FIZICO-CHIMIA

PETROLULUI
CURSUL V
 Corelaţia dintre variaţia viscozităţii cu temperatura şi
compoziţia chimică
• Viscozitatea şi variaţia viscozităţii cu temperatura depinde de mărimea şi forma moleculelor.
• La hidrocarburile parafinice, există o strânsă legătură între presiunea de vapori şi viscozitate.
Toate hidrocarburile parafinice au, la temperatura de fierbere, în stare lichidă, viscozitatea de 0,2
cP. Cu cât lanţul parafinic este mai lung, cu atât viscozitatea la o anumită temperatură (sub cea
de fierbere) este mai mare.Variaţia viscozităţii cu temperatura la hidrocarburi parafinice este
egală, adică curbele de variaţie sunt paralele între ele.
Pentru aceeaşi masă moleculară, un lanţ
lateral produce o mică reducere a viscozităţii
şi nu modifică variaţia viscozităţii cu
temperatura. Exemplu: (n-C6 şi 2 metil-C5).
Prezenţa mai multor lanţuri laterale conduce
la o viscozitate mai mare. Un lanţ lateral mai
lung dă o variaţie a viscozităţii cu temperatura
mai mare decât două lanţuri mai scurte.
Cicloalcanii cu acelaşi număr de atomi de
carbon în moleculă ca şi parafinicele au
viscozitatea mai mare şi variaţia viscozitate-
temperatură mai mare decât n-parafinele.
Benzenul are viscozitatea mai mică decât
ciclohexanul şi n- hexanul dar variaţia
viscozitate-temperatură este mai mare în
cazul benzenului.
Lanţurile laterale parafinice sau olefinice
fixate pe cicloalcani reduc viscozitatea.
Structurile policiclice măresc viscozitatea şi
variaţia viscozitate-temperatură.
 Variaţia vâscozităţii cu presiunea

• La variaţii mici de presiune, nu se observă vreun efect asupra

vâscozităţii lichidelor. Presiunile de ordinul miilor sau sutelor de bar
produc efecte observabile.
• La lichide, cu excepţia apei, creşterea presiunii duce la creşterea
vâscozităţii. Variaţia vâscozităţii apei cu presiunea se petrece astfel:
între 1 bar şi 2000 bar vâscozitatea apei scade; peste presiunea de
2000 bar vâscozitatea apei creşte, cu creşterea presiunii.
• Vâscozitatea produselor petroliere creşte lent în intervalul 1 atm –
250 atm, la presiuni mai mari creşterea viscozităţii fiind importantă.
La un ulei, creşterea vâscozităţii cu presiunea este accentuată: de
cca 15 ori, prin creşterea presiunii de la 1 bar la 2000 bar. La 3000
bar şi 250C, uleiul îşi pierde caracterul fluid transformându-se într-o
masă plastică, datorită creşterii de peste 100 ori a viscozităţii.
 Plasticitatea şi pseudoplasticitatea
• Fenomenul de plasticitate se observă la bitumurile naturale dar şi la cele rezultate din
prelucrarea păcurii. Un bitum este cu atât mai dur cu cât este mai plastic. El trebuie
să nu curgă uşor şi să prezinte un fel de “elasticitate” adică să se “întindă” (dar fără a
mai reveni la forma iniţială după încetarea constrângerii, ca şi la adevărata
elasticitate). Acest gen de “elasticitate” se numeşte plasticitate.
• Pentru determinarea plasticităţii bitumurilor, s-a introdus noţiunea de penetraţie .
Penetraţia se determină prin măsurarea adânciturii imprimate în bitum [mm] de către
un con cu vârful îndreptat în jos, ce cade liber deasupra bitumului. Penetraţia dă o
informaţie orientativă asupra plasticităţii
• Fenomenul de pseudoplasticitate este specific uleiurilor şi se referă la creşterea
accentuată a viscozităţii în preajma punctului de congelare .

* A
log[log(+0,8)]

tcongelare t
 Vâscozitatea gazelor şi a vaporilor
• Vâscozitatea dinamică a gazelor este cu circa 3 ordine de mărime mai mică
decât vâscozitatea lichidelor, de aceea ea se măsoară uzual nu numai în cP
ci şi în mP şi P. Viscozitatea cinematică a gazelor este cu circa 6 ordine de
mărime mai mică decât cea a lichidelor.
• Viscozitatea gazelor creşte cu creşterea temperaturii şi de asemenea,
creşte cu creşterea presiunii. Creşterea viscozităţii cu presiunea este
importantă numai la presiuni mari. De exemplu, viscozitatea azotului la 1000
atm este de circa 2,5 ori mai mare decât la presiunea atmosferică. În
schimb, temperatura are un efect mult mai accentuat asupra viscozităţii.
-pentru gaze pure:
M  p cr 
2/3

cr =7,7 1/ 6
Tcr
Pentru un amestec de gaze,
viscozitatea -care nu este o
proprietateaditiva, poate fi
calculata cu:
m=  y i i Mi
y i Mi

Pentru vapori de produse petroliere

 Tensiunea superficială şi interfacială
(I)
• Tensiunea superficială şi cea interfacială a produselor petroliere sunt mărimi care intervin la
formarea şi spargerea emulsiilor, la unele calcule hidrodinamice legate de proiectarea utilajelor,
dar interesează cel mai mult la calculul coloanelor de fracţionare şi a celor de absorbţie, fiind o
proprietate fizică importantă a sistemului gaz-lichid.
• Tensiunea superficială este rezultatul forţelor de coeziune a moleculelor de la
suprafaţa unui lichid ce se găseşte în contact cu aerul sau alt gaz. Tensiunea
interfacială este acelaşi lucru dar se manifestă la suprafaţa de demarcaţie (la
interfaţa) dintre două lichide nemiscibile. Tensiunea superficială determină o
comportare a moleculelor de la suprafaţa lichidului, ca şi cum acestea ar face parte
dintr-o membrană elastică, întinsă pe suprafaţa lichidului
• Tensiunea superficială şi cea interfacială se notează ambele cu * sau lichid-
aer iar cea interfacială capătă indicele lichid-lichid (ex: apă-ulei). Unitatea de
măsură în sistem SI este [N/m] iar în sistemul CGS este [dyne/cm]; este mai
comodă utilizarea celei de - a doua unităţi de măsură deoarece un produs
petrolier sau o soluţie apoasă au tensiune interfacială de ordinul zecilor de
dyne/ cm, pe când dacă s-ar exprima în N/m ar fi de ordinul 10-3.
Determinarea experimentală a tensiunii superficiale se poate face prin două
metode:
• cu stalagmometrul
• cu balanţa de torsiune
Tensiunea superficială şi interfacială
Pentru orice substanţă organică pură,
se poate calcula tensiunea
superficială pe baza numărului
Parachor, cu condiţia ca temperatura
sistemului să fie mai mică de 0,85
Tcr.
1/ 4 = [P] (L - G)
P (Parachorul) este un parametru ce
se calculează pe baza formulei
chimice a substanţei, prin metoda
contribuţiei grupelor: se descompune
formula în grupe structurale care se
găsesc tabelate şi se adună valorile
Parachorului pentru grupele
respective.
Ex: Molecula de acid isobutiric poate
fi descompusă în două grupe:
CH3- CH(CH3)- şi –COOH,
pentru care se găsesc valorile
numărului Parachor în tabelul 1.
Molecula de acid isobutiric va avea P
= 133,3 + 73,8 = 207,1
 Tensiunea superficială şi interfacială
(III)
• Dacă se cunoaşte valoarea lui
1 la o temperatură T1, putem
determina 2 la altă temperatură
T2 , prin intermediul Tcr.

 T  T2 
 2   1  cr 
 Tcr  T1 
• Pentru amestecuri la presiune
atmosferică sau sub presiunea
atmosferică, putem considera
tensiunea superficială o
proprietate aditivă.
 m=  xii
• Tensiunea interfacială între
două lichide se poate calcula
dacă cunoaştem tensiunea
superficială (la interfaţa cu
aerul) a fiecăreia dintre ele:
 apă-ulei = *apă - *ulei
Pentru produse petroliere