Modelul procesului decizional din

perspectiva eticii bazate pe principii

Asist. Univ. Dr. Radu Simion

Etică Aplicată în Psihologie
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
 MODELUL ÎN CINCI PAȘI
(Knapp și VandeCreek, 2012)

1. Identificarea principiilor aplicabile;

2. Generarea alternativelor (ascultare și consultare);
3. Analiza și evaluarea datelor/ selectarea intervenției
optime;
4. Acțiunea sau implementarea;
5. Privirea în urmă (analizarea și evaluarea rezultatelor
intervenției).
 IDEAL
(identifică, dezvoltă, explorează,
acționează, verifică)
Branford& Stein, 1993.

SHAPE
(examinează, dezvoltă ipoteze, analizează
soluția propusă, implementează, evaluează)
Hartel&Hartel, 1997

IDEAL- identify, develop, explore, act, look back;

SHAPE- scrutinize, develop hypothesis, analyze proposed solution, perform, evaluate .
ETICA BAZATĂ PE PRINCIPII

- dezvoltată de filosoful englez William David Ross (1930/1998),

extinsă apoi de filosofii americani Thomas Beauchamp și James
Childress (2009) cu aplicabilitate în domeniul îngrijirii sănătății.

-Ross a dezvoltat teoria după ce a reflectat asupra a două curente

filosofice dominante: etica deontologică (importanța respectării
regulilor care stabilesc obligații morale sau interdicții, atenția
aplecată asupra respectării valorilor fundamentale ale omului) și
utilitarismul (oferă un model pentru procesul decizional etic care
pune accentul pe starea de bine a tuturor celor implicați).
Ross- 6 OBLIGAȚII PRIMA FACIE, pe care toți oamenii ar trebui să le
îndeplinească și care reprezintă datorii sau obligații rezonabile.

FIDELITATE
RECUNOȘTINȚĂ
DREPTATE
PROMOVAREA STĂRII DE BINE
AUTOPERFECȚIONARE
EVITAREA PROVOCĂRII ORICĂROR
DAUNE
Beauchamp și Childress (2009) au identificat acele principii care se aplică în
mod direct profesioniștilor din domeniul sănătății:

1. PROMOVAREA STĂRII DE BINE- Acțiuni în sensul furnizării unor beneficii

și păstrării echilibrului între beneficii riscuri și costuri.

2. EVITAREA ORICĂROR DAUNE- Evitarea producerii de vătămări de orice

natură (ex. a nu folosi o tehnică terapeutică ale cărei rezultate anterioare au
produs efecte secundare nedorite).

3. RESPECTAREA AUTONOMIEI PACIENTULUI- Rspectarea capacității de

decizie a persoanelor autonome, promovând acele circumstanțe care îl ajută
pe pacient să ia decizii în cunoștință de cauză (ex. respectarea dorințelor
pacientului cu privire la obiectivele terapiei, reținerea de la a impune
pacientului agenda personală a terapeutului. )

4. DREPTATEA- justiție procedurală- tratarea corectă a oamenilor, evitarea

discriminării pe criterii de gen, vârstă, apartenență rasială sau etnică,
origine națională, orientare sexuală, statut socioeconomic), justiție
distributivă- acces la bunuri și servicii ale societății care sunt necesare vieții.
 5. FIDELITATEA (sau relația medic-pacient): loialitatea față de
pacient, plasarea pe primul loc a interesului pacientului, respectarea
promisiunilor (ex. evitarea acceptării unui pacient atunci când
eficacitatea terapiei ar putea fi compromisă de un conflict de
interese).

6. BUNĂSTAREA GENERALĂ SAU PUBLICĂ (Knapp și VandeCreek,

2012): gestionarea îndeplinirii obligațiilor față de societate în
ansamblul ei (ex. asigurarea că informația pe care un psiholog o
prezintă într-un articol scris pentru un ziar local este corectă și de
ultimă oră.
 MODELUL ÎN CINCI PAȘI
(Knapp și VandeCreek, 2012)

PASUL 1- IDENTIFICAREA SAU SESIZAREA PROBLEMEI

- psihologii identifică dilema sau conflictul etic mai întâi prin

identificarea principiilor etice generale cele mai relevante și a
modului în care acestea ar putea intra în conflict.
ex.
Dr. Pop trata un pacient care avusese o tentativă serioasă de
sinucidere. După o discuție amănunțită cu pacientul și o
analiză a factorilor situaționali, Dr. Pop a stabilit că pacientul
prezenta un risc înalt de a muri prin suicid, dar pacientul
refuza spitalizarea. Dr. Pop trebuia să decidă dacă să inițieze
sau nu procedurile de spitalizare psihiatrică involuntară.
Principiile etice cele mai relevante pentru acest exemplu sunt:
principiul promovării stării de bine a pacientului, evitarea
oricăror daune (evitarea producerii vreunei vătămări
pacientului) și respectarea autonomiei pacientului (urmărirea
în general a dorințelor pacientului în stabilirea obiectivelor și
acordului acestuia cu privire la procedurile aplicate în cadrul
tratamentului).

Dr. Pop se poate întreba dacă decizia lui nu este influențată de

factori precum dorința de a-și păstra avantajele loialității,
admirației și onorariilor pacientului, teama de eventualele
reclamații. Se poate întreba și cu privire la istorii personale
care ar putea influența decizia sa.
 PASUL 2: DEZVOLTAREA SOLUȚIILOR ALTERNATIVE ȘI A IPOTEZELOR

- adesea, psihologii ajung la cele mai bune decizii după ce analizează mai
multe alternative posibile, și să ia ăn considerare influențele cognitive și
emoțonale asupra procesului de luare a unei decizii;

- psihologii își îmbunătățesc nivelul de competență atunci când au o

rețea formată din relații profesionale cu colegi care sunt interesați de
progresul lor profesional ;

- beneficiile solicității unei alte opinii: din persp. cognitivă, consultații

pot identifica surse de informare, întrebări scăpate din vedere, tipuri de
intervenții posibile.
Din persp. emoțională, consultațiile îi ajută să reducă influențele
emoționale puternice asupra procesului terapeutic, pentru a procesa
mai clar informațiile colectate. (își ia temperatura emoțională)
 PASUL 3: ANALIZA ȘI EVALUAREA DATELOR

- etapa de analiză, evaluare și selectare a unei intervenții optime. În

cazul unui conflict de principii, Hadjivastopoulos și Malloy (1999)
susțin că respectarea drepturilor și demnității omului este
prioritară față de alte principii. Ross, Beauchamp și Childress susțin
că nu ar trebui să existe un principiu care să prevaleze în fața altuia.

Totuși, prevalența ar putea fi utilizată dacă s-ar respecta câteva

condiții:

1. Decidentul are motive suficiente pentru a acționa în baza unui

principiu general, și nu a altuia.
2. Acțiunea are șanse realiste de succes.
3. Decidentul nu poate găsi o alternativă preferabilă din punct de
vedere moral.
4. Decidentul caută să minimalizeze efectul negativ al încălcării
celuilalt sau a celorlalte principii etice.
 În conformitate cu aceste condiții, Dr. Pop ar trebui să-și pună
următoarele întrebări:

1. Există o justificare suficientă pentru a-i permite unui principiu

etic (promovarea stării de bine sau evitarea producerii unor daune)
să primeze asupra unui alt principiu etic (respectul față de
autonomia de decizie a pacientului)?

În mod tipic, în cazul riscului de suicid iminent, promovarea stării de

bine/ evitarea daunelor prevalează asupra respectului față de
autonomia pacientului. Totuși, Dr. Pop trebuie să evalueze iminența
și potențialul letal ale comportamentului suicidar al pacientului.
Dacă riscul de suicid este scăzut, Dr. Pop va trebui să acorde o mai
mare prevalență respectului autonomiei pacientului în luarea
deciziilor.
 2. Acțiunea propusă are șanse reale de succes?

Dr. Pop poate decide că pacientul trebuie să fie internat în spital

chiar dacă internarea este făcută involuntar.
În această situație, Dr. Pop trebuie să determine mai întâi dacă tipul
de comportament al pacientului îndeplinește criteriile de spitalizare
involuntare stabilite prin legile statului în care profesează, pentru a
determina dacă efortul de a obține internarea va avea un real succes.
3. Poate fi găsită o alternativă preferabilă din punct de vedere moral?

În căutarea unei soluții, Dr. Pop poate analiza în ce măsură poate

mobiliza resursele sănătoase ale pacientului, în considerarea
respectării autonomiei acestuia, pentru a se asigura că el va fi în
siguranță și în ce măsură va coopera pacientul pentru atingerea
obiectivelor generale ale terapiei, fără a folosi forța sau a amenința
cu folosirea ei.

Deoarece spitalizarea psihiatrică involuntară încalcă principiul

respectării autonomiei de decizie a pacientului, Dr. Pop trebuie să
utilizeze această opțiune doar ca ultimă resursă, doar în cazul în
care nu găsește nicio alternativă pentru a salva viața pacientului său.
Uneori, alternativele morale preferabile sunt dificil de identificat.
 PASUL 4: ACȚIUNEA SAU IMPLEMENTAREA

1. O decizie proastă implementată prost Poate că Dr. Pop a luat o

decizie grăbită de a recomanda spitalizarea pacientului. Nu a
ascultat și nu a discutat cu nimeni, nu a cerut pacientului informații
suplimentare, nu a încercat să-și motiveze rațional apcientul să
accepte decizia de internare, nu a analizat mijloace mai puțin
intruzive, nu și-a luat “temperatura morală”. Lipsa competenței
emoționale (îngrijorare și teamă excesivă) poate fi interpretată de
pacient ca centrare a terapeutului pe propria lui protecție.
2. O decizie proastă implementată bine Dr. Pop reușește să
implementeze bine decizia de spitalizzare prin comunicarea
empatică cu pacientul, acesta având percepția că Dr. Pop e bine
intenționat, chiar dacă nu îi respectă dreptul la autonomie.

3. O decizie bună implementată prost Poate că Dr. Pop reușește să

ajungă la o concluzie care să mențină un echilibru între principiul
promovării stării de bine și cel al respectului față de autonomia
pacientului, dar valoarea deciziei sale poate fi compromisă fiindcă
nu reușește să comunice în mod adecvat preocuparea lui autentică
față de bunăstarea pacientului.