POLITICI UE DE

SUSŢINERE A
PIEȚEI UNICE
1. POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI
2. POLITICA ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
3. POLITICA PENTRU PROTECŢIA
CONSUMATORILOR
 1.POLITICA ÎN DOMENIUL
CONCURENŢEI
Motivele pentru care UE luptă împotriva comportamentului
anticoncurențial:

 Prețuri mai mici pentru toți:

 Calitate mai bună:
 Ofertă mai variată:
 Inovare
 Mai pregătiți pentru concurența mondială
 OBIECTIVELE POLITICII ÎN
DOMENIUL CONCURENŢEI
1. Politica europeană în domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze
unitatea pieţei interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de
natură să afecteze comerţul intracomunitar şi manifestarea liberă a
concurenţei. (înţelegerile şi practicile concertate);
2. Politica în domeniul concurenţei caută să împiedice situaţiile în care una
sau mai multe întreprinderi încearcă să exploateze într-o manieră abuzivă
puterea lor economică în raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de
poziţie dominantă);
3. De asemenea, PDC trebuie să împiedice acele intervenţii ale guvernelor
statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei prin
discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de
ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).
 BAZA LEGALĂ (JURIDICĂ) A PDC
 Articolul 101 din TFUE (ex articolul 81 TCE), privind practicile
restrictive, precum fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor;
 Articolul 102 din TFUE (ex art. 82 TCE), privind abuzul de poziţie
dominantă pe piaţă
 Articolul 103-105 din TFUE (ex art. 83, 84, 85 TCE), privind
aplicarea principiilor prevăzute la articolele 101 şi 102 adoptate de
către Consiliu, la propunerea Comisiei şi după consultarea
Parlamentului European
 Articolul 106 din TFUE (ex-articolul 86 TCE), privind întreprinderile
publice
 Articolele 107 - 109 din TFUE (ex-articolul 87-89 TCE), privind
ajutorul de stat.
 PRINCIPALII ACTORI IMPLICAŢI ÎN POLITICA ÎN
DOMENIUL CONCURENŢEI SUNT:
 Instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care este
implementată PDC este Comisia Europeană - Direcţiei Generale (DG)
Concurenţă
 Curtea Europeană de Justiţie (CEJ). CEJ este îndreptăţită să acţioneze
atât în cazul unor solicitări făcute de instanţele naţionale, cât şi în cazul unor
acţiuni iniţiate împotriva Comisiei în faţa Tribunalului de Primă Instanţă
(TPI).
 Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua acţiunile Comisiei
printr-un raport anual şi, de asemenea, de a face observaţii privind evoluţiile
importante din acest domeniu. Intervenţiile Consiliului de Miniştri se
rezumă la a autoriza exceptările în bloc, precum şi la a face modificări în
baza legală a PDC.
 În afara Comisiei, în cadrul PDC acţionează şi autorităţile naţionale
investite cu competenţe în acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri
venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC, rolul autorităţilor
naţionale din domeniul concurenţei va creşte în mod semnificativ.
DOMENIILE DE ACTIVITATE ALE PDC
• Acordurile
anticoncurențiale
• Abuzul de poziție
dominantă
CONCENTRĂRI
LE POLITICA
ECONOMICE ANTITRUST

LIBERALIZA- AJUTORUL
REA PIEŢEI DE STAT
 DOMENIILE DE ACŢIUNE ALE POLITICII UE ÎN
DOMENIUL CONCURENŢEI
I. POLITICA ANTITRUST - acțiunea de a preveni sau controla
cartelurile sau alte monopoluri.
A. Acordurile anticoncurențiale - acorduri încheiate între întreprinderi
cu scopul de a limita concurența – de exemplu, cartelurile, în cazul
cărora întreprinderile ajung la un acord pentru a evita concurența sau
stabilesc prețurile de vânzare ale produselor pe care le
comercializează. (carteluri)
!!! S‑a estimat că, în 2012, beneficiile pentru consumatori
rezultate doar în urma deciziilor Comisiei de interzicere a
cartelurilor s‑au situat între 1,35 și 2 miliarde de euro
 POLITICA ANTITRUST – ACORDURI
ANTICONCURENŢIALE
Acordurile sunt considerate anticoncurențiale în cazul în care
participanții convin:
• să fixeze prețurile;
• să limiteze producția;
• să își împartă piețele sau consumatorii;
• să fixeze prețurile de revânzare (între un producător și distribuitorii săi).
Cu toate acestea, un acord poate fi legal în cazul în care:
• are mai multe efecte pozitive decât negative;
• nu este încheiat între concurenți;
• sunt implicate întreprinderi care dețin numai o cotă mică de piață
cumulată;
• este necesar pentru îmbunătățirea produselor sau a serviciilor, pentru
dezvoltarea de noi produse sau identificarea unor modalități noi și
îmbunătățite pentru a pune produsele la dispoziția consumatorilor.
 POLITICA ANTITRUST – ABUZ DE
POZIŢIE DOMINANTĂ
B. Abuzul de poziție dominantă
 O întreprindere poate restrânge concurența atunci când deține o
poziție foarte importantă pe o anumită piață.
 O poziție dominantă nu este anticoncurențială în sine, însă
comportamentul întreprinderii poate fi considerat abuziv în cazul
în care aceasta își exploatează poziția pentru a elimina
concurența.
 Abuz de poziţie dominantă este situaţia când un actor important
încearcă să își elimine concurenții de pe piață. Acest lucru va
duce la creșterea prețurilor și la restrângerea ofertei pentru
consumatori.
EXEMPLE DE ABUZ DE POZIȚIE DOMINANTĂ:
• practicarea unor prețuri prea mari;
• vânzarea la prețuri scăzute în mod artificial, cu scopul de a afecta
sau chiar de a exclude concurenții de pe piață;
• obligarea consumatorilor să cumpere un produs care este legat în
mod artificial de un altul mai cunoscut, acest lucru având drept efect
să excludă produsele similare, denaturând astfel concurența;
• refuzul de a accepta anumiți clienți sau oferirea de reduceri speciale
clienților care cumpără toate sau aproape toate produsele de care au
nevoie de la întreprinderea care deține poziția dominantă;
• condiționarea vânzării unui produs de vânzarea unui alt produs.
• !!! (ex. real) CE a inițiat o acțiune pentru abuz de poziție dominantă
împotriva gigantului american din industria calculatoarelor, Microsoft.
Comisia a amendat compania Microsoft pentru practica de grupare a
diferite tipuri de programe informatice într‑un singur pachet. Comisia a
decis că Microsoft a fost neloială față de consumatori prin eliminarea
opțiunilor, menținerea prețurilor ridicate în mod artificial și sufocarea
inovației în industria programelor informatice.
 II. CONCENTRĂRILE ECONOMICE
 Concentrările economice propuse pot fi interzise dacă părțile care
fuzionează sunt concurenți majori sau dacă fuziunea ar reduce sau ar
limita în mod semnificativ concurența în cadrul UE, de exemplu prin
crearea sau consolidarea unui actor dominant.
 Înainte de a fuziona sau de a se asocia, întreprinderile mari care
desfășoară activități transfrontaliere trebuie să ceară o autorizare din
partea Comisiei, furnizând toate informațiile necesare pentru ca aceasta
să poată lua o decizie.
 Autoritățile din domeniul concurenței se asigură că, atunci când două
sau mai multe întreprinderi își unesc forțele temporar sau definitiv,
echilibrul piețelor nu va fi compromis într ‑un mod care ar putea să
afecteze concurența sau să creeze o poziție dominantă de care s ‑ar
putea abuza.
 Aceste reguli se aplică tuturor concentrărilor economice, indiferent de
locul în care întreprinderile își au sediul social, sediul central sau
instalațiile de producție, deoarece chiar și în cazul în care acestea sunt
stabilite în afara UE, dar sunt prezente pe piața europeană, operațiunea
poate afecta piața UE.
 II. CONCENTRĂRILE ECONOMICE (CONT.)

 EX - În 2006 și din nou în 2012, compania aeriană low‑cost Ryanair a

informat Comisia că dorește să preia compania națională irlandeză
de transport aerian, Aer Lingus.
 Comisia a examinat impactul potențial asupra concurenței și
consumatorilor, în special asupra celor 14 milioane de pasageri care
folosesc anual transportul aerian pentru zboruri către sau din
Irlanda.
 Fuzionarea celor două companii aeriene ar fi creat o companie cu o
poziție de monopol sau dominantă pe mai multe rute către și din
Irlanda, limitând oferta pentru consumatori și, cel mai probabil,
conducând la prețuri mai ridicate.
 III. AJUTORUL DE STAT
 Uneori, guvernele statelor membre sprijină întreprinderi sau sectoare din industria locală
din fonduri publice, oferindu ‑le un avantaj neloial - Articolul 107 din TFUE interzice astfel
de practici.
În vederea autorizării sau nu a unui ajutor, Comisia trebuie să răspundă la
următoarele întrebări:
• Autoritățile de stat au ajutat întreprinderile (sub formă de granturi, subvenții,
scutiri fiscale, garanții, participații în întreprinderi, furnizarea de bunuri și
servicii în condiții preferențiale etc.)?
• Este posibil ca acest ajutor să afecteze comerțul între statele membre ale UE?
• Ajutorul este selectiv, oferind un avantaj anumitor întreprinderi, sectoare ale
industriei sau întreprinderi dintr‑o anumită regiune (de exemplu, măsurile fiscale
generale și legislația muncii nu sunt considerate ca fiind selective deoarece se
aplică pentru toată lumea)?
• A fost denaturată concurența sau există riscul ca aceasta să fie denaturată în
viitor?
!!! Totuşi, sunt posibile câteva excepții de la normele generale. Ajutorul de stat va primi
undă verde dacă există o șansă reală ca o întreprindere aflată în dificultate – sau o
întreprindere nouă – să devină în cele din urmă rentabilă sau dacă aceasta urmărește
interesele UE (de exemplu, prin păstrarea sau crearea de locuri de muncă).
CONTROLUL AJUTOARELOR DE STAT
 Guvernele statelor membre trebuie să informeze CE cu privire la
intenția lor de a acorda un ajutor financiar. Comisia aprobă circa
85 % din ajutoarele notificate, în urma efectuării unei simple
evaluări preliminare.
 De asemenea, Comisia Europeană investighează ajutoarele
despre care nu a fost informată în mod oficial, dar de care a aflat
prin proprie investigație, prin intermediul plângerilor din partea
întreprinderilor sau a persoanelor fizice sau din mass‑media. În
cazul în care constată că ajutorul respectiv este incompatibil cu
legislația UE și cu normele privind concurența loială, Comisia
solicită autorităților naționale să sisteze ajutorul și să recupereze
fondurile deja acordate.
 IV. LIBERALIZAREA PIEŢELOR
 În unele țări, anumite servicii esențiale, cum ar fi energia,
telecomunicațiile, transportul, apa și poșta, sunt controlate în
continuare de către autoritățile publice și nu de întreprinderi private.
Țările UE pot încredința servicii publice specifice unei întreprinderi,
acordându‑i acesteia sarcini, drepturi specifice și compensații
financiare, în conformitate cu normele în materie de ajutoare de stat.
 Există și situații în care astfel de servicii sunt liberalizate, și anume,
sunt deschise concurenței între mai multe întreprinderi. În aceste
cazuri, Comisia se asigură că serviciile rămân la dispoziția tuturor,
chiar și în regiunile în care acestea nu sunt rentabile. Mai mult, este
esențial să se asigure că procesul de liberalizare nu oferă un avantaj
neloial întreprinderii care deținea monopolul înainte de liberalizare.
LIBERALIZAREA PIEȚELOR PREZINTĂ MAI
MULTE AVANTAJE
 Consumatorii pot alege dintr‑o gamă largă de produse și furnizori de
servicii
 Preţuri mai scăzute, servicii mai accesibile
 economiile naționale să devină mai competitive.
Comisia poate fi de acord cu deținerea monopolului de către o întreprindere în
circumstanțe speciale: de exemplu, atunci când este implicată o infrastructură
costisitoare („monopoluri naturale”) sau atunci când este important să se
garanteze asigurarea unui serviciu public.
Cu toate acestea:
• întreprinderile care dețin un monopol trebuie să fie capabile să
demonstreze că tratează în mod loial celelalte întreprinderi;
• monopolurile naturale trebuie să își pună infrastructura la dispoziția
tuturor utilizatorilor;
• profiturile obținute din furnizarea unui serviciu public nu pot fi utilizate
pentru a subvenționa operațiuni comerciale prin care s ‑ar putea oferi
prețuri inferioare celor practicate de concurență.
2. POLITICA UE ÎN DOMENIUL
TRANSPORTRURILOR
 OBIECTIVE POLITICII UE IN DOMENIUL
TRANSPORTURILOR
 Obiectiv general - stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economică pe
de o parte şi cerinţele de calitate şi siguranţă ale societăţii pe de cealaltă
parte, pentru a dezvolta un sistem de transport modern.
alte obiective:
 de a definitiva piaţa internă,
 de a asigura dezvoltarea durabilă
 Reducerea emisiilor generate de activitățile de transport - pentru a reduce
emisiile globale de gaze cu efect de seră cu 80 % și pentru a menține astfel schimbările
climatice între anumite limite de siguranță (o creștere a temperaturii cu maxim 2° Celsius),
sectorul transporturilor trebuie să reducă emisiile cu 60 % până în 2050.
 de a extinde reţelele de transport în întreaga Europă,
 de a maximiza utilizarea spaţiului,
 de a îmbunătăţi siguranţa (să îi protejeze pe cetățeni când călătoresc)
 crearea unui spațiu european unic al transporturilor
 de a dezvolta cooperarea internaţională etc.
!!! Pentru a realiza aceste obiective, trebuie garantat accesul la o infrastructură și la servicii de
transport de calitate, cu sprijinul cercetării, inovării și al unei finanțări solide pe termen lung.
 REALITĂŢI
 Infrastructura de transport nu este distribuită uniform în Europa
- Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T)
 modernizarea și conectarea rețelelor naționale pentru a crea o rețea
interconectată care să lege toate regiunile europene, prin utilizarea cât
mai eficientă a diferite mijloace de transport.
 Formarea unei rețele primare până în 2030, completând legăturile
transfrontaliere care lipsesc pentru a realiza o rețea „mai inteligentă”
 Cercetarea - „Transporturi inteligente, ecologice și integrate” constituie
una dintre principalele provocări vizate de programul de finanțare a
proiectelor de cercetare „Orizont 2020” pentru perioada 2014-2020,
esențială pentru ca Europa să poate rămâne în avangarda progreselor
tehnologice în domeniu.
 REALITĂŢI (CONT.)
 Finanțare - Transporturile au primit cea mai mare parte din fondurile
alocate, circa 26 de miliarde de euro, prin mecanismul „Conectarea
Europei”, instrumentul de finanțare care va fi utilizat în perioada
bugetară 2014-2020 pentru investiții în infrastructurile de transport,
energie și TIC.
 Dezvoltarea infrastructurii de care este nevoie pentru a face față
creșterii preconizate a cererii de transport în Europa va necesita
investiți de 1 500 de miliarde de euro până în 2030. Comisia a calculat
că numai până în 2020, vor fi necesare circa 500 de miliarde de euro
pentru finalizarea rețelei transeuropene de transport. Jumătate din
această sumă va servi la eliminarea principalelor blocaje.
POLITICI SECTORIALE DE
TRANSPORT
 FIGURA 1. TRANSPORTUL RUTIER ŞI FEROVIAR
DE PASAGERI (% DIN TOTAL PASAGERI-KM
PENTRU TRANSPORTUL INTERN)
90

80

70

60

50
Tren
Maşină
40 Autobuz, autocar

30

20

10

0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
 TRANSPORTUL RUTIER
- Transportul rutier rămâne soluția preferată pentru transportul călătorilor și
al mărfurilor în Europa.
- Un alt aspect delicat care s-a făcut simțit, de-a lungul anilor, în sectorul
transportului rutier, au fost taxele de drum și de trecere.
- Un act legislativ de importanță fundamentală a fost directiva privind
Eurovinieta, adoptată în 1999, pentru a impune vehiculelor grele pentru
transportul de mărfuri o taxă de utilizare a anumitor infrastructuri precum
drumurile rapide, podurile, tunelurile și trecătorile montane.
 TRANSPORTUL RUTIER (CONT.)
Având în vedere că aproape 75 % din transportul terestru de marfă între
statele membre se face pe cale rutieră, legislația îi ajută pe șoferii de
camioane să își planifice deplasările pe continent, iar autorităților le
facilitează sarcina de controla timpul de conducere - Tahografele digitale
- numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut cu 43 %, în
2012 înregistrându-se cele mai scăzute niveluri
- Potrivit estimărilor, aproape un milion și jumătate de persoane au fost
rănite în 2010, din care un sfert de milion au suferit vătămări corporale
grave. Prin comparație, în 2012 au fost raportate 28 000 de decese
survenite în accidente rutiere produse în UE. Se estimează că pentru
fiecare persoană care își pierde viața într-un accident, alte 4 rămân cu un
handicap permanent, 10 suferă răni grave și 40, răni ușoare.
 TRANSPORTUL FEROVIAR
- începând cu anul 2001 sectorul feroviar european a reușit
să determine o creștere a numărului de pasageri și a
volumului de mărfuri și să își stabilizeze cota de piață, printre
alte modalități de transport
- Căile ferate europene sunt printre cele mai sigure din lume.
TRANSPORTUL FEROVIAR
(CONT.)
- Deși este mult mai ecologic și mai sigur din punct de vedere statistic
decât transportul rutier, transportul feroviar face eforturi pentru a fi
competitiv pe piețele transportului de călători și mărfuri. Până în acest
moment, căile ferate europene nu și-au atins încă întregul potențial.
- Un al patrulea pachet feroviar are în vedere creșterea vizibilității, a
eficienței și a cotei de piață a transportului feroviar în cadrul
transporturilor europene, precum și deschiderea sectorului către o
concurență mai mare, prin furnizarea de servicii transfrontaliere
eficiente și de calitate.
 TRANSPORTUL MARITIM
 Transportul maritim este extrem de important pentru comerțul
european. Aproape 90 % din transportul extern de mărfuri al
Uniunii Europene și 40 % din cel intern se face pe mare.
 Ani de-a rândul transportul maritim nu a fost reglementat de o
politică comună. Abia în 1986 Europa a adoptat primul pachet
legislativ pentru liberalizarea transportului maritim.
 Ca și în cazul celorlalte modalități de transport, siguranța și
condițiile de lucru și de formare a personalului navigant s-au aflat
întotdeauna pe primul plan. Pentru a garanta siguranța și calitatea
serviciilor, echipajele trebuie să fie competente.
 TRANSPORTUL MARITIM (CONT.)
 Din nefericire, în anii ’90 s-au produs o serie accidente maritime –
Aegean Sea în 1992, Braer în 1993 și Estonia în 1994. Au urmat
Erika în 1999 și Prestige în 2002, ambele soldate cu victime și
scurgeri de petrol.
 Așa-numita legislație Erika I și Erika II a condus la eliminarea
treptată a vaselor cu cocă simplă, a introdus o listă neagră pentru
a împiedica acostarea, în porturile UE, a navelor declarate a fi în
stare proastă și a instituit un sistem paneuropean de control al
traficului
 TRANSPORTUL AERIAN
 Datorită standardelor ridicate în materie de siguranță, spațiul aerian
european se numără printre cele mai sigure din lume. Lucrând în strânsă
cooperare cu autoritățile competente din statele membre și din alte țări și
cu organizații internaționale din domeniul aviației civile, Uniunea
Europeană depune eforturi pentru a îmbunătăți aceste standarde în
întreaga lume. Cu toate acestea, unele companii aeriene continuă să își
desfășoare activitatea în condiții care se situează sub nivelurile de
siguranță esențiale, recunoscute pe plan internațional.
 Lista companiilor aeriene interzise în UE - http://
ec.europa.eu/transport/modes/air/safety/air-ban/doc/list_ro.pdf
 Sector important din punct de vedere strategic, cu o contribuție
vitală la ocuparea forței de muncă și la economia UE, transportul
aerian generează, direct și indirect, 5,1 milioane de locuri de muncă
și contribuie cu 365 de miliarde de euro la PIB-ul european (2,4 %).
 Liberalizarea pieței a avut loc treptat, prin trei pachete succesive de
măsuri referitoare la acordarea de licențe transportatorilor aerieni, la
accesul pe piață și la tarife.
 TRANSPORTUL AERIAN (CONT.)
 În 1992, doar 93 de rute europene erau deservite de mai mult de
două companii aeriene. În 2011, numărul acestora era de 482.
Datorită politicii europene în domeniul transporturilor, călătorii
beneficiază astăzi de mai multe oferte decât în urmă cu 20 de ani
și plătesc prețuri mai mici.
 În pofida crizei economice actuale, se estimează că transportul
aerian mondial va creşte cu aproximativ 5 % pe an până în 2030
 FIGURA 2. TRANSPORTUL
AERIAN DE PASAGERI
840000000

820000000

800000000

780000000

760000000

740000000

720000000

700000000
2007 2008 2009 2010 2011 2012
 TRANSPORTUL AERIAN (CONT.)
 Unul dintre obiectivele principale era înlocuirea celor 28 de
sisteme aeriene naționale cu unul singur;
 Tehnologia necesară pentru viitorul cer unic este pusă la
dispoziție prin programul de cercetare al UE privind
managementul traficului aerian SESAR, care își propune să
modernizeze infrastructura și să crească eficiența optimizând
capacitatea și transformând astfel cerul unic european în
realitate.
 În 2009 a urmat un al doilea pachet de măsuri, cunoscut sub
numele de cerul unic european II (SES II). - modernizarea
sistemul european de control al traficului aerian, implementarea
cerului unic european și finalizarea spațiului european comun
european.
 OBIECTIVE CONCRETE PENTRU VIITOR
• Reducerea la jumătate, până în 2020, a numărului de victime ale accidentelor
rutiere în raport cu cel înregistrat în 2010 și apropierea de obiectivul „zero decese”
până în 2050.
 Transportul interurban
• Trebuie să se renunțe la jumătate din numărul mijloacelor de transport rutier de
călători și marfă pe distanțe medii în favoarea transportului feroviar și pe apă.
• Până în 2050, călătorii care se deplasează pe distanțe medii (peste 300 km) ar
trebui să opteze în favoarea trenului.
• Transferul, până în 2030, a 30 % din transportul rutier de mărfuri pe distanțe de
peste 300 km către alte moduri de transport, cum ar fi trenurile sau navele, și
transferul a peste 50 % din acest transport până în 2050.
• Triplarea, până în 2030, a lungimii actualei rețele feroviare de mare viteză.
• Conectarea, până în 2050, a tuturor aeroporturilor din cadrul rețelei primare la
rețeaua feroviară, de preferință la rețeaua de mare viteză.
• Conectarea, până în 2050, a tuturor porturilor din cadrul rețelei primare la rețeaua
de transport feroviar de marfă și, unde este posibil, la sistemul de căi navigabile
interioare.
OBIECTIVE CONCRETE PENTRU VIITOR (CONT.)
 Transportul de călători pe distanțe lungi și transportul intercontinental de
marfă
• Creșterea la 40 %, până în 2050, a volumului de combustibili cu emisii scăzute de
dioxid de carbon utilizați în sectorul aeronautic.
• Reducerea, până în 2050, a emisiilor UE de CO2 provenind de la păcura utilizată
în navigație cu 40 % față de nivelurile din 2005.
• Modernizarea, până în 2020, a sistemului de control al traficului aerian pentru a
realiza cerul unic european.
• Finalizarea, până în 2020, a spațiului aerian comun european (58 de țări, 1 miliard
de persoane).
 Transportul urban
• Înjumătățirea, până în 2030, a numărului de automobile din transportul urban
„alimentate în mod convențional” și excluderea treptată a acestora din orașe până
în 2050; realizarea, până în 2030, a unui sistem de transport de marfă fără emisii de
CO2 în centrele urbane majore.
 POLITICA EUROPEANĂ DE PROTECŢIE A
CONSUMATORILOR
Obiective principale:
1. Protejarea consumatorilor de riscurile și ameninţările grave pe care nu
le pot înfrunta pe cont propriu: practici comerciale neloiale; publicitate
înşelătoare şi comparativă; indicatori de preţ şi sisteme de etichetare;
clauze contractuale abuzive; vânzarea la distanţă şi la domiciliu; pachete
de servicii turistice şi bunuri imobiliare în regim de multi-proprietate;
drepturile călătorilor; specificaţii privind proprietăţile nutriţionale şi curative;
produse alimentare noi; ingrediente alimentare şi ambalajele produselor.
2. luarea măsurilor necesare pentru a le permite consumatorilor să facă
alegeri bazate pe informaţii clare, corecte și coerente
3. protejarea drepturilor consumatorilor și instituirea unor proceduri rapide
și eficiente de soluţionare a litigiilor comerciale
4. adaptarea drepturilor consumatorilor la evoluţiile economice și sociale,
mai ales în sectorul alimentar, energetic, digital și al transporturilor.
IMPORTANȚA POLITICII DE PROTECȚIE A
CONSUMATORULUI
 Cea mai mare piață de consum din lume:
 cetăţenii și întreprinderile pot face schimburi comerciale în
toate ţările UE, precum și în Islanda, Liechtenstein, Elveţia și
Norvegia
 Cheltuielile de consum reprezintă 56 % din PIB-ul UE
!!! Rolul principal al politicii UE de protecţie a consumatorilor este
de a-i ajuta pe consumatori să valorifice la maximum
oportunităţile pe care le oferă piaţa unică
!!! garantează faptul că aceștia beneficiază de o serie de drepturi și
de un nivel înalt de protecţie și de sprijin peste tot în UE
 PPC OFERĂ:
• un set unic de reguli generale care se aplică tuturor produselor și
serviciilor, inclusiv celor comercializate on-line, peste tot în UE;
• un cadru concurenţial echitabil pentru întreprinderi și interzicerea
practicilor comerciale neloiale;
• acces la mecanisme de soluţionare a litigiilor ieftine, rapide și ușor
de aplicat;
• reducerea riscurilor pentru sănătate și siguranţă în UE prin
implementarea unui mecanism de cooperare și de supraveghere a
pieţei mai eficient;
• informaţii, consultanţă și sprijin pentru consumatori;
• protecţie pentru consumatorii vulnerabili (copii,persoane în vârstă)
împotriva eventualelor acte de exploatare sau înșelăciune.
 TEMEIUL JURIDIC AL POLITICII EUROPENE ÎN
DOMENIUL PROTECŢIEI CONSUMATORULUI
• Articolul 4 alineatul (2) litera (f)
• Articolele 12, 114 și 169 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și
• Articolul 38 din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene
 ACTORII INSTITUŢIONALI AI POLITICII EUROPENE
ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CONSUMATORILOR

Instituţie Subdiviziune
Parlamentul European  Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţ
ă alimentară
 Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumat
orilor

Consiliul Uniunii  Ocuparea forţei de muncă, politică socială, sănătat

Europene e şi consumatori
Comisia Europeană  Protecţia consumatorilor 
 Siguranţa alimentară 
Comitetul Economic și  Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi
Social European cetăţenie 
Comitetul Regiunilor  Comisia pentru resurse naturale (NAT)
Agențiile UE  Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate și
Alimente (Chafea) 
 Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară
 PRINCIPALELE REALIZĂRI ALE POLITICII EUROPENE DE
PROTECŢIE A CONSUMATORILOR

I. Protecţia siguranţei consumatorilor

1. Siguranța produselor: În baza normelor UE în acest domeniu, numai
produsele care sunt sigure pot fi comercializate pe piaţa europeană.
Legislaţia europeană prevede utilizarea marcajului „CE” pe mai multe
categorii de produse, prin care fabricantul declară că produsul a fost
verificat în baza principalelor criterii de siguranţă stabilite de UE și
îndeplinește toate criteriile relevante.
2. Sistemul de alertă rapidă al UE: Sistemul de alertă rapidă al UE
(RAPEX) pentru produsele periculoase, altele decât cele alimentare
(ex. jucării, articole pentru copii, aparate de uz casnic), le permite
Comisiei Europene și autorităţilor competente din statele membre să
schimbe rapid informaţii cu privire la produsele periculoase care
reprezintă o ameninţare gravă pentru sănătatea și siguranţa populaţiei,
mediu, eficienţa energetică sau securitatea publică.
 PRINCIPALELE REALIZĂRI (CONT.)
II. Protejarea drepturilor consumatorilor
 Interzicerea tehnicilor de vânzare agresive:
 Cumpărăturile la distanță - dreptul de a anula contractul
în termen de 7 zile lucrătoare fără nici-o penalitate,
protecţie împotriva vânzărilor nedorite și împotriva utilizării
frauduloase a cardului bancar.
 Repararea produselor
 Soluționarea litigiilor - utilizând procedurile de soluţionare
alternativă (SAL) sau on-line (SOL)
 Cereri de despăgubire cu valoare redusă începând din
2009 și se aplică litigiilor comerciale civile și comerciale
transfrontaliere pentru cererile de despăgubire cu o valoare
de sub 2 000 de euro
PRINCIPALELE REALIZĂRI (CONT.)
III. Supravegherea pieţei și respectarea drepturilor consumatorilor
În 2010, ţările UE au cheltuit peste 100 de milioane de euro pentru punerea
în aplicare a cerinţelor referitoare la siguranţa produselor și au utilizat
serviciile a peste 6 000 de inspectori. Rețeaua de cooperare pentru
protecția consumatorilor (CPC) reunește autorităţile naţionale din toate ţările
UE pentru a identifica, investiga și stopa practicile comerciale
transfrontaliere ilegale.
IV. Protejarea intereselor financiare ale consumatorilor
V. Protecţia consumatorilor aflaţi în vacanţă și în străinătate
• Drepturile pasagerilor:
• Pachete de servicii de călătorie
• Dreptul de folosinţă pe durată limitată:
• Roaming
MULŢUMESC PENTRU
ATENŢIE!!!