Universitatea “OVIDIUS” din Constanţa

Facultatea de Ştiinţe Economice

MACROECONOMIE

Prof.univ.dr. Popovici Veronica

 CUPRINS
II. PIAŢA CAPITALULUI

1. Obiectul pieţei de capital

2. Piaţa financiară primară şi piaţa financiară secundară
3. Cererea de hârtii de valoare pe termen lung
4. Oferta de hârtii de valoare pe termen lung
5. Piaţa bursieră şi rolul acesteia
6. Bursa de valori Bucureşti
7. Indicii bursieri
CUVINTE CHEIE ŞI CONCEPTE DE BAZĂ

• piaţa de capital;
• acţiune;
• obligaţiune;
• cupon;
• dividend;
• piaţa OTC;
• bursa de valori;
• cererea de hârtii de valoare pe termen lung;
• oferta de hârtii de valoare pe termen lung;
• operaţiuni pe piaţa bursieră;
• indicii bursieri.
 II.1. OBIECTUL PIEŢEI DE CAPITAL

Piaţa de capital este o piaţă financiară pe termen lung pentru activele financiare.

Activele sunt bunuri mobile şi imobile, creanţele şi disponibilităţile băneşti pe care le posedă o
întreprindere şi care au capacitatea de a crea fluxuri de venituri în viitor.

Cea mai generală grupare a lor ar fi în:

 active fizice : corporale, reale, tangibile- reprezintă o parte a patrimoniului unei întreprinderi
constând în bunuri de capital fix şi circulant, bunuri de consum de folosinţă îndelungată;
 active financiare - reprezintă depozitele monetare şi semimonetare, implicit titlurile financiare pe
termen scurt şi pe termen lung.

Activele financiare se împart în:

 activele financiare bancare, ce generează dobânzi ;

active financiare nebancare, ce se concretizează în titluri financiare, negociabile pe piaţa
financiară secundară.

Pieţele de active financiare sunt acelea în care se tranzacţionează acţiuni, obligaţiuni, bilete de
ordin, ipoteci şi alte drepturi deţinute asupra unor active reale.
 Activele financiare se pot grupa după diverse criterii :

a. Din punct de vedere al perioadei de valabiliate :

- active financiare pe termen scurt –favorizează plasamente pe perioade mai mici de un an;
- active financiare pe termen lung- care asigură plasamente pe o perioadă mai mare de un an.

b. Din punct de vedere al venitului pe care îl aduc:

- active financiare cu venituri fixe : acţiuni privilegiate şi obligaţiuni;
- active financiare cu venituri variabile :acţiuni ordinare.

Instrumentele pieţei de capital sunt:

- acţiunile;
- obligaţiunile;
- titlurile de ipotecă.

Pieţele de capital cuprind:

- piaţa acţiunilor;
- piaţa obligaţiunilor;
- piaţa titlurilor de ipotecă.

Piaţa acţiunilor este piaţa pe care se tranzacţionează sistematic acţiuni.

Acţiunea este un titlu financiar prin care se demonstrează contribuţia posesorului la capitalul social al
unei societăţi comerciale pe acţiuni.
 Ca document, acţiunea este un înscris care conţine anumite date de identificare:
 numele firmei emitente;
 data emiterii;
 seria şi numărul de identificare a titlului, asociat fiecărei acţiuni;
 valoarea nominală;
 semnătura persoanei autorizate din partea firmei emitente;
 elemente de securitate.

Posesorul de acţiuni primeşte anual o parte din profitul disponibil al societăţii pe acţiuni numit dividend.
Dividendul este direct proporţional cu profitul disponibil al societăţii pe acţiuni, cu numărul de acţiuni
deţinute în momentul încheierii exerciţiului financiar, adică al întocmirii bilanţului şi de strategia adoptată de
firmă în ceea ce priveşte utilizarea profitului.

Acţiunile pot fi:

 privilegiate – aducătoare de venit fix;
 ordinare – aducătoare de venit variabil.

Acţiunea conferă deţinătorului drepturi sociale şi drepturi patrimoniale.

Drepturile sociale sunt:
- dreptul de a fi informat cu privire la situaţia economico-financiară a firmei;
- dreptul de a participa la Adunarea Generală a Acţionarilor şi la alegerea Consiliul de Administraţie;
- dreptul de a participa la administrarea firmei şi controlul gestiunii acesteia.
 Drepturile patrimoniale sunt:
- dreptul de a-şi însuşi o parte din profitul societăţii sub formă de dividend;
- dreptul de a obţine o parte din capitalul firmei în cazul în care aceasta este lichidată;
- obligaţia acţionarului de a participa la acoperirea pierderilor atunci când firma realizează o
activitate necorespunzătoare.

Piaţa obligaţiunilor este o piaţă a activelor financiare pe termen lung emise de firme mari, de
către stat sau de unităţile administraţiei publice locale.
Obligaţiunea este un titlu financiar pe termen lung care are valoarea nominală egală cu suma cu
care emitentul (debitorul) este creditat de către subscriptor (creditorul).
Primii cumpărători ai acestor titluri sunt:
- societăţile de asigurări;
- fondurile de pensii;
- organizaţiile nonprofit.

Piaţa obligaţiunilor de stat este piaţa titlurilor prin care se acoperă deficitele bugetare. Pentru
emisiunea acestor titluri sunt antrenate banca centrală şi băncile comerciale.
Pe piaţa obligaţiunilor de stat mai apar în calitate de participanţi :
- societăţile comerciale;
- instituţiile financiare şi nefinanciare;
- persoanele fizice şi investitorii străini.
 Piaţa obligaţiunilor emise de unităţile administraţiei publice locale este piaţa titlurilor
folosite pentru finanţarea investiţiilor de capital realizate pentru comunitate: şcoli, poduri,
canalizări, aeroporturi.

Piaţa titlurilor de ipotecă este piaţa titlurilor financiare emise pentru a evidenţia
împrumuturile pe termen lung, în vederea achiziţionării de proprietăţii, imobile, terenuri.

Piaţa titlurilor de ipotecă este o componentă importantă a pieţei de capital, înregistrând o

amploare deosebită în ţările cu economie de piaţă concurenţială (S.U.A). Prin intermediul acestei
pieţe sunt finanţate majoritatea construcţiilor de locuinţe, de sedii pentru firme, imobile destinate
afacerilor.

Cumpărătorii titlurilor de ipotecă sunt :

- băncile comerciale;
- societăţile de asigurări;
- fondurile mutuale.
II.2. PIAŢA FINANCIARĂ PRIMARĂ ŞI SECUNDARĂ

Pieţele financiare pot fi clasificate ca:

- pieţe primare;
- pieţe secundare.

Pieţele primare includ emisiunea şi plasarea de titluri financiare noi.

Preţul de vânzare al titlurilor financiare se numeşte curs şi pe această piaţă este reprezentat de
valoarea nominală a titlului financiar, respectiv suma înscrisă pe titlu.

Pieţele secundare includ totalitatea tranzacţiilor cu valori mobiliare emise anterior. Firmele ale
căror acţiuni sau obligaţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa secundară nu primesc nici un fel de venituri
din aceste vânzări.
Cea mai activă dintre pieţele secundare este piaţa de valori mobiliare.
Există două tipuri de bază de pieţele de valori mobiliare:
- pieţele organizate de valori mobiliare sau bursele de valori;
- pieţele mai puţin formalizate de valori mobiliare OTC sau pieţele interdealeri.

Pieţele organizate de valori mobiliare sau bursele de valori sunt unităţi în cadrul cărora se
tranzacţionează valorile mobiliare listate (permise). Părţile contractante sunt vânzătorii şi
cumpărătorii de titluri. Aceştia efectuează tranzacţii prin intermediul agenţilor de schimb, numiţi
brokeri care execută ordinele clienţilor lor, prin respectarea unor reglementări sau uzanţe clare,
ferme şi bine cunoscute.
 Problema fundamentală a tranzacţiilor la bursă o constituie formarea cursului, a preţului sau
cotaţia titlurilor care se deosebeşte considerabil de valoarea nominală a acestora.
Cursul se stabileşte într-o manieră specifică numită cotare. A cota sau a stabili cursul de
echilibru înseamnă a căuta şi a fixa pe baza ordinelor de vânzare şi a ordinelor de cumpărare acel
curs care permite satisfacerea celui mai mare volum al cererii şi ofertei.

Nivelul şi evoluţia cursului depind de numeroşi factori economici şi extraeconomici

precum:
- raportul dintre cererea şi oferta de titluri financiare;
- dimensiunile veniturilor anterioare aduse de titluri (dividendele) şi perspectivele de viitor ale
acestora; indicatorul utilizat pentru aceasta este o funcţie de minim şi se numeşte număr unui
dividend şi se determină ca raport între preţul titlului financiar şi mărimea anuală a
dividendului; P
N ad 
Dv

- rata inflaţiei influenţează direct proporţional cursul titlurilor financiare;

- rata dobânzii influenţează invers proporţional cursul titlurilor financiare. Creşterea ratei
dobânzii reduce cererea de titluri şi poate determina o micşorare a cursului acestora pe piaţa bursieră
şi invers.
Dv
C *100
d'
 Tranzacţiile la bursa de valori se realizează prin două tipuri de operaţiuni bursiere:
- la vedere;
- la termen.

Operaţiunile la vedere sunt acele operaţiuni care presupun schimbarea titlurilor financiare pe
bani în momentul tranzacţiei sau cel mult 48 de ore la cursul existent (cel afişat).
Operaţiunile la termen sunt acele operaţiuni care în momentul contractării se stabilesc numărul
de acţiuni ce se va tranzacţiona şi cursul urmând ca la o dată ulterioară numită zi lichidare (scadenţă)
să aibă loc schimbul efectiv de titluri şi bani.

Realitatea economiei cu piaţa concurenţială demonstrează că funcţionează două categorii de

pieţe:
- pietele “spot” – cu livrare pe loc, de fapt în câteva zile;
- pieţele “futures” – cu livrare la o dată viitoare.

Pieţele OTC - sunt pieţe financiare care tranzacţionează titluri de valoare ce nu sunt listate la
bursa de valori. Ele se caracterizează printr-o serie de facilităţi ce înlesnesc tranzacţionarea valorilor
imobiliare ce nu sunt listate la bursa de valori. Aceste facilităţi se referă la:
- numărul relativ mic de brokeri ce posedă valori mobiliare care nu sunt listate la bursă şi despre
care se spune că sunt creatori de piaţă;
- un număr de brokeri ce acţionează ca intermediari între primul tip de brokeri şi investitori;
- computere, terminale, reţele telefonice care ajută la comunicarea între brokeri.
 II.3. CEREREA DE ACTIVE FINANCIARE PE TERMEN LUNG

Cererea de titluri financiare reprezintă solicitarea de titluri financiare de către posesorii de capital bănesc cu
scopul de a deveni prin aceasta investitori.
Cererea pentru aceste active financiare se dimensionează pe baza previziunilor pe care le fac cumpărătorii
potenţiali, referitoare la:
 randamentele hârtiilor de valoare pe termen lung;
 câştigurile potenţiale ale hârtiilor de valoare pe termen lung;
 riscurile investiţiilor în hârtii de valoare pe termen lung;
 lichiditatea hârtiilor de valoare pe termen lung.

1. Randamentul hârtiilor de valoare.

a. randamentul unei obligaţiuni se deduce din relaţia:
C= cuponul obligaţiunii
P =preţ
C C CV V = valoarea nominală
Poblig.    ... 
1  r 1  r  2
1  r  n n = numărul de scadenţă
r = randamentul
-in situaţia în care termenul de scadenţă este foarte mare, atunci valoarea nominală, în determinarea mărimii
randamentului, este nesemnificativă, astfel că randamentul se deduce din relaţia:

C C C C C
Poblig.    ...   Poblig.  r
1  r 1  r  2 1  r  n r Poblig .
 b. randamentul unei acţiuni
D1 D2 Dn P= preţul acţiunii
Pact    ...   ...
1  r 1  r  2
1  r  n r= randamentul
D1, D2, D3,..., Dn,... =fluxul de dividende, în timp

Admiţând constanţa fluxului de dividende în timp, respectiv: D 1 = D2 = D3 = ..... = Dn = D = constant,

atunci randamentul se determină din relaţia:

D D D D D
Pact    ...   ...  Pac  r
1  r 1  r  2 1  r  n r Pac

2. Câştigul potenţial
a) În cazul unei obligaţiuni, câştigul potenţial total este dat de relaţia:
C   P1  P0  CP = câştigul potenţial
Cp   100
P0 C =cuponul obligaţiunii
P = preţul obligaţiunii
b) Pentru o acţiune, formula de calcul a câştigului total potenţial este:

D   P1  P0 
Cp   100
P0
3. Riscul investiţiei în active financiare
- investiţia în obligaţiuni este mai puţin riscantă, dar aducătoare de venituri mici şi sigure. Investiţia
în acţiuni este mai riscantă, dar aducătoare de venituri mai mari. Cu cât termenul de scadenţă în
cazul obligaţiunilor este mai mare, cu atât investiția este mai riscantă.

4. Lichiditatea hârtiilor de valoare pe termen lung

- reprezintă capacitatea acestora de a se transforma rapid în bani lichizi. Acţiunile listate la bursă
sunt mult mai lichide, decât cele care nu sunt listate la bursă.
 II.4. OFERTA DE TITLURI DE VALOARE PE TERMEN LUNG

Pe piaţa primară a capitalului ofertanţii de titluri de valoare sunt:

- întreprinderile;
- băncile;
- alte instituţii şi statul.

• Oferta de titluri de valoare constituie o sursă de finanţare, alături de profit şi creditele

bancare. Poate fi mijlocul de a dobândi capitalul necesar pentru a construi o nouă unitate economică.

• Oferta de titluri de valoare este cerere de capital bănesc, derivată din cererea de factori de
producţie, care la rândul ei recurge din cererea de bunuri de consum. Pentru firme această ofertă este
oportună numai în condiţiile în care determină o dezvoltare a producţiei şi asigură realizarea unui
anumit profit.

• Oferta de titluri trebuie fundamentată pe calcule referitoare la rata posibilă a profitului şi pe

compararea ei cu rata dobânzii bancare şi cu veniturile distribuite deţinătorilor de titluri.

• Oferta de titluri de valoare, indiferent de purtătorii ei se adresează atât persoanelor şi

agenţilor economici din ţara respectivă, cât şi din alte ţări. În acest fel capitalul mobilizat nu se
mărgineşte la capitalul autohton.
II.5. PIAŢA BURSIERĂ ŞI ROLUL ACESTEIA

 Într-o primă opinie, noţiunea de bursă ar proveni de la localurile din porturile italiene, în care în
secolele X-XI se desfăşurau negocierile între comercianţi.
• După o altă opinie, denumirea de bursă ar veni de la numele familiei Van du Borse din Bruges, a
cărei emblemă era formată din trei pungi sculptate.
• Piaţa bursieră are un rol important în economie mai ales în ţările cu economie de piaţă ce
aparţin modelului neoamerican.
 Prin intermediul pieţei bursiere primare este stimulat procesul investiţional care la rândul lui
acţionează pozitiv asupra pieței muncii, pieţei bunurilor de consum şi a bunurilor de producţie.
 Prin intermediul pieţei bursiere sunt mobilizate rezervele de lichiditate oferind plasamente
deţinătorilor de economii, economii ce sunt retrase practic de pe piaţa monetară, reducând
cererea pentru anumite bunuri.
 Piaţa financiară permite prin mecanismele bursiere transformarea operativă a capitalului real în
capital bănesc şi invers.
 Prin intermediul bursei se asigură una din cerinţele pieţei cu concurenţă perfectă – libera intrare
pe piaţă şi perfecta mobilitate a capitalului.
 Bursa asigură transferarea operativă a capitalurilor individuale dintr-o întreprindere în alta şi
dintr-o ţară într-alta.
 Bursa favorizează procesul de concentrare a puterii economice, preluarea controlului asupra
unor societăţi pe acţiuni asigurându-se prin pachetul acţiunilor de control.
 II.6. BURSA DE VALORI BUCUREŞTI
 Prima lege a burselor de valori a fost adoptată la 1 iulie 1882 – legea asupra burselor,
mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri care s-a inspirat după modelul francez.
 În temeiul acestei legi au luat fiinţă primele burse din vechiul Bucureşti – 1 decembrie 1882 şi
la început se tranzacţionau 21 de valori mobiliare. Dezvoltarea pieţei bursiere s-a produs însă
după apariţia la 9 mai 1904 a unei noi legi a efectelor de comerţ, menită să atragă negustorii la o
activitate organizată.
 Ca urmare a înfiinţării în anii 1920-1922 a numeroase întreprinderi activitatea bursei s-a
dezvoltat.
 Ulterior, înaintea crizei din 1929 s-a produs o emisiune neîncetată de titluri, secondată de o
distribuire de dividende fără o bază reală, ceea ce a condus la blocarea activităţii bursei odată cu
declanşarea crizei generale.
 La sfârşitul anului 1933, odată cu încheierea marii crize activitatea bursei s-a redresat, redresare
care s-a produs lent, astfel că în anul 1935 a atins un nivel de tranzacţii comparabil cu cel
înregistrat în 1929, iar în anul 1939 s-a ajuns la nivelul maxim din întreaga perioadă interbelică.
 In 1945 se atinge cel mai înalt nivel ca volum de tranzacţii din întreaga istorie a bursei.
 Până în anul 1948 bursa şi-a continuat activitatea după care ca urmare a naţionalizării activitatea
ei a fost întreruptă. Abia după 1989 bursa de valori a redevenit o necesitate, care s-a concretizat
în anul 1995.
 Bursa de valori din România a fost reînfiinţată în 1995 ca o componentă a economiei simbolice
având atribuţii importante în formarea şi utilizarea capitalurilor.
II.7. INDICII BURSIERI
Procesul de constituire a unui indice bursier parcurge mai multe etape:
- selectarea eşantionului;
- determinarea ponderii diferitelor elemente ale eşantionului;
- alegerea datei de referinţă şi a indexării.

Indicii bursieri se calculează în mod tradiţional ca un raport între suma preţurilor unui
număr determinat de acţiuni şi numărul acţiunilor respective.

Din punct de vedere al alcătuirii lor, există două categorii de indici bursieri:
- din prima generaţie - Dow Jones Industrials
- Financial Times
- Nikkei
-din a doua generaţie - Standard and Poor 500
- NYSE
- Topix
 Indicele BET

- indicele Bursei de Valori Bucureşti;

- este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră şi este creat pentru a reflecta tendinţa de
ansamblu a preţurilor celor mai lichide 10 acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti;
- este exprimat în lei ,dar şi în U.S.D;
- indicele BET este calculat ca o medie ponderată cu capitalizarea preţurilor celor mai 10
lichide acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti. Valoarea preţurilor din fiecare zi este
raportată la preţurile corespunzătoare din data de referinţă ( momentul t 0).
 
BET = 1000 · f · Σqi0 · pit/Σqi0 · pi0
 
f = factor de corecţie determinat de modificări ale capitalului social;
1000 = valoare de referinţă;
qi0 = numărul total de acţiuni emise din acţiunea i la momentul t0;
pit = preţul mediu preluat al acţiunii la momentul t;
pi0 = preţul mediu al acţiunii i la momentul de referinţă t0.