Tulburări de ritm și fluență a

vorbirii

BÂLBÂIALA
Definiţie
Bâlbâiala este considerată un defect care se manifestă
prin întreruperi, opriri sau repetarea unor silabe,
cuvinte sau a unor sunete
• determinate predominant de tulburări funcţionale

ale raporturilor de inducţie cortico-subcorticale

(Matei, G.,1975)
• prin apariţia unor blocaje sau a unor spasme

puternice odată cu încercările de rostire a primelor

silabe din propoziţii, sintagme sau chiar din cadrul
unor cuvinte (Boşcaiu, E., 1970).
Formele bâlbâielii
Păunescu:
 Bâlbâiala clonică (repetarea primelor silabe, cu
pauze mai mari sau mai mici între primele silabe şi
restul cuvântului)
 Bâlbâiala tonică (spasme puternice ale aparatului
fonoarticulator, prin încleştarea maxilarelor, fără să
fie în stare să articuleze un sunet)
Etiologia bâlbâielii
 Terapia bâlbâielii a fost abordată atât de științe
medicale cât și nemedicale → abundența unor
explicații foarte divergente asupra cărora nu există încă
un consens unanim;

 Teorii:
- somato-fiziologice;
- psiho-sociale;
Teorii somato-fiziologice
 teorii ereditariste - se transmite o anumită
instabilitate emotivă ce predispune la
dezorganizarea unor activităţi psihice în general;

 teorii fiziologice – bâlbâiala este considerată o

tulburare de evoluție a limbajului;

 teorii neurologice - explică bâlbâiala pe baza

unor disfuncţii ale sistemului nervos central
(imaturitate a căilor piramidale, tulburările de
lateralizare);
Teorii psihologice
 teoriile care consideră bâlbâiala o "nevroză a
vorbirii“: alterarea vorbirii condiţionează
modificarea mai mult sau mai puţin amplă a
personalităţii;

 teoriile care leagă bâlbâiala de o organizare

nevrotică în sensul psihanalitic al cuvântului:
bâlbâiala ar fi un "simptom nevrotic" cu valoare
de apărare împotriva anxietăţii şi de compromis
între anumite pulsiuni şi frânele care se opun
realizării lor
Simptomatologie
 principalul simptom extern este spasmul ce apare în
actul vorbirii;
 durata spasmelor: între 0,2 – 12,6 secunde; cazuri
grave – 80 secunde;
 spasmele pot fi:
- tonice (blocarea pe un sunet t-oporaș);
- clonice (repetarea unei mișcări to-to-toporaș);
 spasmele apar cel mai frecvent la pronunțarea
consoanelor explozive (c, g, p, b, t, d), în
combinație cu vocalele și la începutul cuvintelor;
 bâlbâiala se întâlneşte de 3 ori mai des la băieţi
decât la fete;
 copiii ce trăiesc în mediul urban sunt mai afectați;
 Manifestări ale copiilor bâlbâiţi
1) tulburarea armoniei, a ritmului şi a melodicităţii vorbirii;
2) tertipuri verbale sub formă de sunete, combinaţii de
sunete sau cuvinte auxiliare;
3) activitatea verbală este redusă, comunicarea cu cei din
jur este limitată;
4) imperfecţiuni fiziologice de pronunţare a sunetelor, o
utilizare incorectă a cuvintelor;
5) în unele cazuri, defectele de vorbire la copiii bâlbâiţi se
reflectă şi în scris sub forma repetării literelor
asemănătoare, de formulare incorectă a propoziţiilor;
6) ticuri, contorsiuni faciale sau mişcări ritmice ale
membrelor;
7) timiditate, teama de vorbire, deprimare, agresivitate;
Metode de tratament

Medicul francez Arzt Itard, 1817:

1) încredinţarea copilului bâlbâit unei

îngrijitoare străine;
2) tăcere timp de 1 an;
3) vorbire cu voce tare;
4) amplasare de obiecte străine sub limbă
pentru încetinirea mişcărilor limbii
Metode de tratament
Strategii frecvent întâlnite:
1) vorbirea monotonă – schimbarea vitezei de
vorbire;
2) vorbirea cântată - mișcări articulatorii ușoare,
moi, pentru a reduce tensiunea articulatorie;
prelungirea vocalelor;
3) exersarea respiraţiei;
4) vorbirea ritmică – pentru înviorarea tonusului
muscular suprasolicitat;
5) terapii de relaxare;
Metode de tratament
Wendlandt, W. (1984) optează pentru adoptarea
“conceptului de neevitare” prin care se înţelege:
 o exactă apreciere a simptomatologiei;
 înlăturarea angoaselor care sunt legate de vorbire şi
de bâlbâială;
 schimbarea atitudinii negative şi distructive (gânduri
complexate în legătură cu propria persoană);
 să se bâlbâie în mod conştient;
 să reducă încordarea din organele şi grupele de
muşchi care participă la actul vorbirii şi la procesul
de respiraţie;
 să se accepte pe sine cu bâlbâială cu tot.
SpeechEasy Device
Delayed Auditory Feed-Back
LOGONEVROZA
• tulburare a reprezentării sociale despre sine, nu este o
tulburare de vorbire, ci un conflict în care eul însuşi îşi
asumă un rol cu care vrea să se identifice
Specificul logonevrozei:
• repetarea sau prelungirea sunetelor
• forţarea peste normă în ce priveşte vorbirea
• mişcări însoţitoare
• tensiune în tractul vocal
însoţite de manifestări precum:
 evitarea unor sunete, cuvinte sau situații
 teama de a vorbi
 teama faţă de situaţiile sociale
 obsesia bâlbâielilor.