|



 
 : un subsistem relaţional-valoric şi de autoreglaj al
personalităţii care se exprimă printr-un ansamblu de Y


Y

@|



- caracterul reprezintă suprastructura morală a personalităţii, calitatea de
fiinţă socială a omului; în opinia lui Allport, de câte ori vorbim despre
caracter emitem o judecată de valoare şi implicăm un standard moral;
- caracterul este acea structură care exprimă ierarhia motivelor esenţiale
ale unei persoane, cât şi posibilitatea de a traduce în fapt hotărârile luate
în conformitate cu ele (A. Cosmovici); sunt subliniate două dimensiuni
fundamentale ale caracterului: una axiologică, orientativ-valorică, alta
executivă, voluntară;
- o Äpecete´ sau Äamprentă´ ce se imprimă în comportament, un mod de a
fi a omului, ca o structură psihică complexă, prin intermediul căreia se
filtrează cerinţele externe şi în funcţie de care se elaborează reacţiile de
răspuns
0 - caracterul exprimă valoarea morală personală a omului, profilul
său psihomoral evaluat, în principal, după criterii de unitate,
consistenţă şi stabilitate;
0 - caracterul este o structură complexă de atitudini, motive şi însuşiri
ca: onestitatea, modestia, spiritul colectiv, solicitudinea, simţul de
răspundere, sârguinţa etc., care figurează şi în limbajul curent;
0 - nu există un sistem de trăsături unanim acceptate, cu ajutorul
căruia să putem descrie comportamentul cuiva ;
0 - prezentăm o ›

  

›   ce pot fi
dezvoltate în procesul de învăţământ:
0 ?

Y  
 - de care se leagă strâns şi nivelul de aspiraţie al
persoanei (până la ce treaptă socială sau profesională vrea să
ajungă;
0 ?

Y  Y - simţul răspunderii în raport cu care apreciază
conduita sa şi a altora;?YY?
Y Y   Y  




0   Y? Y 
Y   
Y Y    
0  Y 
 
(prudentă este persoana care
deliberează înainte de a acţiona);
0  YY Y
  Y Y Y ?Y Y?  
se referă la gradul de
unitate al vieţii psihice.
0 -spre deosebire de trăsăturile de temperament,
înnăscute, trăsăturile de caracter sunt dobândite sub
influenţa modelelor culturale de comportament şi a
sistemelor de valori pe care le propune şi le impune
societatea ;
0 -totuşi, temperamentul îşi pune amprenta pe modul în
care trăsăturile de caracter se exprimă în
comportament ; echilibrul proceselor nervoase, precum
şi forţa lor se răsfrâng în relaţiile interpersonale, în
uşurinţa sau greutatea adaptării la situaţiile mereu noi
ale vieţii. Stapânirea de sine se poate grefa mai uşor pe
un fond de echilibru al proceselor nervoase; forţa
acestora îsi pune amprenta asupra unor trăsături ca
fermitatea, rezistenţa; inerţia proceselor nervoase
favorizează tendinţe spre rutină, Ästereotipizare´ ;
0 
0 sunt dispoziţii subiective ale persoanei de a reacţiona pozitiv sau
negativ faţă de anumite situaţii, persoane sau afirmaţii
0 exprimă o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte ale
realităţii şi implică reacţii afective, cognitive şi comportamentale;
0 reprezintă componenta caracteristică a caracterului, prin care se
defineşte poziţia subiectului faţă de mediul exterior şi interior;
0 se disting trei   Y Y de atitudini:
0 - atitudinea faţă de sine însuşi2modestie, orgoliu, demnitate,
sentimente de inferioritate, culpabilitate;
0 - atitudinea faţă de ceilalţi, faţă de societate: altruism, umanism,
patriotism, atitudini politice;
0 - atitudinea faţă de muncă;
0 atitudinile stabilizate devin trăsături de caracter, iar suportul lor îl
constituie deprinderile şi obişnuinţele coordonate de voinţă.
 




0 sunt moduri relativ constante de a reacţiona ale unei persoane în raport

cu realizarea scopurilor spre care aspiră;
0 constituie  
 ?Y Y?  : modestia, onestitatea, responsabilitatea,
perseverenţa, curajul, prudenţa, conştiinţa morală, conştiinţa de sine,
tendinţa spre dominanţă sau supunere ş.a.;
0 trăsăturile de caracter, spre deosebire de cele temperamentale, nu sunt
înnăscute ci dobândite - sub influenţa modelelor culturale de comportament
şi a sistemelor de valori pe care le propune şi impune societatea.
0 

 

 

:
0 
Y Y £ stabilitatea caraterului în faţa schimbării continue a situaţiilor;
0  

Y Y - nota specifică imprimată de unele trăsături dominate;
0 

Y
Y Y £ coerenţa lăuntrică ce reiese din modul unic de armonizare a
trăsăturilor cardinale cu cele principale şi secundare;
0 
Y - multitudinea relaţiilor sociale;
0  Y  
?
Y - forţa morală a trăsăturilor de caracter şi a atitudinilor;
0 Y
?
Y Y £ posibilitatea de restructurare sau evoluţie a unor trăsături de
caracter;
0 
Y  ?Y Y?  £ forţa cu care sistemul caracterial îşi apără unicitatea,
capacitatea de a rezista la tendinţele distructive a căror sursă principală o
constituie situaţiile neobişnuite, extreme.
0 - dezvoltarea aspectelor atitudinale şi a
trăsăturilor de caracter se constituie într-un
obiectiv prioritar al şcolii. Rolul educaţiei, al
relaţiilor sociale în care copilul a fost angrenat în
primii ani ai vieţii sale este unul hotărâtor.
0 - un rol important în  
› 

 ›   îl au modelele oferite
de mediu, de persoanele semnificative pentru
copii (părinţi, educatori). Alegerea sau făurirea
unui model - tendinţă prezentă încă la
adolescenţi - implică dorinţa de a fi asemenea
modelului.
 
 
 

0 - reprezintă însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică diferenţele

constatate între oameni în privinţa posibilităţii de a-şi însuşi anumite
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi (Cosmovici, A);
0 - constituie componenta executivă a personalităţii, latura instrumental-
operaţională;
0 - este necesară distincţia dintre Y

 şi ?YY?
Y  £ aceasta din urmă
constând în posibilitatea actuală pe care o are o anumită persoană de a
înfăptui o anumită activitate.
0 @|

2
0 despre cei care posedă aptitudini la un nivel înalt de dezvoltare în
comparaţie cu ceilalţi putem spune că sunt Y Y
;
0 fiecare persoană are aptitudini mai mult sau mai puţin dezvoltate în toate
domeniile;
0 orice însuşire sau proces psihic privit sub unghiul eficienşei devine
aptitudine;
0 aptitudinile sunt mereu un rezultat al dezvoltării, o combinare între
elementele înnăscute şi cele dobândite prin experienţă;
0 este importantă combinarea aptitudinilor, ce permite compensarea unor
însuşiri deficitare prin altele.
 | 



0 Aptitudinile sunt ?Y

?Y   Y
  ?




0 Ñ
 
›
  › 
    2
0 aptitudini senzoriale (de acuitate vizuală, auditivă etc.);
0 aptitudini psihomotorii (dexteritate manuală, coordonarea oculo-
motorie etc.);
0 aptitudini intelectuale (inteligenţă, aptitudini matematice etc.);
0 aptitudini fizice (forţa fizică, memorie chinestezică etc.)
0 è›
 › 2
0 aptitudini generale, implicate în numeroase domenii de activitate
(inteligenţa, aptitudinea şcolară etc.);
0 aptitudini speciale sau aptitudini profesionale, implicate în anumite
activităţi, în anumite profesiuni.
0 altă clasificare împarte aptitudinile în simple şi complexe.
0 ¦ 
›
› se sprijină pe un tip omogen de operare
sau funcţionare. Astfel de aptitudini simple sunt toate proprietăţile
sensibilităţii de tipul acuităţii vizuale, tactile, olfactive, de vedere în
spaţiu şi orientare în timp, simţul ritmului; proprietăţi ale memoriei,
cum ar fi volumul, trăinicia şi reproducerea; calităţile atenţiei, cum
sunt concentrarea si distributivitatea.
 ¦ 
› › se situează la un nivel mai înalt
0 Spre exemplu, aptitudinea şcolară are o structură complexă, fiind
bazată pe spirit de observaţie dezvoltat, capacitatea de a memora
logic şi cu rapiditate, atenţie concentrată, gândire, imaginaţie
constructivă, elemente care facilitează adaptarea elevilor la sarcinile
şcolare, obţinând un randament sporit.
0
ornind de la aptitudinile complexe, intervine şi o a doua linie
de divizare a aptitudinilor:
 › 
›, prin care sunt
denumite aptitudinile ce mijlocesc eficienţa într-un anumit domeniu
sau în diverse domenii, aptitudini descrise şi în prima clasificare.
0 altă clasificare distinge între:
0  Y


 Y în toate domeniile: inteligenţa, capacitatea de a
rezolva probleme cu uşurinţă; Y


  : permit realizarea
unui număr mare de activităţi: factorul verbal, de fluiditate verbală,
numeric, de reprezentare spaţială, de dexteritate manuală;
Y


?

? pentru un domeniu restrâns de activităţi
0 Y


? - activităţi ample de tip profesional: - aptitudini
tehnice; aptitudini ştiinţifice; aptitudini artistice etc.;
0 aptitudinile sunt întotdeauna un rezultat al dezvoltării,  Y
Y  
  ? 
? 

 
   Y 

0 aptitudinile se dezvoltă prin activitate, învăţare şi antrenament.

 
 @

 


  

0 |  

 asupra personalităţii a autorilor români

.
. Neveanu, Tinca Creţu - patru subsisteme:

0 
   
 Y  care cuprinde : concepţia despre lume şi viaţă,

ansamblul de valori asimilate de individ, idealul de viaţă, imaginea,
conştiinţa de sine, ansamblul motivelor şi intereselor, dominantele afective,
reprezentând strategii ale personalităţii.
0 
  
 
?, în cuprinsul căruia distingem: intercorelaţiile
neuro-hormonale, tipul somatic transmis individului prin zestrea sa genetică,
tipul de activitate nervoasă superioară, temperamentul.
0 
 
  Y al personalităţii, care arată ce poate face
persoana şi include particularităţile de manifestare şi gradul de dezvoltare al
proceselor psihice şi mai ales aptitudini, capacităţi, potenţial creativ ;
cuprinde nivelul de cultură generală şi profesională, ceea ce a achiziţionat
persoana pe baza învăţării, acţiunii şi funcţionalităţii acestor procese (ca
informaţii, operaţii şi structuri operaţionale) care-i permit manifestarea activă
şi creatoare în ambianţă.
0 
  Y
Y  Y
? 
 Y  Y, reprezentat de structura
caracterială.       !
0
 [| in anii '60 / '70 s-a conturat o nouă orientare

0 psihologică, ?


 care a încercat să ofere o

nouă viziune unificatoare, prin depăşirea limitelor altor
orientări în interpretarea psihicului (J.
iaget, N.
Chomsky, J. Bruner, sgood, Ausubel). Abordarea
cognitivistă cunoaşte 4 variante (Marc Richelle, 1987):
0 prima descrie şi explică mecanismele psihice intervenite
între Äintrări´ şi Äieşiri´, stimul şi reacţie £ corectând
behaviorismul tradiţional;
0 cognitivismul radical care consideră fenomenele interne,
mentale ca obiect al psihologiei, iar comportamentul un
simplu indicator al proceselor mentale;
0 reabilitarea subiectului ca iniţiator al propriilor sale
conduite (decizie, alegere, selecţie);
0 studierea mecanismelor / funcţiilor cognitive (percepţie,
limbaj, memorie, reprezentare, gândire) în opoziţie cu
cele afective, fapt ce deschide calea către cercetarea
inteligenţei artificiale.