Consolidarea poziției Țării Românești în

timpul lui Mircea cel Bătrân.

Politica externă a Ţărilor Române a fost influenţată,
pe parcursul secolelor XIV-XVII de:
a) vecinătatea celor două puteri catolice, Ungaria şi
Polonia, care doreau stabilirea suzeranităţii lor
asupra statelor medievale româneşti;
b) expansiunea Imperiului Otoman în Europa (care
ajunge la sfârşitul secolului al XIV-lea pe linia
Dunării);
c) afirmarea unor noi puteri europene, Imperiul
Habsburgic şi Imperiul Rus (sec.XVI-XVII);
 Imperiul Otoman si Europa

În secolele al XIV-lea – al XVI-lea, statutul

internaţional al Ţărilor Române a depins în
mare măsură de raporturile dintre marile
puteri vecine şi de obiectivele politice externe
româneşti, menţinerea independenţei şi a
integrităţii teritoriale. Mijloacele domnitorilor
români au fost, la începuturile Evului Mediu,
militare, iar apoi, cu precădere după 1600,
diplomatice.
 Diplomaţia
Ţările Române s-au orientat spre alianţe care
puneau în evidenţă rivalităţile între puterile
vecine.
Astfel, Mircea cel Bătrân a încheiat o alianţă cu
Polonia în scopul neutralizării Ungariei.
Când Imperiul Otoman a devenit o primejdie şi
pentru Ungaria, s-a aliat cu Sigismund de
Luxemburg, în condiţii de egalitate.
Ţările Române au apelat şi la alianţe cu alte
puteri europene, în cadrul politicii de cruciadă.
A fost cazul lui Petru Rareş care s-a aliat cu
Ferdinand de Habsburg, sau a lui Mihai
Viteazul care a aderat la Liga Sfântă.
O altă strategie diplomatică a constituit-o
încercarea de realizare a unui bloc românesc.
Iancu de Hunedoara a încercat să impună,
pe tronul Ţării Româneşti şi Moldovei
domni ataşaţi luptei antiotomane.
 Războiul
Strategia militară era în principal defensivă şi
urmărea să împiedice Poarta să instaureze la nord
de Dunăre regimul de paşalâc. Toţi voievozii
români, de la Mircea cel Bătrân şi până la Mihai
Viteazul, au încercat să împiedice bătăliile cu turcii
în câmp deschis şi au aplicat o tactică militară
proprie.
Aceasta a purtat numele de ,,tactica pământului
pârjolit”. Astfel populaţia se retrăgea în zonele mai
ferite, distrugea recoltele şi ataca detaşamentele
turceşti trimise după pradă, punând în pericol
aprovizionarea turcilor. Aşa a fost cazul campaniei
din 1462 a lui Mahomed al II-lea împotriva lui Vlad
Ţepes sau a celei din 1476 împotriva lui Ştefan cel
Mare.
 Mircea cel Bătrân (1386-1418)
A fost fiul lui Radu I Basarab, fratele
lui Dan I, nepotul lui Nicolae
Alexandru şi strănepotul lui
Basarab Întemeietorul.
Domn al Ţării Româneşti(1386-1418),
s-a remarcat ca un iscusit
diplomat şi un mare comandant de
oşti.
A consolidat şi desăvârşit organizarea
politico-instituţională a statului.
A sporit avuţia ţării, a întărit
capacitatea sa de apărare, a
sprijinit Biserica.
În timpul său, hotarele ţării au
cunoscut cea mai mare întindere,
cuprinzând teritorii din toate cele 3
ţări româneşti. De aceea, unii
istorici l-au numit ”cel Mare“.
A fost un luptător pentru
independenţa ţării şi un apărător al
civilizaţiei europene.
Țara Românească în timpul lui Mircea cel Bătrân (întindere maximă după 1404)
 Politica antiotomană
A încheiat alianţe cu Polonia şi Ungaria.
- 1395, la Rovine, Mircea a obţinut una dintre cele mai
strălucite victorii pe care românii le-au avut asupra turcilor.
Cronicarul german, Leunclavius, îl numea ”Principe între
creştini, cel mai viteaz şi mai ager“.
- 1396, participă la cruciada antiotomană de la Nicopole
alături de cavaleri francezi, burgunzi, germani, italieni şi
englezi, unde este înfrânt.
- 1402-1413, s-a amestecat în luptele pentru tron dintre
urmaşii lui Baiazid, fiind principele care s-a bucurat de cea mai
mare faimă şi autoritate în răsăritul Europei.
A murit pe 31 ianuarie 1418 şi a fost înmormântat la
Cozia, ctitoria sa.
„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager” ,
așa cum a fost numit de către istoricul german
Leunclavius, Mircea a domnit peste Valahia timp de
32 de ani.
Pe plan intern, domnitorul s-a dovedit un bun
gospodar, prin măsurile economice înțelepte pe
care le-a luat, și un adevărat creștin, lăsând în
urma sa mai multe lăcașe de cult.
Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit
diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât
și cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună
bucată de timp situația internă.
Reușind să împiedice în mod eficient expansiunea
otomană în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân
devine o figură proeminentă a luptei creștinilor din
Balcani.
 Fişă de lucru
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după
sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid...
La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se
leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Răspundeţi în scris la următoarele întrebări:
1. Cum poate fi caracterizată personalitatea lui
Mircea cel Bătrân ?
2. Care au fost meritile lui Mircea cel Bătrân?
3. Cum poate fi caracterizată politica externă a lui
Mircea cel Bătrân?
4. Ce bătălie este prezentată în cadrul poeziei?
5. Cum era organizată armata otomană?
6. Cum poate fi explicată tactica ”Pământul
pârjolit”?