Motivaţia

– totalitatea mobilurilor interne ale conduitei,

înnăscute sau dobândite, conştientizate
sau neconştientizate, simple trebuinţe
fiziologice sau idealuri abstracte.
• TREBUINŢĂ DORINŢĂ ACŢIUNE

căutare
• BUN identificare
trăsături caracteristice:
• caracterul obiectiv
• caracterul social
• caracterul nelimitat
• caracterul istoriceşte determinat
• izvoarele principale ale satisfacerii trebuin-ţelor au fost din
totdeauna natura şi munca.
• sunt influenţate de factori naturali (clima) şi istorico-sociali
(gradul de dezvoltare al societăţii şi individului, tradiţii,
etc.).
legităţi ale formării şi evoluţiei
trebuinţelor:
1) Legea creşterii şi diversificării
trebuinţelor
• îşi găseşte expresia, pe de o parte în
apariţia de noi trebuinţe, iar, pe de altă
parte, în creşterea trebuinţelor la nivelul
individului şi, ca urmare, modificarea
structurii sistemului de trebuinţe atât din
punct de vedere cantitativ cît şi calitativ
(omul devine mai pretenţios).
2) Legea interacţiunii trebuinţelor

• trebuinţele nu sunt absolut independente, ci

alcătuiesc un sistem, în cadrul căruia
satisfacerea unor trebuinţe generează - spre
exemplu - apariţia altor trebuinţe
• trebuinţele pot fi şi complementare.
3) Legea elasticităţii trebuinţelor

• intensitatea diferită (mai mare sau mai mică) cu

care se manifestă una şi aceiaşi trebuinţă în timp
şi spaţiu
• existenţa unei anumite scări graduale (ierarhii)
de manifestare şi satisfacere, care reflectă
importanţa şi intensitatea acestora - diferită de la
individ la individ, de la grup la grup, de la
societate la societate.
4) Legea substituirii trebuinţelor
şi a mijloacelor de satisfacere a
acestora
• trebuinţele sunt în anumite limite şi
concurente, adică o trebuinţă poate înlocui o
altă trebuinţă
• o trebuinţă poate fi satisfăcută prin consumul
unor bunuri diferite (substituirea mijloacelor
de satisfacere acţionează cu o intensitate
deosebit de mare în situaţiile în care un
anumit bun devine deficitar sau prea scump)
5) Legea saturaţiei

• orice trebuinţă descreşte în intensitate pe

măsură ce este satisfăcută prin consumul
continuu a unor cantităţi de bunuri
corespunzătoare până la un punct de saturaţie
(saţietate).
• după acest punct nevoia se stinge, dar nu
întârzie să reapară, mai devreme sau mai
târziu.
 criterii de grupare şi clasificare:

• din punct de vedere al naturii şi conţinutului:

- naturale, care pot fi la rândul lor: biologice
(organice) sau fiziologice (funcţionale),
- sociale, (legate de convieţuirea oamenilor în
societate)
- spirituale (valori sau aspiraţii).
• din punct de vedere al subiecţilor purtători:
- individuale,
- de grup
- de masă sau societale (ale societăţii în ansamblul
ei).
• din punct de vedere al genezei:
- trebuinţe primare (înnăscute)
- trebuinţe dobândite (formate)
• din punct de vedere al periodicităţii de manifestare
şi satisfacere: zilnice, săptămânale, lunare,
trimestriale, anuale, multianuale sau la alte
intervale determinate de timp.
• din punct de vedere a raporturilor lor cu activitatea
economică:
- trebuinţe ale populaţiei
- trebuinţe ale producţiei
• din punct de vedere al intensităţii de manifestare
ele pot să aibă intensitate mică, medie sau mare
• din punct de vedere al posibilităţilor de satisfacere,
trebuinţele pot fi: solvabile, parţial solvabile sau
insolvabile, sau într-o altă abordare trebuinţe
pentru care există posibilităţi certe, posibilităţi
incerte sau fără posibilităţi de satisfacere .
Resursele economice:

 Ansamblul elementelor de care dispune

societatea la un moment dat, elemente care
sunt utilizabile şi pot fi efectiv atrase în
vederea obţinerii de bunuri.
 RESURSE
E C O N O M IC E

R E S U R S E P R IM A R E R E S U R S E D E R IV A T E

RESURSE RESURSE RESURSE RESURSE

NATURALE UM ANE M ANUFACTURATE IN F O R M A T IO N A L E

r e g e n e r a b ile n e r e g e n e r a b ile

r e c u p e r a b ile n e r e c u p e r a b ile
s i r e fo lo s ib ile s i n e r e fo lo s ib ile
(p a r tia l)
• omenirea a progresat enorm pe linia căutării,
cunoaşterii şi atragerii de noi resurse în circuitul
economic.
• în mod absolut resursele au sporit şi s-au diversificat:
- au fost descoperite, atrase şi folosite cantităţi
suplimentare din resursele cunoscute
- au fost descoperite, create şi folosite noi resurse ca
rezultat al progresului ştiinţifico-tehnic.

În raport de creşterea şi diversificarea

trebuinţelor umane, resursele au fost şi au rămas
limitate.
Raritatea resurselor şi implicit a bunurilor,
privită cantitativ şi calitativ reprezintă o
caracteristică universală a economiei:

• Legea rarităţii resurselor constă în aceea

că volumul, structura şi calitatea resurselor
economice şi bunurilor se modifică mai încet
decât volumul, structura şi intensitatea
trebuinţelor umane.
• Altfel spus, resursele sunt relativ limitate,
rare, în comparaţie cu nevoile.
 consecinţe ale rarităţii:
• nimeni nu-şi poate satisface toate trebuinţele
• una şi aceiaşi nevoie este satisfăcută în grade diferite de la un individ
(societate) la altul
• posibilitatea folosirii unei anumite resurse pentru satisfacerea unor trebuinţe
diferite
• impune oamenilor să ia decizii legate de alegerea între diferitele alternative
posibile de folosire a resurselor
• utilizarea raţională şi eficientă a resurselor economice disponibile reprezintă
o cerinţă obiectivă a oricărei economii şi pentru fiecare agent economic
Raritatea resurselor poate avea la bază
cauze diverse:

• naturale
• tehnice (tehnologice)
• economice
• instituţionale
• religioase .
Raritatea, posibilitatea utilizării alternative a resurselor şi
de aici necesitatea opţiunii, a alegerii destinaţiei fiecărei
unităţi disponibile dintr-o anumită resursă este ilustrată
prin frontiera (curba) posibilităţilor de producţie.
Bunul X

A
x0

B
x1

x2
C

D
0
y1 y 2 y3 Bunul Y
• Dată fiind cantitatea disponibilă (limitată la o cantitate fixă)
dintr-o anumită resursă şi considerând că aceasta poate servi
la producerea a două bunuri distincte (X şi Y), frontiera
posibilităţilor de producţie reflectă cantităţile maxime din cele
două bunuri care pot fi produse.
• Fiecare punct de pe această curbă reflectă o combinaţie între o
anumită cantitate (xi) din bunul X şi a anumită cantitate (yi) din
bunul Y care pot fi produse cu volumul dat de resurse. Ea
reflectă posibilităţile tehnice, tehnologiile de realizare a celor
două produse (consumul specific).
• reflectă cantităţile maxime, cele aferente celei mai eficiente
utilizări a resurselor şi, în acelaşi timp, cele care presupun
utilizarea integrală a cantităţii disponibile din resursa respectivă.
• este posibilă realizarea unor cantităţi inferioare din bunurile
respective, în orice punct din interiorul ariei 0AD reflectând,
după caz, neutilizarea integrală a resurselor disponibile sau/şi
neutilizarea acesteia în condiţii de maximă eficienţă.
• nu este posibilă, însă, din punct de vedere tehnic realizarea
unei combinaţii din afara ariei menţionate
Zonele de producţie:

frontiera
posibilităţilor
de producţie

zona de
producţie
zona de imposibilă
producţie
posibilă
Modificarea frontierei posibilităţilor de producţie:

Bunul Y Bunul Y Bunul Y

Bunul X Bunul X Bunul X

– Să presupunem, pentru simplificare, că într-o economie îşi desfăşoară
activitatea doar 2 agenţi economici: A şi B care pot realiza cu resursele
disponibile 2 produse (X şi Y).
– Acestea sunt singurele alternative şi, în acelaşi timp, unicele bunuri care sunt
dorite.
– Vom presupune, totodată, că singura resursă limitată este timpul. Fondul total
de timp disponibil este de 10 ore/zi pentru fiecare dintre producători.
– Agentul economic A are nevoie de 1 oră pentru a realiza 1 buc. din produsul X
şi de 2 ore pentru 1 buc. din Y.
– Producătorul B are nevoie de 1,25 ore (1 oră şi 15 minute) pentru 1 buc. din
produsul X şi de 1,66 ore (1 oră şi 40 minute) pentru 1 buc. din Y.
Producătorul A: 12
• alternative: 10
Bun X Bun Y 8

Bunul Y
10 0 6
9 0,5
8 1 4
…. 2
2 4
1 4,5 0
0 5 0 5 10
Bunul X
Problema alegerii (opţiunii) şi
obiectul ştiinţei economice:
• Atunci când timpul şi resursele pentru
atingerea scopurilor sunt limitate şi
susceptibile de utilizări alternative iar scopurile
pot fi diferenţiate între ele în ordinea
importanţei, comportamentul uman
îmbracă în mod necesar forma alegerii.
Altfel spus, când nu putem avea tot ce dorim
trebuie să alegem între alternativele posibile.
• ierarhizează trebuinţele după importanţă, mărime şi
urgenţă, şi
• compară beneficiul deţinerii unui bun/unei cantităţi mai
mari dintr-un bun (deci a satisfacerii unei anumite
trebuinţe/satisfacerii într-o mai mare măsură) cu
costurile renunţării la alte bunuri/ ale deţinerii unor
cantităţi mai mici din alte bunuri (deci nesatisfacerea/
satisfacerea într-o mai mică măsură a altor trebuinţe).
Ştiinţa economică
• studiază comportamentul uman ca pe o relaţie
dintre scopuri şi mijloace limitate ce au şi
utilizări alternative
• modul de administrare (gestionare) a unor
resurse rare şi cu întrebuinţări alternative în
vederea asigurării satisfacerii cât mai bune a
unor trebuinţe tot mai numeroase şi diversificate
Economie
• oikos = casă, gospodărie;
• nomos = lege, principiu.
• In concepţia gânditorilor greci,
economia, ca ştiinţă trebuia să se ocupe
de modul de administrare al casei sau al
gospodăriei.
• Economia politică elaborează teoriile economice, constituite
dintr-un ansamblu de idei, concepţii abstracte aplicabile la un
domeniu particular.
• Teoriile economice stau la baza deciziilor în domeniul
economic, care se concretizează în politici economice în diferite
domenii ca de exemplu: financiar, industrial, etc.
• Prin intermediul politicilor economice se iau decizii importante
în legătură cu alocarea resurselor, alegerea variantelor optime,
etc., astfel încât trebuinţele să fie cât mai bine satisfăcute.
Ce şi cât să se producă?
Cum? Pentru cine?
• care sunt bunurile necesare şi cât de multe
pot fi produse cu stocul limitat de resurse
de care dispune societatea.
• cine va produce aceste bunuri, cu ce
resurse şi după ce procedee tehnice.
• modul de distribuire a bunurilor între
membrii societăţii.
Microeconomia
• studiază fenomenele economice la nivelul
agenţilor şi subiecţilor economici.
• se ocupă de comportamentul producătorului
şi al consumatorului, modul în care se poate
atinge nivelul optim de producţie sau de
consum cu resurse limitate, şi modul în care
se formează preţul diferitelor bunuri şi
servicii în condiţii de competiţie.
Macroeconomia
• studiază procesele şi fenomenele economice
agregate, de la nivelul ansamblului economiei
naţionale, pe baza indicatorilor globali.
• cercetează mecanismul de funcţionare al
economiei, echilibrele şi dezechilibrele
economice, politicile macroeconomice şi
relaţiile economice cu alte state.
Lege economică

• legătură, relaţie existentă între anumite

fenomene şi procese economice sau
imanentă acestora
• legătură esenţială, necesară, generală,
stabilă, durabilă şi cu caracter de tendinţă.
• Fenomen economic - formă de manifestare
(exterioară) a realităţii economice - aspecte, laturi şi
legături dintre actele economice care apar şi se
manifestă la suprafaţa realităţii şi care este percepută
(cunoscută) în mod direct de către oameni
• Proces economic - transformare observabilă (şi în
cele mai multe cazuri măsurabilă) cantitativă, calitativă
şi/sau structurală a unui fenomen economic, care are
loc în anumite condiţii de spaţiu şi timp.