se mai precizează că actele anexate cererii de asistenţă
judiciară trebuie certificate de autoritatea judiciară
emitentă, fiind scutite de orice alte formalităţi de
supralegalizare.
Principii generale ale asistenţei
judiciare penale internaţionale
 În legătură cu autorităţile judiciare implicate în procedura
asistenţei judiciare internaţionale, legea română prevede în
articolul 10, intitulat „Autorităţile centrale române”, că
cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie
penală vor fi transmise:
 (i) Ministerului Justiţiei dacă cererile au ca obiect extrădarea,
mandatul european de arestare, transferarea persoanelor
condamnate, ordinul de indisponibilizare, ordinul de
confiscare, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi a
actelor judiciare penale, comisiile rogatorii internaţionale,
orice altă formă de asistenţă judiciară internaţională care se
referă la activitatea de judecată ori la faza executării
hotărârilor penale, precum şi, indiferent de faza procesuală,
atunci când, după caz, se prevede altfel prin lege sau cererea
este formulată în temeiul curtoaziei internaţionale sau
Ministerul Justiţiei este desemnat autoritate centrală unică
potrivit tratatelor internaţionale la care România este parte;
Principii generale ale asistenţei
judiciare penale internaţionale
 (ii) Ministerul Public atunci când comisiile rogatorii
internaţionale sau celelalte forme de asistenţă
judiciară internaţională se referă la activitatea de
cercetare şi urmărire penală; (iii) Ministerul Afacerilor
Interne dacă se referă la cazierul judiciar.
 Legea română prevede în art. 11 că cererile de
asistenţă judiciară internaţională pot fi transmise
direct de autorităţile solicitante autorităţilor judiciare
solicitate, în cazul în care instrumentul internaţional
aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul
solicitat prevede acest mod de transmitere.
 Aceste cereri pot fi transmise direct de autorităţile
judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate în
caz de urgenţă, cu condiţia ca o copie a acestora să fie
transmisă simultan Ministerului Justiţiei sau
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, după caz.
 Aceeaşi procedură va fi urmată şi pentru transmiterea
răspunsului la cererile urgente de asistenţă judiciară
în materie penală.
Principii generale ale asistenţei
judiciare penale internaţionale
 Legea mai precizează că transmiterea directă a cererilor se va
putea efectua prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a
Poliţiei Criminale (Interpol).
 Legea prevede însă, în art. 12, că, în baza acordului dintre
statul solicitant şi statul solicitat, pot fi folosite şi mijloacele
electronice adecvate, în special faxul, dacă sunt disponibile şi
dacă autenticitatea şi confidenţialitatea cererii, ca şi
credibilitatea datelor transmise sunt garantate.
 Aceasta nu împiedică folosirea căilor urgente de transmitere
examinate anterior.
 În ceea ce priveşte competenţa autorităţilor române de a
formula şi respectiv de a executa o cerere de asistenţă
judiciară adresată României, aceasta este stabilită prin
dispoziţiile referitoare la diferitele modalităţi de asistenţă
cuprinse în legea respectivă ori în alte acte normative.
Principii generale ale asistenţei
judiciare penale internaţionale
 Cu privire la dreptul aplicabil, legea română prevede în art.
7 că, în executarea cererilor de asistenţă judiciară
internaţională ce le sunt adresate, autorităţile române
aplică dreptul procesual penal român, dacă legea nu
prevede altfel.
 Legea specială română prevede, în art. 14 intitulat „Limbile
utilizate”, că cererile de asistenţă judiciară internaţiona­lă în
materie penală adresate României şi actele anexate trebuie
să fie însoţite de o traducere în limba română sau în una
dintre limbile engleză ori franceză.
 În ceea ce priveşte cererile de asistenţă judiciară
internaţională formulate de autorităţile române şi actele
anexe, acestea vor fi însoţite de traduceri în una din limbile
prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relaţiile cu
statul solicitat.
 Traducerea cererilor şi a actelor anexe se realizează de
autoritatea judiciară solicitantă prin traducători autorizați.
Principii generale ale asistenţei
judiciare penale internaţionale
 Răspunsul la cererile de asistenţă judiciară
internaţională în materie penală adresate
României va fi redactat în limba română, iar
traducerea acestuia în limba oficială a
statului solicitant sau în una din limbile
engleză ori franceză este facultativă, în afara
cazului în care, prin instrumentul
internaţional aplicabil, se dispune altfel.
Obiectul asistenţei judiciare internaţionale
în materie penală
În Capitolul I, intitulat chiar „Asistenţa judiciară
internaţională”, din Titlul VII (Asistenţa judiciară
în materie penală) al Legii nr. 302/2004, se
prevede în articolul 171 în ce constă obiectul
asistenţei judiciare și se precizează expres că
acesta cuprinde îndeosebi următoarele activităţi:
a) comisiile rogatorii internaţionale;
b) audierile prin videoconferinţă;
c) înfăţişarea în statul solicitant a martorilor,
experţilor şi a persoanelor urmărite;
d) notificarea actelor de procedură care se
întocmesc ori se depun într-un proces penal;
e) cazierul judiciar;
f) alte forme de asistenţă judiciară.
Comisiile rogatorii internaţionale
Comisia rogatorie este un procedeu de probare auxiliar
prin care un organ judiciar, care nu poate efectua
nemijlocit un act procedural deoarece locul unde acesta
poate fi realizat se află în altă localitate decât aceea în
care îşi are sediul organul respectiv, se adresează
organului judiciar corespunzător din localitatea unde
poate fi efectuat acel act procedural, pentru a-l efectua
şi a-i transmite materialul rezultat, servind astfel la
desfăşurarea normală a procesului penal.
Comisia rogatorie poate avea ca obiect audierea unor
martori, efectuarea unor cercetări la faţa locului,
ridicarea de obiecte sau de înscrisuri şi alte acte
procedurale.
Comisia rogatorie îndeplineşte funcţia de a înlesni
organelor judiciare efectuarea unor acte procedurale în
altă localitate decât acolo unde este sediul lor şi de a
asigura desfăşurarea în termen rezonabil a procesului
penal.
Comisiile rogatorii internaţionale
Dar comisiile rogatorii constituie, totodată, un mijloc de
realizare a asistenţei judiciare internaţionale în materie
penală.
Este aşa-numita comisie rogatorie externă sau
internaţională, care poate fi, după caz, o comisie
rogatorie activă sau în străinătate (atunci când este
adresată autorităţilor judiciare ale altui stat) ori o comisie
rogatorie pasivă sau din străinătate (atunci când este
adresată de autorităţile judiciare ale altui stat şi urmează
să fie îndeplinită în statul solicitat).
În viziunea legiuitorului român, comisia rogatorie
internaţională în materie penală este acea formă de
asistenţă judiciară care constă în împuternicirea pe care o
autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorităţi
din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi în
numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un
anumit proces penal.
Comisiile rogatorii internaţionale în legea
română
Cu privire la obiectul comisiei rogatorii, legea prevede
în art. 174 că acesta îl constituie cu precădere:
a) - localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor;
- audierea suspectului, inculpatului, persoanei
vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente,
martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea;
- percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri,
sechestrul şi confiscarea specială sau extinsă;
- cercetarea la faţa locului şi reconstituirea;
- expertizele;
- transmiterea de informaţii necesare într-un anumit
proces, interceptarea convorbirilor, examinarea
documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate şi
alte asemenea acte de procedură;
Comisiile rogatorii internaţionale în legea
română
b) transmiterea mijloacelor materiale de probă;
c) comunicarea de documente sau dosare.
Legea română mai prevede, în art. 174 alin. (2), că, dacă
statul solicitant doreşte ca martorii sau experţii să
depună sub jurământ, va cere aceasta în mod expres, iar
statul român va da curs acestei cereri în situaţiile în care
legea română nu se opune.
Cu privire la documentele de transmis, legea prevede că
statul român va transmite numai cópii sau fotocopii
certificate de pe documentele sau dosarele cerute.
Dacă statul solicitant o cere explicit, se vor transmite
documentele originale, în măsura posibilului.
În ceea ce priveşte data şi locul îndeplinirii comisiei
rogatorii, acestea vor fi aduse la cunoştinţa statului
solicitant, la cererea acestuia, iar autorităţile şi
persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant, vor
putea să asiste şi să colaboreze la efectuarea comisiei
rogatorii, în limitele permise de legea română.
Comisiile rogatorii internaţionale în legea
română
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi efectuarea percheziţiilor.
Legea română prevede în articolul 176 că îndeplinirea
comisiilor rogatorii având ca obiect percheziţiile, ridicarea de
obiecte şi înscrisuri este supusă unei duble condiţii şi anume:
a) fapta care face obiectul procedurii penale desfăşurate în
statul solicitant ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost
săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi
fost sancţionabil. În cazul în care măsura a fost aplicată
pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face
pentru fiecare infracţiune în parte;
b) pedeapsa prevăzută de legea română şi cea a statului
solicitant pentru infracţiunea săvârşită de persoana cercetată
de statul solicitant este de cel puţin un an închisoare.
Aceste condiţii pot să atragă regula reciprocităţii.
Atunci când România este stat solicitat, ridicarea de obiecte
şi înscrisuri şi percheziţia se dispun şi se efectuează potrivit
Codului de procedură penală, în baza ordonanţei procurorului
sau a încheierii judecătorului, iar în cazul percheziţiei
domiciliare, în baza autorizaţiei date de judecătorul român
competent. În cazul percheziţiei domiciliare, condiţia începerii
urmăririi penale prevăzută de Codul de procedură penală nu
se aplică.
Comisiile rogatorii internaţionale în legea
română
Remiterea obiectelor şi dosarelor.
Potrivit dispoziţiilor articolului 177 al legii,
partea română va putea amâna remiterea
obiectelor, a dosarelor sau a documentelor
a căror comunicare este cerută, dacă
acestea îi sunt necesare pentru o
procedură penală în curs.
Totodată, legea prevede că obiectele şi
originalele dosarelor şi ale documentelor,
comunicate de statul român în îndeplinirea
unei comisii rogatorii, vor fi restituite cât
mai curând posibil de către partea
solicitantă, în afară de cazul în care statul
român renunţă la ele.
Comisiile rogatorii internaţionale în legea
română
Audierea prin videoconferinţă.
Dacă o persoană care se găseşte pe teritoriul unei
părţi trebuie să fie ascultată ca martor sau expert
de către autorităţile judiciare ale unei alte părţi,
aceasta din urmă poate cere, dacă este inoportun
sau imposibil pentru persoana ce trebuie ascultată
de a se înfăţişa în persoană pe teritoriul său, ca
audierea să aibă loc prin videoconferinţă.
Partea solicitată consimte la audierea prin
videoconferinţă dacă recurgerea la această metodă
nu este contrară principiilor fundamentale ale
dreptului său şi cu condiţia ca ea să dispună de
mijloacele tehnice care permit efectuarea audierii.
Dacă partea solicitată nu dispune de mijloace
tehnice pentru o videoconferinţă, partea solicitantă
i le poate pune la dispoziţie, dacă partea solicitată
este de acord.
Comisiile rogatorii internaţionale în
legea română
Cererile de audiere prin videoconferinţă conţin
motivul pentru care nu este de dorit sau nu este
posibil ca martorul sau expertul să fie prezent în
persoană la audiere, numele autorităţii judiciare
şi al persoanelor care vor proceda la audiere.
Autoritatea judiciară a părţii solicitate citează în
vederea înfăţişării persoana în cauză, după
formele prevăzute de legislaţia sa.
Următoarele reguli se aplică audierii prin
videoconferinţă:
a) audierea are loc în prezenţa unei autorităţi
judiciare a părţii solicitate, asistată la nevoie de
un interpret.
Această autoritate este, de asemenea,
responsabilă pentru identificarea persoanei
audiate şi pentru respectarea principiilor
fundamentale ale dreptului părţii solicitate;
Comisiile rogatorii internaţionale în
legea română
b) autorităţile competente ale părţilor solicitantă
şi solicitată convin, atunci când este cazul,
asupra măsurilor de protecţie a persoanei
audiate;
c) audierea se efectuează direct de către
autoritatea judiciară a părţii solicitante sau sub
conducerea sa, conform dreptului său intern;
d) persoana ce urmează să fie audiată va fi
asistată de un interpret, potrivit legii statului
solicitat;
e) persoana care urmează să fie audiată poate
invoca dreptul de a nu depune mărturie, care îi
este recunoscut fie de legea părţii solicitate, fie
de legea părţii solicitante.
Comisiile rogatorii internaţionale în legea
română
Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru
protecţia martorilor, autoritatea judiciară a părţii
solicitate întocmeşte un proces-verbal în care se
consemnează data şi locul audierii, identitatea
persoanei audiate, informaţii privind depunerea
jurământului şi condiţiile tehnice în care audierea s-a
desfăşurat.
Procesul-verbal se transmite autorităţii judiciare
competente a statului solicitant.
Fiecare parte contractantă ia măsurile necesare
pentru ca, atunci când martorii sau experţii care sunt
audiaţi pe teritoriul său refuză să depună mărturie
când sunt chemaţi să o facă ori fac declaraţii false,
dreptul său naţional să se aplice ca şi cum audierea
ar avea loc în cadrul unei proceduri naţionale.
Comisiile rogatorii internaţionale în legea
română
Părţile pot, dacă doresc, să aplice aceste reguli şi
audierilor prin videoconferinţă la care participă
persoana învinuită sau inculpată, cu acordul
autorităţilor judiciare competente şi cu
consimţământul persoanelor audiate.
În acest caz, hotărârea de a ţine videoconferinţa şi
modul în care aceasta se desfăşoară trebuie să facă
obiectul unui acord între părţile interesate şi să fie
conforme cu dreptul lor naţional şi cu instrumentele
internaţionale în materie.
Opinăm că audierea prin videoconferinţă a
suspectului sau inculpatului, prevăzută în alineatul 9
al articolului 178, reprezentând un act procesual şi
nu unul procedural, poate avea loc numai cu
respectarea deplină a dreptului la apărare al
suspectului sau inculpatului, chiar dacă acesta nu se
opune la această modalitate de audiere.