MACROECONOMIE

 Cap. 10. Externalitățile și drepturile divergente

 Cap. 11. Piețele și guvernul
 Cap. 12. Măsurarea performanțelor globale a sistemelor
economice
 Cap. 13. Avuția națiunilor: globalizare și creștere economică
 Cap. 14. Banii
 Cap. 15. Performanțele economice și situația politică
 Cap. 16. Șomajul
 Cap. 17. Inflația
 Cap. 18. Piața Financiară
 Cap. 19. Introducere în relațiile economice internaționale
Cap. 10
Externalitățile și drepturile divergente

Suport curs: Heyne, P., Boettke, P., Prychitko, D., Modul

de gândire economic, traducere în lb. română,  Ed. Bizzkit,
2011.
Obiective
Ce sunt externalitățile și cum apar ele
Negocierea și adjudecarea în reducerea
externalităților negative
Procesul de legiferare: metode și impact
Poluarea ca problemă socială
Externalități pozitive și externalități
negative
Decizia de acțiune: raportul beneficii marginale-
costuri marginale
Fiecare acțiune are și efecte asupra terților, neluate în
calculul economic: efecte externe (externalități)
Costurile: externalități negative
Beneficiile: externalități pozitive
Exemple
Justificare
 Dezbaterea ideologică pe marginea implicării publice în problema
mediului este de mare actualitate deoarece exploatarea resurselor
afectează calitatea mediului natural.
 Justificarea intervenției statului prin reglementări de mediu, taxe și
subvenții.
 Indivizi separați care își apără proprietatea și interesele și negociază
compensații.
 Cu cât problema mediului este mai mult timp neglijată cu atât
daunele provocate sunt mai mari și reducerea poluării devine mai
costisitoare.
 De exemplu, în SUA se estimează că sunt necesare5-6% din PIB
pentru prevenirea poluării, în timp ce pentru reducerea ei ar trebui
cam 8-10%.
Abordări (1)
Teoria externalitatilor bazate pe costuri sociale s-a
dezvoltat foarte mult in ultimii 50 de ani in cadrul teoriei
economice mainstream ca un capitol din cadrul teoriei
bunastarii.

Astfel, in numele bunastarii sociale, a echilibrului si a

eficientei, economistii bunastarii au cautat sa explice
modul in care se poate determina nivelul optim al
productiei, din punct de vedere social, echilibrand
costurile cu beneficiile, respectiv nivelul acceptabil al
poluarii si a dreptului de a polua.
Economia bunăstării
 Încercarea de a determina optimul social și maximul de bunăstare pentru cel
mai mare număr de indivizi.
 Fascinați de idealul maximizator și de eficiența utilizării resurselor care este
circumscrisă acestuia, economia normativă a încercat să găsească o punte
între valorile individuale și cele sociale cu scopul de a demonstra că și la nivel
social același ideal este posibil de atins.
 În acest context, decidentul public acţionează din dorinţa de a putea prevedea
şi aloca eficient resursele, de a putea corecta dezechilibrele macroeconomice
şi de a transforma societatea întreagă după o schemă perfectă .
 De exemplu, poluarea este privită ca un eșec al pieței în încercarea de a atinge
optimul social, intervenţia statului în acest caz având rolul de a compensa
lipsa de raţionalitate maximizatoare a pieţei şi ghida alocarea resurselor astfel
încât bunăstarea socială (aici luând în calcul inclusiv efectele negative produse
asupra mediului) să fie maximă.
A.C. Pigou
1932, The economics of welfare

Soluția internalizării o reprezintă impunerea de taxe

corectoare (taxele Pigou)
Principiul fundamental al impunerii taxelor corectoare este
acela ca firma poluatoare să plătească.
Rolul acestora este de a transforma costul marginal privat
în cost social atunci când firma nu poate internaliza
voluntar costurile poluării externe (prin inovație și
tehnologie).
Dacă pentru societate valoarea aerului curat este mai mare
decât diminuarea producției determinată de internalizarea
poluării atunci noua poziție de echilibru este o
îmbunătățire Pareto și principiul eficienței utilizării
resurselor este astfel respectat.

Economiștii bunăstării presupun că se poate determina

nivelul poluării care nu periclitează sănătatea/viața și
impune acel nivel al taxelor care determină diminuarea
poluării exact până în acel punct.
Probleme
Cum pot fi măsurate costurile în termeni de daune
supra vieții/sănătății oamenilor?
Cum pot fi estimate daunele aupra mediului?
Poate fi lăsată problema poluării doar la latitudinea
autorităților naționale?
Poate societatea suporta diminuarea producţiei?
Creşterea preţului nu este un nou efect extern negativ?
Care sunt implicaţiile asupra profitului firmei?
Dar asupra veniturilor salariaţilor?
Ce alternative de reglementare există?
Abordări (2). Soluția pieței
Alternativa critica vine din partea economiei
institutionale si a celei austriece, care considera ca
bunastarea sociala reprezinta o greseala conceptuala,
deoarece costul de oportunitate sau fericirea, fiind marimi
subiective, nu pot fi calculate la nivel social si astfel,
intreaga demonstratie legata de productia optima devine
imposibila.

Stabilirea clara si intarirea drepturilor de proprietate

privata este preferata in eliminarea pe cale mutuala a
externalitatilor.
Ronald Coase
1960, The problem of social cost
Soluția internalizării o reprezintă lărgirea ariei de
acoperire a drepturilor de proprietate astfel încât și
mediul să aibă proprietari identificabili din punct de
vedere juridic.
Drepturile de proprietate
Drepturile de proprietate reprezintă dreptul de a
beneficia, utiliza și transfera proprietatea.
Majoritatea bunurilor economice au drepturi de
proprietate foarte clare.
În schimb alte bunuri, cum ar fi aerul, apele, pădurile
sau mările, nu au un status al proprietății foarte clar,
aceasta fiind problema resurselor comune.
Dacă aerul pe care îl respirăm ar avea un proprietar,
cu siguranță acesta ar pretinde despăgubiri de la toți
poluatorii pentru faptul că îi degradează proprietatea.
Tragedia bunurilor comune
Vine din lipsa motivației de a prezerva și proteja
resursele respective.
Exemplu: Aventurile lui Jonathan Gullible, capitolul 3.
O tragedie comună.
Concesionarea
Abuzurile asupra mediului se produc acolo unde
firmele poluatoare dețin drepturile de exploatare a
resurselor nu prin proprietate ci prin concesionare.
Rezultatul este maximizarea profitului și exploatarea
resursei fără prezervare/regenerare.
Se obține astfel un drept asupra usufructului fără a
avea concomitent și obligațiile care rezultă din
proprietate.
Concesionarea este o stimulare a distrugerii și nu a
creativității (Salin, 2013).
 Câștigători sunt firmele concesionare și statul care își încasează o
perioadă redevențele.
 Corupția ușurează la rândul său lucrurile, prin acordare de licente sau
autorizații în baza unor rapoarte de mediu falsificate.
 Perdanții sunt primii ocupanți, nativii din zonă, care timp de mai
multe generații au de suferit de pe urma epuizării resurselor și
compromiterii mediului.
 Dacă din contra firma explotatoare este proprietarul resurselor ea este
motivată să inoveze tehnologic continuu și se să se comporte ca un
antreprenor inventiv, care are interesul să se integreze în comunitate
și să conlucreze la prosperitatea generală.
 Altfel se expun riscului de a-și compromite propria afacere și de a-și
consuma profiturile plătind daune.
Taxe sau responsabilitate?
Doar proprietarii sunt responsabili, creativi și buni
investitori.
Cel care realizează abuzul asupra mediului este de
fapt statul care acordă concesiuni.
În sistemul liber al pieței indivizii au
responsabilitatea să aprecieze conform propriului
sistem de valori ce are are mai multă valoare.
În sistemul drepturilor de proprietate clare individul
lezat se poate adresa instanței împotriva firmei
poluatoare.
Costurile de tranzacție ca sursă/cauză
a externalităților
Beneficiul potențial poate fi mai mic decât costurile
de tranzacție a eliminării unei externalități; decizia de
eliminare a externalităților: internalizarea
externalităților – are un cost
Externalitățile negative sunt cu atât mai mari cu cât
societățile sunt mai complexe, mai interdependente,
mai aglomerate externalitățile nu pot fi eliminate
Soluție: educația/virtuțile trimiterea la piața
liberă ”Rezolvați-vă singuri problema!”
Rolul negocierii
Negocierea – metodă socială de reducere a
externalităților
Concluzie: negocierea, prin schimbul voluntar
generează câștiguri reciproce
Condiție: existența unor drepturi de proprietate bine
definite (pentru ca schimburile voluntare/negocierile
să funcționeze eficient)
Rolul adjudecării
Adjudecarea: proces prin care se decid drepturile de
proprietate - DP: cine ce drepturi are
Condiții în schimbare modifică sau fac neclare drepturile
de proprietate necesitatea adjudecării pentru
clarificarea DP
Important în adjudecare: continuitatea așteptărilor
(stabilitatea regulilor jocului)
Adjudecarea descoperă, nu creează drepturi de
proprietate
Externalitățile negative – cazul combinatului poluator
combinat chimic care degajă în aer substanțe chimice
periculoase, provocând apariția ploilor acide.
Acestea cresc costurile pentru fermele vecine.
Atunci când costurile externe (costurile suplimentare
ale fermierilor) nu sunt internalizate de către
combinat, costul marginal privat este mai mic decât
cel social.
Echilibrul firmei în absența poluării și a oricărei
intervenții se realizează la un nivel mai mare al
producției și mai mic al prețului.
o creștere a costului marginal determină deplasarea
paralelă a ofertei spre origine, în sensul diminuării ei.

De aceea producţia firmei poate fi considerată

excesivă din punct de vedere social, deoarece
combinatul produce și ploi acide care afectează
agricultorii sau sănătatea locuitorilor.

Obligarea firmei să ia în calcul externalităţile va duce

la creşterea costului marginal şi respectiv la
diminuarea ofertei.
Problema firmei poluatoare
•Cele două drepte ale ofertei reflectă costurile
P
marginale private și costurile marginale sociale mai
O1 mari, deoarece includ și costul eliminării poluării.
•Astfel, în situaţia în care cererea rămâne
Cmg sociale
O0 neschimbată, producţia optimă din punct de
Cmg private vedere social, Qs, va fi mai mică decât producţia
eficientă pentru firmă, Qe.
•Corespunzător cu diminuarea producţiei, nivelul
poluării scade, dar scad și surplusurile
producătorului și consumatorilor firmei, care vor
obține o cantitate mai mică la un preț mai mare.
•Scăzând cantitatea produsă, firma își diminuează
C necesarul de materii prime şi materiale,
determinând o micșorare a producţiei şi pentru
firmele din amonte.
QS QE Q
•Nivelul total al poluării scade.
Externalitățile pozitive – cazul educației
când consumul din bunul respectiv este considerat
benefic pentru populaţie, statul poate acorda
subvenţii consumatorilor care vor putea astfel
consuma mai mult.
Se pornește de la premiza că educația are beneficii
private (deoarece indivizii educați câștigă mai bine, au
satisfacții profesionale și personale diverse), dar și
sociale (deoarece indivizii educați sunt mai
productivi, își îngrijesc mai bine sănătatea, sunt
alegători avizați, părinți și cetățeni responsabili).
Cazul subvențiilor pentru educație
Prețul
•Curba inițială a cererii reflectă
educației beneficiile private care sunt mai mici
decât cele sociale.
Oferta
(costul privat)
•Cantitatea optimă din punct de
vedere social Qs este mai mare decât
S
cea optimă din punct de vedere privat
Qe.
E
Valoarea socială
• Curba ofertei reflectă costul
(valoarea privată și beneficiile
externe)
educației.
•Deoarece costul crește odată cu
Cererea durata sau numărul beneficiarilor,
(cantitatea privată)
guvernul acordă subvenții astfel încât
Cantitatea prețul să permită accesul pe piață a
QE QS de educație
unui număr cât mai mare de
solicitanți ai bunului respectiv.
Problema resurselor comune
P •în cazul pescuitului marin / oceanic cu bărcile de
pescuit, cu cât sunt mai multe bărci cu atât
peştele per barcă va fi mai slab cantitativ.
Bmg social Bmg privat
g
•beneficiul marginal privat va fi mai mare, iar cel
social mai mic, deoarece beneficiul per barcă se
diminuează pe măsură ce creşte numărul total de
bărci şi scade cantitatea de peşte obţinută.
•Fiecare barcă, pentru a obţine aceeaşi cantitate
Cmg
de peşte ca înainte, trebuie să meargă din ce în ce
mai departe de ţărm, în locuri periculoase poate,
de aceea beneficul marginal social scade faţă de
cel privat.
•beneficiul marginal privat şi social, în condiţiile
menţinerii costului marginal constant (costul
QS QE Q
marginal fiind costul unei bărci suplimentare).
•cantitatea eficientă social, Qs, este mai mică
decât cea de echilibru, QE.
”Viața nu-i perfectă”
Imposibilitatea perfecțiunii – externalitățile nu pot fi
eliminate/corectate în totalitate; există prea multe efecte
secundare
În ce condiții și până unde/cât pot fi reduse (exemplul
proprietarei de casă plasată lângă aeroport)
Despăgubirile nu pot fi calculate
Rolul cutumelor/a credințelor privind drepturile de
proprietate
Adjudecarea rezolvă pretenții divergente, descoperind
drepturi de proprietate; adjudecarea trebuie să fie
conformă cu așteptările stabile
Ce se întâmplă când apar schimbări
radicale?
Schimbările radicale creează situații noi (noi
tehnologii, noi nevoi);
Situațiile noi cer noi drepturi de proprietate
(exemplu: dreptul la un mediu curat; valoarea
marginală a bunurilor devine mai mică decât valoarea
marginală a aerului curat creșterea cererii
pentru noi reguli )
Drepturile noi presupun reguli noi pentru reducerea
externalităților
CREŞTEREA ECONOMICĂ ŞI POLUAREA
ÎN CHINA
Crearea de noi reguli – procesul de
legiferare
Spre deosebire de adjudecare, legiferarea creează
drepturi noi (schimbă drepturile de proprietate)
Probleme cheie: corectitudinea schimbării, costul,
amploarea ajustărilor
Nevoia de legiferare decurge din faptul că indivizii
ignoră costurile externe, deoarece par să nu conteze
(beneficiul personal este mai mare decât costul
suplimentar pentru alții)
Scopul legiferării îl constituie internalizarea
externalităților
 Metode de legiferare - Metoda
”comandă și control” (exemplu: efectele
de poluare)
introducere de restricții: plafonarea emisiilor;
Problemă: stabilirea corectă și eficientă a plafonului
(raportul beneficiu marginal/cost marginal)
Exemplu: fie 3 fabrici,cu unitățile de poluare specificate; se
decide plafonarea emisiilor totale la 45.000 unități/lună

Unități de Costul reducerii emisiilor/unitate

poluare/ de poluare
lună
Fabrica A 15.000 1 dolar
Fabrica B 30.000 2 dolari
Fabrica C 45.000 3 dolari
Determinarea costului legiferării
Măsuri posibile: a. plafonarea emisiilor la 15.000 de
unități/fabrică; b. reducerea emisiilor de fiecare
fabrică la 50%; c. reducerea emisiilor de către fiecare
fabrică cu 15.000 de unități
Problemă: să se determine cea mai eficientă măsură
(costul cel mai mic) rolul ridicat al arbitrariului:
a.120.000; b.105.000; c.90.000
Concluzie: costul scade pe măsură ce povara reducerii
emisiilor pe fabrica A crește
Întrebări/concluzii
Cine poluează mai mult?
Pe cine punem povara reducerii poluării?
Care este raportul corectitudine – cost – beneficiu pe care
îl stabilește procesul de legiferare?
Raportul cost-beneficiu are limite dpdv. al corectitudinii;

Rolul ridicat al arbitrariului în procesul de legiferare;

Necesitatea respectării unor principii, complementar
raportului cost – beneficiu
Care este abordarea ce mai ieftină?
 Despre taxa pe emisii
Costul reducerii poluării nu poate fi cunoscut exact de către
autorități
Soluție: stabilirea unei taxe pe emisie (argument: poluarea are un
cost extern; nu este suportată de cel ce o produce)
Taxa internalizează costul poluării, creează venituri ca
despăgubiri pentru cei afectați
Dificultate: fixarea taxei (exemplu: fie o taxă de 2,01 dolari pe
unitate de poluare)
Taxa pe emisii este similară unor permise de poluare

Concluzie: externalitățile se mențin atâta timp cât costurile

marginale sunt mai mici decât beneficiile marginale: autoritățile
trebuie să stabilească raportul cost marginal/beneficiu marginal
 Eficiență și corectitudine
Activitățile produc poluare, dar produc beneficii
(inclusiv externalități pozitive)
Întrebare: cât de corectă este taxarea producătorilor de
beneficii, a întreprinzătorilor?
Relevant: echilibrul eficiență – corectitudine

Abordarea reducerii emisiilor bazată pe taxe este

superioară abordării bazată pe restricții
Poluarea poate avea loc atâta timp cât beneficiile sunt mai
mari decât costurile
Schimburile între sursele de
poluare
Conceptul balonului – cazul APM în SUA, 1979
Fabricile pot eficientiza raportul cost – beneficiu prin
schimburi între sursele interne de poluare
Același obiectiv poate fi obținut liberalizând schimbul
între fabrici: tranzacții cu ”drepturi de poluare” –
apariția unei noi piețe (valorificarea unui avantaj
comparativ): exemplu
Perspectiva ecologistă; dificultatea stabilirii
drepturilor de poluare
Poluarea ca problemă socială
Moralitate și etică
Mediul curat ca valoare/bun necesar
Au producătorii dreptul să polueze și cât? Cine
stabilește?
Despre nevoia de principii:
- luarea în calcul a elasticității cererii pentru bunuri;
- nevoia de libertate de decizie în corelarea intereselor
prin cooperare (rolul sistemului prețurilor);
- drepturi de proprietate stabile
Politici de mediu
trei valuri ale politicilor de mediu care au la bază trei
mecanisme:

statul prin reglementare,

piața prin taxe corectoare și permise negociabile
comunitățile și cetățenii prin plângeri și dezvăluiri
publice
Reglementările
 cele în care statul monitorizează nivelul poluării şi interzice depăşirea
anumitor standarde privind calitatea aerului și apei;

 cele prin care statul monitorizează faze sau întreaga producţie, ca

atunci când impune un anumit tip de tehnologie, urmărește circuitul
deșeurilor toxice sau când monitorizează prin standarde de calitate
întreaga producție ( ca în cazul țigărilor, când impune ca pachetul de
ţigări să aibă o anumită dimensiune sau fitilul unei ţigări să aibă o
anumită lungime sau compoziţie)
Gestionarea corectă a problemei deşeurilor toxice - trei
alternative
 prima abordare este conformă teoriei lui Coase, și constă în
acordarea drepturilor de proprietate tuturor părţilor implicate;

 ca urmare toţi cei care nu respectă drepturile de proprietate sau

provoacă daune prin manevrarea, depozitarea sau deversarea
necorespunzătoare a deşeurilor, pot fi sancţionaţi pe cale legală;

 pentru ca un asemenea sistem să funcţioneze este necesara

inventarierea tuturor substanţelor toxice, elaborarea unor norme
standard privind regimul lor şi urmărirea acestor substanţe ex ante la
proprietar, pentru ca substanţa respectivă să rămână într-un cadru
legal; un asemenea sistem există în cadrul UE, pentru înregistrarea
pesticidelor.
a doua abordare este conformă teoriei lui Pigou
şi constă în determinarea efectivă a externalităţii
negative prin testare ex ante și taxare.

Beneficiile aduse de testare nu compensează însă

costurile testării (mai ales prin utilizarea animalelor,
aceasta fiind restrânsă tot mai mult), de aceea, această
variantă nu a avut succes în cadrul politicii europene
de control a deşeurilor.
O alternativa la teoria lui Coase o reprezintă sistemul ex
post de pasibilitate;

persoana vătămată dă în judecată şi cere daune

persoanelor implicate în manevrarea substanţelor toxice
respective;

şi în cadrul acestei variante apar dificultăţi legate de costul

mare al unui proces și de imposibilitatea determinării
precise a costurilor, mai ales atunci când daunele au o
forma cumulativă, când există pierderi de vieți omenești și
când costurile de tranzacție sunt mari.
Taxele corectoare
 soluţia internalizării efectelor externe o reprezintă impunerea de taxe
corectoare (taxele Pigou), sau acordarea de subvenții în cazul efectelor
pozitive.

 Rolul acestora este de a transforma costul marginal privat în cost

social atunci când firma nu poate internaliza voluntar costurile
poluării externe (prin inovație și tehnologie).

 taxele corectoare fixează un preț pe dreptul de a polua, iar firmele

sunt stimulate să reducă poluarea, deoarece taxele scad pe măsură ce
tehnologiile utilizate sunt mai nepoluante.
Taxele corectoare
•Statul fixează prețul printr-o ofertă
Prețul
poluării
perfect elastică, cererea fixează cantitatea
vândută și totodată nivelul poluării.

•Cu cât prețul este mai mic, cu atât firmele

Taxă
corectoare vor prefera să polueze și invers.

•Qe este concomitent producția și nivelul

poluării.

• Statul nu poate fixa și prețul și

Cererea pentru drepturile de
poluare
cantitatea.
 

• Determinând nivelul taxelor optime,

Qe Poluarea statul fixează prețul, iar piața fixează
cantitatea.
Permisele negociabile
cazul invers taxelor, în care statul fixează nivelul poluării,
respectiv cantitatea, iar piața fixează prețul.

permisele constituie o modalitate de a controla poluarea

fără a restricționa accesul pe piață al firmelor care au
posibilitatea de a investi în tehnologii și în reducerea
costurilor.

fiind o modalitate voluntară de internalizare a costurilor

externe ale poluării, permisele asigură posibilitatea firmei
poluatoare de a produce la costuri mici şi de a cumpăra mai
multe permise dacă are costuri mici.
Permisele negociabile
•stabilind nivelul dorit al poluării, oferta
Prețul este perfect inelastică, iar cererea
poluării determină prețul.

Oferta de permise •piața tinde să se eficientizeze atunci

când firma mai rentabilă poate produce
o cantitate mai mare, comparativ cu o
Pe firmă care produce la costuri mari și
care, pentru a cumpăra noi permise, ar
trebui să-şi diminueze considerabil
profitul.

•impunerea unor standarde maxime

Cererea pentru drepturile de poluare
Q Poluarea
pentru poluare prin această metodă se
bazează într-o măsură destul de mare pe
capacitatea agențiilor specializate ale
guvernului de a determina acel nivel
acceptabil pentru toți membrii
comunității.
Taxe sau permise?
taxele nu produc decât venituri la bugetul de stat, pe
când permisele aduc beneficii și recompense
producătorilor care dețin avantaje competitive în
materie de tehnologii nepoluante, firmele fiind
practic stimulate să continue inovarea.
Dezvăluirile publice
 când daunele produse asupra mediului sunt flagrante, comunitățile
locale și cetățenii pot colecta și transmite informații despre firme și
daunele asupra mediului într-un mod mai eficient decât ar putea-o
face o agenție locală de mediu.

 opinia publică poate exercita presiune directă asupra firmei și

indirectă asupra cadrului formal, determinând schimbarea acestuia.

 dezvăluirile publice nu sunt eficiente atunci când agențiile

guvernamentale sunt corupte iar instituțiile formale nu sunt
respectate sau credibile.
 Concluzii
Externalitățile negative sunt costuri asupra celorlalți
Externalitățile negative se multiplică în societățile
urbanizate, industrializate
Reducerea externalităților negative generează costuri de
tranzacție
Negocierea și adjudecarea pot reduce externalitățile
Drepturile de proprietate fac negocierile mai ușoare
Externalitățile se reduc prin legislație în cazul
schimbărilor majore (noile reguli reduc costurile de
tranzacții)
Metodele orientate pe piață sunt mai eficiente decât cele
de comandă și control
REFERINȚE
Baciu, L., Iacobuţă, A.O., Botezat, A., Ifrim, M.,
Probleme actuale de economie publică, Ed. Universităţii
“Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2014.
Baciu, L., Iacobuţă, A.O., “Once again on negative
externalities: between regulation and liability”, Procedia
Economics and Finance, vol. 20, 2015, pp. 53-58.
Heyne, P., Boettke, P., Prychitko, D., Modul de gândire
economic, traducere în lb. română,  Ed. Bizzkit, 2011.
Salin, P., Liberalismul, Editura Universitatii Alexandru
Ioan Cuza, Iasi, 2013.