USMF “Nicolae Testemitanu”

IMPLANTE DENTARE. GENERALITĂȚI.

PARTICULARITĂȚILE TRATAMENTULUI PROTETIC
CU IMPLANTE DENTARE.

PROFESOR: MARIA TERENTIEVA

REALIZAT DE: BERNAZ OLESEA, GRUPA S1504
 Implanturile dentare sunt materiale aloplastice inerte integrate în maxilar şi/sau
mandibulǎ folosite în scopul restabilirii edentatiilor.
 Cel mai larg acceptat şi mai de succes, în prezent, este implantul endoosos de tip
şurub din Ti, care se bazează pe descoperirea profesorului suedez Per-Ingvar
Bränemark (1952) că titanul poate fi integrat cu success în masa osoasă.
CLASIFICAREA CRESTELOR ALVEOLARE (ofertei osoase) dupa MISCH
 Diviziunea A: corespunde unei cantităţi osoase suficiente în toate dimensiunile.Osul are o lăţime de peste 5
mm, şi o înălţime de peste 10 mm. Lungimea mezio-distală a osului în această diviziune este mai mare
de 5 mm.
 Diviziunea B: odată cu resorbţia osoasă lăţimea osului scade, mai ales pe seama corticaiei vestibulare,
corticaia linguală fiind mai groasă. După extracţie, în primii trei ani se pierde 40% din lăţimea osoasă.
Diviziunea B oferă totuşi suficientă cantitate osoasă. înălţimea este de cel puţin 10 mm, dar lăţimea
este cuprinsă între 2,5-5 mm.
 Diviziunea C: resorbţia osoasă are loc mai întâi în lăţime apoi în înălţime. Diviziunea C necesită o
experienţă mare în inserţia implantelor datorită lipsei unor repere osoase. Această diviziune se împarte in 2
subclase:
1. clasa C-w (width = lăţime) unde există lăţime insuficientă şi
2.clasa C-h (height = înălţime) unde avem o înălţime osoasă insuficientă.
 Diviziunea D: este reprezentantul unei resorbţii osoase îndelungate, cu pierderea completă a procesului
alveolar însoţită de o resorbţie bazală accentuată. . Se recomandă grefee autogene osoase înainte de orice
încercare de inserţie a unui implant. Cu această metodă se poate obţine o cantitate osoasă echivalentă cu
cea din diviziunea A în decurs de 8-10 luni
 Minsch a propus următoarele criterii de clasificare a densitatii osoase:
 D1. os alcătuit predominant din substanţă compactă, omogenă;
 D2. compactă lată care circumscrie o spongioasă densă;
 D3. corticală subţire asociată cu spongioasă densă;
 D4. corticală subţire cu spongioasă aerisită.
 In cadrul acestei clasificări pe lângă aceste clase s-a definit si o clasa D5 de os reprezentata de osul format
in urma augmentării.
CLASIFICAREA MUCOASEI CRESTELOR ALVEOLARE dupa SUPPLE

 Clasa 1 – fibromucoasă sănătoasă cu grosime și reziliență moderată

 Clasa 2 – fibromucoasă atrofiată, subțire, cu grad de reziliență redus
 Clasa 3 – fibromucoasă groasă friabilă, cu grad înalt de reziliență
 Clasa 4 – fibromucoasă hipertrofiată, mobilă, flotantă.
Indicații  
edentatie unidentara; edentaţiile primare;lipsa retenţiei şi instabilitatea protezelor mobilizabile; disconfort funcţional cu
proteze mobilizabile; incapacitatea psihologică de a purta o proteză mobilizabilă, chiar dacă este prezentă o retenţie
adecvata; localizarea şi numărul insuficient a stâlpilor restanţi; absenţa stâlpilor naturali pentru realizarea unei proteze
fixe
Contraindicatiile sistemice
 -deficite imunitare majore;
 -cardiopatii majore, HTA severa, endocardite, diabetici insulino-dependenti
 maladii endocrine necontrolabile;
 afecţiuni psihotice;
 abuz de droguri
Contraindicaţiile locale
 igienă bucală deficitară;
 prezenţa unor resturi radiculare în grosimea oaselor alveolare;
 neoplasme de maxilare şi stări precanceroase;
 afecţiuni ale mucoasei bucale;
 procese inflamatorii locale;
Cerințe către aplicarea implantelor
 Trebuie să existe minimum 1 milimetru de os în jurul oricărui implant.

 Oferta osoasă în înălţime se măsoară de la nivelul crestei alveolare până la limita

opusă care este reprezentată de sinusul maxilar în zona posterioară superioară şi de
canalul mandibular în zona posterioară mandibulară.

 Problema ofertei osoase în înălţime se pune mai ales în cazul crestelor edentate.
Limita minimă a ofertei osoase în înălţime pentru ca implantul să aibă succes este de
10 mm.
  Exista mai multe tipuri de abordare a tratamentului:
 Implantare imediata – implantul se insera imediat dupa extractia dintelui;
in general, in jurul sau, spatiul restant necesita aditionare cu os substitut;
 Implantare amanata – se realizeaza extractia iar implantul se insera dupa
circa 1-2 luni cand s-a vindecat gingia;
 Implantare intarziata – se realizeaza extractia iar implantul se insera dupa
circa 6-8 luni, cand s-a refacut integral osul;
 Incarcare si functie imediata – se insera implantul dentar iar la acesta se
ataseaza imediat coroana dentara care este in contact cu dintii antagonisti.
 icaţiile
 Avantajul major al implantelor imediate este că ele nu necesită ointervenţie chirurgicală
suplimentară extracţiei dentare, inserarea lor făcânduse în aceiaşi şedinţă îndepărtarea
dintelui respectiv. De asemenea,un alt avantaj e reprezentat de faptul că atunci când se
îndepărtează unimplant imediat, defectul osos este identic cu cel de după o extracţie
dentarăobisnuită, fiind relativ puţin traumatizantă pentru pacient.

imediate maitrebuie
 Contraindicaţiile şi indicaţiile ale implantelor imediate mai trebuie verificate clinic. Cert
este că în cazul parodontitelor apicale acute prezente la nivelul dintelui extras este
total contraindicată inserarea unui implant imediat.

Cert este că în casul




 Atunci când structura osului este deficitară este contraindicată inserarea implantelor
imediate.
Rezumând aceste date, rezultă că implantele imediate sunt tot mai rar utilizate în

acute sau aubacute

prezent.
De un implant tardiv se vorbeşte atunci când inserarea acestuia are locdupă
regenerarea osoasă a unei alveole, de regulă după 9-12 luni de la oextracţie
dentară

Cercetări clinice au demonstrat că implantele tardive dau rezultate mult mai

bune decât implantele imediate.

La aceasta contribuie faptul că în situaţia inserării implantelor tardive nu se

intervine în zone afectate traumatic sau în zone supuse unui proces
infecţios,iar patul osos preparat trebuie este de regulă perfect congruent cu
dimensiunile implantului ales.
  Din punct de vedere parodontal,un anumit sistem de implant trebuie să permită o
igienizare optimă. În acest sens, coletul implantului trebuie să aibă o lăţime suficientă,
o secţiune rotundă sau ovală şi o suprafaţă netedă şilucioasă. Prin determinări ale
indiciilor gingival şi sulcular şi prin sondarea adâncimii pungilor gingivale, s-a
demonstrat că cele mai bune rezultate s-auobţinut cu implantele din ceramica
aluminoasă.
 În1994, Spiekerman a propus următoarele “criterii de succes” pentru
un implant inserat:
 implantul solitar să fie imobil
 să nu apară radiotransparenţă periimplantără
  atrofia
verticală a osului să nu depăşească 4mm, la două controale
succesive;
  sănu lezeze nervul alveolar inferior şi să nu pătrundă în sinusul maxilar
sau fosele nazale;
 adâncimea şanţului gingival să nu depăşească 5mm, mezial,
distal,vestibular sau oral la două controale succesive;
 rata de succes după 5 şi 10 ani să fie de 85% respectiv 80%
 Faza protetica incepe in momentul in care implanturile dentare s-au integrat in organism sau
exista dovezi clare ca acest lucru se va produce.
1. Indepartarea lucrarilor provizorii
 Se indeparteaza coroana, puntile sau protezele provizorii din cavitatea bucala. Sunt situatii in
care acestea se pot refolosi pe perioada executarii lucrarii protetice
2. Verificarea gradului de osteointegrare al implanturilor dentare
 Primii factori care sunt luati in considerare sunt: absenta durerii, infectiei sau sangerarii
gingivale precum si lipsa mobilitatii clinice a implantului.
 Periotestul este un aparat care verifica cu ajutorul ultrasunetelor gradul de mobilitate al
implanturilor dentare cu o precizie deosebita.
 Periotestul este un instrument extrem de precis dar folosirea lui este eficienta doar daca au
trecut cel putin 3 luni de la operatia de implantare.
 De aceea, este indicat sa se combine acest test cu radiografia dentara; radiografiile s-au
dovedit a fi extrem de sensibile in determinarea cantitatii de os formata (sau pierduta) in jurul
unui implant.
3. Indepartarea capelor de vindecare
 Capa de vindecare este un dispozitiv metalic care se insurubeaza in implantul dentar la
sfarsitul operatiei de pozitionare.
 daca s-au folosit cape de vindecare care penetreaza mucoasa bucala, indepartarea lor se face
prin simpla desurubare cu o cheita specifica.
 daca s-au folosit cape care au fost acoperite de mucoasa, este nevoie de o incizie
suplimentara pentru a descoperi capele. Incizia este extrem de simpla si nedureroasa.

4. Atasarea bonturilor artificiale

 Bonturile artificiale sunt dispozitive protetice care se ataseaza la implanturile dentare dupa
ce procesul de vindecare s-a incheiat. Peste bonturile artificiale va fi realizata lucrarea
protetica proiectata: coroana, punte dentara sau proteza mobilizabila.
 Bonturile artificiale se ataseaza de implanturi prin insurubare cu cheite specifice din trusa
de implantologie.
5.Amprenta dentara
 Dupa atasarea bonturilor artificiale, medicul va lua o amprenta pe care o va trimite laboratorului dentar.
 Tehnica indirectă
Tehnica de amprentare indirectă necesită dispozitive de transfer indirecte (DTI). Dispozitivul de transfer
indirect se înşurubează în stâlp sau în corpul implantului ,dispozitivul rămânând pe câmpul protetic la
îndepărtarea amprentei din cavitatea bucală. Acest dispozitiv necesită utilizarea materialelor de amprentare
elastice.Caracteristic metodei indirecte este că dispozitivul de amprentare înşurubat în implant rămâne la
locul lui, pe câmpul protetic în momentul indepărtării amprentei. După îndepărtarea amprentei din cavitatea
bucală (se face cu mare atenţie) se deşurubează dispozitivul de amprentare de pe implant, se ataşează la
stâlpul analog şi se repune in amprentă.
Avantajul tehnicii indirecte :
este asemănătoare tehnicilor de amprentare clasice deoarece stâlpul implantului (când se folosesc cape) şi
dispozitivul de transfer rămân pe loc;
Dezavantajele tehnicii indirecte sunt:
 a. tehnica nu se aplică în cazul implantelor angulate;
 b. poate apare posibilitatea deformării materialului de amprentă ladezinserţia ligurii de pe câmpul protetic;
 c. există dificultăţi la repozitionarea ansamblului DTI ‑ stâlp analog în amprentă;
Tehnica directă
 Tehnica directă de amprentare se utilizează la ora actuală numai pentru amprentarea finală.
Necesită dispozitive de transfer directe (DTD). Forma unanim acceptată a acestor dispozitive la ora
actuală este paralelipipedică, ele fiind prevăzute cu şuruburi lungi care le permite ataşarea la
stâlpul implantului.
 Pentru amprentarea definitivă în vederea realizării modelului de lucru se recomandă metoda directă
dacă sistemul de implante oferă dispozitivele de transfer direct (DTD) şi situaţia anatomică permite
folosirea acestora.
 După obţinerea lingurii individuale, perforată la nivelul dispozitivelor de transfer se face
verificarea lingurii în cavitatea bucală.
 Se amestecă materialul şi se aplică cu ajutorul unei seringi in jurul dispozitivelor de transfer şi apoi
se aplică lingura încărcată în cavitatea bucală. Lingura se centrează astfel încat şuruburile de fixare
să străpungă orificile de pe lingură. După priza materialului se slăbesc şuruburile de fixare a
dispozitivelor de transfer.
 Urmează dezinserţia amprentei, dispozitivele de transfer rămânând fixate în amprentă, în sfârşit se
trece la evaluarea amprentei, urmărindu‑se redarea cu fidelitate a tuturor particularităţilor câmpului
protetic, se verifică dacă dispozitivele sunt fixate corect
Avantajele tehnicii directe sunt:
 a. risc scăzut de deformare a amprentei după îndepărtarea din cavitatea bucală;
 b. tehnica se poate aplica şi în cazul implantelor cu angulaţii;
 c. obţinerea unui model de lucru mai fidel;
Dezavantajele tehnicii directe sunt:
 a. posibilitatea de deformare a amprentei la montarea, stâlpilor analogi în DTD;
 b. procedeul este greu de executat în regiunile laterale, mai ales dacă
 pacientul prezintă o amplitudine mică de deschidere a cavităţii bucale;
 c. în cazul existenţei mai multor implante, în zonele laterale necesită timp îndclungat
pentru îndepărtarea şuruburilor de fixare înaintea dezinserţiei amprentei.
1.Montarea dispozitivului de transfer
direct în cavitatea bucală a pacientului

2.Amprentarea cu polieter sau silicon cu

reactie de adiţie
 
3.Amprenta finală impreună cu
dispozitivul de transfer

4.Montarea implantului analog la DTD

Amprenta cu implant analog
Inregistrarea
 ocluziei
Inregistrarea ocluziei captureaza relatia dintre dintii superiori si cei inferiori.

Succesul pe termen lung al implanturilor este determinat in mare parte de fortele pe

care trebuie sa le suporte. In consecinta, restaurarea unei ocluzii corecte care nu va
suprasolicita implanturile este unul din cele mai importante scopuri.
 ŞCOALA ROMÂNEASCĂ (ENE) susţine  următoarele 5criterii pe care trebuie sa

le indeplineasca ocluzia functionala:
1.Stopuri  ocluzale stabile,multiple și funcționale în RC ( determină repartizare

uniformă a solicitărilor = presiune mai mică pe fiecare dinte)
2.Ghidaj anterior armonizat cu mișcările funcționale ale mandibulei și ATM

3.Dezocluzia dinților cuspidați cînd mandibula efectuează mișcarea de propulsie

4.Dezocluzia dinților cuspidați de partea nelucrătoare cînd mandibula face mișcare

de lateralitate
5. Absența interferențelor pe partea lucrătoare în mișcarea de lateralitate

  STOPURI OCLUZALE STABILE
 În R.C. Și I.M. Contactele între dinții antagoniști trebuie să fie întotdeauna aceleași
 După realizarea acestor contacte mandibula mandibula nu trebuie sa derapeze în sens
transversal sau frontal, inclusiv pentru a ajunge în R.C.
 Deraparea mandibulei este urmarea unor contacte care se fac pe pante inclinate. Pentru a
nu exista derapare, contactul trebuie sa fie de tip cuspid-foseta si astfel dirijarea
eforturilor se face in axul lung al dintilor.
 STOPURI OCLUZALE MUTIPLE
 Repartizare uniformă a forței masticatorii = presiune mai mica suportată de fiecare dinte
 Toti dinții suferă de un proces uniform de abraziune
  STOPURI OCLUZALE SIMULTANE
 Glisarea mandibulei se poate produce în direcția unde există un contact prematur
 Korber enunta 6 principii ale "ocluziei fiziologice"sub denumirea de factori:
 - factorul timp = stopuri ocluzale simultane;
 - factorul incarcare = solicitari ocluzale distribuite uniform la dintii laterali, in axul
lung;
 - factorul numar = fortele distribuite la toti dintii laterali;
 - factorul continuitate = absenta breselor edentate;
 - factorul forma = intre morfologia ATM si angulatia cuspidiana si incisiva sa existe
corelatie functionala;
 - factorul protectie = dintii frontali sa asigure dezocluzia sectoarelor laterale.
  GHIDAJ ANTERIOR ARMONIZAT CU MIȘCĂRILE MANDIBULEI
 Ghidajul anterior (incisiv) este definit de panta incisiva care reprezinta
proiectia intr-un plan median sagital a deplasarii incisivului mandibular
masurata intre punctul de contact in IM si pozitia cap la cap
 Un ghidaj anterio functional este considerat atunci cand implica
participarea a cel putin doua perechi de dinti antagonisti de o parte si alta a
liniei mediene fara devierea mandibulei. Ideal, ar fi participarea atat a
incisivilor centrali, cat si ai celor laterali superiori impreuna cu antagonistii
lor inferiori. Incisivii laterali superiori, fiind mai scurti decat cei centrali,
deseori nu mai participa la ghidaj.
 In cazul unui ghidaj corect pe fata palatina a superiorilor se  vor marca
trasee de aceeasi intensitate
 Lipsa de armonie între înclinarea dinților frontali maxilari și mișcările mandibulare poate
crea probleme la nivel ATM, asociate cu bruxismul
 Ghidaj anterior deschis se potrivește cu mișcări masticatorii mandibulare cu predominanță
orizontală
 Ghidaj anterior abrupt se potrivește la mișcări predominant verticale

OBSTACOLE
 Contacte premature în RC pot devia mandibula spre anterior cauzînd abraziune exagerată,
afecțiuni parodontale, hipertonus muscular
 Progenia si ocluzia inversă nu au ghidaj anterior pentru că mișcarea de propulsie a
mandibulei lipsește
 Proalveolia și incluzia sagitală nu au ghidaj anterior clasic, acesta fiind realizat de
premolari.
  DEZOCLUZIA DINȚILOR CUSPIDAȚI ÎN MIȘCAREA DE PROPULSIE A MANDIBULEI
 In functie de inclinarea pantei palatinale a incisivilor maxilari,dezocluzia dintilor cuspidati se face mai
repede sau mai lent. Astfel, cu cat panta palatinala este mai abrupta (mai aproape de verticala), cu atat
si dezocluzia se face mai rapid si cu cat panta palatinala este mai lina, (mai orizontala) cu atat
dezocluzia dintilor cuspidati se face mai lent.
 OBSTACOLE
prezenta unui supracontact in zona dintilor cuspidati in timpul miscarii de propulsie, deviaza mandibula de
la miscarea sagitala si se numeste interferenta in propulsie pe partea nelucratoare
interfernta in propulsie pe partea nelucratoare generata de ultimul molar mandibular sau capuson mucos si
care determina fenomene negative la incisivul lateral sau central maxilar de partea opusa poarta numele
de fenomenul Thilemann= legea diagonalei lui Thilemann
Aceste fenomene patologice apar in cazul pierderii timpurii a molarilor de 6 ani se cunosc sub denumirea
de sindromul molarului de 6 ani. Cele mai semnificative semne patopogice ale acestui sindrom sunt: -
mezioversiunea M2 si M3 mandibulari
 Inmiscarea de propulsie dintii anteriori trebuie sa provoace dezocluzia
imediata si totala a dintilor cuspidati deoarece:
- acestia nu au nici un rol functional in sectionarea alimentelor
- ambii condili nu sunt bine sustinuti in cavitatile glenoide si eventualele
contacte pe dintii cuspidati nu au stabilitate si astfel se obliga muschii sa se
contracte suplimentar
 Prinpreluarea efectului fortei musculare, dintii frontali protejeaza in timpul
propulsiei parodontiul dintilor cuspidati si alte structuri ale ADM.
 Dezocluzia dintilor cuspidati de partea nelucratoare in miscarea de lateralitate
 Miscarile de lateralitate presupun deplasarea spre lateral, stanga sau dreapta, a
mandibulei. Ghidarea acestei miscari la nivel dentar poate fi realizata in mai multe
moduri, urmatoarele fiind considerate functionale:
 Ghidajul canin inseamna ca miscarea de lateralitate este ghidata de alunecarea varfului
cuspidului caninului inferior pe panta palatina a caninului superior din pozitia de IM
pana in pozitia de cap la cap a cuspizilor celor doi canini. In cazul acestui tip de ghidaj
trebuie sa se produca dezocluzia imediata a tuturor dintilor de pe ambele hemiarcade.
 Ghidajul de grup inseamna ca miscarea de lateralitate este ghidata de canin impreuna
cu dintii laterali (premolari, molari) de aceeasi parte spre care se face miscarea (parte
activa, lucratoare), cu dezocluzia dintilor de partea opusa miscarii (parte pasiva,
nelucratoare, de balans).
 Ghidajul antero-lateral inseamna ca miscarea de lateralitate este ghidata de canin
impreuna cu unul sau mai multi dinti frontali, producandu-se dezocluzia dintilor laterali
si de partea activa si de partea de balanta
 Absenta interferentelor la dintii cuspidati pe partea lucratoare in timpul miscarii
de lateralitate
 Interferentele sau contactele premature pe partea activa impiedica caninul sau ceilalti
dinti de ghidaj sa-si indeplineasca functia de ghidaj. Interferentele active apar la
nivelul dintilor laterali de partea spre care se face deplasarea, in cursul miscarii.
 Etiologia interferentelor lucratoare in lateralitate este multifactoriala si complexa. De
exemplu -schimbarea planului si a curbelor de ocluzie prin:
 migrarea dintilor antagonisti unui spatiu edentat
 aplicarea unei proteze necorespunzatoare
 tratamente ortodontice incorecte sau neurmarite in timp
 realizarea protetica a unei morfologii ocluzale necorespunzatoare
Reechilibrarea ocluzala:
 -are drept scop realizarea unui relief ocluzal cat mai functional
 -cat mai apt pentru realizarea functilor SST
 -care sa asigure o pozitie corecta a mandibulei fata de craniu
 -contacte dentare distribuite uniform pe arcadele dentare
 -transmiterea de forte ocluzale normale ca intensitate si directie atat in statica cat si in dinamica.
 Echilibrarea ocluzala se face de regula prin slefuiri selective.
 Pentru depistarea contactelor premature (static) si a interferentelor (dinamica) se utilizeaza markerii:
 – hartia de articulatie; -ceara de ocluzie – Cheek-Bite
 Alte metode de reechilibrare ocluzală sunt:
 Tratament ortodontic (reechilibrare funcțională)
 Tratament chirurgicală (extracții dentare inevitabile, condilotomii,miotomii pentru deplasarea inserției
mușchilor)
 Tratament terapeutic (consolidare odontală în cazul sub/supraocluziilor)
În confectionarea unei suprastructuri din cadrul unei restaurări protetice pe implante trebuie
respectete câteva principii şi reguli:
a) pasivitatea suprastructurii.
Este absolut necesară obţinerea unei relaţii pasive între suprastructură şi infrastructură, ceea ce va
permite distribuţia adecvată şi uniformă a forţelorocluzale spre interfaţa os – implant.
b) lăţimea suprafeţei ocluzale în sens vestibulo-oral
S-a demonstrat că lăţimea mai mică a suprafeţelor ocluzale a punţilor peimplant determină creşterea
eficienţei masticaţiei la aceşti pacienţi.
c) limita cervicală
 În majoritatea cazurilor se preferă o topografie supragingivală a marginilor suprastructurii
 Designul suprastructurii trebuie sa faciliteze, posibilitatea unei igienizări perfecte şi a unei
stimulări gingivale. Pacienţii trebuie instruiţi asupra necesităţii de menţinere în perfectă stare a
igienei regiunii de joncţiune implant-ţesuturimoi. Unele dintre sistemele noi de implante lansate în
vederea satisfacerii exigenţelor estetice, permit plasarea juxtagingivală sau chiar intratisulară a
marginilor gingivale ale protezei.
 Complicatiile implantelor dentare se pot imparti in complicatii pe termen mediu, care
apar in primele 6 luni dupa operatia de pozitionare si complicatiile pe termen lung
care pot aparea in orice moment dupa realizarea lucrarilor.
 Cea mai frecventa complicatie ce poate aparea in perioada primelor 6 luni este ost
eointegrarea incorecta a implantului.
 Se considera ca un implant dentar nu s-a osteointegrat corect daca dupa trecerea
perioadei de vindecare postoperatorie (care dureaza intre 3 si 6 luni), implantul dentar
este pierdut, mobil sau in jurul lui tesutul osos nu s-a format, aspect vizibil pe
radiografie ca o linie de radiotransparentă de grosime variabilă
 Osteointegrarea incorecta poate fi cauzata de diversi factori:
 afectiuni generale precum diabetul decompensat,
 osteoporoza netratata,
 tratamente iradiante in zona capului si gatului
 igiena orala deficitara
 tabagism
 diverse accidente intraoperatorii : infectie, penetrarea sinusului 
 Totusi, ultimele cercetari arata ca cel mai important factor este stabilitatea
primara a implantului. Pentru a se osteointegra corect, implantul trebuie
pozitionat in os sanatos in asa fel incat la finalul operatiei sa prezinte o
buna stabilitate
 Complicatiile pe termen lung pot fi cauzate de proiectarea incorecta a unei restaurari pe implanturi
sau daca masurile de ingrijire si intretinere a implanturilor nu au fost conduse corect de catre
pacient.
 Peri-implantita este o afectiune inflamatorie distructiva a osului din jurul unui implant dentar.
Aceasta afecteaza atat tesuturile moi cat si osul alveolar si poate conduce la resorbtia acestuia si
pierderea implantului. Spre deosebire de osteointegrarea incorecta, peri-implantita apare
la intervale variabile de timp de la introducerea implanturilor.
 Peri-implantita poate fi asociata unor infectii cronice si este favorizata de :
 igiena bucala defectuoasa
 stabilirea unei ocluzii gresite
 suprasolicitarea implanturilor
 pacienti cu diabet
 pacientiifumatori
 Diagnosticul este bazat pe schimbarea culorii gingiei, sangerari si aparitia de pungi osoase in jurul
implantului. Pungile osoase reprezinta zone in care tesutul osos s-a resorbit, iar adancimea acestora
se examineaza cu ajutorul sondei parodontale.
Fractura implantului dentar
 Fractura implantului se datoreaza alegerii unor implanturi prea scurte sau prea subtiri.
Implanturile se pot fractura la mai multe nivele:
 Fractura implantului si a bontului artificial .In asemenea situatii lucrarea protetica si
implantul trebuie inlocuite.
 Daca fractura apare doar la nivelul bonturilor artificiale uneori implantul poate fi salvat si
doar bonturile artificiale si lucrarea protetica se vor inlocui
 Retractia gingivala
 Cea mai frecventa cauza a retractiei gingivale este gingivita, o afectiune
inflamatorie determinata de o igiena orala necorespunzatoare.
 Retractia gingiei poate expune bontul artificial din metal care este situat
sub lucrare. Alteori, papilele gingivale situate intre dinti se retrag,
lasand in urma niste spatii goale, inestetice, de forma triunghiulara,
numite triunghiuri negre.
MULȚUMESC
PENTRU
ATENȚIE