Speranța Popescu Conferențiar Universitar Doctor Universitatea Dimitrie Cantemir – Tîrgu Mureș Micul Prinț – Antoine De Saint- Exupery “- Buna ziua , spuse vulpea . - Buna ziua , raspunde politicos Micul Prinț , fără să vadă pe nimeni. - Sunt aici, sub măr. - Cine ești tu ? Ești tare frumoasă. -Sunt o vulpe. -Vino să te joci cu mine . Sunt atât de trist. -Nu pot să mă joc cu tine. Nu sunt îmblânzită. -Ce inseamnă “a imblânzi”? -Este un lucru demult dat uitării: “a-ți crea legături.” -A-ți crea legături? -Sigur, spuse vulpea. Tu nu ești acum pentru mine decât un băiețaș, asemănător miilor de alți băieți. Eu nu am nevoie de tine și tu nu ai nevoie de mine. Dar, dacă mă îmblânzești vom avea nevoie unul de celalalt. Tu vei fi pentru mine fără seamăn în lume și eu voi fi pentru tine fără seamăn în lume. -Micul prinț a reflectat puțin. Apoi vulpea spuse: - Te rog îmblânzește-mă.” JOCUL In cadrul terapeutic jocul presupune acea acțiune din partea terapeutului care determină copilul ‘’să aibă capacitatea de a se juca”(Winnicott, 1971). Spațiul de joacă determină copilul să se adapteze acelor obiecte cu care construiește lumea sa ludică. (M.Klein) In acest spațiu copilul manipulează obiecte care aparțin lumii externe pentru a le pune în slujba lumii sale interne. Jocul este indispensabil Din punct de vdere neurologic, psihologic, antropologic, jocul este un act de cunoaștere și dezvoltare indispensabil ontogenetic și filogenetic. Jocul este indispensabil și în situații de criză: copilul care nu se joacă se pierde. Jocul este o acțiune universală care corespunde sănătății. Jocul are o dimensiune socială importantă în construcția personalității prin acțiuni care stimulează relaționarea și cunoașterea. (Piaget, Wallon) Prin joc copilul eliberează angoasa, agresivitatea și astfel se deschide calea spre echilibru și structurare . (Freud, Winnicott) Jocul vector de mediere Jocul mediază exprimarea emoțiilor și cunoașterea realității. Jucăriile, sunt mediatori pentru înțelegerea sensurilor lumii înconjurătoare creând accesul către reprezentări și simbolizare. Jocul reprezintă reflectarea realității în imaginar. Activitățile ludice contribuie la îmbogățirea experiențelor cognitive, senzoriomotrice și emoționale. Jocul dezvoltă creativitatea și contribuie la integrarea regulilor sociale. Jocul terapeutic cu nisip PARTICULARITĂȚI ALE JOCULUI ÎN AUTISM BLANC si col. (2005): copiii acordă atenție preponderant jocului sensorial , semi-structurat care necesită ajutor progresiv din partea adultului :încurajare, instrucție verbală și demonstrație (ex:” păpușa vrea sa mănânce”) Cercetările remarcă necesitatea ritualizării care generează securitate și emergența plăcerii la persoanele autiste. Astfel copilul autist trebuie însoțit pentru a face trecerea de la jocul senzorio-motor către jocul simbolic . Alte studii (TROP, STIHMER si SCHREIBMAN, 1995) demonstrează progresele la nivelul achizițiilor sociale în cdrul jocului sociodramatic.Sunt evaluate cinci elemente: jocul de rol, imitația și perseverența dar și comportamentul social si comunicarea. CONCLUZII Abordarea “naturală” prin joc de rol ameliorează comportamentele sociale și limbajul. Jocul semi-structurat permite învățarea unor conduite adecvate de răspuns. În mod global cercetarea pledează pentru legătura directă dintre joc și progres. Deasemeni, jocul poate constitui o intervenție optimistă în cazul copiilor cu autism determinând dezvoltarea unor domenii de competență chiar dacă la început se intâlnesc dificultăți. MODELE DE INTERVENȚIE PSIHOEDUCATIVE CARE SE SPRIJINĂ PE JOC 1. “FLOOR TIME”/RDI (Relationship Development Intervention Program), literlamente : “Timpul petrecut pe podea”, conceput de Greenspan, in 1998, S.U.A.. Abordarea este centrată pe relație (păriți, educatori, apropiați): interacțiunea afectivă mediată prin joc favorizează dezvoltarea cognitivă și emoțională. In prealabil se face evaluarea dezvoltării funcționale și emoționale (Scala de evaluare concepută pe șase abilități (The Parent Network Resourse Guide, 2003) Programul este conceput pe cinci etape: ETAPELE RDI ETAPA 1. Inainte de a începe jocul copilul este observat cu ce se ocupă în momentul când părintele /educatorul este disponibil : țipă, se agită, răsfoiește o carte….etc. Adultul se acomodează cu “tonul” de moment al copilului chiar dacă se gândise la un alt plan. Această situație se poate schimba pe parcursul jocului. ETAPA 2. “Apropiați-vă de copil”, respectând modul de moment în care se manifestă părintele/educatorul se apropie comunicând prin gesturi /cuvinte faptul că vrea să interacționeze (ex.: aleargă în cerc, “te voi prinde” sau dacă este calm nu se adoptă un ton ridicat , se incurajează atitudinea entuziastă.) ETAPELE RDI ETAPA 3. “Urmați inițiativa copilului”: părintele /educatorul urmează inițiativa copilului . Nu este o întâlnire educativă ci una emoțională în care adultul comunică copilului prin diverse mijloace că se află acolo pentru că îi face plăcere să se joace împreună, să împărtșească emoțiile împreună. Sloganul este: “Imi place sa fim impreună.” Pentru început părintele/educatorul se gândeste la trei lucruri posibile care îi fac placere copilului sau pur și simplu începe cu o repriză de îmbrățișat, gâdilat, mângâiat pentru a împărți împreună emoții pozitive (râs, zâmbet atingeri plăcute ). ETAPELE RDI ETAPA 4. “Dezvoltați și îmbogățiți ideile și comportamentele copilului.” Exemple de jocuri. ETAPA 5. Deschiderea și închiderea unor bucle de comunicare și însoțirea copilului în emoțiile negative cum ar fi furia sau agresivitatea. În timpul manifestării unor astfel de sentimente părintele/educatorul demonstrează empatie, înțelegere și permite exprimarea consimțind-o. Exemple. Comportamentele de autostimulare Comportamentele de autostimulare sunt cele care creează cele mai mari probleme părinților și întrebarea este: “ Cum să le oprim?” KELLY DORFMAN, cofondatoarea “Developmental Delay Resources”: “copiii folosesc aceste comportamente de autostimulare ca modalități de integrare senzorială”. Aceste comportamente pot fi folosite ca ocazii de interacțiune ce pot motiva copilul. Astfel copilul poate progresa pe scala dezvoltării. Părintele devine parte integrantă a procesului de recuperare. ORGANIZAREA SPAȚIULUI DE JOACĂ Este important să se amenajeze în casă un spațiu de joacă adaptat nevoilor copilului. Părintele /educatorul rămâne persoana cea mai importantă în interacțiunea cu copilul, de aceea poate plasa unele obiecte în așa fel încât să le poată oferi în timpul jocului. Exemplu: plasarea obiectelor pe etajere. Se aleg jucării adaptate vârstei copilului. Se evită existenteța unor surse de stimulare excesive: zgomote , lumini care clipocesc etc. care de fapt distrag atenția în timpul jocului. Jucării: șoseta manșon JUCĂRII: mingii expresive JUCĂRII: păpușa emoțională JUCĂRII: șarpe proprioceptiv, colier de masticație și sacul cu jucării CAMERA DE JOACĂ IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI DR.GREENSPAN și WIEDER: “Programul de lucru cu FLOOR TIME cere mult din partea familiei, este nevoie de organizarea unui spațiu de joacă plăcut și destins. Trebuiesc luate în considerare nevoile întregii familii. In fiecare zi părinții fac totul lucrând cu copilul dar fără a neglija nevoile celorlalți din familie. Programul FLOOR TIME nu va funcționa fără căldură și bucurie. Se poate practica în unele momente cu întreaga familie. ALTE MODELE DE TERAPIE PRIN JOC MODELUL DENVER, dezvoltat de SALLY ROGERS (Denver, Colorodao), se adresează copiilor sub 6 ani principiul de joc fiind acela de a învăța competențe sociale, emoționale, communicative și cognitive. TIMPUL LIBER STRUCTURAT, JULIEN PERRIN: timpul liber organizat de adult în care copilul reinvestește în jocuri pe care le stăpânește deja , le are învătațe. PROGRAMUL HANEN: ajută și susține dezvoltarea limbajului copilului prin strategii bazate pe joc. MARIONETELE ȘI AUTISMUL MARIONETA -ISTORIC Sunt acceptate și folosite în autismul tip Asperger (LEFORT, J.C.MALEVAL, 2009) reprezintă pentru subiect un dublu protector. Experiența SIMONEI BLAJAN MARCUS (1939), a introdus marionetele terapeutice într-un spital de psihiatrie pentru copii din New York , condus de LAURETTA BENDER. Copii dianosticați cu schizofrenie (autismul era considerat o formă dă apărare pentru replierea în psihoză) au asistat la spectacole cu marionete susținute de un marionetist GUSTAV WOLTMAN. Copii complet retrași care nu comunicau au ieșit din această stare începănd să comunice. C. BOUCHARD (Qebec, 1986), conferința “Marioneta și terapia”, construiește o marionetă fidelă ca asemănare cu un copil autist, joacă în fața acestuia scene care reproduc propriile comportamente. Se raportează după câteva luni schimbări majore la copilul autist: desenul persoanei, comunicarea. MARIONETA - Comentarii Marionetele prezentate copiilor autiști pot avea efecte formatoare: implică realizarea diferenței între el și celălalt, poate avea un rol unificator raportat la propiul corp permițând trecerea spre următorul stadiu de dezvoltare, cel al oglinzii. Marionetele joacă rolul de protector împotriva angoasei( ex., DONNA WILLIAMS, 1996, doua personaje, WILLIE și CAROL, substituiau propria personalitate în negocierile cu lumea exterioara.) Dimensiunea fundamentală pentru autiști în terapia cu marionete rămâne distanța dintre marionetă și cel care o manipulează , simbolizând lumea externă , legatura cu realitatea. Marioneta reprezintă relația, creează capacitatea subiectului autist de a comunica cu lumea (KAMRAN NAZEER, 2006) MARIONETA-CONCLUZII Utilizarea marionetei de catre autiști poate avea o funcție simbolică intermitentă. Marionetele pot constitui o lume animată pentru autist, o lume constituită din obiecte simbolice care mediază relația cu realitatea externă. Marionetele prin lucrul cu ele constituie dispositive de mediere terapeutică. Este indicată folosirea lor rațională în funcție de dificultățile psihologice ale subiectului. CONCLUZII GENERALE Practica medierii prin joc la subiecții autiști implică : cunoștințe temeinice privind logica acestei categorii de subiecți, adaptarea la nevoile personale ale fiecăruia si o pregătire specializată privind tehnicile de utilizare ale acestor instrumente de lucru. Cunoașterea importanței activității ludice în dezvoltarea copilului tipic. Elaborarea de modele ludice pentru subiecții cu autism care să aibă efect sructurant. Medierea prin joc nu poate inlocui evaluarea copilului cu autism în ceea ce privește diagnosticul cât și demersul psiho-educativ. Fluctuația permanentă a intereselor și achizițiilor copilului cu autism reclamă din partea mediatorului regândirea intervențiilor prin joc pe tot parcursul procesului de recuperare. CONCLUZIA FINALA MEDIEREA PRIN JOC CREEAZĂ “LEGĂTURA” pe care o invoca ANTOINE DE SAINT EXUPERY în cartea “Micul Prinț,” sau investiția într-o “realianță”. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA The ICDL, Clinical Practice Guidelines: Redefining the Standards of care for infants, Children and Families with Specials Needs, www.ICDL.com Sthephanie Letertre. Autisme : une mediation en-jouee, Education 2013, HAL, archives –ouvertes .fr Le Malefan Pascal, Quelques pistes pour une Clinique de mediation dans l’autisme. Bulletin de Psychologie, vo.518, nr.2, 2012, p. 181-191