Sunteți pe pagina 1din 16

APTITUDINILE

LATURA OPERAȚIONAL-
INSTRUMENTALĂ A
PERSONALITĂȚII
Termenul aptitudine provine din limba latină, din cuvântul ”aptus” care
însemnă ”potrivit”, ”bun pentru”, ”capabil de”.

Aptitudinea este un complex de însușiri psihice și fizice strict individuale,


relativ stabile ale persoanei, care condiționează realizarea cu randament a
unei anumite activități.

Fiecare individ are numeroase aptitudini dintre care unele sunt bine,
altele mediocru sau slab dezvoltate (de ex. cineva este foarte inteligent, are o
dexteritate manuala mediocră, iar aptitudinea sa pentru muzică este foarte
slabă).

În sens restrâns, termenul de aptitudine este aplicabil numai omului și el


desemnează un asemenea potențial instrumental-adaptativ care permite
celui ce-l posedă realizarea, într-unul sau în mai multe domenii de activitate
recunoscute social, a unor performanțe superioare mediei comune.
DEFINIȚIE

Aptitudinile reprezintă un ansamblu de însuşiri


psihice şi fizice care determină obţinerea de
performanţe în activitate.

În sens larg, aptitudinile sunt prezente la toţi


indivizii, dar dezvoltate diferit: slab, mediu, puternic.

În sens restrâns, termenul “aptitudini” se utilizează


doar pentru grade înalte de dezvoltare a însuşirii,
care permit obţinerea unor rezultate mai bune decât
ale majorităţii populaţiei.
DELIMITĂRI CONCEPTUALE
 Aptitudinea se situează numai la nivelul potenţialităţii,
ca premisă a dezvoltării ulterioare;
Aptitudinea este anterioară capacităţii, ea este o
condiţie a ei, doar o virtualitate.
 Capacitatea reprezintă aptitudinea activată,
consolidată prin exerciţiu şi îmbogăţită prin cunoştinţe
adecvate;
 Talentul reprezintă forma calitativ superioară de
manifestare a aptitudinilor astfel încât să asigure crearea
de valori noi şi originale;
 Geniul presupune o activitate creatoare de
însemnătate istorică pentru viaţa societăţii şi progresul
cunoaşterii.
CARACTERISTICI
Este aptitudine doar însuşirea care contribuie efectiv la
realizarea cu succes a activităţilor. O serie de însuşiri (lenea,
pripeala, nervozitatea etc.) deşi sunt individuale, nu pot fi
considerate aptitudini deoarece nu numai că nu facilitează
activitatea, dar o şi împiedică.

Nivelul de dezvoltare al aptitudinilor poate fi evaluat după


următorii indicatori: rapiditate, precizie, originalitate, eficienţă.

Punerea în valoare a aptitudinilor şi obţinerea


performanţelor în activitate sunt condiţionate de motive,
interese, scopuri, perseverenţă.

O aptitudine izolată nu poate asigura succesul în activitate,


este importantă combinarea acestora.
Aptitudinile pot fi clasificate dupa mai multe criterii.
1. In functie de natura proceselor psihice implicate, aptitudinile pot fi:
-   aptitudini senzoriale: acuitatea vizuala, auditiva, capacitatea de a diferentia
nuantele cromatice, auzul muzical etc.;
-   aptitudini psihomotorii care necesita coordonarea unor functii psihice cu
miscarile. O astfel de aptitudine este functia perceptivo-motorie care se
manifesta prin perceperea unor miscari sau a unui desen si reproducerea lor.
Aceasta functie are un rol foarte important pentru desen, gimnastica
sau  insusirea scrierii;
-   aptitudini intelectuale: capacitatea de a memora, de a concentra atentia,
aptitudinea pentru matematica sau gramatica, inteligenta.
2. In functie de gradul de specializare:
-   aptitudini speciale care sunt necesare pentru a obtine rezultate bune intr-
un anumit domeniu:  sport, muzica, arte plastice etc.;
-   aptitudini generale care sunt necesare in majoritatea domeniilor de
activitate: spiritul de observatie, capacitatea de a memora, atentia,
inventivitatea, inteligenta.
CLASIFICAREA APTITUDINILOR

Acuitatea
vizuală
Fineţea simţului
gustativ
Aptitudini simple
(operează omogen şi
influenţează un singur
aspect al activităţii)
Discriminarea culorilor

În funcţie de Auzul muzical etc.


gradul de
complexitate
Aptitudini Inteligenţa
Aptitudini complexe generale generală,
spiritul de
(sisteme organizate şi observaţie
ierarhizate de aptitudini
simple)

Aptitudini Artistice, literare,


speciale sportive, pedagogice
INTELIGENTA CA APTITUDINE
GENERALA
 Inteligenta reprezinta un sistem de insusiri stabile proprii
subiectului individual,  care la om se manifesta in calitatea
activitatii intelectuale centrata pe gandire.
 Fiind vorba despre un termen si o aptitudine mult discutate in epoca
contemporana, asupra inteligentei au fost formulate mai multe
teorii, printre care teoria genetica si teoria inteligentelor multiple:
-Teoria genetica: creatorul acestei teorii a inteligentei este J.
Piaget, care porneste de la ideea ca inteligenta este o
relatie adaptativa intre om si realitatea
inconjuratoare. Adaptarea, in acest context, este o
echilibrare intre asimilare (integrarea noilor informatii cu
cele vechi) si acomodare (restructurare a modelelor de
cunoastere sub influenta noilor informatii). Conduita
inteligenta rezulta astfel din echilibrul dintre acomodare si
asimilare. Cercetarile intreprinse de J. Piaget l-au condus la
formularea stadiilor dezvoltarii inteligentei;
 -Inteligenta senzorio-motorie(0-2 ani) care incepe cu stadiul
exersarii reflexelor (0-1 luna), in cadrul caruia sunt exersate
schemele senzorio-motorii simple (reflexe neconditionate),
innascute, copilul descoperind treptat relatiile dintre ceea ce
percepe si propriile actiuni (in primul rand motorii). In cadrul
primului an de viata invata sa puna in legatura ceea ce fac
oamenii sau obiectele din jur, sa reactioneze la schimbarile
mediului sau cum sa-l controleze. Una dintre cele mai importante
achizitii este permanenta obiectelor (6 luni-2 ani), anume ca
obiectele continua sa existe chiar daca nu le mai vede.
 Stadiul preoperational(2-7 ani) in cadrul caruia achizitiile cele
mai importante sunt deprinderea mersului si limbajului, a functiei
simbolic-reprezentative in general. Acestea permit interiorizarea
actiunilor, fara insa a exista posibilitatea reversibilitatii lor. La
finalul stadiului apare conceptul de numar. Caracteristicile cele
mai importante ale stadiului sunt: aparitia unui tip de gandire
cauzala, nu insa in sensul unui rationament logic, prin care
incearca sa-si explice ceea ce se petrece in jurul lor; amestecul
realului cu imaginarulsi imposibilitatea de a trece dincolo de
aparente; egocentrismul,in sensul ca nu pot vedea lucrurile
decat din punctul lor de vedere.
 Stadiul operatiilor concrete(7-11 ani): in aceasta etapa,
copiii incep sa aplice reguli logice operatiilor de
transformare a informatiilor pentru a rezolva problemele cu
care se confrunta. Achizitii importante: clasificarea,
categorizarea si conservarea proprietatilor fizice ale
obiectelor. Inteligenta copilului este inductiv-logica si
concreta, fiind necesare corespondente concrete in realitate.
Se dobandeste capacitatea reversibilitatii actiunilor
interiorizate, la sfarsitul stadiului constituindu-se
mecanismele de coordonare logica si matematica.
 Stadiul operatiilor formale(11-17 ani): in aceasta etapa se
dobandeste capacitatea de a lucra cu concepte abstracte si
sa realizeze operatii cu operatii (combinari, permutari,
aranjamente). Gandirea devine deductiva, subiectul putand
opera nu numai asupra realului, ci si asupra posibilului. Se
mai numeste si stadiul propozitional, deoarece acum
subiectul poate opera cu enunturi verbale abstracte,
devenind capabil de discurs argumentativ.
      
 Teoria inteligentelor multiple: Teoria care demonstreaza
caracterul multiplu al inteligentei umane are ca autor pe
Howard Gardner, profesor de teoria cunoasterii, educatie
si psihologie la Universitatea Harvard. In elaborarea
teoriei sale, Gardner a pomit de la constatarea ca pe de o
parte unii copii cu coeficient ridicat de inteligenta nu au
rezultate bune la scoala, iar pe de alta parte ca persoane
care au avut rezultate remarcabile de-a lungul vietii, au
avut dificultati la scoala. In acest context, definitia pe
care o propune inteligentei este caracterizata de
flexibilitate: "mod de a rezolva probleme si de a dezvolta
produse considerate ca valori de cel putin o cultura".
Detaliind definitia sa, se poate observa cu usurinta ca nu
se poate aduce in discutie un eventual caracter univoc al
inteligentei, in masura in care problemele pot fi din cele
mai diverse, dupa cum rezolvarea lor poate cunoaste o
multitudine de posibilitati. Aceasta inseamna simultan o
valorizare a domeniului sau a campului de manifestare.
  Studiind modul in care oamenii rezolva problemele, Gardner
a identificat opt tipuri de inteligenta:
-Inteligenta lingvistica: Cei ce poseda acest tip de inteligenta
ca dominat gandesc cu predilectie in cuvinte si folosesc cu
usurinta limba pentru a exprima si/sau intelege realitati
complexe. Sunt persoane care invata repede limba materna si
limbile straine, citesc cu placere, folosesc metafore etc.
-Inteligenta logico-matematica: Prevalenta ei determina analiza
cauzelor si a efectelor, intelegerea relatiilor dintre actiuni,
obiecte si idei. Abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua
propozitii si efectua operatii logice complexe sunt
caracteristici care ies in evidenta in cazul acestei inteligente
impreuna cu abilitati de gandire deductiva si inductiva si
capacitati critice si creative de rezolvare a problemelor.
-Inteligenta muzicala: Persoanele cu aceasta inteligenta
gandesc in sunet, ritmuri, melodii si rime. Sunt sensibili la
tonalitatea, intensitatea, inaltimea si timbrul sunetului;
recunosc, creeaza si reproduc muzica folosind un
instrument sau vocea.
-Inteligenta spatiala: Inseamna de a gandi in imagini si a percepe cu
acuratete lumea vizuala. Abilitatea de a gandi in trei dimensiuni, de a
transforma perceptiile si a recrea aspecte ale experientei vizuale cu
ajutorul imaginatiei sunt caracteristici ale acestei inteligente.
-Inteligenta naturalista: Persoanele la care este dominant acest tip de
inteligenta au capacitatea de a recunoaste si clasifica indivizi si
specii. Interactioneaza eficient cu creaturi vii si pot discerne cu
usurinta fenomene legate de viata si de fortele naturii.
-Inteligenta chinestezica: Dominanta acestei inteligente aduce dupa
sine gandirea in miscari si folosirea corpului in moduri sugestive si
complexe. Ea implica simtul timpului si al coordonarii miscarilor
corpului si ale mainilor in manipularea obiectelor.
-Inteligenta interpersonala: Inseamna a intelege celelalte persoane, a
avea empatie, a recunoaste diferentele dintre oameni si a aprecia
modul lor de gandire, fiind sensibili la motivele, intentiile si la starile
lor. Ea implica o interactiune eficienta cu una sau mai multe persoane
din familie sau din societate.
-Inteligenta intrapersonala: Determina o gandire si intelegere de sine, a
fi constient de punctele tale tari si slabe, a planifica eficient atingerea
obiectivelor personale, monitorizarea si controlul eficient al
gandurilor si emotiilor, abilitatea de a se monitoriza in relatiile cu
altii.