MORTALITATEA

Curs 3
Dr. Moleavin Ioan
 OBIECTIVE EDUCAŢIONALE

 Măsurarea mortalităţii cu indicatori

obisnuiţi.
 Descrierea şi analiza comparativă a
mortalităţii.
 Identificarea principalelor caracteristici ale
mortalităţii şi a posibilităţilor de control.
 DEFINIŢII
 Mortalitatea reprezintă componenta negativă a
mişcării naturale, fiind fenomenul demografic al
deceselor într-o populaţie dată şi într-o perioadă
dată de timp – de obicei un an.
 Evenimentul demografic al acestui fenomen este
decesul.
 Decesul este evenimentul dispariţiei definitive a
oricărui semn de viaţă în orice moment după
înregistrarea stării de născut viu.
 IMPORTANŢA STUDIULUI
MORTALITĂŢII
 mortalitatea reprezintă un fenomen demografic cu
implicaţii în creşterea numerică a populaţiei şi în
structura pe grupe de vârstă a populaţiei, în realizarea
unui echilibru în structura populaţiei pe grupe de vârsta;
 mortalitatea reprezintă unul din indicatorii demografici
utilizaţi în măsurarea stării de sănătate a populaţiei;
 permite identificarea problemelor de sănătate şi
stabilirea priorităţilor în acţiunile de sănătate;
 permite stabilirea de obiective în cadrul programelor de
sănătate;
 serveşte în procesul de planificare sanitară a resurselor;
 permite evaluarea eficacităţii activităţii sistemului de
servicii sanitare.
 Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de dezvoltarea
economico-socială, şi de caracteristicile unei societăţi. Dezvoltarea
economico-socială a determinat scăderea mortalităţii şi creşterea longevităţii
şi a calităţii vieţii.
 În general, separarea conceptului de dezvoltare socio-economică de
conceptul de sănătate este periculoasă pentru că reduce suportul necesar
acţiunilor de sănătate. Dacă se analizează mortalitatea strict biologic, nu se
poate susţine la nivelul comunităţilor necesitatea dezvoltarii socio-
economice ca bază pt. ameliorarea stării de sănătate apreciată prin
creşterea longevităţii.
 În ultimul timp s-au înregistrat fenomene paradoxale ale dezvoltării socio-
economice asupra sănătăţii.
 În general în lume s-a înregistrat un declin al mortalităţii ca urmare a
acţiunilor complexe vizând sănătatea şi dezvoltarea economică.
 La început declinul s-a manifestat în ţările în curs de dezvoltare; în aceste
ţări după ce iniţial mortalitatea genarală a scăzut, s-a înregistrat o stagnare
în evoluţia fenomenului însoţită chiar şi de o scădere a duratei medii a vieţii.
 Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în România.
 În ţările dezvoltate s-a înregistrat o deteriorare a câştigului în ani potenţiali
de viaţă, fenomen imputat îmbătrânirii populaţiei. Această situaţie explică
de ce programele de sănătate din aceste ţări vizează, pt. vârstnici, nu
scăderea mortalităţii, ci scăderea invalidităţii, adică ameliorarea calităţii
anilor de viaţă.
 Relaţia dintre dezvoltarea economico-socială şi
starea de sănătate poate fi sintetizată prin
corelaţia care există între venitul naţional brut
pe cap de locuitor şi durata medie a vieţii ca
indicator sintetic al mortalităţii şi al stării de
sănătate. Aceasta corelaţie este de tip direct:
creşterea venitului naţional brut pe cap de
locuitor este însoţită de o creştere a duratei
medii a vieţii
 Se observă că ţările din estul şi centul Europei
sunt caracterizate printr-un venit naţional brut
scazut si o speranta de viata la nastere scazuta.
 Sunt si exceptii in care evolutia celor doi
indicatori sunt discordante: China, Cuba, Shri-
Lanca, cu venit national brut pe cap de locuitor
scazut, au o durata medie a vietii mare pt.
venitul pe care-l au, in timp ce in tarile
Orientului Apropiat, mai ales in cele
producatoare de petrol, speranta de viata la
nastere este mica, desi venitul national brut pe
cap de locuitor este unul din cele mai mari.
 O corelatie de tip direct exista si intre procentul
alocat pt. sanatate din venitul national si
speranta de viata la nastere.
 Daca produsul national brut creste, iar
procentul alocat pentru sanatate ramine
costant, in valoare absoluta fondul pt. sanatate
creste.
 Deci,intre mortalitatea generala exprimata prin
durata medie a vietii si dezv. economico-sociala
exista o relatie, in sensul ca prin cresterea
venitului national brut se inregistreaza o
crestere a sperantei de viata la nastere, dar si
procentul alocat pentru sanatate din venitul
national brut prezinta importanta.
Factorii care influenteză mortalitatea exprimată
prin speranţa de viaţă la naştere sunt:

 factorii economici (dezvoltarea economico-socială)

 distribuţia venitului naţional
 alţi factori
 structura pe grupe de vârsta a populaţiei
 factori ce ţin de calitatea mediului
 stocul de cunoştinte şi tehnologii
 experienţa mondială arată că impactul cel mai mare
asupra societăţii o au educaţia, bugetul alocat pt.
alimentaţie, bugetul alocat pt. asistenţa primară, bugetul
alocat pt. mediul ambiant.
 Factorii care au limitat scăderea
mortalităţii pe plan mondial:

 Strategii de dezvoltare care nu au avut în vedere sănătatea

 Ponderea redusă acordată ocrotirii sănătăţii în structura
bugetului, prin necorelarea sa cu intresele sănătăţii, cu nevoile
stării de sănătate şi creşterea calităţii asistenţei medicale.
 Structuri neadecvate ale sistemului de sănătate, cu
dezvoltarea dezechilibrată a îngrijirilor de specialitate şi
spitaliceşti faţă de cele primare şi extraspitaliceşti neadaptate
nevoilor şi particularităţilor naţionale şi locale, o folosire
neraţională a resurselor. Au fost preluate modele din ţările
dezvoltate şi translatate la ţările în curs de dezvoltare.
 Tehnologii de sănătate neadecvate problemelor specifice.
 TENDINŢE
 În ultimii 10 ani s-a observat:
 o scădere a mortalităţii prin boli cardio-
vasculare, scădere care nu a fost anticipată;
 o scădere a mortalităţii infantile sub nivelul
aşteptat în ţările dezvoltate sub 8‰;
 creşterea riscului de deces la bărbaţi datorită
unui stil de viaţă caracteristic sau specific;
 inechităţi în distribuţia mortalităţii pe zone
geografice sau pe categorii socio-profesionale.
 MĂSURAREA, DESCRIEREA ŞI
ANALZA MORTALITĂŢII
 Surse de informaţii
 înregistrările totale şi continue ale deceselor la
serviciul de stare civilă din cadrul primăriilor, pe baza
certificatului medical constator al morţii, completat de
medicul care a constatat decesul;
 informaţii privind nr. populaţiei şi structura populaţiei
în funcţie de o serie de variabile (sex, vârstă, mediu
de rezidenţă, etc.)
 Metode de analiză
 În analiza mortalităţii există două modalităţi de
abordere:
 Transversală: analiza mortalităţii într-un an calendaristic sau
într-o perioadă anumită de timp;
 Longitudinală: prospectiv sau retrospectiv, în care analiza
mortalităţii este o analiză de cohortă sau de generaţie.
A. ANALIZA TRANSVERSALĂ
– Analiza transversală a moralităţii, deşi este mai puţin
exactă deoarece sunt luate în studiu decese aparţinând
mai multor generaţii, fiecare generaţie având factori de
risc şi de protecţie diferiţi, fiind simplă, este cea mai
comună.
– Indicatori utilizaţi în măsurarea mortalităţii
Rata de mortalitate generală (indicele brut de mortalitate)
care măsoară frecvenţa deceselor la 1000 de locuitori.
Ratele specifice de mortalitate (pe sexe, grupe de vârstă,
medii de rezidenţă,cauze medicale de deces), care masoară
frecvenţa deceselor în subpopulatii.
Mortalitatea proporţională (letalitatea), care reprezintă
ponderea deceselor de o anumită categorie din totalul
deceselor.
Fatalitatea
Rata standardizată a mortalităţii.
Raportul standardizat de mortalitate RSM
Funcţiile biometrice din tabele de mortalitate.
RATE BRUTE DE MORTALITATE
Rata brută de mortalitate (rata generală) (RBM) exprimă
frecvenţa deceselor la 1000 de locuitori calculându-se prin
raportarea numărului total de decese dintr-un an calendaristic
la populaţa totală medie
D
RBM  * 1000
P
Rata de mortalitate pe cauze medicale de deces reprezintă
frecvenţa deceselor determinate de o cauză la 100.000 de
locuitori. Informaţiile necesare pentru calculul indicatorului
sunt: numărul de decese prin cauza “X” înregistrate într-un an
calendaristic şi numărul mediu al populaţiei.

Dcauza
RSpM  * 100.000
P
Avantajele ratelor brute constau în simplitatea şi puterea lor de
sinteză, ele trebuie însă interpretate cu prudenţă având în
vedere limitarea lor legată mai ales de influenţa structurii pe
grupe de vârstă a populaţiei.
RATE SPECIFICE DE MORTALITATE

măsoară frecvenţa deceselor în subpopulaţii

definite în funcţie de un criteriu (sex, vârstă,
mediu de rezidenţă, stare civilă, etc.) sau mai
multe criterii combinate.
Permit stabilirea modelelor de mortalitate în
funcţie de caracteristicile luate în studiu,
identificarea segmentelor de populaţie în care
există probleme de sănătate sub aspectul
mortalităţii
pot fi utilizate în procesul de identificare a
problemelor de sănătate, ierarhizarea acestora şi
stabilirea de strategii de sănătate
Rate specifice de mortalitate:
– Pe sexe Dm Df
RSpMm  *1.000 RSpMf  *1.000
Pm Pf

– Pe grupe de vârstă
Dgr _ vârstă
RSpM gr _ vârstă  *1.000
Pgr _ vârstă

– Pe medii Dmediu
RSpM mediu  *1.000
Pmediu
LETALITATEA SAU MORTALITATEA
PROPORŢIONALĂ
Reprezintă proporţii ale deceselor de un
anumit tip din totalul deceselor.
Este un indicator de structură
Se poate calcula letalitatea pentru anumite
subpopulaţii definite după oricare dintre
caracteristicile de mai sus (sex, vârstă,
mediu, etc.)
Dcategorie
M prop  *100
D
 FATALITATEA
Este fenomenul deceselor în subpopulaţia
bolnavilor.
Se poate calcula în două moduri:
– FATALITATEA GENERALĂ: se măsoară prin raportarea
numărului total de decese înregistrate într-o perioadă de
timp la subpopulaţia de bolnavi
Dtotal
Fgenerală  *100
Pbo ln avi _ în _ studiu

– FATALITATEA SPECIFICĂ: se măsoară prin raportarea

deceselor determinate de o anumită afecţiune
înregistrate într-o perioadă de timp la subpopulaţia de
bolnavi de afecţiunea respectivă
DAFECTIUNE
Fsp  *100
Pbo ln avi _ de _ afectiune
 RATA STANDARDIZATĂ A
MORTALITĂŢII
Standardizarea mortalităţii reprezintă modalitatea de eliminare a influenţei
pe care o exercită structura diferită pe grupe de vârsta a populaţiei asupra
mortalităţii. Ea permite o comparare corectă a nivelurilor mortalităţii
înregistrate în două sau mai multe populaţii diferite din punct de vedere
structural.
Există două procedee clasice:
1.Metoda
1. directă (metoda populaţiei standard)
Se alege o populaţie de referinţă, populaţia standard, cu o anumită
structură pe grupe de vârstă. Acestei populaţii i se aplică mortalităţile
specifice pe grupe de vârstă reale din fiecare zonă pe care o
comparăm obţinându-se astfel ratele standardizate ale mortalităţii pt.
zonele respective, rate care exprimă frecvenţa aşteptată a deceselor
în ipoteza în care fiecare zonă ar avea aceeaşi structură pe grupe de
vârsta, respectiv structura populaţiei de referinţă.
2.Metoda
2. indirecta ( metoda mortalitatii standard )
Se alege un model de mortalitate specifică pe grupe de vârsta drept
model de referinţă, standard. Acest model se aplică la structura pe
grupe de vârsta reală a fiecarei zone pe care o comparăm, obţinându-
se astfel frecvenţa aşteptată a deceselor în ipoteza unui model
standard de mortalitate specifică.
Aceasta metodă se recomandă a fi utilizată atunci când se compară
mortalitatea în populaţii cu efective mici.
RAPORTUL STANDARDIZAT AL
MORTALITĂŢII (RSM)

reprezintă raportul dintre numărul de

decese observate şi numărul deceselor
aşteptate.
El măsoară excesul de mortalitate
înregistrat într-o populaţie faţă de un
model standard de mortalitate specifică.

Dobservate
RSM 
DASTEPTATE
B. ANALIZA LONGITUDINALĂ A
MORTALITĂŢII
Tabela de mortalitate
 Repezintă o metodă de măsurare, analiză şi

comparare a moralităţii.
 Practic, principiul de construire al tabelei de

mortalitate constă în aplicarea probabilităţilor

de deces între două vârste exacte, egale cu cele
dintr-o populaţie reală, la un moment dat, unei
generaţii ipotetice, fictive, de regulă de
100.000 de persoane
 TABELA DE MORTALITATE
 Permite calcularea unor indicatori numiţi funcţii biometrice si care sunt urmatorii:
 numărul de supravieţuitori ai generaţiei la vârsta “x”– lx sau Sx
 numărul de decese – dx – reprezintă numărul de decese înregistrate în generaţia
fictivă de 100.000 dacă această generaţie ar fi fost supusă riscurilor din modelul de
mortalitate înregistrat în anul de calcul;
 probabilităţile de deces – qx – probabilitatea unei persoane în vârstă de “x” ani de a
deceda înainte de împlinirea vârstei “x+1” ani
 probabilităţile de supravieţuire – px –
 numărul total de ani trăiţi în intervalul dintre două vârste consecutive - L x
 Numărul total de om+ani trăiţi de întreaga generaţie de la vârsta “x” - T x
 speranţa de viaţă la diferite vârste – ex – numărul mediu de ani pe care speră să-i
trăiască în continuare fiecare dintre supravieţuitorii de vârsta “x”
 Speranţa de viaţă la naştere (durata medie a vieţii) – eo – reprezintă un indicator
sintetic al mortalităţii şi în acelaşi timp al stării de sănătate. Este numărul mediu de
ani pe care o persoană speră să-l trăiască în condiţiile caracteristicilor modelului de
mortalitate pe grupe de vârsta a populaţiei din care provine persoana, pentru un
anumit an.
 CARACTERISTICI GENERALE ALE MORTALITĂŢII
IN ROMÂNIA
 În perioada postbelică mortalitatea generală a fost
mare: valori de 20 şi peste 20‰, datorită condiţiilor
socio-economice şi sanitare nefavorabile, a secetei şi
epidemiilor. Ca urmare a aplicării unor măsuri
sanitare, mortalitatea cunoaşte o scădere marcată
ajungând să înregistreze în1956 valori de 9-10‰.
Urmează o perioadă de evoluţie staţionară, în jurul
valorii de 10‰, pt. ca începând din 1975 să
înregistreze o tendinţă de creştere uşoara ca urmare
a schimbărilor survenite în structura pe grupe de
vârsta a populaţiei – creşterea ponderii vârstnicilor. În
ultimii 10 ani evoluţia sa este staţionară cu limite între
10,4‰ şi 10,6‰. Rata standardizată a mortalităţii
situează România printre ţările europene cu cea mai
mare mortalitate.
 Se înregistreza o
supramortalitate masculină.
Mortalitatea creste cu vârsta,
copii 0 – 14 ani fiind de ......5,3‰
adulţi ............................... 31,8‰
vârstnicii, peste 65 de ani 68,2‰.
Date din 1990
 Principalele cauze de deces în 1992 au fost:
 bolile cardio-vasculare – 61% din totalul deceselor.
 Tumorile maligne…… 13,2%
 Bolile aparatului respirator, 8,1%
 Accidente, traumatisme şi otraviri 6,4%

 În ultimii 30 de ani se constată modificari importante în modelul mortalităţii specifice pe cauze, grupe
de vârsta şi sexe, dintre care menţionam:
 Reducerea ponderii deceselor prin boli respiratorii şi boli infecto-contagioase în special la femei;
creşterea ponderii deceselor prin tumori, în special la grupe de vârsta tinere şi la sexul feminin;
creşterea ponderii deceselor prin accidente la b ărbaţii tineri şi a bolilor cardio-vasculare la adultul
tânar şi vârstnic.
 Distribuţia teritorială a mortalităţii evidenţiază rate brute de mortalitate mari în judeţele din vestul şi
sud-vestul ţării, judete cu o populaţie îmbătrinită. În urma standardizării judeţele identificate ca fiind
judeţe cu o situaţie devaforabilă sunt: Satu –Mare, Tulcea, Bihor, Caras-Severin etc.
 Cauzele de deces nu se distribuie în aceeaşi ordine şi nu au aceeaşi intensitate în judeţe datorită
ponderii diferite cu care intervin factorii de risc biologici, ambientali, comportamentali şi sanitari.
 Speranţa de viaţă la naştere (durata medie a vieţii) înregistreză în Romania, 1988 –1990, una din
cele mai scăzute valori din Europa: 69,56 ani (penultimul loc). Durata medie a vie ţii la populaţia
feminină a fost cu 6 ani mai mare decât cea a populaţiei masculine. Aceasta situaţie se datorează
mortalităţii infantile ridicate şi unei mortalităţi mari la adulţii de peste 65 ani, ca efect al acumularii
unui complex de factori negativi (subdezvoltare economică, stresul, presiunea morală şi insatisfacţiile
personale, un stil de viaţă defavorabil sănătăţii etc.). Ca indicator sintetic al st ării de sănătate,
speranţa de viaţă la naştere prezintă valori diferite de la un judeţ la altul (variaţii cuprinse între 67 –
71 ani), reflectând astfel ca şi în România există inechitatea populaţiei în raport cu sănătatea ţi
serviciile de sănătate.
 MORTALITATEA
INFANTILĂ ŞI JUVENILĂ
OBIECTIVE EDUCAŢIONALE
 Măsurarea mortalităţii infantile şi juvenile cu indicatori obişnuiţi;
 Identificarea principalelor caracteristici epidemiologice ale acestor fenomene;
 Aplicarea strategiei de intervenţie bazată pe noţiunea de risc, în ocrotirea
sănătăţii copiilor;
 Sănătatea mamei şi a copilului reprezintă una din problemele prioritare de
sănătate publică, pt. că:
 au o reactivitate particulară, fiind grupurile cele mai expuse la boală
ducând la deces datorită reactivităţii scăzute faţă de agresivitatea factorilor
de mediu şi o receptivitate crescută faţă de boală.
 o patologie specifică copilului, mai ales în primul an de viaţă, datorită
insuficienţei maturizări a sistemului imunologic de aparare.
 copilaria reprezintă perioada în care se formează comportamentele,
obiceiurile care vor avea o influenţă decisivă asupra sănătăţii şi longevităţii
viitorului adult. Este perioada în care “răspunsul” la măsurile de prevenire a
morbidităţii este eficient.
 În concluzie aceste grupuri populaţionale, reprezintă cele mai vulnerabile
grupe şi au o mare importanţă demografică şi economico-socială. Prin urmare
determină nevoi specifice şi necesită îngrijiri particulare şi asistenţă medicală
preferenţială.
DEFINIŢIE. METODE
 Mortalitatea infantilă este definită ca fenomenul demografic al
deceselor 0 – 1 ani înregistrate în populatia de născuţi vii, într-o
perioadă dată de timp şi într-un teritoriu. Reprezintă un indicator
specific de măsurare şi descriere a stării de sănătate a copiilor în
acelaţi timp este considerată ca un indice sintetic al stării de
sănătate al unei populaţii, pt. ca în determinarea nivelului
fenomenului sunt implicaţi o multitudine de factori, reflectând
astfel acţiunea concomitentă asupra sănătăţii copilului 0 – 1 an,
atât a factorilor economico-sociali şi de mediu cât şi a celor care
ţin de sistemul de servicii de sănătate.
 Metode utilizate în măsurarea mortalităţii infantile au drept
scop:
 măsurarea dimensiunii fenomenului;
 descrierea caracteristicilor mortalităţii infantile;
 identificarea factorilor de risc şi cauzali care se asociază şi explică
mortalitatea infantilă.
 Scopul general al acestor metode: elaborarea unor măsuri
(strategii) de intervenţie în vederea ameliorării şi controlului
mortalităţii infantile.
SURSE DE INFORMAŢII
 Sursa datelor necesare măsurării, descrierii şi
analizei mortalităţii infantile poate fi reprezentată de :
 datele de statistica demografică curentă
(prelucrarea informaţiilor din certificatele medicale
constatatoare ale morţii şi certificatele medicale
constatatoare ale naşterii);
 datele de statistică sanitară curentă (prelucrarea
informaţiilor din fişele deceselor 0 – 1 an);
 anchetele medico-sociale special elaborate.
 Studiul mortalităţii infantile, la fel ca şi în cazul
celorlalte fenomene demografice, se poate realiza într-
o manieră transversală, de moment (un an
calendaristic) sau într-o manieră longitudinală (studiu
pe o generaţie).
METODE UTILIZATE (1)
 Metodele utilizate sunt de esenţă epidemiologică şi pot fi anchetele
descriptive, analitice şi operaţionale, de intervenţie.
 Anchetele epidemiologice descriptive permit evidenţierea unor
diferenţieri ale mortalităţii infantile în funcţie de o serie de
caracteristici personale, de timp şi de loc. Ele răspund la
întrebările:
 “ la cine” apar decesele 0 – 1 an (descrierea fenomenului în
funcţie de vârsta la deces a copilului, de sex, de mediul de
rezidenţă, de rang, de greutatea la naştere, de cauză medicală
a decesului, etc.)
 “ când “ apar decesele 0 – 1 an (descrierea fenomenului în
timp)
 “ unde “ apar decesele 0 –1 an (descrierea distribuţiei
geografice, teritoriale a fenomenului)
 Deci anchetele epidemiologice descriptive permit măsurarea
nivelului fenomenului, evaluarea tendinţei, identificarea teritoriilor
în care fenomenul înregistrează o evoluţie deosebită, determinarea
frecvenţei factorilor cunoscuţi ca fiind asociaţi unui risc crescut de
decese 0 – 1 an, elaborarea unor ipoteze epidemiologice.
METODE UTILIZATE (2)
 Anchetele epidemiologice analitice permit verificarea asociaţiilor
epidemiologice între factorii consideraţi de risc şi decesul sub un an,
ele raspund la întrebările “ cum “, “ de ce “ s-au produs decesele 0 –
1 an.
 Aceste anchete pot fi anchete de tip prospectiv (cohortă) sau anchete
de tip retrospectiv (caz – control). În cazul mortalităţii infantile,
ancheta analitică este de fapt o anchetă pe o generaţie, deoarece atât
în abordarea prospectivă, cât şi în cea retrospectivă, populaţia luată
în studiu este reprezentată de născuţii vii ai unui an calendaristic. Pe
baza datelor obţinute din anchetele epidemiologice analitice se pot
măsura:
 riscul de deces infantil la copii expuşi unui factor de risc;
 riscul de deces infantil la copii expuşi unui factor de risc faţă de cei ce nu
sunt expuşi (risc relativ);
 cu cât este mai mare riscul de deces infantil la copii expuşi acţiunii
factorului de risc faţă de cei neexpuşi (risc atribuibil);
 impactul acţiunii unui factor de risc în populaţie prin calcularea fracţiunii
atribuibile, cu alte cuvinte cât i se poate atribui unui factor de risc în
nivelul mortalităţii infantile la generaţia de născuţi vii studiată.
 Anchetele operaţionale, de intervenţie permit evaluarea eficacităţii
unor strategii (programe) de intervenţie care au drept scop reducerea
mortalităţii infantile.
Principalii indicatori utilizaţi în
măsurarea mortalităţii infantile (1)
 Rata de mortalitate infantilă
 Mortalitatea infantilă pe grupe de vârstă
 Mortalitatea neonatală
 Mortalitatea neonatală precoce
 Mortalitatea postneonatală
 Mortalitatea perinatală
 Mortalitatea infantilă pe sexe
 Mortalitatea infantilă pe cauze de deces
 Mortalităţi proporţionale
PRINCIPALII INDICATORI DE MĂSURARE
A MORTALITĂŢII INFANTILE (2)
 1. Rata de mortalitate infantilă:
D01
RM 01   1000
N
unde D0-1= decedaţii 0-1 an dintr-un an calendaristic şi un teritoriu dat.
N = născuţii vii din acelaşi an calendaristic şi acelaşi teritoriu.
 2. Rata de mortalitate infantilă pe medii:
Decese 0  1 an din UR
RMIUR   1000
Numarul de nascuti vii din UR

 3. Rata de mortalitate infantilă pe sexe:

Decese 0  1 an baieti, fete
RMI BF   1000
Nr. de nascuti vii (baieti, fete)
PRINCIPALII INDICATORI DE MĂSURARE
A MORTALITĂŢII INFANTILE (3)
 4. Ratele de mortalitate infantilă în funcţie de vârsta la
deces:
Decese 0  6 zile
RM Neonatala Pr ecoce   1000
Nr. nascuti vii
Decese 7  27 de zile
RM NeonatalaTardiva   1000
Nr. nascuti vii
Decese 0  27 de zile
RM Neonatala   1000
Nr. nascuti vii
Decese 28  364 zile
RM Postneonatala   1000
Nr. nascuti vii
Nascuti morti  Decese 0  6 zile
RM Perinatala  1000
Nr . nascuti vii
 5. Rata de mortalitate infantilă pe cauze:
Nr. decese 0  1 an datorate unei cauze
( grupe de cauze pe o perioada )
RSp M 01  1000
Nr. de nascuti vii in acea perioada
FACTORII DE RISC AI
MORTALITĂŢII INFANTILE (1)
 Mortalitatea infantilă este condiţionată multifactorial
ceea ce a impus o clasificare a factorilor de risc.

 Oferim o clasificare convenabilă atât pt. practica

curentă cât şi pentru cercetare.

 Aceasta ţine cont de integrarea biosistemului mama –

copil în alte biosisteme : familia, populaţia, mediul (fizic
şi social), fiecare nivel de integrare necesitând
intervenţia unui sector social.
I. Biosistemul mama-copil:
Factorii endogeni:
 Care ţin de mamă:
 vârsta (sub 19 ani, peste
35 de ani)
 paritate
 avorturi in antecedente
 patologie generala si
obstetricala
 accidente in timpul nasterii
 interventii obstetricale
 care ţin de copil:
 greutatea mică la naştere
 sexul masculin
 rangul nou născutului
 vârsta (primul trimestru)
 handicapuri biologice
(malnutriţie, rahitism, anemie,
malformaţii, infecţii în
interferenţa cu factori exogeni)
Factori exogeni:
 intoxicaţii
 accidente
 factori de mediu (inclusiv
asistenţa medicală)
II. Factorii care ţin de familie:

 starea civilă a mamei (mama celibatară)

 familie dezorganizată
 nivel scăzut de instrucţie
 venitul familiei
 condiţii de locuit nesatisfăcătoare
 familii cu domiciliul nestabil
 alcoolismul
 vagabondajul
 tinerele familii în primul an de la constituirea lor
III. Factori demografici:
 variaţii în evoluţia natalităţii şi a
fecundităţii
 planificarea familială
 Pentru Romania, pentru o perioadă de
55 de ani, coeficientul de corelaţie a
rangurilor între mortalitatea infantilă şi
rata brută de natalitate a aratat o
corelaţie destul de strânsa (r = 0,54)
IV. Factorii economico-sociali şi de
mediu.
 CARACTERISTICILE EPIDEMIOLOGICE ALE
MORTALITĂŢII INFANTILE ÎN ROMÂNIA (1)
1. Nivelul şi evoluţia mortalităţii infantile

 Nivelul mortalităţii infantile în

Romania, situează România pe unul
din ultimele locuri din Europa.
 Analiza regresiei ratei de mortalitate
infantilă în raport cu produsul naţional
brut pe cap de locuitor şi cu ponderea
cheltuielelor pentru sănătate alocate
din produsul naţional brut arată că
România are o situaţie mai
nefavorabilă decât ţările cu nivel al
podusului naţional brut pe cap de
locuitor aproximativ egal cu al ei.
 Mortalitatea infantilă a înregistrat un
ritm rapid de scădere după al doilea
razboi mondial pâna în 1965, când
ritmul de reducere s-a încetinit mult.
În 1990 valoarea ratei de mortalitate
infantilă a fost de 26,9 ‰ la nivelul
ţării, cu oscilaţii între 15,9‰ si 46,5
‰ la nivelul judeţelor, iar în 1992 rata
a scăzut la 23,4 ‰.
CARACTERISTICILE EPIDEMIOLOGICE ALE
MORTALITĂŢII INFANTILE ÎN ROMÂNIA (2)
2. Distribuţia în profil teritorial
 Mortalitatea infantilă este mai mare în mediul rural ca urmare a
particularităţilor caracteristice acestui mediu.
 Judeţele cu probleme deosebite sunt: Ialomi ţa, Botoşani, Călăraşi,
Constanţa.
3. Mortalitatea infantilă
 pe sexe: se înregistrează o supramortalitate masculină
 pe grupe de vârstă: se înregistrează o structură specifică modelului ţărilor în
curs de dezvoltare, caracterizate prin riscuri mari la deces. Astfel,
predomină mortalitatea postneonatală (aproximativ 70% din totalul
deceselor infantile se produc după împlinirea vârstei de o lună)
4. Principalele cauze de deces infantil sunt:
 bolile respiratorii
 cauze perinatale
 malformaţii congenitale
 bolile infecto-parazitare
 bolile digestive
 accidentele
 Decesele sub 1 an sunt favorizate de prematuritate, de malnutriţie
protein-calorică şi de factori socio-economici şi culturali.
STRATEGII DE INTERVENŢIE
 Strategiile de intervenţie în domeniul ocrotirii sănătătii trebuie să ţina cont de faptul
că modelele de mortalitate, de morbiditate şi factorii care le condiţionează sunt
diferite în funcţie de vîstă.
 Pornind de la acest principiu, în cazul grupei de vîrstă 0-1 an, principala problemă
de sănătate este reprezentată de mortalitatea postneonatală.Este necesar să nu se
confunde riscul de deces neonatal, care este evident mai mare decît cel
postneonatal, cu rata mortalităţii postneonatale care este mai mare decît rata
mortalităţii neonatale. Strategiile de intervenţie trebuie să fie complementare, iar
impactul maxim al acţiunilor de control asupra mortalităţii infantile îl vor avea cele
care vizează perioada 1-11 luni. Influienţarea nivelului mortalităţii postneonatale se
poate realiza prin:
 dezvoltarea programelor de planificare familială pentru a reduce numărul de copii
nedoriţi;
 îngrijiri selective acordate femeii gravide pentru limitarea acţiunii factorilor materni;
 îngrijiri pre şi postnatale acordate cu prioritate copiilor între 0-1 an cu risc crescut;
 promovarea alimentaţiei naturale a sugarului;
 asigurarea cu produse dietetice pentru sugarul normal şi distrofic;
 urmărirea realizării programului naţional de imunizări;
 dotarea corespunzătoare a secţiilor de terapie intensivă.
 Deoarece mamele şi copii reprezintă grupuri populaţionale "periclitate" ele au
nevoie de servicii medicale mai numeroase. Dintre metodele de intervenţie care
permit utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile,strategiile de intervenţie
bazate pe noţiunea de risc reprezintă tipul de strategii care şi-au găsit rapid
aplicabilitate în domeniul ocrotirii materno-infantile.
METODA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE MATERNO-
INFANTILĂ FONDATĂ PE NOŢIUNEA DE RISC
 Această metodă reprezintă rezultatul eforturilor ce au fost făcute pentru a
pune la punct metode noi în vederea ameliorării serviciilor de sănătate
materno-infantile.
 Este o metodă de identificare a grupurilor (gravide, nou-născuţi) expuse la un
risc înalt de boală/deces în vederea luării de decizii privind alocarea resurselor
disponibile.
 Principiul general (obiectivul principal): " a asigura pentru toţi cele mai bune
servicii, dar favorizând pe cei care au cel mai mult nevoie". Asta înseamnă că
este necesar de a asigura tuturor îngrijiri medicale esenţiale, afectând însă cu
prioritate resursele existente acelora care au cel mai mult nevoie.
 De fapt, această metodă este o politică socială şi sanitară de intervenţie activă
care se bazează pe date reale privind riscurile de boală (deces), costurile,
resursele, eficacitatea diverselor măsuri luate.
 Mai este denumită "strategia riscurilor ridicate" deoarece metoda intervine rar
în favoarea întregii populaţii vulnerabile, ea fiind adresată grupurilor la risc
care necesită îngrijiri particulare.
 În domeniul sănătăţii materno-infantile, obiectivele generale ale metodei sunt:
 punerea la punct a unei metode practice de evaluare a riscurilor la care
sunt supuşi indivizii (mame-copii) şi grupele de indivizi;
 ţinând cont de aceste riscuri şi de resursele existente rezultă lansarea
unei strategii locale de intervenţie;
 verificarea eficacităţii (evaluarea) acestor strategii.
ETAPELE METODEI (1)
1. Definirea efectului (efectelor) care necesită intervenţia (boală, deces,
invaliditate, etc.)
 Odată stabilit acest lucru este necesară:
 măsurarea şi descrierea efectului (efectelor) şi stabilirea priorităţilor. Pentru
stabilirea priorităţilor trebuie să ţinem cont de o serie de criterii:
 frecvenţa;
 gravitate;
 importanţa pentru societate;
 posibilităţi de intervenţie (prevenire şi tratament);
 cost;
 avantajele prevăzute, etc.
 stabilirea factorului de risc; există două căi:
 alegerea unui factor de risc asociat mai multor variabile epidemiologice sau
 întocmirea unei liste de factori de risc care se pare că influenţează sănătatea
mamelor şi copiilor.
 Pentru această etapă sunt necesare informaţii privind:
 statistica demografică;
 tradiţiile culturale şi obiceiurile;
 nivelul de cultură al populaţiei;
 igiena mediului;
 servicii de sănătate.
ETAPELE METODEI (2)
2. Identificarea factorilor de risc care se realizează prin: măsurarea
caracteristicilor mamelor, copiilor, mediului, care sunt legate de deces sau
prin utilizarea rezultatelor, concluziilor deja existente .
 Se reţin factori de risc care au:
 o prevalenţă mare în populaţie;
 un risc atribuibil în populaţie mare;
 pentru care există mijloace de intervenţie.
3. Elaborarea unui sistem de notaţie care va permite clasarea indivizilor
(mamelor, copiilor) sau a grupurilor de indivizi în diferite categorii de risc,
notele cele mai mari corespunzând riscului celui mai mare.
 Metoda cea mai simplă este atribuirea empirică pentru fiecare caracteristică a
unui număr de puncte determinat;
 O metodă mai precisă, dar care necesită studii preliminare, constă în a atribui
puncte pentru fiecare factor de risc pe baza măsurării riscurilor reale în
populaţia vizată;
 Metoda cea mai precisă ar fi atribuirea de note în funcţie de combinarea
factorului de risc care joacă un rol în apariţia efectului (analiza de varianţă).
 Oricare ar fi metoda de notaţie aleasă, este important de precizat că orice
notaţie este utilă numai în măsura în care ea are o valoare predictivă
mare şi este validă. Deci se impune testarea validităţii sistemului de
notaţie şi a predicţiei.
CARACTERISTICILE METODEI

Sensibilitatea
 va arăta în ce măsură indivizii reţinuţi ca expuşi la risc
după sistemul de notaţie ales sunt întradevăr expuşi.
Specificitatea
 va arăta în ce măsură indivizii excluşi de la risc după
sistemul de notaţie ales sunt într-adevăr excluşi.
Valoarea predictivă pozitivă
 proporţia deceselor în rândul subiecţilor expuşi la risc.
Valoarea predictivă negativă
 proporţia supravieţuitorilor în rândul nonexpuşilor.
AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE
Avantajele metodei:
 obligă personalul medical la o investigare temeinică individuală prin sondarea mediului
familial, anamneză, examen clinic, paraclinic;
 selecţionează cu un înalt grad de precizie subiecţii la risc înalt care au cel mai mult nevoie
de protecţie şi asistenţă medicală diferenţiată;
 stabileşte prevalenţa factorului de risc în populaţie şi populaţia la risc, care reprezintă
informaţii necesare planificării resurselor de sănătate;
 prin evaluare şi reevaluare continuă se pot determina tendinţele factorilor de risc, baza de
previziune a tendinţei riscului pe care îl induc;
 reprezintă o bancă de date pentru cercetări exhaustive longitudinal prospective pe termen
lung;
 permite extinderea cercetării şi asupra mortalităţii 1-4 ani.
Limitele metodei:
 evaluarea riscului prin scor se realizează cu o pierdere de informaţie medicală;
 metoda implică o bună formare profesională;
 eficacitatea metodei depinde de interesul personalului;
 această metodă se pretează a fi confundată cu o metodă statistică (prejudecăţile
personalului medical vis-a- vis de acest gen de abordare);
 reţinerile medicilor specialişti pentru această metodă, care determină limitarea sa în
sectorul serviciilor primare;
 metoda implică un mare volum de muncă pentru prelucrarea datelor.
MORTALITATEA JUVENILĂ
 Mortalitatea primei copilării (mortalitatea juvenilă) reprezinta fenomenul
deceselor înregistrate în subpopulaţia copiilor în vârstă de 1-4 ani. Este
un indicator de evaluare a stării de sănatate nu numai la această grupă
de vârstă ci şi la întreaga populaţie de copii, exprimând nivelul de
educaţie al părinţilor şi standardul de viaţă al familiilor, eficienţa serviciilor
medicale şi a măsurilor generale de ocrotire a copiilor.
 În comparaţie cu celelalte ţări europene, România are cea mai mare rată
de mortalitate juvenilă. În ultimii 10 ani, fenomenul a cunoscut o uşoară
tendinţă de creştere de la 1,6 ‰ în 1980 la 2,0 ‰ în 1990.
 Din cele 2400 decese anuale la copiii de 1-4 ani principala cauză o
constituie bolile respiratorii, urmate de accidente, malformaţii congenitale
şi boli infecţioase şi parazitare.
 Aproximativ 40% din totalul deceselor juvenile se înregistrează la copii de
1-2 ani, accidentele constituind ina din cele mai importante cauaze.
Proporţia crescută a accidentelor se explică prin lipsa de supraveghere la
domiciliu a copiilor cu ambii părinţi salariaţi.
 Strategiile de intervenţie în domeniul ocrotirii sănătăţii copiilor 1-4 ani,
grupă de vârstă la care problema prioritară de sănătate este mortalitatea
juvenilă, o problemă aparte constituind-o şi dezvoltarea fizică şi
intelectuală mai ales la copiii instituţionalizaţi, va trebui să vizeze:
 măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor prin afecţiuni acute ale aparatului
respirator;
 măsuri educative pentru reducerea frecvenţei accidentelor şi traumatismelor.