Un oușor stătea pe o frunză în lumina

lunii.
Într-o duminică dimineața, când soarele răsări,
cald și zâmbitor - poc! - din oușor ieși o omidă
mică.
Îi era foarte foame, așa că
porni degrabă să caute de
mâncare.
 Luni găsi un măr și-l
mâncă. Totuși, îi era încă
foame.
Marți mâncă două
pere. Totuși nu se
sătură.
Miercuri mâncă trei
prune, dar tot îi mai
era foame.
 Joi mâncă patru
căpșuni. Tot nu se
sătură.
 Vineri mâncă cinci
portocale, dar tot îi era
foame.
 Sâmbătă oare ce-
a mai mâncat
omida?

O prăjitură de ciocolată, o înghețată, un

castravete murat, o felie de cașcaval, o bucată
de salam…
 …o acadea, o felie de plăcintă cu
cireșe, un cârnat, o brioșă și o felie
de pepene.

În noaptea care a urmat,

pe omidă a durut-o
burtica.
Veni o nouă zi de duminică.
Omida mâncă o frunză verde
și fragedă și se simți mult
mai bine.
 În sfârșit, nu-i mai era
foame. Și, dintr-o omidă
mititică, se făcuse o omidă
mare și grasă.
Omida își construi o căsuță,
numită cocon, și se culcă
înăuntru.

După două săptămâni și mai bine

de somn, se trezi. Făcu o gaură în
cocon și, când se strecura încet
afară …
… era un minunat
fluture!