IUDAISMUL

O RELIGIE MOZAICA
Iudaismul este religia poporului Israel, care isi
are radacinile cu aproximativ 2000 i. Hr, iar
aspectul principal il reprezinta credinta intr-un
singur Dumnezeu.
 Menorah este un sfestnic cu sapte
brate, acesta fiind specific Iudaismului
pentru mai bine de 3000 de ani,
ramanand pana astazi o emblema a
statului Israel. Acest obiect era folosit
in Templul Sfant, in Ierusalim. Cupele
bratelor acestuia erau umplute cu ulei
de masline, el arzand tot timpul. Se
crede ca acesta simbolizeaza Rugul
Aprins, pe care Moise l-a vazut pe
Muntele Horeb - Sinai. Tora
marturiseste ca Dumnezeu insusi i-a
descoperit lui Moise cum sa
Simbolul religiei confectioneze acest sfestnic special,
iudaice. numit menorah. Se mai crede ca cele Menorah
sapte brate ale sale sunt chipuri ale
celor sapte zile ale saptamanii. Din
aceasta se intelege ca Domnul isi
doreste o legatura cu poporul Sau tot
timpul, iar nu numai in ziua odihnei.
• Religia iudaica a fost intemeiata de
Moise, unificatorul celor 12 semintii.
Dumnezeu vorbea Poporului Israel prin
Moise

Ruben-Geneza 29:32
Simeon-Geneza 29:33
Levi-Geneza 29:34
Iuda-Geneza 29:35
Dan, Neftal, Gad, Aser,
Isahar, Zabulon, Iosif,
Beniamin, Iacob, Efraim,
Manase
• Istoria iudaismului este împărţită în trei perioade:
1. Perioada Templului din Ierusalim;
2. Perioada talmudică;
3. Perioada rabinică
(din secolul al VI pînă în prezent).
 BIBLIA ESTE CARTEA SFÂNTĂ A EVREILOR. COMPARATĂ
CU BIBLIA CREŞTINĂ, BIBLIA EBRAICĂ EXCLUDE NOUL
TESTAMENT ÎN ÎNTREGIME ŞI CÂTEVA CĂRŢI DIN
VECHIUL TESTAMENT SI ESTE FORMATA DIN:
Tora (învăţătura) sau
Pentateuhul Nebiim, profeţii Ketubim (scrieri)
indică cele cinci Formata din 8 carti format ă din unsprezece
cărţi
cărţi ale Torei sau
Legii: Geneza,
Exodul, Leviticul,
Numerii şi
Deuteronomul;
Anul Nou (Roş Haşana) este
SARBATORI
prima sărbătoare şi cade în luna
septembrie sau octombrie. În
această zi se celebrează crearea
şi judecarea lumii de către
Dumnezeu. În cartea evreiască
de rugăciuni se menţionează:
„Aceasta este ziua în care lumea
a fost chemată la existenţă. În
această zi el va chema la
judecată toate creaturile”. În
această zi la sinagogă se sună
din şofar (corn de berbec) pentru
a îndemna poporul Să se
întoarcă la Dumnezeu. În această
zi este obiceiul să se mănânce
mere înmuiate în miere de albine
şi să se facă urarea „un an bun şi
fericit!”. Următoarele zece zile
sunt consecrate. examinării
conştiinţei şi pocăinţei.
Ziua ispăşirii (Iom Kipur) încheie
perioada de pocăinţă începută la
Anul Nou. Este considerată ziua cea
mai sfântă a anului religios. Când
exista templul, în această zi marele
preot sacrifica un ţap pentru
păcatele proprii şi un altul pentru
păcatele întregului popor şi intra în
Sfânta Sfintelor din templu, locul cel
mai sfânt de pe pământ. Acolo el
rostea numele lui Iahve. Astăzi, ne
mai fiind templu şi jertfe, ispăşirea se
face prin căinţă şi post. Se observă
postul complet de 25 de ore. Evreul
credincios petrece ziua întreagă la
sinagogă, înfăşurat într-o pânză albă,
simbol al curăţiei sufleteşti dobândite
prin pocăinţă. Unii evrei sunt
înfăşuraţi în această pânză la
moarte.

Sărbătoarea Corturilor (Sukot) se ţine după
15 zile de la Iom Kipur şi durează o
săptămână. Este una din cele trei sărbători
când se făceau pelerinaje la templul din
Ierusalim. Iniţial era sărbătoarea recoltei,
toamna, după cum celelalte două sărbători
de pelerinaj, iniţial, erau sărbătoarea
secerişului orzului (Paştele) şi a secerişului
grâului (Rusaliile). Evreii comemorează la
sărbătoarea Corturilor grija pe care
Dumnezeu avut-o de poporul său în timpul
celor 40 de ani de pribegie în pustiu, când
locuiau în colibe. Evreii îşi fac pe terasele
caselor, pe balcoane, în preajma sinagogii,
colibe din ramuri de palmier şi trestie, în care
locuiesc şi iau masa în toate aceste zile de
sărbătoare. Ziua a opta e tot zi de
sărbătoare: o zi de mare bucurie în care e
celebrată Tora care este purtată în sinagogă
cu cântece şi dansuri
Sărbătoarea Luminilor sau a
Consacrării (Hanuca) mai e
numită şi Crăciunul evreilor
deoarece cade în aceeaşi
perioadă a anului în care creştinii
sărbătoresc Crăciunul.
Sărbătoarea durează opt zile şi
se comemorează victoria lui Iuda
Macabeul împotriva lui Antioh al
IV-lea, recucerirea templului,
purificarea şi reconsacrarea lui.
În familiile evreilor se aprind
luminile menorei (candelabrul cu
opt braţe). În prima zi se aprinde
o lumânare, a doua zi două, şi
aşa mai departe, până în ziua a
opta când se aprind toate opt.

Purim este sărbătoarea care
comemorează istoria Esterei, evreică,
nepoata lui Mardoheu, ajunsă regină a
Persiei. Se ţine în februarie sau martie.
Purim înseamnă sorţi şi se referă la sorţii
pe care Aman, primul ministru, i-a
aruncat, spre a fixa ziua exterminării
evreilor din Imperiul Persan. În această zi,
la sinagogă se citeşte în întregime Cartea
Esterei, iar când se pomeneşte numele
lui Aman, sinagoga vuieşte de huiduieli şi
vacarm. E o sărbătoare populară, de
carnaval, în care evreului îi sunt
îngăduite tot felul de extravaganţe şi
poate consuma alcool până când nu mai
poate face deosebire între a spune:
binecuvântat să fie Mardoheu şi
blestemat să fie Aman.
Paştele (Pesah) e cea mai cunoscută sărbătoare a
evreilor şi cade, mai mult sau mai puţin, o dată cu
Paştele creştin. Se comemorează eliberarea poporului
evreu din sclavia Egiptului. În familii se mănâncă cina
pascală aşa cum prevede ritualul religios (seder,
rânduială). La un moment dat copilul cel mai mic din
familie îl întreabă pe tatăl care oficiază cina pascală:
„De ce noaptea aceasta este deosebită de celelalte?”.
Tatăl povesteşte evenimentele biblice din decursul
istoriei, când Dumnezeu a intervenit spre salva
poporul său. Această povestire care constituie punctul
culminant al cinei pascale se numeşte hagada. E lăsat
un scaun liber la masă şi se umple un pahar cu vin în
plus pentru profetul Ilie aşteptat ca înaintemergător al
lui Mesia. În ajunul Paştelui se înlătură orice e
firimitură de pâine dospită. În cele opt zile de
sărbătoare se consumă numai pâine nedospită, azimă,
de aceea se mai numeşte şi sărbătoarea Azimelor.
Această pâine aminteşte de pâinea suferinţei din Egipt
şi de faptul că poporul care a ieşit în grabă din Egipt
nu a avut timp s ă lase pâinea să dospească
Rusaliile sau Sărbătoarea Săptămânilor (Shavu’ot) cade în a
cincizecea zi după Paşti şi comemorează primirea Legii de către Moise
de la Dumnezeu pe Muntele Sinai. Rusaliile împreună cu Paştele şi
Sărbătoarea Corturilor erau iniţial sărbători agricole. Când exista
templul, la aceste trei sărbători evreii mergeau în pelerinaj la templu.
Ziua de doliu cade în iulie sau august. Evreii îşi amintesc în această zi
de prima şi a doua distrugere a templului de către Nabucodonosor
(586 î.C.), respectiv, de către romani (70 d.C.) precum şi de celelalte
nenorociri care s-au abătut asupra acestui popor în decursul istoriei
 REGULI ŞI
OBICEIURI 

La opt zile de la naStere, copilul de sex masculin este

circumcis, acesta fiind un semn al legAmântului cu Dumnezeu.
Majoratul religios pentru fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru
bAieTi la 13 ani.   De asemenea, practicanTilor religiei iudaice le
este recomandat portul anumitor veStminte cum e cazul Kippah-
ului (un acoperământ pentru cap) sau tallitul (obiect vestimentar
asemănător unei eSarfe utilizat în timpul rugăciunii).  
 PORTUL EVREILOR
Ţiţit sunt şaluri speciale, cu noduri
 O kippah  este un
acoperămant pentru cap uşor
rotunjită fără margini lărgite
purtate de mulţi bărbaţi evrei în
timp ce se roagă, mănâncă,
recită binecuvântări, studiază
texte religioase evreieşti, şi în
orice moment de către unii
bărbaţi evrei. Există o gamă
larga de kippot in diferite
mărimi de la unele mici, care
acoperă numai partea din spate
a capului, la unele mari, care
acoperă coroana capulul în
întregime.
"franjuri" sau "ciucuri" găsite pe
cele patru colţuri ale tallit care
seamănă cu o eşarfă pentru
rugăciune. Tallit este purtat de
bărbaţi evrei şi unele femei evreice
în timpul serviciului divin. Tradiţiile
variază în privinta purtarii unui
tallit. În comunitatea sefarzilor,
băieţi poartă tallit de la vârsta de
de la 13 ani. În unele comunităţi
ale aşkenazilor se obişnuieşte să
se poarte numai după căsătorie.
Un tallit katan (tallit mic) este un
articol de îmbrăcăminte cu franjuri
purtat pe sub haine pe parcursul
zilei. În unele cercuri, franjurilor li
se permite să atarne în mod liber
peste îmbrăcăminte.
Viaţa zilnică a evreului credincios
este reglementată la fiecare pas de
Legea dată de Dumnezeu prin Moise.
Pentru a-şi aduce aminte de
poruncile Domnului, evreii pioşi
poartă la rugăciune nişte cutiuţe
de piele numite filactere pe care
le fixează cu curele la mâna stângă
şi pe frunte. În ele sunt texte din
Biblie scrise pe pergament. De
asemenea, pun la uşa casei sau la
poartă aşa-zisa mezuza pe care o
ating cu mâna la intrare şi la
ieşire. Pe ea sunt scrise sau
gravate, de asemenea, texte
biblice.
 Majoritatea evreilor, de asemenea, cred ca exista si
concepte fundamentale, pe care trebuie sa le creada.
Maimonide (rabi Moses ben Maimon), cel mai
proeminent talmudist din Evul Mediu, a însiruit
treisprezece articole de credinta bazate pe urmatoarele
teme:
1. Existenta lui Dumnezeu; 
2. Unitatea lui Dumnezeu; 
3. Natura spirituala a lui Dumnezeu; 
4. Unicitatea lui Dumnezeu prin faptul
ca El a existat mereu si continua sa existe întotdeauna; 
5. Cinstirea (adorarea) lui Dumnezeu; 
6. Profetia; 
7. Moise, ca fiind cel mai mare dintre
profeti; 
8. Originea cereasca a Legii; 
9. Firea vesnica a Legii; 
10. Cunoasterea de catre Dumnezeu a
faptelor oamenilor; 
11. Rasplata si pedeapsa; 
12. Venirea lui Mesia; 
13. Învierea mortilor
O alta personalitate importanta este învatatul
Hasdai Crescas, care, în secolul al XV-lea, a
expus patrusprezece puncte privind structura
spirituala a iudaismului:
1. Dumnezeu cunoaste individual toate 9. Exista pedeapsa pentru cei rai. 
lucrurile si toti oamenii.  10. Mortii vor învia. 
2. Pronia Lui se exercita asupra fiecarei 11. Tora este vesnica. 
persoane în parte. 12. Moise este autoritate suprema. 
3. El este atotputernic.  13. Arhiereul poate prevesti evenimentele viitoare
4. El S-a revelat în mod special profetilor.  prin Urim si Tumim (obiecte mentionate la Iesire
5. El a dat omului libertate de vointa.  28.30). 
6. El a dat omului Tora.  14. Mesia va veni în viitor
7. El a creat universul la un moment anume. 
8. Nemurirea este asigurata celor care asculta
(respecta) poruncile Lui)
 Cultul
Cultul ebraic constă în primul rând din
rugăciunile zilnice cuprinse într-o carte
special ă de rugăciuni. Aceste rugăciuni
se spun fie acasă fie la sinagogă, unde se
ţin trei servicii: dimineaţa, la amiază şi
seara.

Sinagoga a apărut în timpul exilului babilonian

când nu mai exista nici templu, nici preoţi, nici
jertfe. Locul preotului la sinagogă îl deţine rabinul.
Rabin înseamnă învăţător. Când copilul ajunge la
vârsta de 13 an are loc o ceremonie specială,
barmiţva. Din acest moment copilul, considerat
matur, are dreptul să citească şi să comenteze
Biblia în comunitate, la sinagogă. Întrunirile de la
sinagogă cuprind rugăciuni, lecturi biblice, rituri şi
ceremonii
 Locuri de inchinare
SINAGOGIILE

Sinagogele (inseamna in ebraica case de adunare) exista de 20 de secole, si sunt locuri in care evreii
se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji acestui scop cu conditia sa fie orientat
spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de
cult. Chivotul sfânt este partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care
Torah a fost scrisa de mâna. In fata Chivotului sfânt arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul
ca Sfânta Scriptura continuta in Torah este lumina. In zilele de luni, joi, de Shabbat si in diminetile
zilelor de sarbatoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul
inseamna Intelept, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prezidând
diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca. Sabatul este
in religia iudaica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel,
ca semn al legamântului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit porunca solemna de a intrerupe
orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfânt chiar si decât Casa Domnului. Pornind de la
aceasta conceptie, rabinii au alcatuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor
nefiind acela de a crea o constrângere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai
mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a
reinvata sa traiasca. Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studiu, o
atmosfera de sarbatoare, atât la sinagoga, cât si acasa.
 Pacatul

In viziunea iudaismului fiinta umana se naste cu un suflet pur, o puritate

originara, si nu mosteneste niciun pacat originar. Este stiut faptul ca oamenii pot
alege sa faca fapte rele, dar iudaismul nu se sprijina pe acest fapt. Mai degraba,
evreii se bucura deoarece considera ca si Dumnezeu se bucura daca fiintele
umane aleg sa infaptuiasca binele. Cu alte cuvinte, evreilor le este complet straina
idea pacatului originar si este vazuta extrem de absurda. In cazul conceptului de
pacat originar se afirma pur si simplu ca din cauza faptului ca Adam si Eva au
pacatuit in Gradina Edenului ei au adus MOARTEA in lume. Din aceasta
perspectiva fiecare fiinta umana moare fiindca rasa umana a fost viciata printr-un
presupus pacat originar care se mosteneste: Adam si Eva ar fi pacatuit, fiecarui
om i se transmite vina acelui pacat si prin urmare sunt pedepsiti cu moartea. In
orice caz in Tanakh este descrisa o versiune total diferita. Adam si Eva au fost
izgoniti din Gradina Edenului pentru ca daca ar mai fi ramas ar fi putut manca din
Pomul Vietii, fapt ce le-ar fi conferit nemurirea. Daca Adam si Eva erau nevoiti sa
manance din Pomul Vietii pentru a dobandi nemurirea rezulta ca nu erau creati sa
traiasca vesnic, ci au fost creati muritori. Oamenii mor pentru ca moartea este o
parte naturala din cadrul existentei umane, si asa a fost inca de cand a fost creat
omul. Astfel se explica de ce, inainte ca Adam si Eva sa fi mancat din Pomul
Cunostintei Binelui si Raului, Dumnezeu le-a spus animalelor sa se inmulteasca : 

Ritualuri
Ritul de cufundare în apă face parte din seria foarte
numeroaselor rituri purificatoare practicate încă în
cadrul iudaismului contemporan. Având braţele şi
mâinile întinse, cu degetele îndepărtate, pleoapele
şi gura uşor întredeschise, credinciosul se
pregăteşte pentru scufundarea purificatoare (tevila).
În timpul cufundării, repetată de trei ori, un martor
asistă la săvârşirea ritualului. Bărbat, în cazul
bărbaţilor, femeie, în cazul femeilor, martorul
confirmă exactitatea şi claritatea termenilor
binecuvântării rostite între prima şi a doua
cufundare în apă, o binecuvântare identică pentru
toată lumea, indiferent că e vorba de bărbaţi, femei
sau prozeliţi.
Simbolismul cufundării în apă, de trei ori, în
aşa fel încât respectivului să-i fie cuprinse
toate părţile corpului, lasă să se înţeleagă
faptul că cel ce se îmbăiază ritualic se lasă
înghiţit în întregime de apă, moare în sine,
după care, purificat, renăscut, revine la viaţă.
În Antichitate, demersul era motivat de păcat
sau de o impuritate de ordin ritual; astăzi, în
schimb, se motivează în îndeplinirea unui act
sfânt sau în respectarea legilor religioase ale
purităţii familiale. În ambele situaţii avem de a
face cu un act de regenerare: graţie afundării,
cel ce se îmbăiază renaşte la puritate, el se
regăseşte în deplinătatea potenţialului său
spiritual, după cum tot la fel simte o
transformare interioară în sufletul său, în
întreaga sa fiinţă. În cazul femeilor, în plus,
purificarea ritualică prin îmbăiere circumscrie
perioada sexualităţii şi, deci, posibilităţile de
perpetuare a fiinţei umane, ţinând seama de
puritatea familială, ştiut fiind faptul că în
timpul ciclului menstrual îi este interzisă
trecerea prin miqve. E o formă de sfinţire a
sexualităţii prin apă, element primordial şi
Ciclul vieții evreiești ȋncepe odată cu nașterea, considerată porunca
Domnului care, conform Cărții Genezei, le-a spus credincioșilor “fiți
roditori și vă ȋnmulțiți”. Un copil reprezintă o nouă creație și o garanție că
poporul va continua să existe. Pe tot parcursul ei, viața nu constă doar
ȋntr-o succesiune de emoții, sentimente, plăceri și dureri. Ea este o
călătorie ȋn care omul trebuie să ȋși atingă toate condițiile vieții și să-L
slujească cȃt mai bine pe Dumnezeu. Cand moare omul părăsește doar
fizic tărȃmul celor vii, sufletul acestuia continuȃnd să trăiască ȋn viața
veșnică. Se consideră că, așa cum s-a comportat cu semenii săi și cu
Dumnezeu, la fel va fi tratat și pe lumea de dincolo. Bunătatea va fi
răsplătită ȋn Rai, iar păcătoșii vor rămȃne ȋn Iad, numit Gehinom, unde le
sunt arse păcatele și unde este sufletul purificat.
Trupul celui plecat trebuie tratat cu mare grijă și respect. Imediat după moarte,
rudele sau apropiații ȋi ȋnchid ochii și gura, simbolizȃnd ȋncrederea ,,oarbă”
acordată Domnului care ȋl va ghida pe drumul către viața veșnică. Ȋn semn de
rămas bun, răposatul este sărutat de prieteni si cunoscuti, apoi pregătit
pentru ȋnmorȃntare.
Corpul neȋnsuflețit se spală și se unge cu miruri, iar ȋmbălsămarea nu se
practică, deoarece este considerată o ȋncălcare a tradiției evreiești care ȋmpiedică
descompunerea naturală. După spălare, trupul este ȋnvelit ȋntr-o pȃnză albă,
numită tachrichim, sau ȋn tallit, șalul lor de rugăciune. Pentru acesta din urmă,
franjurile trebuie să fie tăiate, arătȃnd că nu mai poate fi folosit de o altă
persoană.Ȋn unele comunități evreiești există așa numiții Chevra Kaddisha, care se
ocupă special cu pregătirea răposatului ȋnainte de a fi ȋnmormȃntat  De obicei, este
bine să se cheme o astfel de persoană dacă aveți posibilitatea.Nu sunt folosite
haine scumpe, ornamente sau bijuterii, deoarece tradiția evreiască ține la
simplitatea ritualurilor. Ȋn acest fel, cei trecuți ȋn neființă devin egali ȋn fața morții,
indiferent de bogățiile avute ȋn timpul vieții.
Trupul, așezat cu picioarele spre ușă, se pune ȋntr-un sicriu de lemn și se
acoperă pentru a nu mai fi văzut. Este considerată lipsă de respect ca oamenii să
se uite la o persoană decedată care nu ȋi poate privi. La căpătȃi se aprinde o
lumȃnare, se citesc cȃțiva pslami, iar lȃngă