Anatomia insectelor

Tegumentul este un inveliş protector care acoperă corpul

insectelor, precum şi suportul de care se ataşează muşchii,
un inveliş cu rol de barieră pentru apă impotriva deshidratării
corpului precum şi o interfaţă senzorială cu mediul. Prezintă
o structură stratificată: cuticula, epiderma şi membrana
bazală
Cuticula este stratul cel mai dezvoltat, lipsit de o structură
celulară. Reprezintă exoscheletul insectelor şi este alcătuită
la rândul său din trei straturi.
Epicuticula reprezintă stratul extern al cuticulei care are rolul
de a reduce pătrunderea sau evaporarea apei din corpul
insectelor şi pătrunderea materiilor străine în corpul
insectelor. Spre interior aceasta prezintă un strat de
cuticulină, compus din lipoproteine şi lanţuri de acizi graşi, iar
deasupra acestuia, un strat de substanţe ceroase.
Exocuticula se găseşte imediat sub epicuticulă. Diferenţierea
acesteia necesită procese chimice, care au loc la scurt timp
după fiecare năpârlire şi care constau în înlănţuirea
moleculelor proteice şi a chitinei, rezultând plăcuţe rigide,
numite sclerite. Scleritele nu se formează în regiunile în care
concentraţia de proteine elastice este mare, acestea
constituind articulaţiile membranoase. Prin urmare,
tegumentul este flexibil şi elastic.
Endocuticula este stratul cel mai gros, format ca şi anteriorul
din substanţe proteice şi chitină dar care nu formează o
structură rigidă, conferind flexibilitate tegumentului, posibilitatea
măririi volumului abdomenului la femele după formarea ouălor.
Chitina este un polizaharid azotat, insolubil în apă, solvenţi
organici şi acizi slabi. Nu este dizolvată de fermenţii digestivi ai
mamiferelor dar este descompusă de bacteria Bacillus
chitinivorus. Formează cu proteinele un complex chitinoproteic
ce conferă cuticulei proprietăţile caracteristice.
 Epiderma (hipoderma) este alcătuită dintr-un singur
start de celule epiteliale, cu rol secretor. Aceasta
secretă cel puţin o parte a membranei bazale,
precum şi straturile cuticulei.
Membrana bazală are o structură bistratificată, fiind
alcătuită dintr-un strat de mucopolizaharide amorfe şi
un strat de fibre de colagen.
Membrana bazală reprezintă un suport pentru
celulele epidermale şi separă efectiv hemocelul
(cavitatea generală a corpului insectelor) de celulele
epidermei. Prezintă pori suficient de mari pentru a
permite proteinelor şi altor molecule din sânge să
străbată membrana bazală şi să ajungă la celulele
epidermice.
Structura tegumentului
 Tegumentul conţine diferite glande:

• Glande puturoase – pe toracele

ploşniţei
• Glande protectoare – la omizi
• Glande ce elimină ceară – la albini
 Musculatura insectelor
La insecte, musculatura este puternic dezvoltată,
fiind formată din fibre musculare striate, în
afară de unii muşchi ai inimii, ai gonadelor şi ai
intestinului, alcătuiţi din fibre netede.
Musculatura insectelor cuprinde două grupe:
- Muşchii somatici (scheletici)– care asigură
mobilitatea organismului; Ei se inseră pe
apodemele chitinizate şi servesc la mişcarea
picioarelor, aripilor, pieselor bucale, antenelor.
- Muşchii viscerali a organelor interne
Aparatul digestiv(27-intestinul anterior, 13-
mediu, 16-posterior, 17-orificiul anal; 30-glandele
salivare.)
• Aparatul digestiv – complect de tip deschis,
format din 3 regiuni, ca şi la celelalte artropode.
• Intestinul anterior - format din faringe, esofag
care la formele fitofage formează guşa,
stomacul musculos şi 1-2 perechi de glande
salivare. În prima regiune a intestinului are loc
fârîminţarea şi umectarea hranei.
• Intestinul mediu – în el are loc digestia şi
absorbţia hranei. El prezintă apendici pilorici
care se presupun că sunt omoloage ficatului.
• Intestinul posterior – este lung format din mai
multe regiuni. Aici la multe insecte se dezvoltă
glandele rectale – în care are loc reabsorbţia
apei. La limita dintre intestinul mediu şi
posterior se deschid tuburile lui Malpighi.
 Copyright © The McGraw-Hill Companies, Inc. Permission required for reproduction or display.

Internal Structure of a Generalized Insect

Fig. 15.8

15-6
 După tipul de nutriţie insectele se
clasifică :
• FITOFAGE -după părţile plantelor pe care le
consumă, insectele fitofage pot fi:
•          filofage (frunze);
•          seminifage (seminţe);
•          xilofage (lemn);
•          rizofage (rădăcini);
•          polinivore (polen);
•          nectarivore (nectar).
• ZOOFAGE
• CAPROFAGE
• NECROFAGE
Sistemul excretor (20 – tuburile lui
Malpighi, 16-intestinul posterior)
 Copyright © The McGraw-Hill Companies, Inc. Permission required for reproduction or display.

Insect Excretion
 Funcţia de excreţie la insecte o îndeplinesc:
• Tuburile lui Malpighi – sunt în număr de 2 (aride) –
200 (acvatice). Funcţia acestor tuburi este de filtrare, de
extragere din hemolimfă a acidului uric şi a diferitor
săruri, pe care le varsă apoi în rect unde are loc
reabsorbţia apei.
• Nefrocitele –sunt celule speciale în care se acumulează
substanţe incompatibile cu metabolismul insectei.
(materii străine şi otrăvitoare)
• Corpul gras – prezent în special la larve, în el se
acumulează substanţe nutritive, iar în celule speciale –
săruri ale acidului uric, de ex.la licurici – luceferina, care
în prezenţa O2 se oxidează (energia chimică – energie
luminoasă, rece)
 La unele insecte, stratul de grăsime se
transformă în organe care luminează
noaptea. Există specii de diptere, la care
corpul gras luminează; la unele coleoptere
(Lampyris noctiluca) există organe
specializate de producere a luminii, în
legătură cu corpul gras; lumina este un
efect al proceselor de oxidare a
substanţelor grase (transformate în
luciferină şi oxiluciferină cu ajutorul
enzimelor fotogenază, respectiv luciferază).
Femela de licurici (luceferina –energie
chimică – energie luminoasă)
Sistemul respirator – trahei, ce comunică
cu exteriorul prin stigmă. Stigmele se află pe
segmentul 2, 3 toracic şi pe segmentele
abdominale. Numărul maximal este 10. La
insectele bune zburătoare, traheile formează
saci aerieni, în care se depozitează aer care
este folosit în timpul zborului. Expiraţia activă,
prin contracţia muşchilor dorso-ventrali.
Inspiraţia – pasivă, se relaxează musculatura,
aerul pătrunde în trahei.Deoarece traheile
străbat tot corpul, nu le permite insectelor să
atingă dimensiuni mari.
 Respiraţia se realizează prin acţiunea
muşchilor care măresc volumul corpului şi
aerul pătrunde prin stigme, in trunchiurile
traheene, apoi in reţeaua de traheide, traheole
şi celule traheene, pe unde este transportat in
corp, alcătuind procesul de inspiraţie, care
este, in general, pasiv. Prin contracţia
muşchilor, volumul corpului se reduce şi aerul
este eliminat din corp, realizandu-se procesul
de expiraţie, de obicei activ. Numărul
mişcărilor respiratorii variază la insecte intre
12-100 pe minut in funcţie de specie şi
condiţiile de mediu.
 Sistemul trahean lipseşte la unele insecte care respiră pe toată
suprafaţa corpului (respiraţie cuticulară), având cuticula slab
chitinizată, fapt ce permite difuzarea oxigenului (larvele viespilor
parazitoide - Chalcididae). Insectele acvatice, care respiră aerul
atmosferic, au în partea posterioară a abdomenului un tub
respirator (sifon) care este scos deasupra apei (Culex spp., Nepa
cinerea) (fig. a) respectiv, cele care respiră oxigenul dizolvat în
apă, posedă branhii traheene, formate din evaginări ale corpului,
situate mai ales în partea posterioară a abdomenului (larve de
libelule, efemeride) (fig. b). Unele insecte acvatice (Dytiscus spp.),
cară un balon de aer cu ei atunci când se scufundă în apă (fig. c).
Sistemul respirator

Stigma –orificiu
respirator
Copyright © The McGraw-Hill Companies, Inc. Permission required for reproduction or display.
Respiraţia
 Sistemul circulator al insectelor este slab dezvoltat,
deschis şi simplu, sangele circuland liber printre organele
şi ţesuturile corpului, in toată cavitatea generală.
Principalele organe de pulsaţie sunt reprezentate prin:
- vasul sanguin dorsal şi 2 septe fibro-musculoase,
respectiv diafragma dorsală şi diafragma ventrală.
Aceste diafragme sunt străbătute de orificii care permit
circulaţia sangelui de jos in sus şi impart cavitatea corpului
in trei compartimente numite sinusuri:
 sinusul dorsal sau pericardial – cuprins intre tegument şi
diafragma dorsală, in care se găseşte aparatul circulator
 sinusul visceral – situat intre cele două diafragme in care
se localizează aparatul digestiv şi organele genitale.
 sinusul ventral sau perineural – situat intre tegument şi
diafragmă ventrală, in care este situat lanţul nervos
ganglionar.
Sistemul circulator (14 – inima, 7-
aorta cefalică)
Mecanismul circulaţiei este determinat de mişcările periodice
ale celor două diafragme, ale inimii, ajutate de muşchii
aliformi şi abdominali. Prin contracţia muşchilor aliformi,
diafragma dorsală devine plană, se măreşte volumul
sinusului pericardial, iar sângele trece în ventricule, prin
ostiole (diastola), totodată din sinusul perivisceral în cel
pericardial. După relaxarea muşchilor aliformi, diafragma
dorsală revine în poziţia iniţială, se micşorează sinusul
pericardial, pereţii inimii se contractă (sistola) şi sângele este
împins în aortă şi apoi în capsula cefalică, aripi, picioare, în
toată cavitatea corpului, ducând la fiecare organ şi ţesut
substanţe nutritive şi preluând pe cele de excreţie. Dorsal,
sensul circulaţiei este din partea posterioară spre partea
anterioară iar ventral din partea anterioară spre partea
posterioară şi de jos în sus.
 Sangele insectelor este alcătuit din hemolimfă sau plasmă sangvină
(peste 90%), un lichid incolor sau colorat (verzui, gălbui) şi celule
sanguine sau globule (leucocite, amibocite) care nu au membrană.
Cu excepţia câtorva insecte acvatice (Cheronomidae), hemolimfa
insectelor nu conţine hemoglobină, conţine şi substanţe anorganice
(fosfaţi, sulfaţi, carbonaţi), organice (lipide, proteine) şi substanţe toxice,
la unele insecte (la gandacii din familiile Chrysomelidae). Sangele
reprezintă 20 – 25% din masa corpului. Sistemul circulator:
- asigură transportul substanţelor nutritive, al sărurilor, al hormonilor şi al
produşilor de dezasimilaţie in corpul insectelor.
- are rol de apărare, prin acoperirea rănilor prin reacţia de coagulare a
sangelui, prin izolarea şi distrugerea organismelor parazite, prin
fenomenul de autohemoree sau sangerare reflexă constand in
eliminarea de picături de sange prin porii de la baza apendicelor,
intimidand prădătorii.Presiunea sanguină este folosită in de depunerea
ouălor, eclozare, năparlire, extinderea corpului, a aripilor după năparlire.
Prin conţinutul bogat in apă, sangele are rol de reglare a temperaturii
corpului insectelor. Oxigenul este transportat de către sistemul trahean,
nu de către sistemul circulator.
La insecte, sistemul nervos este de origine
ectodermică şi se compune din 3 părţi:
a) sistemul nervos central
b) sistemul nervos simpatic
c) sistemul nervos periferic
Elementul de bază al sistemului nervos este
neuronul, a cărui mărime variază intre 15-
250 μ. Aceste celule generează impulsuri
electrice care se transmit de-a lungul
membranelor celulelor nervoase.
 Sistemul nervos central este de tip
scalariform, ca la celelalte artropode dar mai
dezvoltat. El se compune din:
a)ganglionii cerebroizi
b)lanţul ganglionar ventral
Ganglionii sunt legaţi intre ei, longitudinal,
prin conective, care reprezintă fibre nervoase
intersegmentare şi transversal prin comisuri,
care reprezintă fibre nervoase
intrasegmentare.
 Ganglionii cerebroizi sunt grupaţi in trei regiuni:
protocerebrum, deutocerebrum şi tritocerebrum.
Protocerebrumul inervează ochii şi ocelii, are dimensiunile cele
mai mari şi se compune din 2 lobi protocerebrali, de la care pleacă
pe laturi, lobii optici puternic dezvoltaţi.
Deutocerebrumul trimite nervi la antene; partea ventrală se
diferenţiază in lobii olfactivi.
Tritocerebrumul inervează buza superioară şi este alcătuit din doi
lobi.
Ganglionii cerebroizi se leagă cu lanţul ganglionar ventral printr-o
zgardă periesofagiană
Lanţul ganglionar ventral se compune din 12 perechi de ganglioni,
respectiv ganglionii subesofagieni, toracici şi abdominali.
Sistemul nervos simpatic se compune din: sistemul nervos
stomodeal (stomatogastric) şi din nervi medio-ventrali
Sistemul nervos periferic este situat sub hipoderm şi se compune
dintr-o mulţime de nervi şi celule nervoase multipolare, care trimit
ramificaţii la toate organele, indiferent de importanţa lor.
Sistemul nervos(1-antene, 2-3 ochi simpli, 4-
ochi compuşi, 5-creer, 31- gg. subfaringian,28- 3
perechi de gg.toracici, 19-lanţ nervos)
Neuroni
 Florile cu aroma lor delicate, cu
diversitatea de culoare şi formă, a
aparut pe Pamânt, cu mult înainte de
om şi nu pentru a satisface gusturile
oamenilor, ci de a atrage insecte.

D. Etennboro
 Organele de simţ

1. De văz 2. senzitive 3.gustative

4. olfactive 5. auditive 6.echilibru

Distribuţia sensilelor pe antena de
Perloides (ord. Tricoptera)
Ochii compuşi sunt formaţi din mai multe
omatidii
 Perceperea lumii
-Roşu întunecat nu
poate fi deosebit de
negru.
-Nu pot deosebi
culoarea albastră de
verde.
-Percep toată gama
culorii albe.
- Percep raze
ultraviolete pe care omul
nu le vede.
 Antenele – organ senzitiv şi de miros

Ochi de păun g. Sphinx Ţînţar

de noapte

Furnica de Cărăbuş de mai Rădaşca

pădure
• Unii fluturi determină femela la o distanţă
de până la 4 km
 Unde se află organele gustative?
Musca de casă aşezată pe
un produs alimentar înainte
de a proceda la aspirarea
ei, de mai multe ori este
atinsă cu ajutorul primelor
pereche de membre. Apoi,
acestea se freacă una de
alta. Numai după aceea
alimentele sunt aspirate.
În cazul în care fluturele
albiliţa vierzii este luat
de aripi şi pus pe o
suprafaţă umezită cu
sirop de zahăr, de
îndată ce picioarele
atinge lichidul de zahăr,
trompa se desfăşoară.
 Auzul la insecte
Sunetul perceput de om
infrasunete ultrasunete

16 Hz 20 000 Hz

Sunetul perceput de insecte

Insectele reacţionează la sunetele de următoare
frecvenţă:- Cicadele: 200 – 20 000 Hz, - Ortopterele:
200 – 100 000 Hz, - Lepidopterele: 1000 – 240 000 Hz.
Cum aud insectele?
În general insectele se înmulţesc sexuat dar se întâlnesc şi alte
tipuri de reproducere ca: partenogeneza, pedogeneza şi
hermafroditismul.
Reproducerea sexuată - participarea la înmulţire a insectelor
de sexe diferite: masculi şi femele. Înmulţire sexuală poate fi:
 normală, când din ovulul fecundat ia naştere un singur individ
(la majoritatea speciilor de insecte);
 poliembrionară, când din ovulul fecundat apar mai mulţi
indivizi, fiind caracteristică pentru unele hymenoptere
parazitoide.
Reproducerea partenogenetică - la care oul provine din ovul
nefecundat. După sexul urmaşilor, partenogeneza poate fi:
 arenotocă, atunci când din ouăle nefecundate apar numai
masculi (Apis mellifera);
 telitocă, adică din ouăle nefecundate rezultă numai femele
(Aphididae);
 deuterotocă, în situaţia când din ouăle nefecundate rezultă
atât femele, cât şi masculi (unele lepidoptere).
După modul cum are loc reproducerea se cunosc mai multe
tipuri de partenogeneză:
 partenogeneză excepţională sau accidentală cand, de
regulă, ouăle nefecundate sunt neviabile şi foarte rar dau
naştere la indivizi de ambele sexe (Phasmatodea,
Orthoptera, Lepidoptera);
 partenogeneză facultativă are loc atat prin ouă fecundate,
cat şi prin ouă nefecundate (Thysanoptera, Hemiptera,
Hymenoptera);
partenogeneză obligatorie, când reproducerea se face prin
ouă nefecundate, masculii lipsind sau fiind foarte rari (unele
insecte din ordinul Coleoptera).
Partenogeneza obligatorie poate fi:
 constantă, când din ouă apar numai femele şi foarte rar
masculi;
 ciclică, atunci când apar alternativ mai multe generaţii
partenogenetice şi una amfigonă (Aphididae).
 Reproducerea pedogenetică
Este o înmulţire sexuată întâlnită la unele insecte în stadiul
de larvă (Miastor sp. - Cecidomyiidae) sau de pupă
(Tanytarsus bohemicus - Chironomidae), când ovarele se
disociază iar ovulele şi apoi noile larve se dezvoltă în corpul
larvei sau pupei mamă.
Reproducerea hermafrodită
Se caracterizează prin prezenţa testiculelor şi a ovarelor în
corpul aceluiaşi individ. Este o formă de înmulţire foarte rar
întâlnită la insecte. Poate fi:
 hermafroditism adevărat, când toţi indivizii la început trec
prin faza de mascul iar apoi devin femele (Termitoxenia);
 hermafroditism primitiv, când în pereţii testiculului se
dezvoltă ovariole accesorii sau în ovare se formează
spermatozoizi (Pericerva purchasi); ouăle fecundate dau
naştere la indivizi hermafrodiţi iar cele nefecundate la
masculi.
Aparatul genital(feminin.15-ovare
(ovariole), 18-orificiul genital.)
Dezvoltarea și metamorfoza
În ontogeneza insectelor există mai multe faze după grupele
taxonomice: Dezvoltarea embrionară și dezvoltarea
postenbrionară, sunt 2 faze prezente la toate insectele;
dezvoltarea posembrionară variază de la un grup la altul, la
unele insecte ea cristalizându-se într-o fază larvară, o fază
de nimfă și una finală de imago sau adult. Aceste 3 faze
posembrionare constituie la un loc metamorfoza.
Reproducerea insectelor se complică prin fenomene de
diapauză, adică cu întreruperea la un moment dat a
dezvoltării din cauze de mediu neprielnic, prin heterogenie
monociclică sau policiclică, prin polimorfism intraspecific,
polimorfism sezonier.
Dezvoltarea postembrionară poate fi:
a) heterometabolă (hemimetabolă, directă) sau incompletă
b) holometabolă (indirectă) sau completă
Timpul parcurs de la o năpârlire la alta se numește stadiu.
Tipurile de larve a insectelor holometabole:
a) protopode – abdomenul nesegmentat, au
unele apendice numai la cap, cele toracice
lipsesc (himenoptere parazite);
b) polipode – au picioare toracice și câteva
perechi de picioare abdominale (omizile
fluturilor, viespile inferioare, muștele scorpion.
c) oligopode – au acelaș număr de picioare ca și
adultul ( coleopterele carnivore – carabide,
scarabidelor- melolonta, elateridele ( viermii
sîrmă), efemerelor, odonatele, neuropterele);
d) apode – lipsa membrelor, a capului și a
aparatului bucal ( curculionide, apide, diptere
brahicere).
Tipuri de pupă:
a) libere au apendicele libere, nelipite de corp,
mobile (coleoptere, himenoptere, purici, dipterele
brahicere);
b) crisalidă sau obtectă, mumii au apendicele
acoperite și lipite de corp printr-o substanță
lipicioasă, provenită din lichidul ultimei năpârliri
(fluturi, unele coleoptere, dipterele nematocere,
muște calcidide);
c) coarctată sau pupariu, sau pupă butoi este
imobilă(dipterele brahicere).