Evaluarea şi interventia

socializatoare a copilului cu
autism

Asist.univ. Ruxandra Foloştină

ruxandrafolostina@yahoo.com
AUTISMUL – SCURT ISTORIC AL CERCETARILOR

 Primele descrieri ale sindromului au fost

realizate de Leo Kanner (1943), pediatru
american care analizeaza comportamentul a
11 copii autisti; chiar daca termenul de
autism este imprumutat din psihiatria
adultului (desemnand, in opinia elvetianului
Bleuler, unul din semnele fundamentale ale
schizofreniei), originalitatea sa este aceea de
a surprinde o tulburare specifica a copilariei,
diferita de patologiile care apar mai tarziu.

ruxandrafolostina@yahoo.com
 Cuvantul “autism” provine din grecescul “autos”, care
inseamna “insusi, insasi, sine”. Desi diagnosticul de
autism pare unul recent, exista descrieri de modele
comportamentale asemanatoare celor manifestate in
cazul autismului datand din secolul al XVIII-lea. Abia
in anul 1911 psihiatrul elvetian Eugen Bleuler
foloseste termenul de “autism” in lucrarea sa
referitoare la pacientii schizofrenici. El a observat ca
pacientii sai se izoleaza de lumea exterioara si sunt
foarte preocupati de ei insusi.

ruxandrafolostina@yahoo.com
 Autism - Kanner
Pe Kanner insa, ceea ce-l frapeaza in mod particular la cele 11 cazuri
studiate de el initial, poate fi rezumat in urmatoarele trasaturi:
 lipsa profunda de atractie afectiva a subiectului autist pentru alte fiinte
umane;
 nevoia imperativa de a mentine mediul inconjurator neschimbat;
 fascinatia pentru unele caracteristici ale obiectelor si pentru miscarile,
cu deosebire stereotipe, ale acestora;
 absenta completa a limbajului sau intarzierea aparitiei sale si
constituirea lui, in acest din urma caz, cu numeroase tulburari de
pronuntie si de expresie.
Kanner considera ca aceste tulburari sunt prezente din primele zile de
viata, dar ca aptitudinile intelectuale ale acestor copii sunt, de fapt,
intacte, ipoteza infirmata de cercetarile ulterioare. In privinta originii ori
cauzelor posibile ale autismului, Kanner considera autismul ca un deficit
al dotarii native a copilului: “Trebuie sa credem ca acesti copii au venit
pe lume cu o incapacitate care le face imposibila stabilirea de relatii cu
altii”.

ruxandrafolostina@yahoo.com
 Hans Asperger
 Contemporan cu Kanner, Hans Asperger, descrie la
Viena, in aproximativ aceiasi termeni, o patologie
foarte asemanatoare. Din cauza conditiilor dificile din
perioda respectiva si a razboiului, cei doi autori nu pot
sa comunice si nu isi vor cunoaste reciproc lucrarile
decat ulterior. Dar in timp ce Kanner isi inscrie tabloul
clinic in cadrul mai general al psihozelor infantile,
Asperger insista asupra diferentelor existente intre
ceea ce el denumeste o “psihopatie”, realizand un tip
de particularitate constitutionala a personalitatii si o
tulburare mentala propriu-zisa. Sindromul Asperger
este considerat, in clasificarile internationale aflate in
vigoare, ca o forma de autism atenuat, cu conservarea
capacitatilor intelectuale.

ruxandrafolostina@yahoo.com
Autism - Hans Asperger
 Asperger a descris copii cu simptome similare,
numai ca in cazul sau acestia aveau un grad
mai mare de inteligenta, pentru ca dispuneau
de abilitati de comunicare, vorbeau ca niste
“mici adulti”. In anii 1980, doctorul Lorna
Wing, psihiatru consultant in cadrul Societatii
pentru Autism din Marea Britanie, a introdus
termenul de “Sindrom Asperger” pentru a
face o distinctie clara intre aceasta afectiune
si autismul clasic.

ruxandrafolostina@yahoo.com
 Curentul psihanalitic
 In anii ’50, in S.U.A, debuteaza o perioda in care psihanaliza cunoaste o
dezvoltare majora. Teoriile lui M. Mahler si B. Bettelheim despre autism
dobandesc atunci un success imens, iar interpretarile mai diverse
abunda. Se realizeaza, astfel, o relatie intre trasaturile de personalitate
presupuse negative ale parintilor si patologia copilului autist. In acelasi
context, un alt psiholog American, Bender (1959), nu percepe autismul
ca o disfunctie innascuta a SNC, ci ca o reactie defensiva. Goldstein
(1959) il considera, de asemenea, ca o aparare secundara impotriva
unei deficiente organice. Disfunctia este, dupa el, incapacitatea
copilului autist de a dezvolta o gandire abstracta
 Rezultatele terapiei psihanalitice intarzie insa sa apara; in aceste
conditii, prinde contur curentul comportamentalist. Izvorat din aceeasi
teorie conform careia copilul autist este “blocat intr-o retea de reintariri
negative” tesuta de mediul parental nociv, acest curent va cunoaste un
succes neasteptat in anii ’60. Tehnicile comportamentale au intr-adevar
avantajul de a structura mediul inconjurator, de a dezvolta motivatia si
chiar daca nu duc la vindecare, ele determina o diminuare a angoasei
autistului si o ameliorare consecutiva a tulburarilor.

ruxandrafolostina@yahoo.com
 “Refrigerator mother”
 Astfel, Goshen (1963) a realizat studii cu copii autisti si le-a
extins asupra familiei copiilor. El scoate in evidenta impactul
comportamentului mamei care nu a resuit sa-si stimuleze copilul
in perioda critica, in special aceea din primele 6-18 luni de viata.
Ca rezultat, copilul poate sa nu reuseasca sa prinda semnificatia
limbajului si sa ajunga eventual la o retardare mintala. Spitz
(1964) care initial a accentuat efectele dezastruoase ale
absentei stimularii, a manifestat apoi o preocuprare identica
pentru conditiile opuse, afirmand ca la copiii destinati sa devina
autisti, sensibilitatea crescuta la emotiile mamei poate fi atat de
mare incat ei incearca, prin aparare, sa refuleze ceea ce este
prea distructiv pentru ei.

ruxandrafolostina@yahoo.com
 Anii ‘70
 In anii ’70, lucrari sistematice confirma insa faptul ca
personalitatea parintilor sau modul de educatie nu constituie
originea autismului copilului. Se revine, de fapt, la primele
concluzii ale lui Kanner.
 Vom regasi, pe de alta parte, in bibliografie, si o alta intrebare
constanta care vizeaza relatia autism / psihoza. Autismul a fost,
in fapt, timp indelungat, gresit considerat ca o forma de
schizofrenie infantila. Multe dintre formele precoce ale acesteia
incep insa rareori inaintea pubertatii si, in acest caz, dezvoltarea
sociala si cea a limbajului nu sunt calitativ perturbate in prima
copilarie. Termenul psihoza nu convine, deoarece copilul nu
deformeaza realul dupa ce si l-a reprezentat, el da mai curand
impresia unui delir care nu prezinta semnele caracteristice ale
delirului psihotic, iar actiunea neurolepticelor, cunoscute pentru
efectele lor benefice in psihoze, este aici extrem de limitata.

ruxandrafolostina@yahoo.com
Astazi
 Termenul de “autism” este utilizat de
numerosi vorbitori atunci cand fac
referire la afectiunile care intra in
spectrul autismului. Mai frecvent se
intrebuinteaza termenul de ASD (Autism
Spectrum Disorder; in romana TSA,
respectiv Tulburarea de Spectru Autist).

ruxandrafolostina@yahoo.com
 Sub “umbrela” TSA se incadreaza urmatoarele
diagnostice:
- Tulburarea autista;
- Sindromul Asperger;
- Tulburarea Dezintegrativa a Copilariei;
- Tulburarea Rett;
- Tulburarea Globala (Pervasiva) de Dezvoltare
- Autismul atipic.
ruxandrafolostina@yahoo.com
 Toate afectiunile TSA pot varia intre usor si
sever. Este posibil ca un copil care prezinta o
forma severa sa nu vorbeasca si sa sufere de
un retard mintal. La fel, un copil care are o
forma usoara poate sa fie integrat intr-o clasa
apartinand unei scoli obisnuite, ba mai mult
chiar, poate sa nu mai reprezinte
caracteristicile unei persoane care sufera de
autism.

ruxandrafolostina@yahoo.com
 Nu exista doi copii care sa sufere de TSA si
care sa se manifeste similar, chiar daca li s-a
pus acelasi diagnostic.
 Se folosesc sintagmele “functionare la cote
inalte “ sau “functionare la cote reduse “,
pentru a descrie pozitia pe care o are copilul
in spectrul autismului.
 TSA se mai numeste “dizabilitatea invizibila”.

ruxandrafolostina@yahoo.com
 Concluzie
 In literatura de specialitate, termenul autism a fost intrebuintat
abuziv si pentru a descrie orice conduita sau orice trasatura de
personalitate care implica izolarea, refuzul sau retragerea,
oricare ar fi originea acestora. Or, si in autism, ca si in orice
sindrom, coerenta este data de prezenta simultana a mai multor
semne corelate. Din pacate, unii autori nu au dat dovada de
rigoarea stiintifica necesara. B. Bettelheim, când vorbea despre
autism in filmele si cartile sale, nu lua in considerare, de
exemplu, decat disfunctiile sociale, reunind astfel suferinte
distincte sub aceeasi denumire: copii caracteriali sau agresati
social, copii cu carente senzoriale ori autisti veritabili, pentru ca
prognosticele si metodele de tratament erau, in realitate, total
diferite.

ruxandrafolostina@yahoo.com