AL DOILEA PRINCIPIU AL TERMODINAMICII

1. Procese ciclice (cicluri termodinamice)

Primul principiu al termodinamicii, care înseamnă legea generală a conservării

energiei aplicată în procesele termice, arată posibilitatea transformării
energiei mecanice în energie termică şi invers dar între aceste două
transformări sunt deosebiri esenţiale. În timp ce energia mecanică se poate
transforma întotdeauna integral în căldură, energia termică nu se transformă
niciodată integral în energie mecanică. Sub acest aspect, primul principiu al
termodinamicii este insuficient. De asemenea, principiul I al termodinamicii
nu dă indicaţii în ce priveşte sensul posibil într-o transformare, ori în natură
sensul de producere şi desfăşurare a fenomenelor nu este indiferent.

Principiul al doilea al termodinamicii vine şi completează pe cel dintâi,

precizând sensul de desfăşurare a proceselor spontane precum şi condiţiile
în care energia termică se transformă în lucru mecanic.

Pentru ca două corpuri cu temperaturi diferite să producă lucru mecanic, nu

este suficient ca acestea să fie puse în contact direct deoarece în acest caz
singurul rezultat ar fi egalarea temperaturilor celor două corpuri fără a
produce şi lucru mecanic. Transformarea căldurii în lucru mecanic, în mod
continuu, impune realizarea repetată a unui ciclu termodinamic, ceea ce
implică existenţa unei maşini termice şi a unui agent de lucru care
efectuează lucru mecanic în schimbul căldurii primite de la corpul cald, cât
şi a variaţiei energiei interne proprii.
p

Q0

V
a
b

Fig. 1
În figura 1 s-a reprezentat grafic în diagrama p–V un ciclu
termodinamic oarecare marcat prin punctele 1 m 2 n 1
parcurs după sensul săgeţilor.
Pe zona 1 m 2, agentul de lucru suferind un proces de
destindere, furnizează spre exterior un lucru mecanic L1m2
> 0. Deci se poate scrie:
L1m2 = aria 1 m 2 b a
Pe zona 2 n 1, agentul de lucru suferă un proces de
comprimare, proces realizat cu consum de lucru mecanic din
exterior:
L2n1 < 0;
Deci lucrul mecanic total schimbat cu exteriorul prin
parcurgerea ciclului va fi:
Lc = L1m2 + L2n1 = L1m2 - L2n1 (1)
adică suma algebrică a lucrurilor mecanice pentru toate
transformările ce compun ciclul.
Relaţia (1) poate fi scrisă sub forma:
Lc = aria 1m2ba – aria 2n1ab = aria 1m2n1 (2)
adică lucrul mecanic pe ciclu este dat de aria cuprinsă în
interiorul curbei ce reprezintă ciclul în coordonatele p–V.
După sensul de parcurgere a ciclurilor, acestea se împart în:
- cicluri directe – parcurse în sensul rotaţiei acelor de ceasornic;
- cicluri inversate – parcurse în sensul invers de rotaţie a acelor de
ceasornic (trigonometric).
Ciclurile directe se mai numesc şi cicluri motoare deoarece acestea
generează lucru mecanic (motoare cu ardere internă, instalaţiile de
turbină cu gaze, cu abur, etc.).
Pentru realizarea ciclurilor inverse se consumă lucru mecanic. Acestea sunt
caracteristice instalaţiilor frigorifice, pompe de căldură etc.
Din analiza figurii 1 se desprinde concluzia că în ce priveşte schimbul de
căldură dintre agentul de lucru şi mediul exterior, se disting două
categorii de transformări şi anume:
- transformări în decursul cărora agentul de lucru primeşte căldură (zona
n1m);
- transformări în decursul cărora agentul termic cedează căldură (zona
m2n).
Corpurile ipotetice considerate cu capacitate calorică infinită şi temperaturi
constante cu care agentul de lucru schimbă căldură pe parcursul unui
ciclu, se numesc surse de căldură, respectiv cele cu temperatură ridicată
de la care agentul termic primeşte căldură se consideră sursa caldă SC
iar cele cu temperatura scăzută cu care primesc căldură de la agent,
constituie sursele reci SR.
În figura 1 s-a notat Q căldura primită de la sursa caldă,
transformările reprezentate prin zona n1m şi Q0 căldura
cedată de către agentul termic sursei reci pe zona m2n.
Legătura între schimbul de lucru mecanic şi căldură al agentului
termic cu exteriorul, la realizarea unui ciclu, se poate stabili pe
baza expresiei matematice a primului principiu al
termodinamicii pentru sistemele închise dU = dQ
– dL (3)
Prin integrarea pe conturul închis al ciclului, rezultă:
(4)

dU  dQ  dL  
Deoarece energia internă este mărime de stare iar starea finală
a ciclului coincide cu starea iniţială, , de unde
relaţia (4) capătă forma:  dU 0
m n
 dQ   n 1
dQ  
m2
dQ  Q  Q0  Q  Q0
(deoarece căldura Q0 cedată sursei reci este cu semnul minus), iar
(lucrul mecanic pe ciclu).
 dL  Lc
Rezultă ecuaţia de bilanţ energetic a unui ciclul termodinamic :
Lc = Q - Q0 [J] (5)
Relaţia (5) ne arată un lucru fundamental şi anume acela că numai o parte din
căldura în cursul unui ciclu poate fi transformată în lucru mecanic, în timp ce o
parte (Q0) este cedată sursei reci.
Este numit randament termic al ciclului t, raportul dintre căldura transformată în
lucru mecanic şi căldura primită de la sursa caldă:
L Q  Q0 Q0
t  c   1 (6)
Q Q Q
Din relaţia (6), se poate vedea că valoarea randamentului termic al unui ciclu este
întotdeauna subunitară.
Dacă t > 1 s-ar realiza un perpetuum mobile de prim gen (contrar primului principiu),
iar dacă t = 1, s-ar realiza un perpetuum mobile de genul doi (combătut de al
doilea principiu). L
(+)

Q
(+)

Q0
(-)

Fig. 2
Q0
Termenul Q poartă denumirea de coeficient de pierdere şi arată diferenţa
randamentului faţă de unitate.
În figura 2 se arată repartizarea căldurii care intervine în transformare şi lucrul
mecanic produs.
 2. Procese reversibile şi ireversibile
În natură, procesele care se desfăşoară în mod spontan decurg într-un
anumit sens, înţelegându-se prin aceasta că în cursul desfăşurării
procesului sistemul trece de la o stare iniţială mai puţin stabilă la o stare
finală mai stabilă. Procesele se pot petrece şi în sens invers, dar pentru
aceasta este nevoie de un consum de lucru mecanic din exterior care
întotdeauna este mai mare decât lucrul mecanic realizat de către sistem în
decursul procesului direct (spontan). Astfel de procese, se numesc
ireversibile.

Deci, prin ireversibilitate termodinamică se înţelege că un sistem în care a

avut loc un proces spontan nu poate fi redus la starea iniţială fără a
provoca schimbări persistente în mediul ambiant.

În opoziţie cu procesele ireversibile, procesele reversibile sunt acelea la

care trecerea dintr-o stare iniţială într-o stare finală dată se face astfel
încât, la inversarea procesului, schimbul de căldură şi lucru mecanic cu
mediul ambiant este acelaşi ca în procesul direct. Astfel spus, revenirea
sistemului la starea iniţială se face fără modificări persistente în mediul
ambiant.

Procese reversibile în natură nu există deoarece fenomenele sunt însoţite de

frecări, schimb de căldură etc., ceea ce determină caracterul ireversibil al
acestora. Deci procesele reversibile sunt procese ideale, spre care se
tinde, dar care nu pot fi realizate în practică.
Pentru o înţelegere corectă şi aprofundată a ceea ce înseamnă un proces
reversibil, se vor considera două exemple:

- Unul din acestea îl constituie comprimarea reversibilă izotermică a unui

gaz aflat într-un cilindru prevăzut cu piston deplasabil, fără frecări, gaz
care se află în contact cu un termostat (corp la temperatură constantă
având masa foarte mare în raport cu masa gazului). Comprimarea se
poate realiza prin deplasarea infinitezimală a pistonului, în urma cărei
deplasări temperatura gazului creşte infinitezimal cu dT. În aceste
condiţii, va apare un transfer de căldură de la gaz la termostat, în final
temperatura gazului ajungând din nou egală cu cea a termostatului. În
continuare se procedează la o nouă comprimare infinitezimală şi aşa mai
departe.
Evident, pentru a se ajunge la o stare finită, va fi necesar un număr infinit de
astfel de comprimări realizate într-un timp practic infinit. Revenirea la
starea iniţială, deci inversarea procesului ceea ce înseamnă destinderea
izotermică reversibilă a gazului, se va realiza în mod analog, adică printr-
o succesiune de destinderi infinitezimale, după fiecare aşteptându-se ca
sistemul să ajungă la echilibru termic cu termostatul. După un număr
infinit de astfel de destinderi infinitezimale, se ajunge la starea iniţială atât
a sistemului (gaz) cât şi a mediului ambiant, deoarece căldura cedată de
gaz termostatului în procesul de comprimare este egală cu cea primită de
gaz în timpul destinderii.
- Un alt exemplu de proces reversibil este procesul adiabatic
reversibil.

Dacă într-un cilindru izolat termic faţă de exterior se găseşte

închis un gaz prin intermediul unui piston mobil şi etanş, fără
frecări, gazul suferă un proces de comprimare prin deplasare
infinitezimală a pistonului, după fiecare din aceste deplasări
fiind necesar un timp pentru realizarea echilibrului de
presiuni şi de temperaturi din sistem. Este necesară această
aşteptare deoarece în urma fiecărei comprimări elementare,
în imediata vecinătate a pistonului presiunea şi temperatura
din gaz vor fi ceva mai mari decât în restul masei de gaz.
Aceste două exemple l-au condus pe Sadi CARNOT la
imaginarea unui ciclu de transformare a căldurii în lucru
mecanic cu o eficienţă maximă în condiţii date de
temperatură.
Formularea principiului al doilea al termodinamicii este legată
de perfecţionarea primei maşini termice ce a transformat
căldura în lucru mecanic, respectiv maşina cu abur.
 3. Ciclul Carnot reversibil

Inginerul şi omul de ştiinţă francez Sadi Carnot, în preocupările

şi studiile sale asupra condiţiilor optime de realizare continuă
a transformării căldurii în lucru mecanic, a ajuns la concluzia
că singurul ciclu care asigură un randament maxim acestei
transformări este un ciclu reversibil format din două izoterme
şi două adiabate, ciclu care îi şi poartă numele (fig. 3).
Aceste analize ştiinţifice precum şi concluziile la care s-a
ajuns au fost tratate în lucrarea „Cugetări asupra forţei
motoare a focului şi asupra maşinilor capabile să dezvolte
această forţă” apărută la Paris în anul 1824.
Importanţa ciclului Carnot direct constă în faptul că se stabileşte
limita impusă de natură pentru transformarea căldurii în lucru
mecanic. De asemenea, importanţa acestui ciclu mai constă
şi în aceea că l-a condus pe Carnot cât şi pe Clausius şi
Thomson la elaborarea unei scheme de tratare a principiului
al doilea al termodinamicii. Ciclul Carnot inversat reprezintă
ciclul cu eficienţă maximă al instalaţiilor frigorifice şi al
pompelor de căldură.
 p Q
4
1 t1 = const.

dQ = 0 dQ = 0

3 t2 = const.

Q0

pereţi adiabatici mobili

Sc(t1)

piston etanş fără frecare

Sr(t2)

cilindru izolat adiabat

Fig.3
 4. Formulările principiului al doilea al termodinamicii
Aşa cum s-a văzut, principiul al doilea al termodinamicii este tot de natură experimentală ca şi primul
principiu şi se poate spune că este tot o lege a naturii.
O primă formulare a principiului al doilea rezultă chiar din studiul ciclului Carnot şi a fost dată chiar de
către acesta sub forma:
- „O maşină termică nu poate produce în mod continuu (ciclic) lucru mecanic, decât dacă agentul
termic schimbă căldură cu două surse de căldură de temperaturi diferite”.
Formularea dată de către Sadi Carnot rezumă însăşi mijlocul practic de producere a lucrului mecanic
din căldură cu ajutorul maşinilor termice. Agentul de lucru prin intermediul căruia se descrie ciclul, preia
căldura de la o sursă caldă (de obicei prin arderea combustibilului), transformă o parte din aceasta în
lucru mecanic şi cedează restul sursei reci, de obicei reprezentată de către mediul ambiant.
Din această formulare a principiului al doilea al termodinamicii rezultă în mod logic imposibilitatea
transformării integrale a căldurii în lucru mecanic. În anul 1850, Rudolf Clausius dă o altă formulare
principiului al doilea şi anume:
- „Căldura nu poate trece de la sine (în mod natural) de la un corp cu temperatură scăzută, la un
corp cu temperatură mai ridicată”.
Precizarea „de la sine”, „în mod natural” este bine făcută dar, acesta nu absolutizează fenomenul
deoarece prin intervenţia din exterior cu o energie fie sub formă de căldură, fie sub formă de lucru
mecanic prin care intervenţie se produc modificări ale condiţiilor exterioare, această trecere este
posibilă (cazul pompelor de căldură şi al instalaţiilor frigorifice).
O a treia formulare a principiului al doilea, aparţine lui W. Thomson (lord Kelvin) sub forma:
- „Un perpetuum mobile de speţa a doua este imposibil”-
Un perpetuum mobile de speţa a doua înseamnă o maşină termică care ar transforma în mod continuu
căldura luată de la un singur izvor de căldură în lucru mecanic, fără a fi necesară şi o altă sursă de
temperatură mai scăzută căreia să i se cedeze o parte din căldura preluată. În aceste condiţii, dacă se
consideră ca sursă de căldură energia mediului ambiant (care practic este inepuizabilă), o asemenea
maşină ar putea funcţiona nelimitat, constituind deci un perpetuum mobile care practic nu contravine
primului principiu al termodinamicii dar contravine celui de-al doilea principiu, motiv pentru care Ostwald
i-a adăugat specificarea „de speţa a doua”.
Rezultă deci imposibilitatea folosirii energiei mediului ambiant în mod izoterm. Această energie este
lipsită de capacitatea de transformare în lucru mecanic.
Se mai cunosc şi alte formulări ale principiului al doilea bazate de regulă pe afirmarea ireversibilităţii
unor anumite fenomene (procese de frecare, destindere în vid etc.).
 5. Schema Carnot – Clausius – Thomson de tratare a principiului
al doilea
5.1. Teorema lui Carnot
Ca punct de plecare în această schemă, se poate folosi fie enunţul lui
Clausius, fie cel al lui Thomson. De asemenea, se recurge la ciclul
Carnot parcurs de un agent termic oarecare omogen. Condiţia de
omogenitate este necesară pentru a fi posibilă caracterizarea stării
agentului, numai prin doi parametri p şi V deoarece cel de-al treilea,
respectiv temperatura, va fi dată de ecuaţia termică de stare a agentului
considerat. Această temperatură se poate măsura cu orice tip de
termometru.
Aşa cum s-a văzut în (§.3), ciclul Carnot este realizat din două izoterme
şi două adiabate. În figura 3 este reprezentat un astfel de ciclu în
coordonate p – V. Transformările 4 – 1 şi 2 – 3 sunt izotermice la
temperaturile T1 respectiv T2. În timpul acestor transformări, agentul de
lucru care este un agent oarecare, se găseşte în contact cu sursa caldă
de temperatură T1 de la care primeşte căldura Q respectiv cu sursa rece
cu temperatura T2 căreia îi va ceda căldura Q0. Deoarece transformările
1 – 2 şi 4 –3 sunt adiabatice, în parcurgerea lor schimbul de căldură
este nul.
Eficienţa funcţionării unei maşini este dată de valoarea randamentului
termic care, prin definiţie, este conform relaţiei (6).
lucrul mecanic pe ciclu Lc Q0 (7)
t   1
caldura consumata pe ciclu Q Q
Ciclul Carnot fiind un ciclu reversibil parcurs cu
variaţii infinit mici ale parametrilor de stare, fără
pierderi, agentul de lucru va trece permanent printr-
o succesiune de stări de echilibru. În aceste
condiţii, ciclul va putea fi parcurs şi în sens invers 1
– 4 – 3 – 2 – 1 când agentul de lucru parcurge
aceleaşi stări ca cele parcurse în sens direct, dar
de data aceasta în ordine inversă. Un astfel de
ciclu inversat este un ciclu consumator de lucru
mecanic şi are ca efect preluarea căldurii Q0 de la
sursa rece şi cedarea căldurii Q sursei calde.
Dacă se foloseşte unul dintre enunţurile principiului al
doilea, se demonstrează teorema lui Carnot cu
enunţul: „Toate ciclurile Carnot reversibile care
desfăşoară între aceleaşi temperaturi (de exemplu
T1 şi T2) ale surselor de căldură au acelaşi
randament termic independent de natura agentului
de lucru”.
 5.2 Funcţia carnotică
Se consideră un ciclu Carnot efectuat de o masă m (kg) de gaz ideal. Se
notează cu T1 şi T2 temperaturile celor două surse de căldură (temperaturi
măsurate cu ajutorul termometrului cu gaz) adică ale celor două izoterme
ale ciclului (figura 3).
Căldura schimbată de agentul de lucru cu sursa caldă SC pe destinderea
izotermică 4 – 1 aflată la temperatura T1, se exprimă:
V
Q  Q  mRT ln
sc 41
V
1 [J] 1

4
În mod similar se exprimă căldura cedată sursei reci SR aflată la temperatura T2
în timpul comprimării izoterme 2 – 3:
V
Q  Q  mRT ln
sr 23
V
2 [J]
3

2
Deoarece punctele 4 şi 3 sunt situate pe aceeaşi adiabată, se poate scrie
ecuaţia: T V k 1  T V k 1 şi analog pentru adiabata 1-2: T V k 1  T V k 1
2 3 1 4 2 2 1 1

Împărţind membru cu membru ecuaţiile adiabatelor şi extrăgând rădăcina de

ordinul k-1, rezultă: V / V  V / V. Din această ecuaţie şi din expresiile pentru
1 4 2 3

QSC şi QSR, se obţine:

(8) Qsc T1

Qsr T2
Relaţia (8) se numeşte funcţie carnotică. Cu aceasta, randamentul unui motor
reversibil care funcţionează după un ciclu Carnot, conform relaţiei (7) va fi:
(9) Tsr
  1 
Este de remarcat că această expresie este valabilă pentru
Tsc orice agent termic folosit în maşina
c
respectivă.
 5.3 Integrala lui Clausius pentru cicluri reversibile

Funcţia carnotică (8) se poate pune şi sub forma:

Qsc Qsr Qsc Qsr
 0 sau  0 (10)
Tsc Tsr Tsc Tsr

deoarece QSR < 0.

În cazul a trei surse de căldură, de temperaturi T1, T2, T3 (fig. 4) se
poate scrie, cu notaţiile din figură:
Q1 Q4 Q2 Q5
 0 şi  0
T1 T3 T2 T3
Prin însumare rezultă: Q1 Q2 Q4  Q5
  0
T1 T2 T3

Însă Q4 şi Q5 sunt fracţiuni defalcate din căldura Q3 a izotermei 5-7-6.

Aşadar Q4 + Q5 = Q3 şi se obţine :
Q1 Q2 Q3 (11)
  0
T1 T2 T3
p

Q1
1

izot

T1
2
Q2

ad

izot T2
3
4

6
izot ad
T3

7
Q4 5
Q5

0 v

Fig. 4
Dacă ciclul ar consta din n transformări izoterme cărora le corespund sursele de
căldură la temperaturile: T1, T2, T3, ..., Tn, prin defalcare în n-1 cicluri Carnot se va
găsi, analog, relaţia: n
Qi

i 1 T
0 (12)
i
sau la limită, considerând un ciclu compus din cicluri Carnot infinit de mici (fig.5),
rezultă:
Q (13)
=0
p
T
QSC

C T1 B

A ad
T2
D
QSR
ad

0 v

Fig. 5 Ciclul reversibil descompus în cicluri elementare Carnot

Aceasta este integrala lui Clausius pentru un ciclu oarecare reversibil. În această
expresie, temperatura T reprezintă temperatura sursei cu care vine în contact
agentul termic pe o porţiune elementară a ciclului şi cu care se schimbă căldura
elementară Q. Ciclul fiind presupus reversibil, temperatura T a sursei este egală
cu temperatura agentului termic care evoluează în ciclu.
 5.4 Entropia
Ciclul reversibil ACBDA (fig.5) se descompune într-o infinitate de cicluri Carnot
elementare, ca cel haşurat. Prin trasarea curbelor adiabate, tangente la ciclu, se pot
determina punctele A şi B care împart ciclul în porţiunea ACB, pe care gazul primeşte
căldură de la sursele calde şi porţiunea BDA pe care cedează căldură surselor reci.
Conform relaţiei (13), rezultă:
Q Q Q
B A
    0
T AC
T BD T
Deoarece ciclul este reversibil, procesul BDA poate fi inversat. Astfel, dacă se
inversează limitele de integrare ale integralei a doua, se obţine:
sau B B (14) B Q B Q
Q Q

AC
T
 
AD
T
0 
AC
T
 
AD
T
Rezultă că expresia Q este o diferenţială totală şi integrala (13) are proprietăţile
unei mărimi de stare. T
Acestei mărimi de stare, Clausius i-a dat numele de entropie şi
a însemnat-o cu S. Relaţia de definiţie a entropiei este:

[J/K] ; Q [J/(kg K)] q (15)

dS  dS 
T T
Variaţia entropiei în transformarea termodinamică AB, va fi:
[J/K] (16)
B B
Q
S B  S A   dS  
T
Integrala lui Clausius (13) seAciteşteA astfel: variaţia de entropie de-a lungul unui ciclu
reversibil este nulă sau, exprimată altfel, în orice ciclu reversibil, entropia rămâne
neschimbată.