1.

Creditul – esenţa, funcţiile şi trăsăturile

caracteristice
Opinii referitoare la conceptul de credit
 Abordând aspectul apariţiei creditului vom
menționa că originile acestuia se regăsesc în
împrumutul banal, care a apărut la primele
trepte a evoluţiei omenirii. Anumite nevoi
cotidiene temporare ale individului, cum ar fi o
unealtă de vânat sau pescuit, o blană sau un vas,
l-au impus pe acesta să apeleze la unul din
congenerii săi, care la acel moment nu folosea
bunul respectiv.

• Esenţa operaţiunii de creditare constă în aceea că o parte numită

creditor (investitor sau împrumutător) transmite o valoare actuală unei
alte părţi numită debitor (împrumutat) care se angajează la un anumit
termen şi în anumite condiţii specificate în cadrul acordului să
ramburseze valoarea împrumutată şi de asemenea să plătească o
anumită dobândă pentru a-l remunera pe creditor.
• Creditul exprimă relaţiile economice care apar între creditor şi debitor în
cadrul procesului de redistribuire temporară a mijloacelor temporar libere.
 CREDIT JUVENIL. Primă formă istorică a creditului este denumită de unii autori
credit „juvenil”. Împrumutul respectiv a avut caracter de întrajutorare între indivizi sau
grupuri de indivizi aflaţi în imediată vecinătate. El se acorda între persoane cunoscute şi
se restituia, de regulă, în aceiaşi cantitate şi materie cu bunul împrumutat.
CREDIT CĂMĂTĂRESC. Cămătăria în esenţă este activitatea de împrumutare a
banilor cu camătă. Aceasta a fost o îndeletnicire a tezaurizatorilor de profesie în toate
sistemele economice predecesoare celei de piaţă dezvoltată, având impact resimţit asupra
evoluţiei economice. Aşa, cămătăria a intensificat procesul de descompunere a orânduirii
gentilice, generând sclavia, deoarece ca gaj serveau nu numai averea împrumutatului, dar
şi el însuşi, precum şi membrii familiei lui.
CREDIT COMERCIAL. Pe măsură ce banii se manifestă tot mai mult în raporturile
economice ca mijloc de plată, a avut loc decalarea în timp a actului de vânzare de cel de
cumpărare. Aceasta însemna că mărfurile se vindeau cu amânarea achitării, cea ce
înseamnă transmiterea bunurilor în folosinţă fără drept de proprietate.
CREDIT BANCAR. În forma actuală creditul bancar apare în urma înfiinţării
primelor bănci italiene din sec. al XII – lea. Argument în favoarea afirmaţiei este Banca
din Veneţia, fondată în a. 1171 a fost recunoscută oficial ca bancă de viramente abia în
1587 sub denumirea de Banco di Rialto. Creditul bancar a devenit o componentă centrală
a mecanismelor economice odată cu dezvoltarea intensivă de la sfârşitul sec. al XVIII-lea
începutul sec. al XIX-lea a relaţiilor capitaliste de producţie.
FUNCŢIILE CREDITULUI

FUNCŢIILE
CREDITULUI

Funcţia
Funcţiadede
repartiţie
repartiţie

Funcţiacreaţie
Funcţia creaţie
monetară
monetară
 FUNCȚIA DE REPARTIȚIE - de redistribuire temporară a mijloacelor
libere - majoritatea absolută a mijloacelor temporar libere (la unii cetăţeni, agenţi
economici, instituţii publice) se transmit în folosinţă temporară altor cetăţeni,
agenţi economici, instituţii publice care resimt deficit de mijloacele respective prin
intermediul sistemului financiar al ţării, care este format din bănci comerciale şi
instituţii financiare specializate. Regulile în baza cărora se redistribuiesc mijloacele
băneşti se conţin în legislaţia financiară a ţării.

FUNCȚIA CREAȚIE MONETARĂ - de reglare a volumului masei monetare -

mărirea sau micşorarea masei monetare se înfăptuieşte în baza operaţiunilor de
credit ale băncii centrale. În urma acestei operaţiuni, mijloacele băneşti se
refinaţează prin operaţiuni de credit ale băncilor comerciale
 Relaţiile de credit, fiind o parte componentă a relaţiilor economice, posedă un
şir de trăsături autentice, care le evidenţiază şi le caracterizează, și un set de
elemente inedite, care relevă originalitatea acestora.

Subiecţii creditului

Promisiunea de rambursare
trăsăturile
caracteristice
ale creditlui Garantarea

Scadenţa

Dobânda
1. Subiecţii creditului – sunt debitorul şi creditorul.
•Creditorii sunt persoanele care cedează capitalul pe perioada creditării în folosul
altor persoane. În calitate de creditori pot să apară întreprinderile, statul şi populaţia.
•Debitorii sunt persoanele care beneficiază pe perioada creditării de resursele puse la
dispoziţie. În calitate de debitori apar de asemenea întreprinderile, statul şi populaţia.
Firmele şi populaţia activează în calitate de clienţi ai băncilor, beneficiind de credite
pentru exploatare şi consum sau pentru efectuarea unor investiţii sau achiziţii pe
termen lung. O altă formă prin care debitorii beneficiază de sume în procesul
creditării o reprezintă emiterea de titluri. Aici statul se prezintă ca fiind principalul
debitor din economie.

2. Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la

scadenţă, valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preţ al creditului. Datorită
unei conjuncturi nefavorabile debitorul se poate afla în incapacitate de plată, sau poate
întârzia plata sumelor ajunse la scadenţă. Din acest motiv, este necesar, ca la nivelul
creditorului să se adopte măsurile necesare pentru prevenirea şi eliminarea riscului
de nerambursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului de credite, din mai multe
puncte de vedere: poziţia pe piaţa internă şi în cadrul ramurii, situaţia financiară,
gradul de îndatorare, forma juridică şi raportul cu ceilalţi participanţi pe piaţă.
3. Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de
rambursabilitatea acestora. În funcţie de natura elementelor care constituie
obiectul garanţiei, se poate face distincţie între garanţia reală şi garanţia
personală.
•Garanţia reală are la bază garantarea cu valori materiale, prin a căror
valorificare se pot obţine sumele necesare achitării creditului.
•Garanţia personală reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a
plăti suma
•ajunsă la scadenţă, în cazul incapacităţii de plată a debitorului.

4. Scadenţa sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în

funcţie de particularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei
activităţii beneficiarilor de credite. Astfel, există o diversitate a termenelor
scadente, de la 24 ore (în cazul pieţei interbancare) până la durate medii
şi lungi (20 sau 30 ani) în cazul împrumuturilor obligatare.
 
5. Dobânda constituie preţul capitalului utilizat, pe care o plăteşte debitorul
pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat.
Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii, care
constituie un instrument de influenţare a cererii şi ofertei de credite.
 ELEMENTELE CREDITULUI

Subiecţii creditului

Obiectul creditului
Contractul de credit

Responsabilitățile subiecților Garanția

Dobânda
Scadența

ELEMENTELE CREDITULUI
 2. Formele creditului în economia de piaţă
Relaţiile de credit, având esenţă comună, totuşi, în raport cu anumite criterii,
sunt foarte diverse, generând o gamă largă de forme și varietăți ale creditului.
 Creditul comercial este forma cea mai veche a relaţiilor creditare. În
esenţă acesta apare în cazul în care furnizorul livrează marfa cu condiţia că
achitarea ei va fi efectuată de cumpărător peste o anumită perioadă de timp. În
interpretare clasică creditul comercial presupune utilizarea cambiei
comerciale.
Creditul ipotecar reprezintă un credit garantat cu proprietăţi imobiliare sub
forma clădirilor (în special în mediul urban) sau de natura terenurilor (în
mediul rural).
Creditul obligatar exprimă relaţii între unităţi economice şi instituţii în
calitate de debitori, care emit obligaţiuni, pe de o parte, iar, pe de altă parte,
subscrisorii de obligaţiuni, în calitate de creditori, care îşi avansează capitalul
în scopul obţinerii unei dobânzi.
Creditul public reprezintă relaţiile între persoana fizică sau juridică, care
evoluează în rol de creditor (acordă o sumă de bani în formă de împrumut, pe
o perioadă determinată), pe de o parte, şi administraţia publică de diferite
nivele, în rol de debitor (se angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să
achite dobânda şi alte costuri cuvenite), pe de altă.
Creditul bancar – se acordă de către bănci. În momentul acordării
creditului, se analizează starea financiară a debitorului. Băncile acordă credite
în limita resurselor creditare de care dispun.
IMPACTUL CREDITULUI ASUPRA ECONOMIEI
 3. Dobînda: esenţa, funcţiile, factorii de influienţă
Asupra dobânzii şi rolului acesteia s-au formulat, în cadrul economiei de
piaţă, mai multe accepţiunii, astfel :

conceptul clasic (David Ricardo, Alfred Marshall) - abordează dobânda ca

fiind reglementată de rata profitului ce se poate obţine prin folosirea capitalului
sau ca preţ care trebuie plătit pentru folosirea capitalului, preţ stabilit ca
echilibru între cererea globală de capital şi stocul de capital oferit pe piaţă;

conceptul neoclasic (Irving Fischer) - defineşte dobânda ca reprezentând

preţul banilor în momentul actual, exprimat în funcţie de un termen viitor;

conceptul Keynesist - defineşte dobânda ca o recompensă pentru

renunţarea la lichidităţi pe o anumită perioadă de timp. Potrivit aceleeaşi
concepţii, rata dobânzii poate fi un instrument de influenţare a volumului de
investiţii şi de combatere a recesiunii şi şomajului.
de stimulare de redistribuire a
economică de reglare veniturilor

FUNCŢIILE

DOBÂNDA

FACTORII

productivitatea riscul
capitalului lichiditatea nerambursării

raportul dintre stabilitatea

cererea şi oferta de economică şi
credite politică
 FUNCŢIILE DOBÂNZII
• Funcţia de stimulare economică. Stimularea economică se produce reeşind
din faptul că mărimea plăţii pentru credit depinde de mărimea împrumutului
şi termenul creditului. Astfel, agenţii economici se află în căutare
permanentă a celor mai eficiente căi de folosire a resurselor creditare.
Această presiune de dobânzi asupra agenţilor economici contribuie la
introducerea noilor tehnologii şi noilor metode de organizare a procesului de
producere.
• Funcţia de reglare. Organele speciale ale statului (BNM) ridicând sau
micşorând rata de refinanţare poate influenţa asupra ratei dobânzii băncilor
comerciale. Reeşind din aceasta banca centrală poate să influenţeze asupra
volumului investiţiilor creditate în economie şi, prin urmare, poate să
stimuleze dezvoltarea sau încetinirea dezvoltării conjuncturii economice.
• Funcţia de redistribuire a veniturilor. Prin dobândă creditară se
redistribuiesc veniturile agenţilor economici obţinute în urmă desfăşurării
activităţii economice cu mijloacele împrumutate. Mărimea dobânzii trebuie
să asigure nivelul mediu de rentabilitate pentru debitor şi pentru creditor.
Prin urmare, mijloacele împrumutate pot fi investite numai în activitatea care
asigură nivelul dublu de rentabilitate medie pe economie.
 FACTORII DOBÂNZII DE INFLUENŢĂ
• productivitatea capitalului – atunci când o întreprindere doreşte să obţină resurse
suplimentare împrumutate va apela la credit în condiţiile în care rata profitului îi
permite să plătească dobânzi pentru capitalul atras. Dacă rata profitului este mare,
agentul economic poate suporta şi un nivel mai ridicat al dobânzii.
• lichiditatea – influenţează nivelul dobânzii prin faptul că cei ce acordă credite preferă
ca suma astfel plasată să fie cât mai lichidă, adică pe termen cât mai mic. Daca
termenul creşte ei vor solicita un nivel mai ridicat al dobânzii.
• riscul nerambursării – orice creditor acordă credite numai cu condiţia recuperării
capitalului la scadenţă. Cu cat riscul nerecuperării capitalului este mai mare, cu atât
rata dobânzii va fi mai mare
• raportul dintre cererea şi oferta de credite – dacă privim dobânda ca pe un preţ plătit
de debitor creditorului, atunci e clar că acesta va fi cu atât mai mare cu cât raportul va
fi mai dezechilibrat în sensul unei cereri mari şi oferte reduse
• stabilitatea economică şi politică – în condiţii de instabilitate politică şi dezechilibre
economice se înregistrează rate ridicate ale inflaţiei cu acţiune directă asupra eroziunii
capitalului, scăderea economiilor şi deci a ofertei de capital şi se manifestă mult mai
pregnant riscurile în economie. Principala posibilitate de apărare a creditorului este
solicitarea unei dobânzi mai ridicate care să-i limiteze pierderile.
4. Formele dobânzii

Din punct de vedere al relaţiei reală

existente între rata dobânzii şi
rata inflaţiei nominală

bonificată
din punctul de vedere al băncii
percepută

simplă
în funcţie de baza de calcul
compusă
 DOBÂNDA SIMPLĂ

Dobânda simplă se calculează în cazul în care

perioada analizată este mai mică de un an, iar
dobânda nu este capitalizată.
Ci x Rd x Nz
D = ------------------ ,
360 x 100
unde:
Rd - rata dobânzii;
Nz - numărul de zile;
Ci– capitalul avansat.
 DOBANDA COMPUSĂ

Dobanda compusă se practică atunci când

perioada de creditare sau de depunere este mai
mare de un an, iar dobânda este reinvestită la fiecare
scadenţă.

D = Cf – Ci = Ci x (1 + Rd)n – Ci,

unde:
n-numărul de ani;
Cf-capitalul fructificat;
Ci – capitalul iniţial.