Sunteți pe pagina 1din 17

Afecţiunele glandelor salivare

Conf.univ. Dr. Eusebiu Sencu,


clinica ORL, IMSP SCR
GLANDELE SALIVARE
 Glandele salivare majore: parotidele,
submaxilare, sublinguală
 Glandele salivare minore(700 - 1000)
localizate în buco-faringe, laringe şi fosele
nazale.
Funcţia glandelor salivare
 Funcţia glandelor salivare este de a produce salivă
(Parotidele 45 %, seroasă, submaxilare 45 % mixtă, sero-
mucoasă, sublinguale 5%, mucoasă) având proprietăţi
digestive şi antibacteriene.
 Glandele salivare se afectează în diverse maladii de
sistem, care alterează volumul de producere a salivei.
Anamneza
C-a în toate patologiile, este important de a
colecta bine anamneza, indiferent de vârsta
pacientului, timpul de evoluţie, localizare,
consistenţa şi volumul afectării , corelaţia cu
organele adiacente, sistemul nervos, etc.
Este necesar să ţinem cont de afecţiunele
autoimune, diabet, utilizarea de medicamente,
droguri, etc.
Examen fizic
 Examinarea fizică este importantă,
inclusiv palpaţia bimanuală.
 Este important de a colecta şi examina
saliva din ductul Stenon şi Warton.
Examen paraclinic

 R-grafia standart: este utilă în caz de litiază


(preponderent G. Submaxilare) trebuie să ţinem cont, că
10% din calcule sunt radiolucide.
 Cultivarea secreţilor: in caz de procese infecţioase.
Sialografía: este utilă pentru a studia ductul, în cadrul
parotiditei cronice, sindromul de Sjögrens – dar nu şi în
tumori.
 Ecografia: este utilă în parotidita cronică.
 CT-grafia şi RMN este importantă în tumori, fiind necesară
una sau ambele pentru completare de la caz la caz.
PATOLOGIA NON TUMORALĂ

Sialoadenite virale:
 80% din parotidite sunt de origine virală, brusc
instalate. În general se întâlneşte la vârsta de 4 - 6 ani.
 Este important de menţionat, că clinic se caracteriza
prin fiebră, cefalee, mialgie, cu morbiditate crescută la
glandele parotide, mai rar submaxilare şi sublinguale.
Tratamientul este simptomatic.
 Complicaţii: orhite, surditate unilaterală, pancreatite,
meningite.
Sialoadenita supurată acută

Se întâlneşte rar ,este în corelaţie cu


igiena orală necorespunzătoare, în bolile cu
imunitate scăzută (sida, leucemia, diabet,
etc.). Se observă mărirea de volum
unilateral, secreţii supurate din duct.
Germeni patogeni sunt frecvenţi din
cavitatea bucală. În caz de diagnostic tardiv
se poate declanşa abces.
Sialoadenite cronice

 Este important că sialoadenitele cronice


recidivante se întâlneşte în special la copii la vârsta de 3 -
10 ani, care se caracteriza prin procese repetate
infecţioase cu creştere de volum parotidian cu eliminarea
de secreţii seropurulente din ductul Stenon. La ecografie
şi la sialografie este relevant dilatarea multiplelor
microtrabecule, iar eliminarea insuficientă poate produce
abcese.
 Tratamentul este cu antibiotice de spectru larg,
antiinflamatoare, hidratare adecvată. Poate evalua un
procent înalt printr-o resorbţie spontană la
pubertate.Ocazional necesită intervenţie chirurgicală
Alte afecţiuni
 Sialoadenita Granulomatoasă:
 Se întâlneşte rar şi se poate datora TBC,
sarcoidozei, actinomicozei şi lues.
 Boala de Sjögrens:
 Se caracterizează prin herostomie,
cheratoconjuntivită uscată şi a creşţerii de volum
glandular. Se asociază de obicei, boli autoinmune
ca artrita reumatismală, sclerodermia, etc. În caz
dacă factorul Reumatismal nu se depistează, are
loc modificarea de inmunoglobuline, anticorpi
antinucleari.
Sialolitiaza

 Este una patologiile proprii ale glandelor


salivare majore.
 Este un depozit de calciu sub formă iregulară cu
margini ascuţite, care migrează spre duct, provocând
creşterea de volum cu durere exacerbată la alimentaţie.
Este unilateral. Mai frecvent sunt afectate glandele.
submaxilare (90%), parotida (8%) şi mai rar sublinguala
(2%).
 În plus, la creşterea de volum cu durere
exacerbată la alimentaţie se poate asocia şi infecţii
secundare
Sialolitiaza
 Adesea calculele pot fi percepute prin palpaţie
bimanuală. Peste 80% se depistează prin
radiografia standart (tip dental), iar 20% sunt
radiotransparente. În aceste cazuri este necesară
o sialografie şi CT pentru a demostra prezenţa
calculelor.
 Tratamentul de obicei este chirurgical, nu
prezintă dificultăţi. Dacă apare recidivă, este
argumentată ablaţia glandei afectate.
Sialolitiaza
Trebuie de menţionat că ranula, chistul glandei
sublinguale sunt secundare în obstrucţie. Se
produce mărire de volum cu siniliu prin creştere
lentă, test nedureros care se poate răspândi în
regiunea cervicală. În general la copii CT
demonstrează extinderea procesului şi permite
argumentarea tratamentului chirurgical
 Stricturile ductului, leziunele traumatice
sunt rare şi necesită tratament chirurgical
NEOPLASMELE BENIGNE

 Tumorele glandelor salivare constituie


3% din tumorele corpului uman.
 Tumorele benigne predomină în cadrul
glandelor salivare majore:
 Parotida 80% benigne.
 Submaxilar 50% benigne.
 Sublingual 40% benigne.
 Minore 30-40% benigne.
Benigne Maligne

Consistenţa Moale Dură în general


Mărirea în Creşte lent Rapid (dar nu
volum permament)
Durere Nu prezintă Frecvent
Fixare Lipseşte Este prezentă
Algie la palpaţie Nu prezintă Este prezentă
Metastaze Absente Da
CT Capsula integră Ruptură de
capsulă
TUMORILE BENIGNE

 Mai frecvent din tumorile benigne se depistează


adenomul pleomorfic la 70% din tumori şi 80% din tumorile
parotidiene.
 Plasată în regiunea suprafacială, o masă de
ţesut, care creşte lent, este indoloră, elastică, la suprafaţă.
Nu compromite pielea, planul profund şi nervul facial.

 Examenul histologic indică implicarea


componentelor epiteliale mezenhimale în proporţii variate.
Biopsia minimă prezintă Parotidectomia suprafacială şi
ablaţia glandei submaxilare.
CISTOADENOMUL PAPILAR
LIMFOMATOS
(TUMORA DE WARTHIN)
 Este a doua tumoră (20% din tumore benigne ale
parotidei). Vârsta 50 – 60 ani, bilateral 10%. Este netedă,
moale cu localizare în regiunea postero-inferioară.
 Examenul histologic prezintă nuclee glandulare
mărite, înconjurate cu chisturi şi papile de ţesut epitelial.
De obicei, captează Tehnecio 99.
 Există alte adenoame monomorfice de diferite
tipuri, dar rar se întâlnesc. Tratamentul din totdeauna este
chirurgical