Prof.coordonator:Asist.Univ. Marina Alexandra Gabriela
Studenți:Folescu Andreea Nițu Denisa ORIENTAREA ŞI PLANIFICAREA AUDITULUI
Determinarea naturii şi a întinderii intervenţiilor ce urmează a fi
întreprinse de către auditor pe parcursul misiunii, presupune stabilirea măsurilor organizatorice necesare pentru executarea lucrărilor de auditare cu maximum de eficienţă şi în cadrul termenelor stabilite, pe baza datelor culese de către auditor în această etapă. În funcţie de mărimea entităţii, complexitatea auditului, metodologia specifică, auditorul trebuie să elaboreze un plan general de audit prin care să se descrie sfera de cuprindere şi desfăşurarea auditului. Planul general de audit trebuie să cuprindă următoarele aspecte esenţiale: - cunoaşterea activităţii clientului; - sistemul contabil şi de control; - riscul şi pragul de semnificaţie; - natura, durata şi întinderea procedurilor; - coordonarea, îndrumarea, supervizarea şi revizuirea; - alte aspecte. Orientarea și planificarea în carieră a auditului, presupune următoarele faze: I. Elimitarea caracteristicilor proprii ale întreprinderii; II. II. Se indentifică: III. III. Pragul de semnificaţie; IV. IV. Planul general de audit şi programul de audit. I. Elimitarea caracteristicilor proprii ale întreprinderii; Delimitarea caracteristicilor proprii ale întreprinderii. Caracteristicile întreprinderii sunt: • sectorul de activitate a întreprinderii, • organizarea şi structura întreprinderii, • politica generală a întreprinderii, • perspectivele de dezvoltare a întreprinderii, • organizarea administrativă şi contabilă a întreprinderii, • principiile contabile utilizate II. Se indentifică: - domeniile semnificative: Pentru informarea cu privire la situaţiile financiare, auditorul utilizează proceduri care îi permit să obţină un grad rezonabil de certitudine că acestea au fost corect întocmite în toate punctele lor esenţiale. - sistemele semnificative: Identificarea sistemelor semnificative permite auditorului stabilirea operaţiunilor contabile şi a instrumentării tehnice, care face obiectul aprecierii controlului intern, precum şi necesitatea sau nu a unor eventuale colaborări cu experţii în informatică. - riscurile auditului şi importanţa lor relativă: Pentru informarea cu privire la situaţiile financiare, auditorul utilizează proceduri care îi permit să obţină un grad rezonabil de certitudine că acestea au fost corect întocmite în toate punctele lor esenţiale. III. Pragul de semnificaţie; Pragul de semnificaţie, care îi va permite auditorului să aprecieze dacă erorile sau inexactităţile constatate trebuie corectate sau nu, putând în consecinţă să emită opinia corespunzătoare (cu sau fără rezerve). Încă din faza cunoaşterii particularităţilor agentului economic, auditorul trebuie să identifice orice element/grup de elemente care ar putea avea influenţă semnificativă asupra conturilor anuale. IV. Planul general de audit şi programul de audit. Auditorul trebuie să elaboreze şi să documenteze un plan general de audit prin care să se descrie sfera şi modul de desfăşurare a angajamentului de audit. Deşi înregistrările din planul general de audit vor trebui să fie suficient de detaliate pentru a facilita dezvoltarea programului de audit, forma şi conţinutul exact al acestuia vor varia în funcţie de mărimea entităţii, complexitatea auditului şi de metodologia şi tehnologia specifice utilizate de auditor. Auditorul trebuie să elaboreze şi să documenteze un program de audit care să stabilească natura, durata şi întinderea procedurilor de audit planificate cerute pentru implementarea planului general de audit.