Laborator clinic

Curs 1

SL. Dr. Laura Ioana Chivu

• Medicina de laborator este un domeniu complex
(foloseşte noţiuni de hematologie, microbiologie,
chimie, imunologie, histologie, etc).

• În prezent, în cele mai multe laboratoare se pot efectua

peste 2000 de teste, numărul acestora fiind în continuă
creştere.

• Alături de datele obţinute prin anamneză (istoricul

pacientului) şi cele rezultate în urma examenului fizic,
testele de laborator permit diagnosticul, urmărirea şi
tratarea condiţiilor patologice.

• În plus, testele de laborator pot fi folosite în studii de

cercetare sau în supravegherea epidemiologică.
• Deşi examenul fizic, simptomele pacientului şi istoricul
pot genera date suficiente pentru orientarea
diagnosticului, testele de laborator confirmă
diagnosticul clinic prin date obiective, cantitative.

• În prezent, aproximativ 70% din datele unui pacient

sunt reprezentate de rezultatele de laborator.

• Unele condiţii patologice au simptome similare, testele

de laborator fiind cele care asigură diagnosticul
diferenţial.

• Laboratorul foloseşte numeroase echipamente şi

substanţe chimice, ce permit desfăşurarea activităţii de
investigare sau cercetare.
• Deşi medicul este cel care indică tipul de teste necesar
pentru atingerea obicetivului clinic sau de cercetare, în
laboratorul clinic lucrează o echipă complexă –
biochimişti, asistenţi medicali, personal tehnic, etc.

• Pentru a evita obţinerea de informaţii eronate ce ar

putea genera atitudini terapeutice greşite toate
laboratoarele funcţionează pe baza unor norme de
asigurare a calităţii, indicate de organisme
administrative centrale (de ex. Ministerul Sănătăţii), de
producătorii echipamentului folosit în laborator, dar şi
stabilite la nivelul laboratorului.
 Rolul asistentului medical în laboratorul clinic

• Asistentul medical, care lucrează în contact direct cu

pacientul asigură respectarea procedurilor de colectare,
stocare şi transport a probelor de laborator.

• Asistentul trebuie să cunoască normele specifice

fiecărui test, pentru a preveni distrugerea probelor sau
contaminarea acestora.

• Asistentul medical trebuie să prevină riscul de a se

contamina sau a contamina mediul cu agenţi patogeni
(biologici, chimici sau fizici), în timpul procedurilor de
recoltare şi manipulare a probelor de laborator.
 Rolul asistentului medical în laboratorul clinic

• Asistentul medical care lucrează în laborator asigură

respectarea procedurilor de preluare, prelucrare,
stocare şi distrugere a probelor de laborator.

• Asistentul medical trebuie să prevină riscul de expunere

la agenţi patogeni, în timpul procedurilor de
manipulare a probelor de laborator.

• Asistentul trebuie să cunoască normele de folosire a

echipamentelor din laborator.

• Asistentul trebuie să prevină erorile de atribuire a

rezultatelor testelor.
 Rolul asistentului medical în laboratorul clinic

• Asistentul medical trebuie să se preocupe de obţinerea

informaţiilor referitoare la siguranţa personalului,
siguranţa mediului, atunci când se lucrează cu produse
biologice.

• Asistentul trebuie să cunoască testele de laborator şi

protocolul de recoltare şi manipulare asociat fiecărui test.

• Asistentul medical trebuie să aibă o bună coordonare

motorie, o bună acuitate vizuală, care să-i permită
efectuarea în siguranţă a manevrelor ce implică produse
biologice (prezintă risc contagios).
 Tipuri de laboratoare

• Laboratoarele variază în funcţie de volumul şi complexitatea

testelor efectuate, complexitatea tehnologiei utilizate.

• Clasificarea se face în funcţie de nivelul de biosiguranţă pe

care-l poate asigura laboratorul, pentru evitarea
contaminării comunităţii (problemă de sănătate publică), a
mediului sau a personalului de laborator cu agenţi patogeni
(biologici - infecţioşi, chimici sau fizici).

• Biosiguranţa se referă la posibilitatea de prevenire a

accidentelor ce pot surveni ca urmare a desfăşurării
activităţii de laborator.
 Tipuri de laboratoare

• Există patru niveluri de biosiguranţă, în funcţie de :

→ organizarea spaţiului (accesul în laborator;

comunicarea cu exteriorul – uşi, ferestre etanşeizate;
sistemul de canalizare; separarea zonelor din laborator),

→ ventilarea spaţiului (flux de aer direcţionat spre

interior; sisteme de ventilare controlată; filtre),
→ conectarea la surse de apă (prevenirea refluării apelor
uzate pentru evitarea contaminării sistemului public)
→ tipul de echipament de protecţie utilizat de personal,
 Tipuri de laboratoare

→ metodele de dozare folosite (centrifugare; aerosolizare – ce

pot genera contaminarea personalului, a altor probe, etc)
→ produsele biologice folosite (ex. Ţesutul sistemului nervos
central are risc de contaminare cu prioni; Prionii sunt greu de
inactivat complet, fiind rezistenţi la metodele obişnuite de
dezinfecţie şi sterilizare. Prionii sunt asociaţi cu encefalopatii
spongiforme),

→ posibilitatea de manipulare a deşeurilor (incinerare,

autoclavare, decontaminare),
→ consecinţele posibile ale expunerii,
→ accesul la măsuri profilactice şi terapeutice eficace.
 Tipuri de laboratoare

• Laboratoarele de bază sunt cele care asigură un nivel de

biosiguranţă de tip 1 sau 2.

• Aceste laboratoare folosesc produse biologice ce

prezintă risc infecţios individual scăzut sau moderat şi
risc infecţios comunitar absent sau scăzut.

• Laboratoarele folosite în serviciile de asistenţă publică

(ambulatorii, spitale) sau în învăţământ respectă
normele de clasificare în primele două niveluri de
biosiguranţă.
 Tipuri de laboratoare

• Laboratorul securizat este acela care asigură un nivel de

biosiguranţă de tip 3.

• Aceste laboratoare folosesc produse biologice ce prezintă risc

infecţios individual ridicat, dar un risc comunitar scăzut.

• Probele pot fi infectate cu agenţi patogeni care în mod

obişnuit provoacă îmbolnăvire severă la om dar, de regulă,
nu se răspândesc de la un individ infectat la altul. Există
tratament eficace şi măsuri profilactice.

• Exemplu – probe cu risc de contaminare cu virusul West

Nile (meningită)
 Tipuri de laboratoare

• Laboratorul înalt securizat este acela care asigură un nivel

de biosiguranţă de tip 4.

• Aceste laboratoare folosesc produse biologice ce prezintă

risc infecţios individual şi comunitar ridicat.

• Probele pot fi infectate cu agenţi patogeni care provoacă, de

regulă, îmbolnăvire severă la om şi care se pot transmite
spontan de la un individ la altul, direct sau indirect. Nu
există, în general, tratament eficace şi măsuri profilactice.

• Exemplu – probe cu risc de contaminare cu virusul Ebola

 Calificarea laboratorului

• Calificarea laboratorului este un proces sistematic, ce

demonstrează că elementele de structură ale
laboratorului, precum şi ale sistemelor instalate se află
în concordanţă cu standardele naţionale şi
internaţionale.

• Laboratoarele concepute să corespundă nivelelor de

biosiguranţă de la 1 la 4 au exigenţe de calificare diferite.

• Activităţile de calificare se realizează începând cu faza

de proiectare a laboratorului.
 Calificarea laboratorului

• Înainte ca un laborator înalt securizat (nivel de biosiguranţă

4) să fie construit şi pus în funcţiune, sunt necesare
consultări cu instituţiile care au experienţa operării cu
laboratoare similare.

• Aceste laboratoare trebuie să fie sub controlul autorităţilor

naţionale.

• Pentru informaţii suplimentare, instituţiile ce îşi propun

dezvoltarea unui astfel de laborator ar trebui să contacteze
Programul O.M.S. de Biosiguranţă. (OMS – organizaţia
mondială a sănătăţii).
 Certificarea laboratorului
• Laboratorul trebuie să asigure o activitate dinamică, ce se
adaptează permanent necesităţilor de sănătate ale populaţiei
(epidemii, noi teste de diagnostic, etc).

• Pentru a asigura că acest proces de adaptare se realizează

corespunzător, laboratoarele trebuie să fie certificate cu
regularitate.

• Certificarea laboratorului este un proces diferit de cel de

calificare, fiind o activitate continuă şi planificată de menţinere a
calităţii şi siguranţei activităţii în laborator.

• Certificarea se realizează de către instituţii şi personal specializat.

 Cod de practici

• Fiecare laborator trebuie să adopte un cod de practici, care să

permită efectuarea în siguranţă a operaţiunilor de laborator.

• Cele mai importante concepte, ce se regăsesc în codul de

practici vor face referire la:
→ Accesul în laborator – ex. Accesul în laboratorul nivel 3 se va
face printr-o anticameră, intrare cu uşă dublă, laboratorul
fiind separat de traficul general.
→ Protecţia individuală a personalului,
→ Zonele de lucru ale laboratorului – separare, organizare,
curăţare, dotare.
 Cod de practici

• Cele mai importante concepte ce se regăsesc în codul

de practici vor face referire la:
→ Procedurile tehnice folosite – ex. folosirea Hotelor de
siguranţă biologică în timpul activităţilor ce ar putea
genera aerosoli şi picături contaminate.
⃰ Agitarea, centrifugarea, turnarea, picurarea unui lichid
pe o suprafaţă sau într-un alt lichid generează aerosoli,
ce sunt inhalaţi de personalul de laborator sau
contaminează suprafeţele şi materialele din laborator.
 Cod de practici
• Cele mai importante concepte ce se regăsesc în codul de
practici vor face referire la:
→ Echipamentele de laborator – cunoaşterea în detaliu a
tuturor specificaţiilor şi performanţelor echipamentelor
folosite,
→ Pregătirea personalului – Erorile umane şi tehnicile
deficitare sunt cele mai frecvente cauze de apariţie a
incidentelor şi accidentelor în laborator. Fiecare membru al
echipei laboratorului trebuie să cunoască protocolul de
acţiune al poziţiei sale şi riscurile la care se expune.
⃰ Personalul auxiliar (tehnic, de menţinere a curăţeniei) are
de asemenea reguli clar stabilite.
 Cod de practici

⃰ În laboratoarele cu nivel de biosiguranţă 3 sau 4

curăţenia este de preferat să fie făcută numai de
personalul laboratorului. Dacă există personal angajat
pentru curăţenie, acesta va acţiona numai în prezenţa
responsabilului cu biosecuritatea sau a şefului de
laborator.

→ Managementul biosiguranţei – şeful de laborator are

obligaţia să asigure un plan de management al
biosiguranţei şi un manual de practici.
⃰ Laboratorul va funcţiona doar dacă este elaborat şi un
plan de intervenţie în caz de accidente.
 Cod de practici

→ Managementul biosiguranţei
⃰ Se vor elabora cerinţe specifice privind dezinfecţia şi
sterilizarea suprafeţelor de lucru şi a echipamentelor.
⃰ Precurăţarea prin periere, aspirare, ştergere, spălare
reprezintă o etapă esenţială în asigurarea unei
dezinfecţii corespunzătoare. Murdărirea (petele) cu
substanţe organice reprezintă un scut de protecţie
pentru microorganisme şi interferă cu acţiunea
decontaminanţilor.
⃰ Precurăţarea trebuie făcută cu precauţie pentru a evita
expunerea la agenţi patogeni.
 Tipuri de laboratoare

→ Managementul biosiguranţei
⃰ Cea mai mare parte din germicidele folosite pentru
dezinfecţie pot avea efecte negative asupra oamenilor şi a
mediului înconjurător. Personalul trebuie instruit cu
privire la riscurile generate de expunerea la astfel de
substanţe chimice.
⃰ Clasele de germicide frecvent utilizate sunt produsele pe
bază de clor, formaldehida (potenţial cancerigenă),
glutaraldehida, compuşii fenolici, alcoolii (trebuie
utilizaţi în concentraţie de 70%, deoarece în concentraţie
mai mare îşi pierd efectul), iodul, peroxidul de hidrogen.
 Cod de practici

→ Managementul biosiguranţei
⃰ Dezinfecţia reprezintă metodele chimice sau fizice
utilizate pentru omorârea microorganismelor, dar nu şi
a sporilor acestora.
⃰ Sterilizarea este procesul care îndepărtează toate clasele
de microorganisme şi spori.
⃰ Autoclavarea este cea mai eficientă şi sigură metodă de
sterilizare. Este o metodă fizică ce se bazează pe
folosirea căldurii “umede” (vapori saturaţi).
 Cod de practici
→ Asigurarea gestionării corecte a deşeurilor rezultate în
urma activităţilor din laborator (protocol!).
⃰ Deşeurile reprezintă toate materialele care se aruncă.

⃰ Deşeurile cu potenţial infecţios vor fi decontaminate

înainte de aruncare sau incinerare (dacă există incinerator
la nivelul laboratorului, decontaminarea se poate omite).

⃰ Decontaminarea se realizează prin autoclavare.

⃰ Materialele rezultate din activităţile medicale nu se elimină

în mediul extern, la rampele de depozitare a deşeurilor, nici
după decontaminare – risc biologic foarte ridicat!!
 Biosecuritatea în laborator

→ Conceptul de biosiguranţă se referă la măsurile de

prevenire a expunerii neintenţionate (accidentale) la
agenţi patogeni (infecţiosi, chimici sau fizici)

→ Conceptul de biosecuritate se referă la măsurile luate

pentru prevenirea eliberării intenţionate în mediu a
agenţilor patogeni, prevenirea furtului agenţilor patogeni
din laborator.

→ Măsurile luate de fiecare laborator se bazează pe ghiduri

şi standarde dezvoltate de organisme internaţionale şi
naţionale, ce au la bază studii statistice.
 Riscuri în activitatea de laborator

→ Personalul implicat în activitatea de laborator trebuie

să fie instruit cu privire la existenţa riscurilor şi
prevenirea producerii accidentelor şi incidentelor,
această activitate fiind importantă atât pentru
siguranţa individuală, cât şi a comunităţii.

→ Principalele riscuri sunt generate de:

• Expunerea la substanţe chimice
• Expunerea la agenţi infecţioşi
• Expunerea la agenţi fizici
 Riscuri - Expunerea la substanţe chimice
→ Toate substanţele chimice trebuie să fie considerate potenţial toxice,
în absenţa altor informaţii.

→ Agenţii chimici pot provoca intoxicaţii prin inhalare, ingestie sau

absorbţie prin piele.

→ Pot provoca arsuri corozive sau inflamaţii (dermatite) ale pielii sau
mucoaselor (inclusiv la nivel ocular).

→ Unele substanţe chimice au potenţial carcinogen, prin expunere

îndelungată.

→ Anumite substanţe chimice (ex. Vaporii de benzen) pot produce

explozii, în anumite condiţii de mediu.
 Riscuri - Expunerea la agenţi infecţioşi

→ Infecţiile se pot produce prin:

• Inhalarea de aerosoli, generaţi de închiderea
containerelor, centrifugare, turnare, pipetare, etc.

• Ingestie – este interzisă pipetarea cu gura! Este

obligatorie purtarea de mănuşi şi spălarea mâinilor după
fiecare activitate.

• Pătrunderea prin piele – activităţile de laborator

presupun numeroase riscuri de tăiere, înţepare,
zgâriere.
 Riscuri - Expunerea la agenţi fizici

→ Activitatea în laborator presupune expunerea la obiecte

ascuţite (ace, lame, cioburi de sticlă), ce pot genera tăieturi,
înţepături, zgârieturi.

→ Arsurile pot apărea şi ca urmare a expunerii la foc sau aburi,

produse în mod normal în cursul activităţilor (lămpi,
incineratoare, echipamente de decontaminare).

→ Echipamentele de laborator pot cauza electrocutări, incendii –

este esenţială supravegherea acestora din punct de vedere
tehnic.

→ Expunerea la radiaţii şi substanţe radioactive.

 Riscuri

→ Factori umani ce contribuie la apariţia accidentelor în

laborator:
• Lipsa informării corecte,
• Activarea în condiţii de urgenţă, mai ales în timpul nopţii,
• Activitate în mediu zgomotos,
• Spaţiu de lucru dezordonat, aglomerat,
• Condiţii de lucru improprii – prea cald, frig, umed,
• Oboseala – personal insuficient,
• Neglijenţa – ignorarea riscurilor,
• Lipsa coordonării motorii şi deficitele vizuale necorectate.
 Întotdeauna conştientizaţi ce faceţi cu mâinile!!!

Mâini – Gură
Mâini – Ochi
Mâini – Nas

Mişcările se fac cu grijă şi conştient.

Evitaţi contaminarea suprafeţelor şi a probelor prin atingerea cu mâini nespălate, nesterilizate.