HIPERTENSIUNEA INDUSA

DE SARCINA

Zecovici Corina
Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de
Medicina
MG anul VI, sgr 12
Hipertensiunea reprezintă cea mai frecventă
complicație din sarcină. Se întâlnește la un
procent de până la 15% din gravide, abordarea
terapeutică fiind dificilă. Există puține studii
legate de siguranța și eficiența tratamentului
medicamentos în sarcină. Un tratament optim
pentru mamă poate fi asociat cu afectarea
copilului, iar tratamentul necesar protecției
fătului poate fi insuficient pentru mamă. 
• Hipertensiunea de sarcină se definește prin
valori ale TAs>140mmHG și ale
TAd>90mmHG. 

• Stadializare HTA de sarcina:

HTA usoara HTA moderata HTA severa
TA sistolica 140-149 mmHg 150-159 mmHg >160 mmHg
TA diastolica 90-99 mmHg 100-109 mmHg >110 mmHg
Hipertensiunea de sarcină cuprinde
următoarele tipuri:

1. Hipertensiunea preexistentă;
2. Hipertensiunea gestațională;
3. Hipertensiunea preexsitentă la care se adaugă
hipertensiunea gestațională cu proteinurie;
4. Hipertensiunea antenatală inclasificabilă.
• Hipertensiunea
preexistentă complică 1- 5% din
sarcini. Se definește printr-o • Hipertensiunea
tensiune arterială (TA) > 140/90
mmHG, prezentă înainte de gestațională reprezintă
sarcină sau care apare în primele hipertensiunea indusă
20 săptămâni de sarcină. Poate de sarcină (de novo) cu
fi asociată cu proteinurie
(prezența proteinelor în urină). sau fără proteinurie. Se
Scăderea fiziologică a TA în întâlnește la
primul trimestru de sarcină aproximativ 6 - 7% din
poate masca o hipertensiune
preexistentă la o femeie sarcini, apare după
nediagnosticată cu această săptămâna 20 și dispare
afecțiune. Când hipertensiunea în primele 42 zile
este depistată mai târziu în
sarcină, acesta poate fi postpartum.
interpretată ca hipertensiune
geastațională.
• Hipertensiunea antenatală
inclasificabilă apare atunci când TA este
masurată pentru prima dată după săptămâna
20 de sarcină și este considerată
hipertensiune. Pentru a fi clasificată, este
necesară reevaluarea după 42 de zile
postpartum.
Etiopatogenia rămâne încă incomplet cunoscută.
Modificările sistemice se datoreaza in mod cert unei
secvente de vasospasm, activare endotelială (TNFalfa, IL,
endoteline 1 cu reducerea dramatica a sintezei de NO si
secreţie inadecvată de prostaglandine) și ischemie.
Acestea conduc în final la o suferinţă pluriorganică cu un
spectru larg de manifestări de la forme subclinice la forme
cataclismice ameninţătoare de viaţă pentru mamă si făt.

Prezenţa placentei este absolut necesară pentru apariţia

bolii, independentă de prezenţa fătului. Preeclampsia se
vindecă întotdeauna după expulzia placentei.
 De-a lungul timpului s-au selectat mai multe teorii care încearcă,
cel puţin parţial să explice apariţia bolii. Dintre aceste teorii
menţionăm:

○ Dezvoltarea anormală a placentei – cu fenomene de remodelare

anormală a arterelor spirale, diferenţierea defectuoasă a
trofoblastului, hipoperfuzia placentară cronică, hipoxia și ischemia
placentară.
○ Disfuncţia endoteliale sistemice
○ Factori imunologici (HLA-C, HLA-E, HLA-G, celule NK, sFIt-1)
○ Sensibilitate crescută la angiotensină II,
○ Inflamatia / infecţie
○ Factorii genetici (polimorfismele genei angiotensinogenului M235T
si T174M asociate cu cresterea SRAA)
Gravida cu sarcină cu risc obstetrical crescut (SROC)

Monitorizarea gravidei cu SROC este

făcută și de către medicul cardiolog, în

echipă cu medicul de familie și medicul

ginecolog, deoarece lista riscurilor
materno-fetale induse de HTA
severă la gravidă este impresionantă:

-deces matern
-moartea in utero a fătului
-nașteri premature
-nașteri complicate (cezariană de
urgență, suferință materno-fetală)
-suferință fetală severă la făt
-hemoragie intraventriculară la făt
-prematuritate
-dismaturitate
-feți macrozomi
 PREECLAMPSIA
• TAS ≥140 mmHg sau TAD ≥90 mmHg
apărută pentru prima dată pe parcursul
sarcinii, după vârsta gestaţională de 20
de săptămâni de amenoree, la o
pacientă anterior normotensivă, cu
proteinurie ≥0,3 g/24 ore.
• Fără diagnostic și tratament
corespunzător, preeclampsia poate
evolua către eclampsie, punând în
pericol atât viața fătului cât și cea a
mamei.
 Clasificarea preeclampsiei
1. După momentul apariţiei:
● preeclampsie cu debut precoce înaninte de 34 săptămâni
gestaţionale
● preeclampsie cu debut tardiv după 34 săptămâni gestaţionale

2. După prognosticul materno-fetal

● Preeclampsie cu evoluţie severă
● Preeclampsia fără evoluţie severă

3. După starea fătului si funcţia placentară

● hipoperfuzia cronica placentar
● oligohidramnios restrictie de crestere fetale
 4. După aspectul Doppler la nivelul arterelor uterine

Modificările morfologice și funcţionale ale arterelor spiralate determină un

aspect particular al examenului Doppler la nivelul arterelor uterine cu creșterea
vitezei de circulaţie la nivelul acestora care se reflectă în creșterea indicelui de
pulsatilitate (IP) și apariţia incizurii protodiastolice; persistenţa incizurii
protodiastolice dupa 22-23 de săptămâni gestaţionale și caracterul bilateral al
modificărilor de flux uterin sunt sugestive pentru evoluţia sarcinii spre
preeclampsie.

Apariţia insuficienţei placentare se caracterizează din punct de vedere

Doppler prin creșterea rezistenţelor în teritoriul arterelor ombilicale. Reducerea
fluxului diastolic și inversarea acestuia la nivelul arterelor ombilicale sunt
asociate adesea cu pronostic fetal rezervat.

Managementul cazurilor de preeclampsie diferă în funcţie de severitatea

evoluţiei bolii după cum boala evoluează fără forme severe sau cu forme
severe.
Factori de risc ai preecampsiei:

-nuliparitate
-preeclampsie la o sarcină anterioară
-vârsta >35 ani/<18 ani
-antecedente heredocolaterale de HTAIS
(HTA indusă de sarcină)
-HTA cronică
-afecțiuni renale cronice
-sindrom antifosfolipidic
-boli de colagen
-diabet zaharat
-sarcină multiplă
-IMC >35 kg/mp
-trombofilie
-RCIU (restricție de creștere intrauterină)
anterioară neexplicată
-moarte fetală in utero.
 Simptomele clinice sugesive pentru
preeclampsie
• Afectare a sistemului nervos central:
cefalee severă persistentă sau nou
apărută, somnolenţă, ameţeală,
confuzie, hiperreflexie, convulsii.
• Afectare a sistemului cardiovascular:
HTA severă (>160/110 mm Hg).
• Dereglări vizuale: scotoame, vedere
tulbure, diplopie, amauroză.
• Afectare a sistemului urinar: oligurie
persistentă, anurie, hematurie.
• Implicare a tractului gastrointestinal:
dureri abdominale sau sub rebordul
costal drept, greaţă şi vomă.
• Afectare a sistemului respirator:
dureri toracice, dispnee, cianoză,
raluri pulmonare bilaterale ca
rezultat al edemului pulmonar
cardiogen şi necardiogen sau a
edemului laringian.
• Afectare a sistemului feto-placentar:
dureri permanente puternice în
abdomen şi hipertonus uterin
(condiţionate de dezlipirea
prematură a placentei); lipsă
(moartea în uter) sau diminuare a
mişcărilor fetale, dereglări ale BCF
(tahicardie, bradicardie, lipsă a
bătăilor)
 Diagnosticul de preeclampsie în formă severă poate fi precizat pe baza
următoarelor criterii anamnestice şi/sau clinice şi/sau paraclinice asociate:

1. Creşterea TA: TAS ≥160 mmHg sau TAD ≥110 mmHg la cel puţin 2
măsurători efectuate la interval de minimum 6 ore
sau
2. HTA + proteinurie + minimum una din următoarele:
a) tulburări la nivelul sistemului nervos central: tulburări vizuale;
cefalee severă - modificări ale statusului mental (edem cerebral);
b) simptome determinate de distensia capsulei hepatice +/- hemoragie
hepatică: durere în hipocondrul drept; durere epigastrică; greaţă, vărsături;
c) afectare hepatocitară: AST, ALT cel puţin duble faţă de valorile
normale;
d) trombocitopenie: <100.000/mm3;
e) proteinurie: >5 g/24 ore;
f) oligurie: <500 ml/24 ore;
g) RCIU;
i) edem pulmonar/cianoză;
) hiperreflexie +/- clonus.
 Eclampsia
Eclampsia se caracterizează prin fenomene
convulsive sau comă în afara unei patologii
cerebrale sau de altă natură, apărute pe fondul
unor manifestări caracteristice preeclampsiei.
Eclampsia survine în ultimele luni de sarcină, în
timpul travaliului sau în primele zile postpartum,
și evoluează spontan, prin crize repetate, spre
comă.

Criza eclamptică are 4 perioade:

-invazie (8 - 10 secunde)
-contracții tonice (20 - 30 secunde)
-contracții clonice (40 - 60 secunde)
-comă superficială (câteva minute) sau
profundă (10 -20
minute până la ore).