Interdicţia înţelegerilor restrictive de concurenţă

Cadrul legal
Articolul 101 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene (TFUE)-fostul articol 81 alineatul (1) din Tratatul privind instituirea
Comunităţii Europene (TCE)) interzice:
-toate acordurile între întreprinderi,
-toate deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi
-toate practicile concertate, care pot aduce atingere comerţului dintre ţările
Uniunii Europene şi care au drept obiect sau efect împiedicarea, restrângerea
sau denaturarea concurenţei.

Prin derogare de la această regulă, articolul 101 alineatul (3) din

TFUE (fostul articol 81 alineatul (3) din TCE) prevede că interdicţia menţionată
la articolul 101 alineatul (1) poate fi declarată inaplicabilă pentru toate acordurile
care :
-contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri sau la
promovarea progresului tehnic sau economic,
-asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut, şi
care
-nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru
atingerea acestor obiective şi nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina
concurenţa pe o parte semnificativă a pieţei produselor în cauză.
 Condiţiile cerute pentru aplicarea art. 101 alin.1 TFUE
I. Existenţa unei înţelegeri între întreprinderi

Realizarea unei înţelegeri anticoncurenţiale între două sau mai multe

întreprinderi poate avea loc numai prin voinţa comună a acestora de a
adopta un comportament anticoncurenţial pe o anumită piaţă.

Un simplu proiect (nefinalizat) între întreprinderi care să urmărească

restrângerea concurenţei nu este suficient pentru a fi considerată voinţă
comună, însă nu aceeaşi este situaţia dacă un asemenea acord de voinţe
nu este urmat de efecte, deoarece legiuitorul sancţionează chiar şi numai
existenţa unui acord care are ca efect împiedicarea, restrângerea sau
denaturarea concurenţei.

Forma juridică pe care o îmbracă o înţelegere anticoncurenţială nu prezintă

relevanţă (acord, înţelegere, pact, protocol, contract şi altele aseme­nea, fie
ea explicită, publică ori ocultă, secretă), autorităţile de concurenţă verificând
întotdeauna realitatea angajamentelor.

Înţelegerile pot îmbrăca forma acordurilor restrictive, a deciziilor asociaţiilor de

întreprinderi sau a practicilor concertate.
a) Acorduri restrictive de concurenţă.

Acordul între întreprinderi presupune un concurs de voinţe care emană de la

întreprinderi autonome.
El se pot materializa în diferite angajamente, convenţii sau clauze contractuale,
încheiate în scris sau nu, exprese sau tacite, publice sau oculte,
dar şi simplele angajamente, promisiuni, declaraţii de intenţii.
Un acord restrictiv poate consta într-un singur act izolat sau într-o serie de acte
care au un caracter de continuitate.

Acordurile condamnabile pot fi clasificate, din punct de vedere economic, în:

-acorduri orizontale (privesc întreprinderile situate la acelaşi nivel al proce-

sului economic-de ex. acorduri între producători, acorduri între
distribuitori) şi

-acorduri verticale (privesc întreprinderile situate la nivele diferite ale ace-

luiaşi proces economic), de ex. acorduri între producătorii şi distribuitorii
aceluiaşi tip de produs).
b) Decizii ale asociaţiilor de întreprinderi

Deciziile ale asociaţiilor de întreprinderi (indiferent de denumire:

directive, reglementări interioare, circulare etc.) sunt acte de voinţă colectivă
care emană de la organul competent al unui grup profesional (hotărâri ale
organelor statutare de conducere ale acestora), acesta putând fi dotat sau
nu cu personalitate juridică.

Ele sunt condamnabile în măsura în care au vocaţia de a impune membrilor lor

un anumit comportament pe piaţă, chiar dacă, aparent, nu lasă această
impresie

• Spre exemplu, Consiliul Concurenţei a sancţionat contravenţional 32 de

agenţii imobiliare din Brăila aplicând amenzi de peste 500 milioane lei
deoarece practicau un comision unic (2,5%+TVA), decizie ce reprezenta o
continuare a hotărârii luate de acestea în cadrul Uniunii Naţionale a
Asociaţiilor Imobiliare.
c) Practici concertate.

Practicile concertate sunt acele forme de coordonare între întreprinderi care

conduc la dispariţia sau diminuarea incertitudinilor concurenţiale
caracteristice unei pieţe, neputând fi probată încheierea vreunui acord.

Ele se pot fonda pe schimbul de informaţii realizat în orice modalitate, fără a fi

cerută o echivalenţă din punct de vedere cantitativ sau calitativ. Cu toate
acestea, ele nu pot fi confundate cu simplele paralelisme dintre
comportamentele întreprinderilor care rezultă din jocul normal al pieţei.

O întreprindere poate să decidă creşterea sau reducerea preţurilor în funcţie de

politica de preţuri practicată de concurenţă. Simplele comportamente
paralele pot fi însă probe în identificarea unei practici concertate, dacă ele
duc la condiţii de concurenţă neconforme cu cadrul obişnuit al pieţei.
Pe piaţa românească, Consiliul Concurenţei a amendat pe cei trei
producători de ciment din România: Lafarge (35% din piaţa relevantă), Holcim
(30%) şi Carpatcement (33%), pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea
concurenţei, prin participarea la un cartel de fixare a preţurilor, pe piaţa cimentului
gri din România, sub forma practicilor concertate.
Astfel, în perioada 2000-2004, cu anumite excepţii nesemnificative şi de scurtă
durată, preţurile la ciment practicate de cele 3 societăţi au crescut constant. Acest
lucru s-a produs în ciuda faptului că, datorită investiţiilor în modernizarea
fabricilor, costurile reale de producţie erau în scădere. Acest lucru înseamnă că
profiturile creşteau chiar şi mai repede decât preţurile, indicând în mod clar
comportamentul societăţilor de stabilire artificială a preţurilor.

Mai mult, cotele de piaţă au rămas constante şi simetrice, în ciuda diferenţelor dintre
costurile de producţie existente între fabricile societăţilor şi, prin urmare, aceasta
nu este firească. In plus, în condiţii normale de piaţă, scăderea costurilor de
producţie ca urmare a investiţiilor în modernizare a fabricilor ar permite societăţii
să scadă preţurile pentru a-şi majora cota de piaţă, fapt care nu s-a întâmplat în
România, ceea ce poate fi explicat prin înţelegerea societăţilor de a menţine cote
de piaţă egale şi constituie o dova­dă suplimentară a lipsei concurenţei în industria
cimentului din România.
Deşi este posibil să fi avut loc anumite migraţii ale clienţilor, acestea nu sunt
semnificative, deoarece cotele de piaţă ale celor trei societăţi au rămas relativ
constante.
Un alt aspect relevant este legat de preţurile practicate de SC
Tagrimpex Romcif SA Fieni înainte şi după achiziţionarea sa de
către Heidelbergcement AG (devenită ulterior Carpatcement).

Astfel, la începutul anului 2001, Tagrimpex Romcif Fieni a crescut

preţurile concomitent cu ceilalţi trei competitori şi la un nivel
comparabil cu aceştia. In martie 2001, Tagrimpex scade preţurile şi
continuă acest trend descrescător până în octombrie 2001 când se
stabilizează pe un preţ care va fi în permanenţă mai mic decât al
compe­titorilor. Această „nealiniere" este întreruptă la sfârşitul anului
2002 când fa­brica de ciment Fieni este cumpărată de către
Heidelbergcement (Carpatcement). La 1 februarie 2003,
Heidelbergcement (Carpatcement) creşte preţul la cimentul produs
la fabrica din Fieni cu 30% şi îl aliniază în marja de a competitorilor.
In acest fel a fost eliminat un competitor devenit incomod şi s-a
realizat echilibrul optim între cei trei mari producători.
O dovadă suplimentară a existenţei unei înţelegeri secrete între cele
trei etăţi este nota olografă a domnului Kurt Habersatter, director de
ţară al Holcim din perioada respectivă (Anexa 112 la Raportul de
Investigaţie), notă care demonstrează indubitabil o conjugare a
informaţiilor asupra preţurilor, momentelor de anunţare a
majorărilor, discount-urilor şi a datelor precise de aplicare, menită
să stabilească comportamentul lor.
II. Efectul restrictiv de concurenţă al înţelegerii

Acordurile, deciziile sau practicile concertate trebuie să aibă ca

obiect sau ca efect „împiedicarea", „restrângerea" sau „distorsionarea" con-
tenţei.

De exemplu, atunci când două întreprinderi stabilite în state membre diferite se

angajează să nu îşi vândă produsele pe piaţa internă a celeilalte,
concurenţa (potenţială) existentă înainte de înţelegere este restrânsă.

De asemenea, atunci când un furnizor îşi obligă distribuitorii să nu vândă

produse concurente, împiedicând prin aceasta accesul pe piaţă al părţilor
terţe, atunci concurenţa actuală sau potenţială care ar fi existat în absenţa
acordului este restrânsă.

Atunci când un furnizor interzice distribuitorilor săi să concureze între ei,

concurenţa (potenţială) care ar fi putut exista între distribuitori în lipsa
restricţiilor este restrânsă ( astfel de restricţii pot include impu­nerea preţului
de revânzare şi restricţiile de vânzare între distribuitori, şi anume, restricţii
teritoriale sau privind clientela).
De ex., grupul Unilever se afla pe prima poziţie, pe piaţa
îngheţatei în multe ţări ale Comunităţii Europene. Grupul
american Mars (fabricant al batoanelor de dulciuri Mars)
dorea să intre pe această piaţă, dar s-a lovit de acordul
dintre Unilever şi revânzătorii de îngheţată, prin care
Unilever ceda anumite avantaje revânzătorilor, în
schimbul unui angajament de exclusivitate cu acesta,
care-i împiedica să vândă altă îngheţată decât Unilever:
mai mult în Irlanda şi Germania, Unilever a furnizat
congelatoare comerciale revânzătorilor, sub condiţia ca
revânzătorii să stocheze exclusiv produse Unilever.
Această clauză a avut ca efect împiedicarea intrării
efective a Mars pe această piaţă, deoarece numărul
distribuitorilor de piaţă, legaţi prin obligaţia de a nu vinde
decât produse Unilever, era suficient de mare pentru a
exclude Mars de pe piaţă.
Exemple de înţelegeri restrictive de concurenţă:

-stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice
alte condiţii de tranzacţionare;
-limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau
investiţiile;
-împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
-aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii
echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
-condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către par­teneri a unor
prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele
comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Sancţiunea acordurilor sau deciziilor restrictive de concurenţă este nulitatea.

Există două modalităţi de exceptare:

-exceptări individuale, acordate în urma notificării de către agenţii economici
implicaţi;
-exceptări pe categorii, care nu presupun obligaţia notificării, prin Regulamente
fiind stabilite condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o anumită
categorie de înţelegere pentru a fi exceptată.
• Interzicerea unui cartel în domeniul zahărului.
În 1998, Comisia a interzis o înţelegere prin care doi producători şi doi comercianţi de
zahăr din Marea Britanie adoptau o strategie comună care ducea la creşterea
preţului zahărului. În justificarea deciziei s-s arătat faptul că, pentru consumatorul
final, înţelegerea a dus la creşterea preţului de vânzare a zahărului mai mult decât
dacă ar fi existat concurenţă liberă

• Interzicerea unui cartel în domeniul termoficării urbane.

În octombrie 1998, Comisia a desfiinţat un cartel al producătorilor de conducte pentru
transportul energiei termice urbane, prin care se fixau de comun acord preţurile şi
condiţiile de licitare către autorităţile publice.
Cartelul fusese stabilit în Danemarca, la sfârşitul lui 1990, fiind ulterior extins în
Germania şi alte ţări ale UE, astfel încât începând cu 1994, acoperise întreaga piaţă
europeană. În Danemarca şi Germania, firma respectivă pusese la punct un sistem
de „fraudare” a procedurilor de licitaţie: ele stabileau “favoritul” care urma să câştige
fiecare contract, ulterior, celelalte membre ale cartelului luau parte la licitaţii cu
oferte mult mai scumpe decât ale „favoritului”. În plus, membrii cartelului îşi
partajaseră pieţele naţionale şi fixaseră, de comun acord, preţurile pentru
conductele folosite la transportul căldurii. Ca atare, cumpărătorii conductelor, în
general autorităţile locale, nu aveau posibilitatea unei alegeri reale, între oferte şi
preţuri competitive.
Comisia a aplicat tuturor membrilor cartelului amenzi care s-au ridicat la circa 92
milioane euro. În acest caz, s-a arătat că practicile anti-concurenţiale au adus
prejudicii atât firmelor care erau în afara cartelului, excluse de pe piaţă, cât şi
autorităţilor locale, respectiv contribuabililor.
• Sursa: Politica de concurenţă în Europa şi cetăţeanul, Comisia Europeană, 2002